ICCJ. Decizia nr. 3723/2008. Comercial. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3723/2008

Dosar nr. 25027/3/2007

Şedinţa publică de la 10 decembrie 2008

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 6 iulie 2007, sub nr. 25027/3/2007, reclamanta SC SC C.R.C. SA Sibiu a chemat în judecată pe pârâta SN C.D.D.V.M. SA solicitând anularea Hotărârii a A.G.E.A. din 16 mai 2007, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a invocat, în susţinerea cererii sale trei motive pentru care a considerat că hotărârea atacată este nelegală: s-au încălcat prevederile art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 întrucât convocarea adunării nu s-a făcut cu respectarea termenului de minim 30 de zile înainte de data ţinerii adunării; în hotărâre nu s-a precizat care este data la care se stabilesc acţionarii cu drept de preferinţă la subscrierea acţiunilor emise; au fost încălcate prevederile art. 215 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 pentru că s-a stabilit preţul de subscriere în toate etapele operaţiunii de majorare de capital la valoarea nominală de 10 lei pe acţiune şi atribuirea acţiunilor nesubscrise după primele două etape de majorare către acţionarul SC B.V.B. SA.

La 1 octombrie 2007 pârâta SC C.C.B. SA a formulat întâmpinare solicitând instanţei să dispună respingerea ca neîntemeiată a cererii, cu cheltuieli de judecată. Totodată pârâta a precizat că denumirea sa actuală este SC C.C.B. SA, aşa cum rezultă din certificatul de înregistrare la registrul comerţului depus la dosar.

Prin sentinţa comercială nr. 12091 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 25027/3/2007, s-a respins excepţia lipsei de interes. S-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC SC C.R.C. SA Sibiu, în contradictoriu cu pârâta SC C.C.B. SA. S-a anulat Hotărârea a A.G.E.A. a societăţii pârâte din 16 mai 2007. Pârâta a fost obligată la 12,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că în speţă convocarea a avut loc la data de 23 aprilie 2007 prin scrisoare poştală, cu încălcarea termenului de 30 de zile prevăzute de lege, în mod imperativ, iar această încălcare atrage nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A. În acelaşi timp instanţa de fond a analizat şi celelalte două motive invocate de către reclamantă reţinând că acestea „nu subzistă” ca motive de nulitate a hotărârii A.G.E.A. atacate.

Împotriva sentinţei comerciale nr. 12091 din 25 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat apel SC C.C.B. SA arătând că: intimata nu are niciun interes în formularea unei atare cereri, dimpotrivă anularea Hotărârii din 16 mai 2007 şi implicit a majorării de capital social este un demers contrar intereselor societăţii şi intereselor tuturor acţionarilor; din actele depuse la dosarul cauzei încă de la fond rezultă îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Prin Decizia nr. 123 din 19 martie 2008 Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul pârâtei şi a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată şi a menţinut celelalte dispoziţii.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de apel a reţinut următoarele:

Referitor la excepţia lipsei de interes Curtea reţine că prin promovarea acţiunii având ca obiect anularea hotărârii A.G.E.A. adoptate de către asociaţi, pe motive de nulitate (absolută sau relativă), aceştia nu urmăresc producerea unui efect direct în patrimoniul acestora ci pot urmări realizarea interesului social al asociaţilor în general şi al lor în particular. Pentru aceste considerente asociaţii justifică un interes în anularea hotărârilor adoptate de asociaţi cu nerespectarea dispoziţiilor legale sau a dispoziţiilor actului constitutiv.

Faţă de cele arătate Curtea reţine că în mod corect instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interes, intimata reclamantă în calitate de acţionar având interes ca adoptarea hotărârilor de către A.G.A. să fie în conformitate cu dispoziţiile legii.

În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 Curtea reţine că acestea nu au fost încălcate deoarece data depunerii scrisorii recomandate cu confirmare de primire la poştă respectă termenul de 30 de zile anterior datei adunării generale extraordinare. Este de reţinut că scrisoarea recomandată a fost depusă la poştă la 16 aprilie 2007 (fila 8 din dosar) iar adunarea generală a avut loc la 16 mai 2007, deci a fost expediată cu cel puţin 30 de zile înainte de data ţinerii adunării aşa cum prevăd dispoziţiile art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC SC C.R.C. SA Sibiu, solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe şi, în subsidiar, modificarea în tot a deciziei şi menţinerea soluţiei pronunţată de Tribunalului Bucureşti.

În susţinerea recursului său, reclamanta invocă, în esenţă, următoarele motive:

1. Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).

Dacă, susţine recurenta, reclamanta a formulat un singur capăt de cerere, invocând mai multe motive, iar instanţa a admis acţiunea numai pe baza unuia dintre ele, în apelul formulat de pârâtă, instanţa va trebui să soluţioneze cauza şi cu privire la acele motive pe care prima instanţă nu le-a reţinut, chiar dacă hotărârea s-a criticat numai cu privire la motivul în baza căruia s-a admis acţiunea.

Mai susţine reclamanta că, în cauză, intimata - pârâtă a formulat apel împotriva sentinţei în întregul ei iar ea, reclamanta, întrucât instanţa de fond a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, nu a formulat cerere de apel principal sau incident, întrucât nu ar fi justificat interesul personal în acest sens, iar o astfel de cerere ar fi fost respinsă.

Faţă de aceste împrejurări, instanţa de apel avea obligaţia legală de a verifica temeinicia tuturor celor trei motive de nulitate invocate în susţinerea cererii de chemare în judecată şi de a stabili dacă hotărârea pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală sau nu.

Cu toate acestea, încălcând dispoziţiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ. care stabilesc caracterul devolutiv al apelului, instanţa de apel s-a limitat la analiza unui singur motiv de nulitate invocat de reclamantă, omiţând să analizeze şi restul motivelor şi privând-o pe reclamantă de un grad de jurisdicţie cu privire la analiza acestora.

2. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) întrucât instanţa de apel, în mod superficial şi greşit a reţinut că termenul de 30 de zile a fost respectat, şi nu a motivat de ce consideră termenul de 30 de zile prevăzut de art. 117 alin. (4) a fost respectat, respectiv nu a motivat cum a calculat acest termen. Instanţa de apel nu a motivat de ce a adoptat un alt mod de calcul decât instanţa de fond şi nici de ce s-a oprit la un alt mod de calcul decât cel invocat de reclamantă.

3. Hotărârea este lipsită de temei legal şi este dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) întrucât instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ. atunci când a apreciat că la data ţinerii adunării generale, 16 mai 2007, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 177 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 era împlinit. Aceasta deoarece, potrivit art. 291 din Legea nr. 31/1990, dispoziţiile Legii nr. 31/1990 se completează, acolo unde este cazul, cu dispoziţiile procedurale cu prinse în codul de procedură civilă şi, ca atare, termenele pe zile, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ., se calculează pe zile libere. În cazul convocării prin scrisoare recomandată acţionarii trebuie să beneficieze de termenul legal de 30 de zile calculat de la momentul primirii corespondenţei şi nu de la momentul depunerii la poştă a scrisorii recomandate.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează:

1. Prin modul cum a soluţionat apelul instanţa de apel nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., aşa cum eronat susţine recurenta - reclamantă, nefiind dat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Departe de a încălca dispoziţiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la caracterul devolutiv al apelului - cum susţine reclamanta - instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. şi a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea stării de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Ca atare, în mod legal, instanţa de apel a examinat sentinţa primei instanţe doar prin prisma motivului de apel invocat - şi care a stat la baza pronunţării sentinţei atacate - referitor la respectarea termenului de convocare a A.G.E.A., fără a mai analiza şi celelalte două motive invocate de reclamantă prin acţiune dar găsite neîntemeiate de tribunal şi cu privire la care, firesc, pârâta nu a mai făcut apel.

Dacă reclamanta a apreciat neîntemeiată sau nelegală sentinţa instanţei de fond cu privire la cele două motive considerate nefondate şi deci inapte să atragă nulitatea hotărârii A.G.E.A. putea formula şi ea apel principal, chiar dacă soluţia, pronunţată doar pentru primul motiv, îi era favorabilă sau, cel puţin, atunci când a constatat că pârâta a atacat cu apel sentinţa, trebuia ca, în temeiul art. 293 C. proc. civ., să adere la apelul pârâtei pentru a provoca o examinare şi de către instanţa de apel şi a celor două motive găsite nefondate de tribunal.

În concluzie primul motiv de recurs este nefondat întrucât instanţa de apel nu numai că nu a încălcat caracterul devolutiv al apelului dar a şi respectat prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la limitele caracterului devolutiv al apelului.

2. În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, întemeiat pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., nici acesta nu este întemeiat întrucât instanţa de apel după ce reţine că nu au fost încălcate prevederile art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 motivează complet soluţia cu referiri precise la data expedierii convocării şi data ţinerii A.G.E.A.

3. Nici al treilea motiv de recurs, întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., nu este fondat întrucât instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii iar decizia sa are temei legal. Astfel, instanţa a reţinut, în mod corect, că au fost respectate prevederile art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind convocarea A.G.E.A. întrucât scrisoarea recomandată a fost depusă la poştă la 16 aprilie 2007 (fila 8 dosar fond) iar A.G.E.A. a avut loc la 16 mai 2007, fiind deci expediată cu cel puţin 30 zile înainte de data ţinerii adunării. De altfel alin. (4) al art. 117 prevede expres că „dacă toate acţiunile societăţii sunt nominative, convocarea poate fi făcută şi numai cu scrisoare recomandată . expediată cu cel puţin 30 de zile înainte de data ţinerii adunării .”. Deci în raport de acest text data de referinţă pentru convocare este nu data primirii scrisorii recomandate de către acţionari, cum greşit a reţinut instanţa de fond, ci data expedierii scrisorii de convocare.

Faţă de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat iar în baza art. 274 C. proc. civ. să oblige recurenta - reclamantă la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimata - pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.R.C. SA Sibiu, împotriva Deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 123 din 19 martie 2008, ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească intimatei - pârâte SC C.C.B. SA suma de 11.477,55 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3723/2008. Comercial. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs