ICCJ. Decizia nr. 574/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 574/2008
Dosar nr. 36498/2/2005
Şedinţa publică din 15 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC O. SA Băile Olăneşti a chemat în judecată pe pârâtul M.T.C.T. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 49.781.127.090 lei cu titlu de daune.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 30 din 8 aprilie 2002 a cumpărat de la Ministerul Turismului pachetul majoritar de acţiuni reprezentând 96,5525 % din valoarea capitalului social deţinut de acesta la SC R. SA.
Vânzarea-cumpărarea acţiunilor a avut loc prin licitaţie publică cu strigare, reclamanta adjudecându-şi pachetul de acţiuni cu suma totală de 188.918.385.953 lei care a fost achitată.
Reclamanta a mai arătat că după încheierea şi semnarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 30/2002 a decis să inventarieze patrimoniul SC R. SA ocazie cu care a constatat mai multe inadvertenţe valorice şi fizice şi anume capitalul social a fost majorat fictiv prin includerea în capital a unor mijloace fixe inexistente în sumă totală de 2.562.963.767 lei reprezentând contravaloarea a 189.582,3 acţiuni, hotelul R. nu avea integral dotarea necesară pentru îndeplinirea criteriilor de clasificare „trei stele", având lipsuri în valoare de 29.176.937.017 lei, redate în expertiza tehnică extrajudiciară efectuată de SC R. SA Bucureşti; restaurantul R. nu era compartimentat conform criteriilor de clasificare, ceea ce se concretizează într-un prejudiciu de 961.600.000 lei; s-a constatat lipsa unui număr de 190 locuri de alimentaţie, restaurantul şi terasa având 460 locuri în loc de 650, iar accesul la terasă se putea face doar în măsura în care se plătea o chirie către primărie pentru terenul aparţinând acesteia şi pe care este amplasată terasa, ceea ce presupune un prejudiciu de 3.500.000.000 lei, respectiv 600.000.000 lei/sezon, în dosarul de prezentare era specificat că nu sunt investiţii în curs, deşi în derulare se aflau investiţii în valoare de 3.669.758.897 lei.
În acţiune s-a mai arătat că nu au fost verificate datoriile imobilelor ce compun capitalul social al SC R. SA anterior vânzării şi că prejudiciul total este de 49.781.127.090 lei.
Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanţie a SC R. SA, N.D., fost director general al SC R. SA şi SC M.B.C. SA societate care a întocmit raportul de evaluare în vederea stabilirii pe piaţă a acţiunilor SC R. SA, solicitând instanţei ca în cazul în care M.T.C.T. va cădea în pretenţii, să oblige chemaţii în garanţie în solidar la plata către pârât a sumei la care acesta va fi obligat către reclamantă.
Printr-o altă cerere, înregistrată la 12 ianuarie 2004, reclamanta a precizat că îşi micşorează pretenţiile cu suma de 10.518.952 lei reprezentând imobilizări corporale, iar valoarea de la punctul 6 din petitul acţiunii, reprezentând alte lipsuri, este de 9.909.867.409 lei şi este cuprinsă în totalul sumei pretinse.
Prin sentinţa nr. 65 din 28 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâtul M.T.C.T. şi lipsei calităţii procesuale pasive invocată de chematele în garanţie, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă, a respins cererile de chemare în garanţie ca rămase fără obiect.
Cu privire la excepţii, instanţa a arătat că excepţia lipsei competenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă în şedinţa publică din data de 14 mai 2004, faţă de temeiul juridic al acţiunii precizat de reclamantă ca fiind art. 998 C. civ., art. 969 C. civ., art. 1339 C. civ. şi deoarece nu este contestată sau atacată o operaţiune sau un act prevăzut în Legea nr. 137/2002 sau OUG nr. 88/1997 aprobată prin Legea nr. 44/1998, ci se solicită antrenarea răspunderii vânzătorului pentru evicţiune în temeiul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 30 din 8 aprilie 2002.
Excepţia tardivităţii introducerii acţiunii formulată de pârâtul M.T.C.T. şi de către chematul în garanţie N.D. a fost respinsă de către instanţă în şedinţa publică din data de 14 mai 2004.
Instanţa a mai reţinut că pârâtul este parte contractantă, având calitate de vânzător al pachetului de acţiuni aparţinând SC R. SA, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către M.T.C.T. este neîntemeiată, iar referitor la excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a chemaţilor în garanţie s-a reţinut că SC M.B.C. SA a întocmit raport de evaluare, N.D. în calitate de director general a furnizat informaţii privind starea economico-financiară a societăţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a apreciat că acţiunea reclamantei trebuie analizată numai în temeiul răspunderii contractuale conform art. 969 şi 1339 C. civ., deoarece între părţi a existat un contract din a cărui executare necorespunzătoare au rezultat prejudicii, dar că reclamanta nu a făcut dovada întrunirii elementelor răspunderii pârâtului M.T.C.T. pentru evicţiune, deoarece inadvertenţele valorice şi fizice nu se pot constitui în fapte personale de evicţiune ale vânzătorului, atâta timp cât acesta a asigurat dreptul la informare al cumpărătorului pachetului de acţiuni.
Din declaraţia inserată la art. 8.7 din contractul de vânzare cumpărare de acţiuni rezultă că reclamanta a avut acces la toate informaţiile referitoare la activitatea societăţii pe care a putut-o verifica personal prin investigaţiile şi expertizele pe care le-a considerat necesare, este înlăturată orice culpă a pârâtului M.T.C.T. pentru inexactitatea informaţiilor reclamate de cumpărător ulterior încheierii contractului.
Împotriva sentinţei nr. 65 din 28 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a declarat recurs reclamanta.
Prin Decizia nr. 3094 din 25 mai 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis excepţia de necompetenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea apelului şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că potrivit art. 84 C. proc. civ., calea de atac cu care a fost investită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este apelul şi că în conformitate cu art. 11 alin. (2) teza I din OUG nr. 58/2003 şi cu cele ale art. 3 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a apelului aparţine Curţii de Apel Bucureşti.
Prin cererea de apel, apelanta a invocat, în esenţă, următoarele: hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în ceea ce priveşte temeiul juridic, deoarece reclamanta a optat pentru răspunderea civilă delictuală în vederea acoperirii prejudiciului, că inadvertenţele valorice şi fizice constatate ulterior perfectării contractului de vânzare-cumpărare nr. 30/2002 nu erau de natură să poată fi descoperite printr-o simplă expertiză desfăşurată ca urmare a exercitării dreptului de informare instituit de lege, capitalul social a fost majorat fictiv prin includerea unor mijloace fixe inexistente.
Prin Decizia nr. 152 din 21 martie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul, a desfiinţat în parte sentinţa atacată în ce priveşte respingerea, ca nefondată, a acţiunii principale şi a respins, ca nefondată, excepţia lipsei de interes a apelantei invocată de intimata SC M.B.C. SA.
Cu privire la excepţia lipsei de interes, instanţa a reţinut că SC O.R. SA, ca efect al fuziunii a preluat drepturile şi obligaţiile societăţii absorbite, adică pe cele ale SC O. SA, inclusiv acţiunile aflate pe rolul instanţelor de judecată.
Referitor la primul motiv de apel s-a constatat că prin precizarea acţiunii efectuată de către reclamantă la data de 12 ianuarie 2004, aceasta a indicat ca temei juridic atât art. 998 C. civ., care vizează răspunderea civilă delictuală cât şi art. 969 C. civ., care reprezintă temeiul juridic al răspunderii civile contractuale.
Prima instanţă a considerat în mod greşit că temeiul juridic al acţiunii este cel prevăzut de dispoziţiile art. 969 C. civ., respectiv răspunderea civilă contractuală şi în consecinţă a apreciat că se invocă nerespectarea de către pârâtul vânzător a obligaţiei de garanţie pentru evicţiune prevăzută de art. 1339 C. civ.
Cauza procedurii prejudiciului solicitat constă în fapta vânzătorului de întocmire eronată a dosarului de prezentare al societăţii, faptă care vizează faza precontractuală şi nu încălcarea vreunei obligaţii contractuale, în speţă obligaţia de garanţie pentru evicţiune care se referă la garantarea dreptului de proprietate transmis şi a exercitării liniştite de către cumpărător a prerogativelor acestui drept.
S-a mai reţinut că prima instanţă a soluţionat în mod greşit litigiul având în vedere condiţiile răspunderii civile contractuale, în timp ce temeiul juridic al acţiunii este cel al răspunderii civile delictuale, astfel că aceasta a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, adică fără a analiza îndeplinirea condiţiilor legale ale răspunderii civile delictuale, întemeiată pe art. 998 – art. 999 C. civ.
Cauza a fost trimisă Tribunalului Bucureşti ca instanţă competentă conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. şi art. 725 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.
Chemaţii în garanţie SC M.B.C. SA Constanţa şi N.D. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 152 din 21 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
SC M.B.C. SA Constanţa a susţinut în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., următoarele: instanţa de apel în mod greşit a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei SC O. SA, care a fuzionat prin absorbţie cu SC R. SA sub denumirea de SC O. R. SA care a dobândit toate drepturile şi obligaţiile societăţii absorbite, inclusiv calitatea procesuală în toate dosarele aflate la instanţele de judecată; în această cauză, SC O. SA a avut calitatea şi figurează ca apelant, iar societatea absorbantă SC R. SA are şi figurează în calitate de intimat; un alt motiv de recurs priveşte greşita calificare a pretenţiilor apelantei ca fiind supuse reglementării dispoziţiilor privind răspunderea delictuală.
Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 969 C. civ. şi a art. 998 C. civ., dar între părţi a existat un contract din a cărui executare necorespunzătoare au rezultat prejudicii şi în consecinţă calea legală este aceea a răspunderii contractuale.
Recurentul N.D. a susţinut în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., că instanţa de apel în mod greşit a respins excepţia lipsei de interes a SC R. SA în declararea apelului şi a calificat pretenţiile reclamantei ca fiind supuse dispoziţiilor privind răspunderea civilă delictuală, în temeiul art. 998 – art. 999 C. civ. şi a solicitat casarea deciziei şi soluţionarea cauzei de către aceeaşi instanţă.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: la data de 19 octombrie 2004, urmare fuziunii prin absorbţie a SC O. SA de către SC R. SA şi schimbarea denumirii în SC O.R. SA, aceasta din urmă a preluat drepturile şi obligaţiile societăţii absorbite, adică pe cele ale SC O. SA, inclusiv acţiunile aflate pe rolul instanţelor de judecată; acţiunea formulată de reclamanta SC O. SA a fost respinsă iar interesul SC O.R. SA se menţine şi în faza procesuală a apelului.
Reclamanta a precizat acţiunea, la data de 12 ianuarie 2004, indicând ca temei juridic atât art. 998 C. civ., cât şi art. 969 C. civ.
Instanţa a calificat corect temeiul juridic al acţiunii ca fiind art. 998 C. civ., care vizează răspunderea civilă delictuală şi nu art. 969 C. civ.
Răspunderea civilă contractuală este o răspundere cu caracter special care decurge din neexecutarea întocmai a unor obligaţii contractuale, în timp ce răspunderea civilă delictuală este o răspundere directă, pentru fapta proprie, întemeiată pe culpa celui chemat să răspundă, în speţă, fiind fapta vânzătorului de întocmire eronată a dosarului de prezentare a societăţii, care vizează faza precontractuală.
În concluzie, criticile formulate neîncadrându-se în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de chemaţii în garanţie SC M.B.C. SA Constanţa şi N.D. împotriva deciziei nr. 152 din 21 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 571/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 575/2008. Comercial → |
|---|
