ICCJ. Decizia nr. 839/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 839/2008
Dosar nr. 755/57/2007
Şedinţa publică din 29 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 200/C din 15 februarie 2007, Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, admite acţiunea civilă formulată de reclamantul M.A.I. prin I.G.J.R. Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, sector 5, împotriva pârâtei SC T. SA Timişoara, cu sediul în Timişoara, judeţul Timiş, şi obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 550.936.150 lei (rol) reprezentând contravaloare servicii de pază prestate în perioada februarie 1999 – martie 2000 precum şi suma de 1.210.791.942 lei (rol) reprezentând penalităţi aferente calculate până la data de 31 martie 2004 şi apoi în continuare până la data de 31 ianuarie 2006.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim grad a reţinut următoarele:
În baza prevederilor Decretului nr. 477/1983 ale Protocolului nr. D/0181 din 23 decembrie 1988 încheiat între Ministerul de Interne şi Ministerul de Resort, s-a încheiat între U.M. Deva, în calitate de prestator de servicii şi SC R. SA Orăştie, F.S., în calitate de beneficiar, contractul din 23 ianuarie 1992 având ca obiect asigurarea pazei militare a acestui obiectiv.
Contractul a fost încheiat pe perioadă nedeterminată putând fi adoptat în caz de necesitate în raport cu eventualele modificări aduse, la protocolul menţionat.
Deşi, conform art. 4 din contractul menţionat, pârâta avea obligaţia să efectueze decontarea serviciilor prestate până la data de 10 ale lunii următoare, pentru luna expirată aceasta nu şi-a respectat obligaţiile contractuale înregistrând o restanţă la plată de 550.936.150 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de pază cu efective de jandarmi, prestată în perioada februarie 1999 - martie 2000 la care au fost calculate penalităţi aferente perioadei până la data de 31 martie 2004.
Prin Încheierea nr. 24580 din 18 mai 2006 judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus radierea pârâtei SC R. SA Orăştie, ca efect al fuziunii prin absorbţie a acesteia de către SC T. SA Timişoara.
Potrivit dispoziţiilor art. 250 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul fuziunii prin absorbţie, societatea absorbantă dobândeşte drepturile şi este ţinută de obligaţiile societăţii pe care o absoarbe.
În atare situaţie în calitate de pârâtă a fost introdusă în cauză SC T. SA Timişoara care în concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că între reclamanta şi aceasta nu a existat niciun contract încheiat.
Vor fi admise şi penalităţile de întârziere pretinse de reclamant ţinând seama de prevederile capitolului VI din contractul de prestări servicii.
Clauza astfel formulată în contract îndreptăţeşte pe reclamant să solicite penalităţi în situaţia în care nu îşi execută sau execută cu întârziere obligaţiile principale.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin Decizia nr. 38/A din 29 iunie 2007 respinge drept nefondat apelul declarat de pârâta SC T. SA Timişoara împotriva sentinţei nr. 200/CA din 15 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.
Respinge cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Instanţa de apel a reţinut că prin adresele din 19 decembrie 2001 şi 4 februarie 2002 pârâta recunoaşte prestaţia efectivă a pazei de către reclamantă la obiectivele SC R. SA (antecesoarea pârâtei de la care aceasta a preluat, prin fuziune, toate drepturile şi obligaţiile inclusiv, cele privind prezentul proces), respectiv D.T. şi F.S., astfel încât succesoarea acesteia, apelanta, nu mai poate retracta prestarea acestor servicii.
Cu privire la penalităţile de întârziere în mod întemeiat prima instanţă a acceptat caracterul determinabil al acestora rezultând din clauza înscrisă în capitolul VI din contractul din 1 ianuarie 1992 înregistrat la 23 ianuarie 2002 ce cuprinde dispoziţiile aplicabile pentru perioada în discuţie şi unde se prevede că pentru neexecutarea în parte ori în totalitate a obligaţiilor contractuale ori pentru executarea lor necorespunzătoare părţile datorează penalităţi de întârziere potrivit dispoziţiilor legale, în materie fiind aplicaţiile, în timp HG nr. 21/1998, HG nr. 354/1999, HG nr. 564/2000, HG nr. 1034/2001 sau HG nr. 74/2002 faţă de împrejurarea că sumele datorate reclamantei se varsă la bugetul de stat, M.A.I., în structura căruia era organizată reclamanta, fiind un organ al administraţiei publice centrale, încadrabil în prevederile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 respectiv o structură administrativă publică finanţată integral din bugetul de stat.
Prin cererea de recurs formulată pârâta SC T. SA Timişoara a susţinut că ambele instanţe au reţinut greşit că facturile de prestaţii pază au fost comunicate societăţii prin poştă specială, în acest sens la dosar nu există nicio dovadă, iar în ceea ce priveşte recunoaşterea datoriei prin cele două adrese, respectiv din 2001 şi 2002, acestea nu fac referiri la prestaţiile solicitate prin acţiune, ci la o altă datorie mai veche ce reprezintă obligaţii din sentinţa civilă nr. 462/1999 ce nu au fost plătite.
Expertiza contabilă nu are nicio legătură cu cauza, fiind dispusă într-o altă cauză, la dosar lipsind dovezi că expertiza a fost încuviinţată sau că s-a cerut încuviinţarea efectuarii acesteia.
Temeiul de drept indicat de recurentă îl constituie art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, M.I.R.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate ca fiind temeinică şi legală întrucât motivele de recurs sunt de fapt o reiterare a apărărilor recurentei-pârâte formulate la fond şi a motivelor apelului declarat de aceasta.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte analizând Decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului şi dispoziţiile incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită niciuna din situaţiile prevăzute de dispoziţiile invocate.
Prima critică a recurentei nu poate fi primită, întrucât din conţinutul hotărârii recurate nu rezultă că instanţa s-a substituit părţilor contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori a reţinut un cu totul alt act juridic sau conţinut.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, în sensul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, recurenta nu a făcut distincţie între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită.
În ceea ce priveşte reiterarea situaţiei de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susţinerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt în concordanţă cu acestea.
Dispoziţiile ultimului motiv de recurs invocat, respectiv art. 304 pct. 10 C. proc. civ. au fost abrogate prin art. 1 pct. 1111 din OUG nr. 138/2000.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâta SC T. SA Timişoara împotriva deciziei nr. 38/A din 29 iunie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC T. SA Timişoara împotriva deciziei nr. 38/A din 29 iunie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1091/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 870/2008. Comercial → |
|---|
