ICCJ. Decizia nr. 702/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 702/2008
Dosar nr. 620/1371/2006
Şedinţa publică din 21 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 21 din 15 ianuarie 2007, Tribunalul comercial Mureş a dispus admiterea în parte a acţiunii formulate şi precizate de către reclamanta SC M.C. SRL Râmnicu Vâlcea în contradictoriu cu intimata SC I. SRL Târgu Mureş, a obligat pârâta să pună la dispoziţia reclamantei în calitate de acţionar documentele pentru a se informa asupra gestiunii societăţii în condiţiile art. 178 din Legea nr. 31/1990 republicată.
De asemenea, a desemnat pe expertul H.A.M. ca, în baza art. 136 din Legea nr. 31/1990 republicată, să facă o analiză privind gestionarea societăţii pârâte pentru perioada de după 29 aprilie 2005 până la zi, raportul întocmit urmând a face obiectul consultărilor.
A luat act şi a constatat renunţarea la judecată a reclamantei la capătul de cerere formulat privind anularea convocatorului din cotidianul „C.L." din 4 noiembrie 2006 pentru adunarea generală a acţionarilor din 30 noiembrie 2006, respectiv suspendarea oricăror forme de dizolvare şi lichidare a societăţii.
Pentru a pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta, prin cele solicitate şi asupra cărora s-a pronunţat instanţa, arată în motivele cererii de chemare în judecată că, în calitate de acţionar semnificativ, a solicitat pârâtei să-i fie puse la dispoziţie registrele societăţii în conformitate cu drepturile prevăzute de art. 98 din Legea nr. 31/1990. Însă, la data de 04 noiembrie 2006, preşedintele consiliului de administraţie a convocat, pe data de 30 noiembrie 2006, şedinţa extraordinară a acţionarilor având pe ordinea de zi adoptarea unei hotărâri de dizolvare şi lichidare judiciară a societăţii, în frauda acţionarilor minoritari, după cum consideră reclamanta.
În ce priveşte capătul de cerere, precizat ulterior de reclamantă, privind anularea hotărârii A.G.A. din 30 noiembrie 2006 instanţa, având în vedere regulile de procedură necesare pentru soluţionarea acesteia (cameră de consiliu), a dispus disjungerea acestui capăt de cerere.
În ce priveşte solicitarea reclamantei ca instanţa să dispună ca reclamanta să-i pună la dispoziţie documentele pentru a se informa asupra gestiunii societăţii, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 135 din Legea nr. 31/1990 republicată, reclamanta are acest drept (text care se regăseşte şi în modificările aduse de Legea nr. 441/2006, la art. 177 şi 178), iar cu privire la solicitarea de a fi desemnat un expert contabil, instanţa reţine că potrivit art. 136 reclamanta are dreptul să solicite instanţei un astfel de expert, astfel că instanţa a dispus numirea unui expert contabil care să facă analiza economică, perioada fiind de după 29 aprilie 2005 până la zi.
Faţă de această hotărâre a declarat, în termen, SC I. SA solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate şi respingerea petitului privind desemnarea expertei H.A.M., precum şi suspendarea executării hotărârii conform art. 280 C. proc. civ. şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. În motivele de apel se arată că apelanta îşi limitează apelul doar la capătul de cerere privind petitul 2, respectiv cel în care a dispus numirea unui expert contabil pentru analiza economică. Apelanta susţine că instanţa, contrar dispoziţiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990, nu a arătat ce operaţiuni din gestiunea societăţii urmează să fie analizate de expert. Astfel, textul de lege în cauză impune cerinţa specificării operaţiunilor din gestiunea societăţii care urmează a fi supuse analizei, cu sarcini concrete pentru expertul contabil. Pe de altă parte, reclamanta a solicitat instanţei ca expertul să analizeze operaţiunea de gestiune a societăţii, iar instanţa a dat mai mult decât s-a cerut, în sensul că a prevăzut perioada 29 aprilie 2005 data de la care urmează să se facă analiza economică. De asemenea, nu a stabilit în sarcina cui ar cădea suportarea onorariului expertului, deşi art. 136 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată prevede acest lucru.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia nr. 20 din 4 aprilie 2007, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei reţinând, în raport cu limitele apelului, că s-a precizat în acţiune ca analizarea gestiunii să se facă de la data dobândirii calităţii de reprezentat legal de către directorul M.E., că textul art. 136 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevede cine suportă costurile expertizei şi că textul art. 136 alin. (1) din aceiaşi lege, nu interzicea ca instanţa să dispună ca expertul să efectueze o analiză a întregii gestiuni a societăţii şi ar fi fost absurd ca instanţa să enumere toate operaţiunile de gestiune pe care societatea le-a derulat după 29 aprilie 2005, din moment ce a considerat că toate aceste operaţiuni se impun a fi analizate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC I. SA solicitând admiterea recursului său şi modificarea în tot a deciziei, admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei Tribunalului comercial Mureş în sensul respingerii petitului privind desemnarea unui expert care să facă o analiză privind gestionarea societăţii pârâte pentru perioada 29 aprilie 2005 la zi.
În susţinerea recursului său reclamanta invocă trei motive care, deşi nu sunt încadrate în drept de către ea, pot fi încadrate de către instanţă în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., faţă de dezvoltarea acestora, în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.:
1. Cu toate că în cuprinsul motivelor de apel a arătat că hotărârea instanţei de fond este nemotivată cu privire la petitul 2 al acţiunii reclamantei, respectiv desemnarea unui expert pentru a face o analiză economică, instanţa de apel nu a analizat acest aspect iar „lipsa sau insuficienta motivare echivalează cu necercetarea fondului cauzei". Or, motivarea dată de instanţa de apel nu poate să suplinească lipsa motivării instanţei de fond.
2. Decizia atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 136 alin. (1) din Legea nr. 30/1990 întrucât interpretarea dată de instanţa de apel este în afara dispoziţiilor legale, sintagma „operaţiuni de gestiune" având un înţeles complex şi „tocmai de aceea legiuitorul a dispus ca în cazul efectuării unei analize de către expertul desemnat să se stabilească care anume dintre operaţiunile din gestiune să fie analizate … altminteri întocmirea raportului nu-şi are sensul de vreme ce toate operaţiunile de gestiune dintr-o societate le regăsim în situaţiile financiare". Făcând vorbire despre „anumite operaţiuni" art. 136 alin. (1) impune cerinţa specificării operaţiunilor din gestiunea societăţii care urmează a fi supuse analizei.
3. Conform art. 136 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 instanţa de fond avea obligaţia stabilirii în sarcina cui va cădea suportarea onorariului expertului, însă a omis să se pronunţe cu privire la acest aspect, iar instanţa de apel a apreciat că se aplică regula instituită la art. 136 alin. (2), deşi aceasta prevede două situaţii iar interpretările instanţei de apel nu pot complini nepronunţarea instanţei de fond cu privire la acest aspect.
Examinând recursul pârâtei, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
1. Este nefondat primul motiv de recurs întrucât instanţa de apel, chiar dacă nu s-a referit în mod expres la nemotivarea hotărârii instanţei de fond cuprinse la al doilea petit al acţiunii reclamantei, a analizat acest aspect relevat de apelul pârâtei şi a răspuns acestui motiv, fapt reţinut şi de către recurentă care arată că „motivarea dată de instanţa de apel nu poate însă să suplinească lipsa motivării petitului 2 din hotărârea instanţei de fond". Mai mult, chiar instanţa de fond a motivat şi admiterea acestui petit prin considerentele care au vizat, împreună, admiterea ambelor petite ale acţiunii.
2. Este nefondat şi al doilea motiv de recurs chiar dacă instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, că „textul art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată, în forma de dinaintea modificărilor aduse prin Legea nr. 441/2006 prevedea ca instanţa să prevadă operaţiunile de gestiune care să fie analizate". Textul menţionat nu a prevăzut şi nu prevede nici acum, în mod explicit, această obligaţie ci, ea rezultă implicit din redactarea textului, respectiv acţionarul sau acţionarii îndreptăţiţi „vor putea cere instanţei să desemneze unul sau mai mulţi experţi, însărcinaţi să analizeze anumite operaţiuni din gestiunea societăţii".
Trebuie precizat de la început că textul art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 impune cerinţa determinării, prin cererea acţionarului sau acţionarilor şi apoi, prin hotărâre, a acelor „anumite operaţiuni" care ar trebui analizate de către expertul sau experţii desemnaţi. Aceasta întrucât rolul expertizei este să releve eventuale greşeli de gestiune sau chiar fraude, încălcări ale dispoziţiilor legale, presupuse a fi săvârşite de administratori iar procedura prevăzută de acest text este una destinată să analizeze informarea acţionarilor şi să asigure un control eficient al gestiunii, fără a destabiliza activitatea organelor sociale în funcţie. Cererea de expertiză vizează aspectele ce ţin strict de activitatea de gestiune în legătură cu care acţionarii au suspiciuni şi presupune interesul legitim şi actual al acţionarilor de a proteja societatea însăşi de rezultatele unei gestiuni frauduloase sau imprudente, neglijente.
În mod normal, în strictă conformitate cu textul art. 136 alin. (1), şi în majoritatea cazurilor, determinarea operaţiunilor care ar trebui analizate de către expert sau experţi se face prin indicarea domeniului expertizei respectiv a operaţiunii sau operaţiunilor de gestiune propriu - zise: gestiunea achiziţiilor, gestiunea mijloacelor fixe, gestiunea vânzărilor şi facturării, gestiunea stocurilor ş.a.
Textul art. 136 alin. (1) nu exclude posibilitatea determinării „anumitor operaţiuni din gestiunea societăţii" şi prin indicarea şi stabilirea perioadei de timp în care s-au desfăşurat operaţiunile de gestiune, perioadă care trebuie să fie rezonabilă, relativ scurtă, pentru a nu se ajunge la o critică generală a gestiunii sau la o substituire în atribuţiile adunării generale a acţionarilor.
Având în vedere cele arătate şi mai ales condiţiile concrete, specifice şi oarecum inedite ale prezentei cauze, Înalta Curte consideră că soluţia instanţei de fond, menţinută de către instanţa de apel este corectă şi urmează a fi menţinută prin respingerea recursului pârâtei.
Astfel, determinarea operaţiunilor de gestiune ce urmează a fi verificate de către expert a fost făcută de către instanţă, nu prin indicarea operaţiunilor concrete sau a unor categorii de operaţiuni ci prin indicarea perioadei în care s-au desfăşurat aceste operaţiuni, respectiv de la data preluării administraţiei societăţii de către actualul director şi preşedinte al Consiliului de administraţie. Chiar dacă această perioadă este mai mare decât cea pe care ar permite-o, în mod normal, art. 136 alin. (1), Curtea o consideră justificată, faţă de aspectele concrete şi deosebite ale cauzei, care relevă nu doar utilitatea expertizei ci şi importanţa ei pentru interesul social: Societatea pârâtă este o societate cu capital majoritar de stat în care A.V.A.S. deţine 82,73 % din acţiuni; la data de 30 noiembrie 2006 A.G.E.A. a hotărât, în condiţii ilegale (hotărârea a fost anulată prin sentinţa nr. 7 din 15 ianuarie 2007 a Tribunalului comercial Mureş) şi cu votul „pentru" doar al acţionarului majoritar, invocându-se rezultate economice nefavorabile, dizolvarea şi lichidarea voluntară a societăţii; anterior, A.V.A.S. a refuzat propunerile făcute de către reclamantă, acţionar semnificativ (cu 15,01 % din acţiuni) de majorare a capitalului social al pârâtei şi apoi cea de cumpărare a pachetului de acţiuni deţinut de A.V.A.S.; mandatul cenzorilor societăţii pârâte era expirat de mult timp şi, ceea ce este cel mai important argument pentru aprecierea Curţii, pârâta a încălcat nejustificat şi grosolan dreptul la informare al reclamantei în calitate de acţionar, drept prevăzut la acea dată de art. 135 din Legea nr. 31/1990, refuzând în ciuda solicitării scrise şi repetate a reclamantei să-i pună la dispoziţie documentele cu privire la gestiunea societăţii, aşa încât singura cale legală rămasă la îndemâna reclamantei pentru informare asupra situaţiei economice grave în care se găsea societatea pârâtă rămânea expertiza, în temeiul art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Toate aceste împrejurări excepţionale în viaţa socială a pârâtei justificat, în opinia Curţii, exercitarea de către reclamantă, în calitate de acţionar, a dreptului la informare prevăzut de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în condiţiile dispuse de instanţa de fond.
3. Nici cel de al treilea motiv de recurs nu este fondat întrucât, în mod corect, a reţinut instanţa de apel că, în situaţia în care instanţa de fond nu a prevăzut, în mod expres, cine va suporta onorariul expertului desemnat, această obligaţie revine societăţii pârâte în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (2) (în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 441/2006) întrucât buna - credinţă este prezumată.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul pârâtei, ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., să o oblige pe recurentă să-i plătească intimatei reclamante suma de 10.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorar de avocat.
Curtea a procedat, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., la micşorarea onorariului avocatului intimatei reclamante constatând că, faţă de valoarea pricinii şi munca îndeplinită de avocat (a se vedea notele de şedinţă superficiale, pe două pagini) acesta este nepotrivit de mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC I. SA Târgu Mureş împotriva deciziei nr. 20/ A din 04 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Târgu – Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta – pârâtă să plătească intimatului – reclamant 10.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 577/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 324/2008. Comercial → |
|---|
