ICCJ. Decizia nr. 575/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 575/2008
Dosar nr. 9893/3/2006
Şedinţa publică din 15 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 8840 din 24 octombrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite acţiunea formulată de reclamanta SCHG SRL împotriva pârâtei SC S.E. SRL.
Dispune rezilierea contractului de închiriere încheiat de părţi la 26 septembrie 2006.
Obligă pârâta la plata sumei de 3.822,89 lei cheltuieli de judecată din taxa judiciară de timbru, onorariu avocat şi onorariu expert, către reclamantă.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim grad a reţinut următoarele:
La data de 26 septembrie 2000 a fost încheiat între reclamantă, în calitate de locator şi pârâtă, în calitate de locatar, un contract de închiriere privind spaţiul comercial situat în Bucureşti, Calea 13 Septembrie, durata contractului fiind până la 25 septembrie 2005.
Potrivit art. 5.2 din contract părţile au convenit prelungirea automată a contractului pentru o perioadă de 5 ani, în situaţia în care niciuna dintre părţi nu trimite celeilalte prin scrisoare recomandată o notificare scrisă, cu cel puţin şase luni înainte de expirarea duratei închirierii.
Notificarea reclamantei privind intenţia de a nu prelungi contractul s-a făcut prin adresa nr. 455/23 noiembrie 2005, respectiv după expirarea duratei contractului, 25 septembrie 2005 şi nu cu şase luni înainte astfel cum s-a convenit.
În aceste condiţii sunt aplicabile prevederile art. 5.2 din contract rezultând că a operat prelungirea contractului până la acea dată, respectiv 23 noiembrie 2005.
La această dată reclamanta a solicitat să se procedeze la renegocierea chiriei însă pârâta nu a acceptat şi a urmat corespondenţa între părţi sub acest aspect.
Cu privire la cuantumul chiriei părţile au prevăzut la art. 7 din contract actualizarea acesteia în conformitate cu indicele de inflaţie.
Totuşi locatarul nu poate fi obligat să menţină locaţiunea începută în anul 2000 la un nivel al chiriei practicate în anul 2005.
Conform art. 970 C. civ., convenţiile trebuiesc executate cu bună credinţă şi ele obligă nu numai la ceea ce este expres prevăzut ci şi la toate cele echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei.
Conform art. 6 din contractul de închiriere părţile au convenit ca plata chiriei să se facă lunar anticipat, cel mai târziu în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, în contul locatorului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 242 din 14 mai 2007, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta SC S.E. SRL Bucureşti în contradictoriu cu intimata S.C.HG SRL Bucureşti, împotriva sentinţei comerciale nr. 8840 din 24 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, în dosarul nr. 9893/3/2006 şi obligă apelanta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Instanţa de apel a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 7.1 din contractul încheiat în 2000 părţile au convenit că „cel mai devreme la sfârşitul primului an de închiriere, chiria va fi actualizată în conformitate cu variaţiile indicelui Preţurilor de Consum (I.P.C.) pentru mediul urban din S.U.A. publicat pentru anul respectiv de B.F.S.M. din SUA. Chiria actualizată va fi plătită lunar anticipat. Chiria va fi modificată în acest mod la sfârşitul fiecărui an până la expirarea duratei de închiriere sau prelungirilor ei".
Analizând clauza menţionată, se poate observa că ambele părţi au fost de acord cu faptul că valoarea chiriei convenită, la nivelul lunii septembrie a anului 2000, nu va fi aceeaşi la sfârşitul primului an de închiriere, actualizarea sumei impunându-se cu necesitate.
Deci, părţile au convenit, ca plata chiriei modificată conform procedurii stabilite să se efectueze de către locatar lunar, anticipat.
Prin cererea de recurs, pârâta SC S.E. SRL Bucureşti a susţinut că instanţa a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al clauzei contractuale, critică de recurs ce se încadrează în art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
De asemenea, greşita însuşire a tezei primei instanţe potrivit cu care în speţă îşi găsesc aplicabilitatea prevederilor art. 970 C. civ., constituie al doilea motiv de recurs, ce se regăseşte în ipoteza normei art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ultima critică ce se încadrează în art. 304 pct. 7 şi art. 304 pct. 8 deopotrivă vizează contradictoria motivare a jurisdicţiei de apel, prin adăugarea la raţionamentul de reziliere dezvoltat şi păstrat al celei dintâi instanţe a fondului, a unui argument cristalizat prin aceeaşi tehnică a denaturării convenţiei.
Recurenta, în dezvoltarea motivelor de recurs, a precizat că în situaţia existenţei unei clauze exprese care reglementează modalitatea de corectare a cuantumului chiriei nu este îngăduit instanţelor ca sub cuvânt că interpretează să schimbe voinţa concordantă a părţilor contractului.
În ceea ce priveşte plata chiriei cu întârziere, dacă tribunalul s-a limitat doar să o menţioneze deducând consecinţa existenţei dreptului intimatei – reclamante la penalităţi de întârziere (pe care nu le-a solicitat), Curtea îi conferă valoarea unui considerent complementar de reziliere.
Pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a chiriei convenite prin contract părţile au prevăzut remediul aplicării unei daune moratorii de 0,25 %.
Nu s-a stipulat că se aplică vreun pact comisoriu, şi nici nu s-a invocat de intimată prin corespondenţa purtată faptul că s-ar fi plătit cu întârziere, ci doar că nu mai este de acord cu suma iniţial fixată.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă S.C.HG SRL Bucureşti a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, şi menţinerea ca legală şi temeinică a soluţiei instanţei de fond, soluţie confirmată de instanţa de apel şi cheltuieli de judecată.
Intimata precizează că, din atitudinea recurentei, exprimată de-a lungul desfăşurării prezentei cauze, rezultă disponibilitatea acesteia pentru actualizarea chiriei, însă nu a propus un alt cuantum al acesteia şi soluţionarea amiabilă a cauzei, manifestând astfel rea-credinţă în relaţia contractuală.
Intimata-reclamantă a depus procesul-verbal de constatare încheiat, la 8 noiembrie 2007, din care rezultă abandonarea spaţiului de către locatarul SC S.E. SRL, precum şi starea acestuia în momentul arătat.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului şi de dispoziţiile incidente, constată că situaţia expusă nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
Instanţa de judecată a arătat în cadrul deciziei recurate motivele de fapt şi de drept care au formulat convingerea acesteia, cu respectarea dispoziţiei articolului 261 pct. 5 C. proc. civ. Hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Cea de a doua critică a recursului nu poate fi primită, întrucât din conţinutul hotărârii recurate nu rezultă că instanţa s-a substituit părţilor contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori a reţinut un cu totul alt act juridic sau conţinut.
Referitor la ultimul motiv de recurs, în sensul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, recurenta nu a făcut distincţie între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită.
Privitor la reiterarea situaţiei de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susţinerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt în concordanţă cu acestea.
Potrivit dispoziţiilor art. 7.1 din contractul părţilor, acestea au convenit ca „cel mai devreme la sfârşitul primului an de închiriere, chiria va fi actualizată în conformitate cu indicele de inflaţie. Chiria actualizată va fi plătită lunar anticipat şi va fi modificată în acest mod la sfârşitul fiecărui an până la expirarea duratei de închiriere sau prelungirea ei".
Uzând de prevederile art. 970 alin. (2) C. civ., se poate recunoaşte locatorului posibilitatea de a propune noi modalităţi de reactualizare a cuantumului chiriei, având în vedere că orice convenţie „nu obligă numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul, sau legea dă obligaţiei după natura sa".
Coroborând aceste considerente, concluziile raportului de expertiză (necontestate de către apelantă, care nu a solicitat efectuarea unei noi expertize nici în faţa instanţei de fond şi nici în faţa instanţei de apel), potrivit cărora apelanta şi-a încălcat în mod repetat obligaţia de plată asumată contractual, prin depăşirea termenelor scadente, datorând astfel pentru acest motiv penalităţi de întârziere în sumă de 5.731 (anexa 4) şi cu dispoziţiile art. 1429 pct. 2 C. civ., potrivit cărora locatarul are îndatorirea de a plăti la termenele stabilite preţul locaţiunii şi cele ale art. 1439 alin. (2) C. civ., care prevăd posibilitatea părţii care şi-a îndeplinit obligaţiile sale să solicite desfiinţarea contractului în situaţia în care cealaltă parte îşi îndeplineşte întocmai „îndatoririle sale principale", Înalta Curte apreciază că soluţiile instanţelor de fond şi apel sunt temeinice şi legale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Instanţa Supremă urmează a respinge recursul declarat de pârâta SC S.E. SRL, Bucureşti împotriva deciziei nr. 242 din 14 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., se va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit facturii fiscale nr. 15 din 29 noiembrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC S.E. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 242 din 14 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la 4760,00 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 574/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 577/2008. Comercial → |
|---|
