ICCJ. Decizia nr. 793/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 793/2008
Dosar nr. 710/97/2006
Şedinţa publică din 28 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 iunie 2006, reclamantul P.C. cheamă în judecată pe pârâtele SC A. SA Elveţia, SC A. SA Lupeni şi SC C. SRL Lupeni solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună rezoluţiunea contractului de cesiune de părţi sociale deţinute la SC C. SRL încheiat la 11 decembrie 2003 cu SC A. SA Lugano şi obligarea acesteia să plătească reclamantului contravaloarea a 50 % din activul net al SC C. SRL la 11 decembrie 2003, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 6031/ CA din 27 decembrie 2006, Tribunalul Hunedoara, secţia comercială, contencios administrativ, respinge acţiunea reclamantului reţinând că, urmare a celor hotărâte la 11 decembrie 2003 cu ocazia A.G.E. a asociaţilor SC C. SRL, reclamantul a încheiat cu pârâta SC A. SA contractul de cesiune a celor 1010 părţi sociale deţinute în SC C. SRL cu o valoare nominală de 100.000 ROL, reprezentând 50 % din capitalul social al acesteia, că în art. 4 al contractului respectiv se precizează că preţul a fost achitat la momentul semnării actului de cesiune şi că cedentul reclamant nu mai are nici o pretenţie de nici o natură faţă de cesionar şi faţă de societate (art. 3), precum şi că reclamantul nu a făcut dovada probei contrarii celor menţionate în contractul de cesiune.
Prin Decizia nr. 61/ A din 4 mai 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, respinge, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei primei instanţe, reţinând, în acest sens, că prin semnarea contractului de cesiune de părţi sociale, care a primit data certă prin încheierea emisă şi înregistrată la 11 decembrie 2003 de un notar public, apelantul reclamant a recunoscut valabilitatea şi realitatea tuturor clauzelor sale, astfel că nu mai poate contesta faptul că nu i s-a plătit preţul cesiunii, că cererea apelantului reclamant ca pârâta cesionară să facă dovada preţului, peste cele consemnate în contractul legalizat, nu are justificare legală, precum şi că, deci, nu este îndeplinită în cauză principala condiţie pentru a cere rezoluţiunea contractului, respectiv aceea ca una dintre părţi să nu-şi fi executat obligaţiile contractuale.
Împotriva deciziei de mai sus reclamantul declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia şi, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru administrarea de probe, sau, în subsidiar, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Susţine recurentul, în esenţă, că instanţa criticată nu şi-a exercitat rolul activ, încălcând astfel dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nestăruind în aflarea adevărului prin neobligarea pârâtei intimate, cesionară a părţilor sociale, la depunerea documentului contabil solicitat de recurentul reclamant, document care să ateste plata preţului cesiunii şi modul de efectuare a acesteia.
Recursul nu este fondat.
În mod corect instanţa de control judiciar, examinând probele administrate în cauză, a reţinut că prin art. 4 al contractului de cesiune de părţi sociale, semnat de reclamantul recurent, acesta a recunoscut că preţul cesiunii de 110.000.000 ROL a fost achitat în momentul semnării actului de cesiune, declarând totodată că nu mai are nici o pretenţie de nici o natură faţă de cesionar şi faţă de societate.
La constatarea instanţei de apel se adaugă faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ., „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească", astfel că recurentul reclamant are sarcina probei, în sensul că el este acela care trebuia să dovedească faptul că preţul a cărui primire a recunoscut-o, nu i-a fost achitat, şi nu cesionarul.
Cum recurentul reclamant nu a dovedit că cesionarul nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală a achitării preţului cesiunii, în mod întemeiat instanţa de apel a reţinut că principala condiţie pentru a cere rezoluţiunea contractului nu este îndeplinită în cauză, confirmând astfel corect soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii.
Astfel fiind, Decizia recurată fiind legală şi temeinică, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamant împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva deciziei nr. 61/ A din 4 mai 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 612/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 796/2008. Comercial → |
|---|
