ICCJ. Decizia nr. 988/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 988/2008
Dosar nr. 6/86/2006
Şedinţa publică din 11 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 477 din 12 martie 2007, Tribunalul Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamanta D.G.F.P. SUCEAVA în contradictor cu pârâtele SC Z.S. SRL Suceava şi SC C.G.I. SRL Suceava, ca nefondată, şi a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul P.M.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că între preţul înscris în contractul de vânzare – cumpărare pe care pârâtele l-au încheiat în forma autentică la 24 februarie 2003 şi preţul consemnat în factura fiscală invocată, există neconcordanţă dar aceasta nu se constituie în motiv de nulitate absolută ci eventual în motiv de nulitate relativă pe care însă reclamantul - terţ faţă de contract nu îl poate invoca.
Cererea de intervenţie a fost admisă întrucât intervenientul a dovedit că a cumpărat o parcelă de teren identică cu parcela de teren nou formată justificând astfel îndeplinirea condiţiei art. 49 C. proc. civ.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost respinsă cu motivarea că nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană, iar reclamanta are interes în provocarea acesteia.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 83 din 24 septembrie 2007, a admis apelul declarat de reclamanta D.G.F.P. Suceava, a schimbat în tot sentinţa apelată, a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 976 din 24 februarie 2003 de Biroul Notarului Public P.A. încheiat între SC C.G.I. SRL Suceava şi SC Z.S. SRL, respingând cererea de intervenţie.
Instanţa de apel a reţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 6 alin. (1) din OG nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activităţile notariale şi ale art. 21 alin. (1) şi (2) din Norma nr. 443/1999 pentru aplicarea OG nr. 12/998 care sancţionează cu nulitatea vânzările prin care părţile se înţeleg printr-un act secret să plătească un preţ mai mare decât cel declarat prin actul autentic, fapt dovedit în cauza de faţă.
Cu privire la cererea de intervenţie, faţă de obiectul acesteia: solicitarea respingerii acţiunii reclamantei, s-a apreciat asupra caracterului acesteia ca fiind în interesul pârâţilor decât în interes propriu, intervenientul netinzând a câştiga pentru sine obiectul procesului.
În contra deciziei a declarat recurs intervenientul P.M. pentru motivele prevăzute de:
- art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constând în imposibilitatea de a se apăra deoarece nu a primit nicio citaţie pentru termenul din 24 septembrie 2007;
- 304 pct. 8 C. proc. civ., constând în calificarea greşită a cererii sale, deoarece prin anularea contractului încheiat de pârâtă se anulează şi contractul său de vânzare – cumpărare încheiat cu dobânditoarea din primul contract;
- 304 pct. 9 C. proc. civ., greşit s-a reţinut incidenţa art. 6 din OG nr. 12/1998 deoarece în speţă nu se regăseşte ipoteza acestui text de lege, factura fiscală care consemnează un preţ mai mare nefiind un act secret în sensul simulaţiei.
- reclamanta nu are interesul anulării contractului de vânzare – cumpărare întrucât astfel i se creează un prejudiciu.
Opinia Înaltei Curţi.
Cererea de intervenţie a fost formulată în faţa instanţei de fond numai de P.M. (deşi anterior o cerere de repunere a cauzei pe rol şi de introducere în cauză a fost formulată şi de N.C.) pe care acesta a denumit-o cerere de intervenţie în interes propriu şi pe care a întemeiat-o pe dispoziţiile art. 49 – art. 50 C. proc. civ., motivat de faptul că este cumpărător de bună credinţă cu privire la bunul dobândit de la SC Z.S. SRL prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat la 8 martie 2005.
Ceea ce se solicită prin cererea de intervenţie şi anume respingerea acţiunii promovată de reclamantă, nu reprezintă însă valorificarea unui drept propriu prin cerere în realizare sau în constatare ci un argument în plus în apărarea pe care pârâţii şi-au construit-o.
În atare situaţie, calificarea cererii de intervenţie de către instanţa de apel ca având caracter accesoriu în raport de situaţia de fapt pe care aceasta o dezvoltă este corectă, prin finalitatea ei intervenţia de faţă fiind numai în sprijinul apărării pârâţilor, aşa încât critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi primită.
Această realitate se constată şi în motivarea recursului declarat de intervenient, criticile pe care acesta le dezvoltă sub motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., puteau fi invocate de pârâţi dacă ei ar fi declarat recurs, context în care şi intervenientul accesoriu ar fi putut să le susţină prin propriul recurs, în caz contrar recursul lui fiind neavenit conform art. 56 C. proc. civ.
Cum nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., relativă la încălcarea dreptului la apărare nu se verifică, procedura de citare fiind corect îndeplinită cu intervenientul intimat în faţa instanţei de apel pentru termenul din 24 septembrie 2007, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenientul P.M. împotriva deciziei nr. 83 din 24 septembrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 985/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 991/2008. Comercial → |
|---|
