ICCJ. Decizia nr. 3790/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3790/2008
Dosar nr. 710/1259/2007
Şedinţa publică din 16 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Comercial Argeş sub nr. 623 la data de 28 mai 2007, reclamanta SC S.M.G. SA a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC A.C. SA, instanţa de judecată să pronunţe o hotărâre prin care să constate nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 1.5 din contractul de vânzare - cumpărare din 12 mai 2005, conform căreia, „după primirea proiectului de execuţie, furnizorul se obligă să-l prezinte unui birou de expertiză, care, după expertizare, să elibereze un certificat de conformitate, urmând ca după terminarea montajului confecţiei metalice care a făcut obiectul expertizei să elibereze un certificat de calitate din care să reiasă că lucrarea este conformă cu proiectul şi că s-au respectat condiţiile de calitate impuse de proiect.
Prin sentinţa nr. 955 din data de 16 octombrie 2007, Tribunalul Comercial Argeş a admis acţiunea formulată de reclamanta SC S.M.G. SA şi a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare - cumpărare din 12 mai 2005 încheiat între părţi privind clauza prevăzută la art. 1.5, cu 3.000 lei, cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 10 din data de 30 ianuarie 2008, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC A.C. SA împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, cu 3.500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, obiectul în litigiu îl constituie un contract de vânzare - cumpărare de bunuri viitoare, în sensul dispoziţiilor art. 965 alin. (1) C. civ., căruia îi sunt aplicabile prevederile art. 2 şi art. 13 din Legea nr. 10/1995, conform cărora verificarea proiectelor pentru execuţia construcţiilor se va face numai de către specialişti verificatori de proiecte atestaţi, alţii decât specialiştii elaboratori ai proiectelor, iar, verificarea calităţii execuţiei construcţiilor este obligatorie şi se efectuează de către investitori, prin diriginţii de specialitate sau prin agenţii economici de consultanţă specializaţi, expertizele tehnice ale proiectelor şi construcţiilor efectuându-se numai de către experţii tehnici atestaţi. În consecinţă, în raport cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de apel a apreciat clauza stipulată la pct. 1.5 din contractul de vânzare - cumpărare ca fiind o clauză ilicită.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs pârâta SC A.C. SA pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta – pârâtă a arătat, în esenţă, că, instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că obiectul contractului încheiat între părţi constă în vânzarea – cumpărarea de bunuri viitoare, în sensul art. 965 alin. (1) C. civ. comparativ cu art. 1413 din acelaşi cod care reglementează şi contractul de antrepriză, aplicabile fiind, însă, prevederile art. 2 şi art. 13 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii.
Recurenta a mai arătat că izvorul raporturilor juridice în prezenta cauză îl formează un contract de antrepriză de lucrări în construcţii, specific rezultat din clauzele contractuale ce exprimă voinţa părţilor, contract căruia îi sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 50/1991 de autorizare a construcţiilor, ale art. 13, art. 5 şi art. 21 lit. c) din Legea nr. 10/1995, de asemenea, reglementările cuprinse în HG nr. 995/1995 lucrarea contractată fiind construcţie hală metalică, indiferent de titulatura contractului.
Recurenta a apreciat că instanţa de apel, ca şi prima instanţă, nu a putut distinge între operaţiunea de verificare a proiectelor şi cea de expertizare, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 13 din Legea nr. 10/1995 şi, respectiv, de art. 21 din acelaşi act normativ, deopotrivă, de cap. 2 din HG nr. 995/1995, respectiv, de cap. 3 din menţionata hotărâre.
Conform pct. 2.1. din contractul încheiat, verificarea cade în sarcina beneficiarei – pârâte, clauza 1.5 din contract referindu-se la operaţiunea de expertizare, diferită de cea de verificare, aspect nereţinut nici de instanţa de apel.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului şi schimbarea, în tot, a sentinţei instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii formulate.
Recursul pârâtei este fondat.
Contractul încheiat între părţile litigante în pricina de faţă constituie, fără echivoc, un contract, special, de antrepriză, care, prin excelenţă, este expresia unei obligaţii de a face întrucât întruneşte elementele definitorii ale acestuia şi anume:
- o persoană se obligă faţă de o altă persoană să execute, pe riscul său, în schimbul unui preţ, o lucrare determinată, în speţă, fiind construirea halei,
- prestarea de servicii, esenţa contractului de antrepriză, nu este plătită în raport cu timpul cât se desfăşoară, ci în funcţie de rezultatul final, neatingerea rezultatului echivalând cu neexecutarea contractului;
- obiectul acestui tip de contract îl reprezintă obligaţia de a face;
- din intenţia părţilor rezultă că realizarea lucrării, privită ca rezultat, a fost causa contractui;
- obligaţiile principale ale antreprenorului constau în executarea la termen a lucrării şi garantarea împotriva viciilor lucrării;
- obligaţiile principale sunt reţinute, în mod tradiţional, în sarcina clientului, ţinut să-l execute cu bună – credinţă, ca orice contractant, potrivit principiului consacrat de art. 970 alin. (1) C. civ., acestea fiind plata preţului şi recepţionarea şi preluarea lucrării.
Este de observat că, în pricina de faţă, contractului de antrepriză încheiat la data de 12 mai 2005 îi sunt aplicabile regulile speciale antreprizei de construcţii, după cum urmează:
- lucrările de antrepriză de construcţii necesită autorizarea acestora în baza Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor, deopotrivă, Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii impunând anumite exigenţe privind persoanele autorizate să verifice proiectele întocmite pentru realizarea unor lucrări de construcţii;
- antreprenorul răspunde pentru viciile ascunse ale bunului, timp de 10 ani de la data recepţiei şi pentru viciile structurii de rezistenţă pe toată durata de existenţă a construcţiei, potrivit art. 29 din Legea nr. 10/1995;
- în temeiul art. 31 din Legea nr. 10/1995, încălcarea reglementărilor tehnice prudenţiale în privinţa proiectării, verificării, expertizării, realizării unor lucrări de construcţii poate atrage, în condiţiile legii, şi răspunderea penală, din această reglementare constatându-se diferenţierea expresă a legiuitorului asupra operaţiunilor specifice antreprizei, respectiv: - proiectarea; - verificarea; - expertizarea; -realizarea lucrării de construcţii, operaţiuni pe care instanţa de apel, în ce priveşte verificarea şi expertizarea, le-a considerat a fi „sinonime", neprocedând la analiza distinctă a acestora şi în raport cu reglementările legale speciale incidente fiecăreia, în parte, astfel cum acestea au fost precizate în mod corect de către recurentă.
Pe lângă calificarea corectă a contractului din 12 mai 2005 drept un contract de antrepriză de lucrări de construcţii, contrar opiniei curţii de apel care l-a apreciat ca fiind un contract de vânzare - cumpărare de bunuri viitoare, de asemenea, pe lângă neînţelegerea de către instanţa de apel a operaţiunilor distincte de verificare şi expertizare a lucrării şi a textelor de lege incidente, nu este lipsită de relevanţă sublinierea faptului că art. 1.5 din evocatul contract a cărui nulitate a fost cerută a se constata conţine o clauză contractuală negociată de părţi şi agreată de acestea, prin încheierea şi semnarea acestei convenţii, rezultat al consimţământului valabil exprimat de către părţile contractante, aspect nereţinut, de asemenea, de către instanţa de apel.
Numai o clauză contractuală nenegociată direct de părţi are caracter abuziv, putând atrage nulitatea sa, nicidecum, o clauză ce reprezintă voinţa părţilor contractante, astfel cum se constată a fi clauza licită prevăzută la art. 1.5 din contract şi care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile acestora.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să admită recursul formulat în cauză, să modifice Decizia atacată în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei primei instanţe prin respingerea acţiunii de constatare a nulităţii absolute a clauzei prevăzute de art. 1.5 din contractul din data de 12 mai 2005.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC A.C. SA Lereşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Piteşti nr. 10 din 30 ianuarie 2008, pe care o modifică, admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei.
Schimbă, în tot, sentinţa în sensul respingerii acţiunii, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3789/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3794/2008. Comercial → |
|---|
