ICCJ. Decizia nr. 3788/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3788/2008
Dosar nr. 17637/3/2005
Şedinţa publică din 16 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 11027 din 5 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă acţiunea reclamantei A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta Asociaţia P.A.U. SA, obligând-o la plata sumei de 227.971,053 lei reprezentând daune – interese pentru repararea prejudiciului cauzat reclamantei.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut următoarele:
În anul 1994 a fost încheiat contractul părţilor, de privatizare, pentru o valoare de 421.328.000 lei din care 85%, respectiv 328.128.000 lei credit în rate eşalonate până la 1 august 2003 fiind nominalizate 8 terenuri şi 6 clădiri supuse clauzei ce interzice înstrăinarea pe 9 ani, prevăzută de art. 7.3 lit. b). Acelaşi text prevede că în cazul în care obligaţia de a nu înstrăina în acest interval nu se respectă, cumpărătorul va achita fostului F.P.S., actual A.V.A.S. diferenţa dintre preţul obţinut şi valoarea contabilă a bunului.
Este adevărat că între părţi a existat corespondenţă cu privire la înlăturarea interdicţiei de vânzare dar, cum acest fapt nu s-a concretizat şi cum în acest interval au fost înstrăinate terenuri în suprafaţă de 10.279,82 mp, este evident prejudiciul cauzat reclamantei în raport de prevederile contractuale.
Între părţi nu s-a concretizat actul adiţional privitor la eliminarea acestei interdicţii de vânzare a bunurilor prevăzute în anexa contractului, astfel încât reclamanta a notificat pârâta pentru plata sumei de 697.212.459,57 lei, între părţi existând o conciliere pe această temă.
Expertiza efectuată a stabilit atât obiectivele înstrăinate în perioada de interdicţie cât şi prejudiciul suferit efectiv, astfel încât făcând aplicarea prevederilor contractuale amintite, respectiv art. 7.3 lit. b) din contract tribunalul a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 227.971,053 lei reprezentând daune – interese pentru repararea prejudiciului cauzat prin vânzarea activelor din anexa la contractul din 1994 şi prin diferenţa intervenită între valoarea la care acestea au fost vândute şi cea contabilă pentru perioada 10 august 1994 – 10 august 2003.
Împrejurarea invocată de pârâtă cu vânzarea s-a făcut cu înştiinţarea prealabilă a reclamantei, iar sumele au fost folosite pentru plata obligaţiilor către bugetul de stat şi pentru restituirea creditului contractat, sunt nerelevante, ca şi susţinerea că prevederea statuată în art. 7.3, lit. b) este inoperantă atâta vreme cât contractul este în vigoare, clauza nu a fost anulată, iar actul adiţional de înlăturare a interdicţiei nu a fost realizat.
Conform adresei expertului anexată dosarului rezultă că pârâta a achitat obligaţiile contractuale anticipat cu 2 ani, obligaţiile de plată a contractului luând sfârşit la 22 august 2001, dată până la care s-au încasat diferenţe de valoare în sumă de 68.934.000 lei, respectiv suma actualizată de 227.971.000 lei.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel ambele părţi iar Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 100 din 22 februarie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S. şi a admis apelul pârâtei Asociaţia P.A.U. SA, a schimbat în tot sentinţa atacată, respingând acţiunea reclamantei ca nefondată.
Curtea de apel, pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut, cu privire la fondul cauzei, următoarele:
Contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni din 10 august 1994 încheiat de către părţi avea termen de finalizare, în ceea ce priveşte ultima dată de plată a preţului acţiunilor vândute, data de 1 august 2003.
Pârâta, în calitate de cumpărător, şi-a asumat o serie de obligaţii, printre care şi aceea prevăzută de art. 7.3 lit. b), respectiv obligaţia ca în adunarea generală a acţionarilor să nu aprobe vânzarea, într-o perioadă de 9 ani de la data semnării contractului, deci până la 10 august 2003, a vreunuia din bunurile prevăzute în anexa la contract.
Pârâta nu a contestat niciodată faptul că aceste bunuri, respectiv mai multe suprafeţe de teren, au fost vândute, situaţie de altfel constatată şi de către expertul contabil numit în cauză de către tribunal.
Prin acţiune reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la raportarea prejudiciului cu titlu de daune – interese datorate ca urmare a încălcării obligaţiei prevăzute în art. 7.3 lit. b) din contract, evaluată convenţional la art. 7.3 alin. (2) din acelaşi contract.
Aşa cum s-a reţinut mai sus, este cert faptul că pârâta a încălcat obligaţia asumată contractual, însă dreptul reclamantei de a fi despăgubită trebuie analizat interpretând contractul în ansamblul său, precum şi situaţia de fapt existentă.
Obligaţia de indisponibilizare temporară a unor terenuri a fost prevăzută ca o măsură de garantare a executării obligaţiei principale a cumpărătorului, respectiv plata integrală a preţului.
Acest lucru rezultă şi din modul de redactare a contractului, clauza 7.3 fiind inclus la capitalul 7 numit „obligaţiile şi garanţiile cumpărătorului".
S-a avut în vedere ipoteza în care cumpărătorul ar fi fost în imposibilitate de achitare a preţului, vânzătorul având posibilitatea de a fi dezdăunat din eventualele vânzări ale unor terenuri aflate în proprietatea cumpărătorului.
Pârâta cumpărătoare îşi achită anticipat obligaţia de plată a preţului, astfel cum rezultă din adresa din 3 septembrie 2001 a fostului A.P.A.P.S. prin care se confirmă plata integrală a preţului acţiunilor cumpărate.
Clauza prevăzută la art. 7.3 lit. b) din contract nu trebuie analizată de sine stătător, ci prin raportare la celelalte clauze contractuale.
Reclamanta s-ar fi putut considera prejudiciată, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 7.3 din contract, în situaţia în care nu ar fi primit preţul acţiunilor vândute şi nu s-ar fi putut îndestula din vânzarea bunurilor aparţinând societăţii cumpărătoare întrucât acestea au fost înstrăinate.
În acest sens sunt şi dispoziţiile prevăzute în capitolul 13 „alte clauze", dispoziţii potrivit cărora vânzătorul îşi rezervă dreptul de a urmări, pentru o perioadă egală cu durata achitării integrale a preţului şi a dobânzii aferente, evoluţia performanţelor societăţii.
Interesul vânzătorului este legat strict de perioada de achitare integrală a preţului, iar atâta vreme cât acest interes a fost realizat, acesta nu se poate considera prejudiciat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta A.V.A.S., solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei şi admiterii apelului reclamantei, schimbarea în parte a sentinţei atacate cu consecinţa admiterii acţiunii reclamantei şi obligarea pârâtei la plata sumei de 697.121.459,67 lei (rol), actualizată la data plăţii.
În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta – reclamantă critică Decizia atacată susţinând că instanţa de apel în mod greşit a respins apelul său întrucât pârâta a încălcat obligaţia de a nu face, cu scadenţa la 10 august 2003, obligaţie asumată prin clauza 7.3 lit. b) din contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni din 10 august 1994. Ca urmare a încălcării acestei obligaţii şi în virtutea principiului forţei obligaţii a contractului, consacrat prin art. 969 C. civ. sunt aplicabile dispoziţiile art. 1073 C. civ. Valoarea daunelor – interese datorate de pârâtă ca urmare a nerespectării clauzei 7.3 lit. b) a fost stabilită convenţional prin intermediul clauzei penale inserate la art. 7.3 lit. b) alin. ultim din contractul din 1994.
O parte din activele societăţii comerciale privatizate au fost înstrăinate ca urmare a executării silite în conformitate cu sentinţa civită nr. 127/F din 20 martie 2001, dar, în afara acestora, în perioada 1995 – 2003 s-au înstrăinat voluntar terenuri şi construcţii, cu încălcarea obligaţiei contractuale asumată prin clauza nr. 7.3 lit. b) care se referă la obligaţia de a nu aproba în adunarea generală a acţionarilor vânzarea vreunuia din bunurile prevăzute în anexa la contract într-o perioadă de 9 ani, de la data semnării contractului, deci până la 10 august 2003 şi nu până la 22 august 2001, cum greşit a concluzionat expertul şi au reţinut instanţele.
Instanţa de apel, în mod neîntemeiat, interpretând eronat prevederile OG nr. 25/2002 şi ale contractului de privatizare, a limitat perioada de derulare a contractului până la achitarea preţului acţiunilor înstrăinate şi nu până la îndeplinirea oricăreia şi a tuturor obligaţiilor părţilor contractante, conform clauzelor contractuale.
Examinând recursul reclamantei A.V.A.S. prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru cele ce urmează:
Deşi reţine ca fiind „cert faptul că pârâta a încălcat obligaţia asumată contractual" instanţa de apel, în mod nelegal, o exonerează pe pârâtă de plata daunelor – interese către reclamantă ca urmare a încălcării obligaţiei asumată, cu motivarea că obligaţia de indisponibilizare temporară a unor active a fost prevăzută doar ca o măsură de garantare a executării obligaţiei principale a cumpărătorului, respectiv plata integrală a preţului şi că interesul vânzătorului este legat strict de perioada de achitare integrală a preţului, iar atâta vreme cât acest interes a fost realizat, acesta, nu se poate considera prejudiciat şi nu a suferit niciun prejudiciu.
Clauza contractuală în discuţie, privind interdicţia vânzării de active timp de 9 ani, nu are drept unic scop garantarea achitării integrale a preţului acţiunilor, aceasta fiind garantată, în principal, prin gajul vânzătorului asupra acţiunilor, conform art. 7.6 alin. (2) din contract, care are următorul conţinut: „Pentru garantarea plăţii integrale a preţului acţiunilor vândute de F.P.S., cumpărătorul constituie drept gaj acţiunile cumpărate de la acesta".
Clauza prevăzută de art. 7.3 lit. b) instituie, ca şi clauza de la lit. a), o obligaţie în sarcina cumpărătorului şi nu doar o garanţie. De altfel în alin. (2) se arată expres „în cazul în care nu se respectă obligaţia prevăzută la lit. b)". În concluzie obligaţiile asumate de cumpărătorul acţiunilor şi prevăzute la art. 7.3, nu ţin exclusiv de operaţiunea de vânzare – cumpărare de acţiuni ci au în vedere realizarea unor interese mai largi, publice, care ţin de scopul social şi economic al privatizării şi asigurarea atingerii acestui scop.
Îndeplinirea obligaţiei de a nu se înstrăina active timp de 9 ani este garantată de clauza care stabileşte nu numai obligaţia cumpărătorului de a plăti o sumă de bani dar şi modalitatea de calcul a acestei sume, respectiv diferenţa între preţul obţinut din vânzarea bunului şi valoarea contabilă a acestuia. Aplicarea acestei clauze nu este condiţionată decât de încălcarea obligaţiei asumate nu şi de producerea unui prejudiciu patrimonial.
Pe de altă parte obligaţiile contractuale ale cumpărătoarei acţiunilor nu se limitează la achitarea integrală a preţului acţiunilor ci sunt mult mai multe şi mai complexe, vizând obligaţii de a da, de a face şi de a nu face. Aceste obligaţii se menţin, conform OG nr. 25/2002 şi art. 1 pct. 2 din Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 25/2002 şi ulterior achitării preţului acţiunilor, pe toată perioada derulării contractului, iar „contractele sunt considerate ca aflate în perioada de derulare până când acestea încetează să mai producă efecte, înţelegându-se prin aceasta stingerea tuturor obligaţiilor şi valorificarea tuturor drepturilor izvorâte din respectivele contracte".
Este nereală susţinerea pârâtei că înstrăinarea activelor s-a făcut cu aprobarea vânzătoarei acţiunilor, respectiv F.P.S. (A.V.A.S.) întrucât aceasta a comunicat pârâtei că respectiva clauză referitoare la interdicţia vânzării activelor societăţii din anexa la contract şi încetează valabilitatea doar prin încheierea actului adiţional de contract şi a invitat-o, în 1999 şi 2000, ca, pentru încheierea actului adiţional, să depună copii după o serie de documente. Pârâta a dat curs acestei invitaţii, respectiv a transmis F.P.S. (A.V.A.S.) documentaţia completă necesară analizării clauzei abia la 4 iunie 2004, după ce înstrăinase active cu mult timp înainte şi în mai multe rânduri.
Din cele examinate şi reţinute până aici rezultă că acţiunea reclamantei este legală şi întemeiată, întrucât pârâta a încălcat o obligaţie contractuală, dintr-un contract în derulare, încălcare pentru care se prevede chiar în cuprinsul contractului, sancţiunea aplicabilă, respectiv plata diferenţei între preţul obţinut din vânzarea bunului şi valoarea contabilă a acestuia.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să admită recursul reclamantei A.V.A.S. şi să modifice Decizia atacată în sensul să respingă apelul pârâtei şi să admită apelul reclamantei, schimbând sentinţa instanţei de fond cu consecinţa admiterii acţiunii reclamantei şi obligării pârâtei la plata de daune – interese către reclamantă, în sumă de 69.712,15 lei, actualizată la data plăţii efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 100 din 22 februarie 2008, pe care o modifică; respinge apelul pârâtei şi admite apelul reclamantei împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti nr. 11027 din 5 octombrie 2007. Schimbă sentinţa în sensul că admite acţiunea şi obligă pârâta la plata sumei de 69.712,15 lei, actualizată la data plăţii efective, cu titlu de daune – interese, către reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3787/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3789/2008. Comercial → |
|---|
