ICCJ. Decizia nr. 985/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 985/2008
Dosar nr. 146/85/2006
Şedinţa publică din 11 martie 2008
Asupra recursului din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2753/ C din 5 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respinsă acţiunea formulată şi precizată şi acţiunea conexă formulate de reclamanta SC T.C. SRL în contradictoriu cu pârâţii I.S. şi SC I.P. SRL, s-a luat act de declaraţia de renunţare la capătul de cerere privind sistarea stării de indiviziune şi înscrierea în CF a dreptului de proprietate şi a fost obligată reclamanta să plătească în favoarea pârâtei suma de 11.200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada că actul de voinţă a fost determinat de existenţa unui scop mediat ilicit întrucât pârâta SC P. SRL desfăşura activitate comercială în zonă încă din 1992, iar corespondenţa purtată de părţi probează că reclamanta avea cunoştinţă de scopul urmărit de cumpărătoare la încheierea contractului.
A mai reţinut instanţa că obţinerea autorizaţiei provizorii de construire demonstrează faptul că ambele părţi aveau reprezentarea scopului urmărit de pârâtă, că în ceea ce priveşte contractul nr. 1330/1999 s-a apreciat că nu poate fi reţinută reaua credinţă a părţilor, deoarece nu se poate susţine că SC P. SRL prin vânzarea construcţiei alături de teren ştia că aceasta aparţine reclamantei, deoarece construcţia fusese edificată de vânzătoare, în baza unei autorizaţii provizorii în consecinţă actul nu este imoral şi nu are cauză ilicită de natură să atragă nulitatea.
În temeiul art. 246 C. proc. civ., s-a luat act de renunţare la capetele de cerere privind sistarea stării de indiviziune şi înscrierea în CF a dreptului de proprietate al reclamantei.
Pârâta SC I.P. SRL a declarat apel împotriva încheierilor de şedinţă din 20 şi 27 martie 2006 pronunţate de Tribunalul Comercial Mureş, solicitând modificarea acestora în sensul admiterii excepţiilor autorităţii de lucru judecat, a inadmisibilităţii acţiunii în constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare - cumpărare atacate, a lipsei de interes, a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi pasive a fostului administrator al SC P. SRL I.S.
Reclamanta SC T.C. S.A. a declarat apel împotriva sentinţei nr. 2753/C/2006 a Tribunalului Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin Decizia nr. 30/ A din 22 iunie 2007, a admis excepţia inadmisibilităţii apelului pârâtei SC I.P. SRL invocată de reclamanta SC T.C. SRL şi în consecinţă a respins acest apel.
Prin această decizie a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantei SC T.C. SRL, cheltuielile de judecată fiind compensate.
În considerentele acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut că, în ceea ce priveşte apelul pârâtei SC I.P. SRL, sunt incidente dispoziţiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ. iar, în ceea ce priveşte apelul reclamantei, că instanţa de fond a dat o hotărâre legală şi temeinică sub raportul criticilor formulate, dând o corectă interpretare materialului probatoriu administrat.
Se mai arată în motivarea deciziei că din corespondenţa părţilor, purtată în anul 1992, rezultă că reclamanta avea cunoştinţă de scopul urmărit de pârâta SC P. SRL, referitor la încheierea contractului de vânzare – cumpărare, privind terenul în legătură cu care se emisese autorizaţie provizorie de construire a unui spaţiu comercial.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 30/A/2007, în temeiul art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., solicitând schimbarea ei în sensul admiterii apelului şi în consecinţă a cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată.
În motivarea recursului se susţine, în esenţă că SC P. SRL, în calitate de cumpărător, a contractat cu scopul de a obţine un înscris care să-i permită să creeze aparenţa de proprietar asupra Galeriei Comerciale a magazinului L., proprietatea SC T.C. S.A., conform contractului de vânzare – cumpărare nr. 1109/1998.
Reclamanta susţine că prin acest contract pârâta a dobândit cota indiviză din terenul aflat sub magazinul L., proprietatea reclamantei, ocupat în întregime de această construcţie şi face o analiză a probelor care dovedesc această afirmaţie.
Cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului, reclamanta susţine că a fost radiat din cartea funciară prin sentinţa civilă nr. 2922/2003 pronunţată în dosarul nr. 8341/2002 al Judecătoriei Târgu Mureş, definitivă şi irevocabilă, hotărâre depusă la dosar. În consecinţă reclamanta apreciază că în raport de dispoziţiile art. 966 şi 967 C. civ., „scopul pentru care cumpărătoarea SC P. SRL a încheiat contractul de vânzare – cumpărare nr. 1109/1998 este nelicit şi a constat în obţinerea unui înscris care să permită constituirea unui drept aparent de proprietate asupra unei părţi din construcţia proprietatea altuia, fără consimţământul acestuia şi în paguba acestuia, or art. 966 C. civ., prevede că o convenţie bazată pe o cauză nelicită nu poate produce efecte, fiind aşadar lovită de nulitate absolută".
De asemenea, reclamanta face referire la probele cu care a dovedit nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr. 1330/1999.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs, constată că prin acţiune reclamanta a solicitat
1. să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare încheiat între SC T.C. S.A. şi SC P. SRL, autentificat sub nr. 1109 din 11 august 1998;
2. să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare dintre SC P. SRL şi SC I.P. SRL, autentificat sub nr. 1330 din 26 mai 1999;
3. să se dispună evacuarea SC I.P. SRL din imobilul construcţie proprietatea exclusivă a SC T.C. S.A., situat în Târgu Mureş, Piaţa Teatrului, judeţul Mureş;
4. să fie obligaţi în solidar pârâţii la plata contravalorii folosinţei spaţiului pentru perioada 1992 – 2005.
Acţiunea reclamantei a fost înregistrată, la data de 24 noiembrie 2005, după 6 şi respectiv 7 ani de la încheierea contractelor a căror nulitate solicită să se constate, deşi în contractul încheiat în 1998 figura ca vânzător.
Potrivit art. 304 pct. 6 modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut şi în consecinţă în raport de acest motiv excepţia privind nulitatea recursului este neîntemeiată.
Deşi îşi întemeiază recursul pe aceste dispoziţii, reclamanta nu indică în motivele de recurs în ce constă concret nelegalitatea deciziei care ar fi acordat plus sau minus petita, astfel că acest motiv de recurs este nefondat.
Referitor la al doilea temei de drept al recursului (art. 304 pct. 9, când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii), Înalta Curte constată că este, de asemenea, nefondat şi pro causa deoarece din corespondenţa purtată între reclamantă şi SC P. SRL, în cursul anului 1992, cu privire la terenul pentru care s-a emis autorizaţie de construire provizorie pentru magazinul care urma să fie creat prin închiderea spaţiului dintre unităţile magazinului L., rezultă că reclamanta avea cunoştinţă de scopul urmărit de cumpărătoare. De altfel, pe terenul în litigiu SC P. SRL a edificat, conform unei autorizaţii de construire provizorie, o construcţie în anul 1992, iar contractul de vânzare – cumpărare s-a încheiat după 6 ani, în anul 1998 şi în consecinţă reclamanta nu poate invoca necunoaşterea scopului pentru care se cumpăra terenul pe care de 6 ani exista magazinul.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul, deoarece dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în temeiurile de drept invocate.
Cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, în sumă de 11.900 RON (onorariu avocat şi cheltuieli de deplasare) urmează a fi respinsă, ca nefondată, deoarece din xerocopiile înscrisurilor depuse la dosar nu rezultă că aceste sume au fost achitate pentru susţinerea acestui recurs şi nu s-au depus la dosar documente care să ateste deplasarea (bilete tren) bonuri combustibil etc.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T.C. S.A. Târgu Mureş împotriva deciziei nr. 30/ A din 22 iunie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimaţii – pârâţi.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 984/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 988/2008. Comercial → |
|---|
