ICCJ. Decizia nr. 3995/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3995/2008
Dosar nr. 2970/1/2007
Şedinţa publică din 18 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC S. SA Iaşi, a chemat în judecată pe pârâţii P.I., L.V., I.V. şi SC V. SA Iaşi, solicitând anularea hotărârilor A.G.A. şi A.G.E.A. din 25 octombrie 2000 precum şi anularea actului adiţional la actul constitutiv al reclamantei pe motiv de dol şi fraudă.
Prin sentinţa civilă nr. 1106/E/2003, Tribunalul Iaşi admite acţiunea, anulează hotărârile 71, 72 şi 73 adoptate de A.G.A. a SC S. SA şi a actului adiţional la actul constitutiv al acestei societăţi, a dispus radierea din registrul comerţului a menţiunilor efectuate prin încheierea din 3 ianuarie 2001 a judecătorului delegat la registrul comerţului şi că toate bunurile care au fost incluse în capitalul social al SC V. SA să revină în capitalul social al reclamantei.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia comercială nr. 1098 din 27 octombrie 2003, a admis recursurile pârâţilor, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare pentru îndeplinirea procedurii cu SC R. SRL, societate comercială divizată din SC V. SA.
În rejudecare, tribunalul, prin sentinţa civilă nr. 848 din 9 noiembrie 2004 a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi cererii de intervenţie accesorie, a prescripţiei şi tardivităţii acţiunii, a admis acţiunea reclamantei şi cererea de intervenţie accesorie, a anulat hotărârile 71, 72 şi 73 din 25 noiembrie 2000 a SC S. SA, a anulat actul adiţional la actul constitutiv al SC S. SA şi actul constitutiv al SC V. SA, radiind din registrul comerţului încheierea din 2001 şi cea de-a doua , tot din 2001 a judecătorului delegat la O.R.C., a anulat hotărârea din 14 iunie 2001 a SC V. SA şi proiectul de divizare precum şi actul constitutiv al SC R. SRL şi a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâţilor la despăgubiri pentru pagubele produse în urma divizării.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că urmare a eşecului a trei procese de privatizare desfăşurate până în anul 2000, reclamanta, prin administratori, a solicitat F.P.S. la 7 iunie 2000 să aprobe divizarea societăţii prin desprinderea unei părţi din patrimoniul acesteia şi înfiinţarea unei noi societăţi, aprobare obţinută prin actele din iulie 2000.
Mai reţine instanţa de fond că procedura de urmat era aceea prevăzută de OUG nr. 88/1997 F.P.S. deţinând un procent mai mare de 50% din capitalul social al reclamantei iar administratorii nu au respectat dispoziţiile art. 233 – art. 241 din Legea nr. 31/1990 în sensul că printr-o informare incorectă a acţionarilor, cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică relative la voinţa socială, divizarea s-a realizat numai prin preluarea activului şi că nici prevederile art. 236 – art. 239 din Legea nr. 31/1990 referitoare la dezbaterea proiectului de divizare, nu au fost respectate aşa încât divizarea a avut drept consecinţă golirea substanţei patrimoniului societăţii divizate, pentru această operaţiune fiind necesar votul unanimităţii nu a 84,52% sau 84,07% cum s-a adoptat.
Tribunalul a considerat că deşi Legea nr. 31/1990 nu face distincţia între cauzele de nulitate absolută şi cele de nulitate relativă, totuşi normele privitoare la voinţa socială au caracter de ordine publică şi pot fi invocate de orice persoană interesată, oricând; calitatea reclamantei este justificată de folosul social pentru susţinerea acţiunii iar revenirea tuturor bunurilor incluse în capitalul social al SC V. SA este un efect accesoriu al nulităţii operaţiunii de divizare.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 3/A/com din 15 mai 2006 a respins apelurile ca nefondate considerând că judecătorul fondului nu era incompatibil să pronunţe hotărârea atacată, nulitatea ce loveşte actul de divizare este absolută, putând fi invocată de orice persoană interesată oricând, iar pe fond reţinând încheierea actului de divizare prin dol şi fraudarea intereselor reclamantei, cu respectarea prevederilor privind informarea acţionarilor şi a cvorumului.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâţii SC V. SA şi L.V. au declarat recurs, cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 9 şi 10 respectiv art. 304 pct. 1, 4, 5, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 1003 din 7 martie 2007, instanţa de recurs a respins ca nefondate recursurile pârâţilor reţinând că instanţele de fond au judecat în compunerea legală a completelor de judecată, art. 24 C. proc. civ. fiind de strictă interpretare; au motivat aspectele legate de tardivitatea şi prescripţia dreptului la acţiune, fără a exista contradicţii sau motive străine de natura pricinii.
În privinţa temeiului legal, instanţa de recurs a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 56 din Legea nr. 31/1990 întrucât ceea ce s-a atacat nu a fost constatarea nulităţii unei societăţi înmatriculate la Registrul Comerţului ci constatarea nulităţii absolute a hotărârilor adunării generale care chiar dacă reprezintă o manifestare unilaterală a acţionarilor majoritari, nu se poate sustrage condiţiilor impuse de normele de ordine publică.
Sub aspectul depăşirii limitelor puterii judecătoreşti, instanţa de recurs a reţinut că prevederile art. 2811 C. proc. civ. îndreptăţesc la completarea dispozitivului hotărârii pronunţate.
În privinţa nulităţii actelor de procedură, s-a reţinut că nulităţile analizate în dezbaterea litigiului erau legate de încălcarea normelor imperative privind hotărârile A.G.A., adică acelea de drept substanţial, nu procesual.
Calitatea procesuală activă a reclamantei a fost confirmată de instanţa de recurs, care a susţinut interesul în acţiunea formulată, a administratorului special al reclamantei.
Prin Decizia nr. 356 din 5 februarie 2008, a fost admisă contestaţia în anulare împotriva deciziei nr. 1003 din 7 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, considerând că unul dintre motivele de recurs relativ la tardivitatea acţiunii în anularea hotărârilor A.G.A. în raport cu prevederile art. 61 şi art. 62 din Legea nr. 31/1990 astfel cum erau reglementate la momentul promovării acţiunii, ambiguu expuse nu au fost analizate.
Instanţa a reţinut că instanţa a omis să cerceteze stabilirea aplicării în timp a legii şi implicit a termenului în care hotărârile A.G.A. puteau fi atacate, având în vedere legislaţia existentă la momentul întocmirii actului atacat.
În rejudecarea recursului, acesta urmează a fi admis pentru considerentele ce se vor expune.
Sediul materiei exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor A.G.A. unei societăţi comerciale îl constituie prevederile art. 132 din Legea nr. 31/1990 în funcţie de motivele care afectează legalitatea hotărârii.
Prin derogare de la dreptul comun, textele de lege nu distingeau, la momentul întocmirii actelor (25 noiembrie 2000) asupra naturii nulităţii, stabilind termenul de 15 zile în care hotărârea A.G.A. poate fi atacată, momentul de început al curgerii acestuia fiind publicarea în Monitorul Oficial.
Raţiunea legiuitorului se încadra în aspectele fundamentale, de normalitate socio-culturală, determinată de principiile generale de comerţ bazate pe celeritatea operaţiunilor dar şi stabilitatea şi siguranţa circuitului comercial. Acestea s-au dovedit însă, ulterior, inaplicabile sistemului, nevoit fiind să recurgă la înlăturarea prescripţiilor derogatorii, pentru preîntâmpinarea situaţiilor atipice deja apărute.
În acest sens a pronunţat instanţa de fond sentinţa nr. 1637 din 13 decembrie 2001 – irevocabilă prin respingerea recursului – care, atrăgând atenţia asupra văditei încălcări a conduitei ce caracterizează normalitatea activităţii comerciale, dar în aplicarea legii în vigoare la acel moment, a fost ţinută a pronunţa o hotărâre ce consfinţeşte o situaţie declarată inechitabilă.
Legiuitorul, la data divizării SC S. SA, prevedea ca modalitate de anulare a operaţiunii, opoziţia, ce putea fi exercitată în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, dar pe care nici o parte interesată nu a promovat-o.
Termenele astfel stabilite, aveau un fundament real pentru o societate echilibrată, un interes de ordine publică şi de stabilitate socială, ca situaţiile de fapt neatacate într-o perioadă determinată de timp să se bucure de certitudine.
Remarcând gravitatea limitelor impuse de rigurozitatea unor astfel de termene, în contextul realităţii sociale, legiuitorul a impus modificări normative pentru exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor exprimate prin voinţa socială a societăţilor comerciale prin care sunt fraudate interesele generale, fără însă ca efectul lor să poată fi extins retroactiv.
Indiferenţa în apărarea intereselor proprii a fost sancţionată iar aceasta nu este de natură a determina repunerea în situaţia anterioară, dacă în aplicarea principiului in pari causam turpitudinis cessat repetitio se stabileşte un raport de vinovăţie.
Pe de altă parte, instanţele de fond au lăsat nelămurită o situaţie probată parţial şi care repune în discuţie incidenţa OUG nr. 88/1997 şi Legea nr. 99/1999.
Printr-un contract de vânzare-cumpărare, la data de 30 martie 2000 F.P.S. în calitate de vânzător vinde 59,31% din capitalul social al SC S. SA, cumpărătorului L.V. care la data de 28 iunie 2000 ar fi trebuit să devină proprietarul acestei cote. Cum înregistrarea în Registrul Comerţului are numai efecte declarative – de opozabilitate – (art. 5 din Legea nr. 26/1990) se impun verificări care să clarifice statutul autorităţii, susţinerile pârâţilor privind dobândirea acţiunilor nominative de la acţionarii minoritari ai SC S. SA, preocupându-se însă şi de caracterizarea termenului în care acţiunea putea fi promovată, în raport cu normele imperative în vigoare la data adoptării hotărârilor atacate.
Aşa fiind, în considerarea art. 313 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, va casa Decizia nr. 3/A/com din 15 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenţii-pârâţi SC V. SA Iaşi şi L.V. împotriva deciziei nr. 3/A/com din 15 mai 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3794/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3551/2008. Comercial → |
|---|
