ICCJ. Decizia nr. 984/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 984/2008
Dosar nr. 1119/42/2007
Şedinţa publică din 11 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 282 din 1 martie 2007, Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins cererea formulată de reclamantul M.N., asociat unic la SC M.P. SRL în contradictor cu pârâta F.R.M.
Instanţa de fond a reţinut în motivarea sentinţei că cererea reclamantei prin care a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic în ce priveşte cumpărarea amenajării piscicole situate în comuna Butimanu pe pârâtul C. nu poate fi admisă deoarece pârâta la momentul vânzării nu a avut în patrimoniu terenul pe care se afla amenajarea piscicolă.
Terenul aferent amenajării piscicole a aparţinut fostului C.A.P.B. de la care pârâta a adjudecat la licitaţia din 15 octombrie 1991 bunuri ce i-au fost facturate conform listelor anexe fără a se încheia un act de vânzare – cumpărare autentic şi care inserează numai mijloace fixe fără a menţiona vreo suprafaţă de teren aşa încât pârâta nu putea înstrăina reclamantei mai mult decât avea în patrimoniu.
Reclamanta nu a făcut nici dovada existenţei unui antecontract de vânzare – cumpărare, factura emisă de pârâtă la 26 martie 2003 făcând în principal dovada plăţii iar numele cadastrale pe care aceasta le conţine reprezintă un identificator topometric acordat unei suprafeţe de teren la cererea pârâtei, planul cadastral care conţine aceste numere provizorii nefăcând dovada dreptului de proprietate, pârâta F.R.M. neavând înscrisă în cartea funciară vreo suprafaţă de teren.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 138 din 26 iunie 2007, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă.
Criticile apelantei cu privire la interpretarea contractului de vânzare – cumpărare sub aspectul obiectului au fost înlăturate de instanţa de apel, aceasta reţinând că din probele administrate rezultă cu certitudine că intimata a emis reclamantei apelante factura fiscală din 26 februarie 2003 pentru amenajări piscicole conform unor numere cadastrale provizorii, fără ca aceasta să facă referire la suprafaţa de teren de 21,5 ha.
Voinţa părţilor s-a limitat la înstrăinarea amenajărilor piscicole fără a se angaja la transmiterea în viitor a unei suprafeţe de teren şi care aparţinea potrivit H.C.L. nr. 39/2003 C.L. Butimanu.
În contra deciziei menţionate reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea deciziei atacate şi pe fond admiterea acţiunii.
Deşi recurenta nu încadrează criticile formulate în motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea acestora permite încadrarea lor în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta invocă cele ce urmează:
1 - titlul de proprietate al pârâtei intimate l-a reprezentat procesul verbal de licitaţie publică iar amenajarea piscicolă este imobil prin natura sa şi care cuprinde terenul pe care este amplasată;
2 - instanţa de apel i-a încălcat dreptul la apărare, aceasta neacordându-i termenul solicitat pentru pregătirea apărării;
3 - superficialitate în analiza şi aprecierea probelor, voinţa părţilor la momentul încheierii facturii fiind în sensul de a vine şi a cumpăra un teren pe care se amenaja o staţiune piscicolă şi nu două diguri.
Opinia intimatei.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârilor pronunţate în cauză, arătând că voinţa părţilor a fost de a vinde şi cumpăra amenajări piscicole constând în două diguri unul în suprafaţă de 876 m.p. şi altul în suprafaţă de 2085 m.p., pentru care este de acord să încheie act autentic.
Opinia Înaltei Curţi.
1. Cu privire la critica nerespectării dreptului la apărare, se constată că susţinerea recurentei nu corespunde realităţii, cererea formulată de aceasta la data de 6 iunie 2007 pentru acordarea unui termen în temeiul art. 156 C. proc. civ., a fost admisă de instanţa de apel care la termenul din 8 iunie 2007, pentru acest motiv, a amânat judecarea cauzei la termenul din 26 iunie 2007.
2. În mod corect instanţele au stabilit că reclamantul nu putea dobândi prin factura încheiată la 26 martie 2003 mai mult decât, la rândul său, intimata – pârâtă în calitate de vânzătoare dobândise la licitaţia din 15 iulie 1991 de la fostul C.A.P.B.
În anul 1991 regimul juridic al circulaţiei terenurilor era reglementat de Legea nr. 18/1991, legea fondului funciar prin art. 66 – art. 73, în sensul că înstrăinarea terenurilor prin acte juridice între vii se putea face numai cu respectarea formei autentice.
În anul 2003 când recurentul pretinde că a dobândit de la intimată terenul, regimul juridic al circulaţiei terenurilor era reglementat de Legea nr. 54/1998, care prin art. 2 alin. (1) a stipulat că înstrăinarea şi dobândirea terenurilor de orice fel prin acte juridice între vii trebuie să fie făcute prin încheierea actului în forma autentică.
Atât prin Legea nr. 18/1991 cât şi prin Legea nr. 54/1998 forma autentică a actului de înstrăinare a fost instituită ad validitatem.
În atare situaţie, cererea reclamantului recurent prin care a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic pentru amenajarea piscicolă situată pe suprafaţa de teren de 21,5 ha în mod corect a fost respinsă de instanţă. Aceasta, deoarece, pe de o parte, nu s-a făcut dovada că vânzătoarea - pârâtă ar fi dobândit prin act autentic terenul în speţă iar, pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi făcut o atare dovadă, cum în anul 2003 când reclamantul pretinde că "a cumpărat", înstrăinarea şi dobândirea de terenuri fiind supuse şi ele condiţiei de validitate a formei autentice, actul care la acel moment era lovit de nulitate absolută nu poate fi confirmat pe cale judiciară printr-o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare – cumpărare în forma autentică.
Hotărârea judecătorească care ţine loc de act de vânzare – cumpărare are caracter declarativ, ea, constată înţelegerea părţilor intervenită anterior.
Acest lucru, este posibil, numai cu privire la convenţii care la momentul încheierii lor întruneau toate condiţiile de validitate nu şi cu privire la convenţii lovite de nulitate absolută pentru lipsa uneia sau unora dintre condiţiile de validitate, întrucât nulitatea absolută nu poate fi acoperită în nici un fel şi nici nu poate fi validată prin hotărâre judecătorească, dacă legea, prin excepţie, nu dispune în sens contrar.
3. Cu privire la cea de a treia critică vizând superficialitatea în analiza şi aprecierea probelor este de observat că, în raport de art. 304, partea introductivă C. proc. civ., aceasta nu poate fi analizată.
Controlul instanţei de recurs are ca obiect numai nelegalitatea hotărârilor atacate în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu şi situaţia de fapt stabilită prin aprecierea probelor, aceasta fiind atributul instanţelor de fond şi de apel.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat, menţinând ca legală Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC M.P. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 138 din 26 iunie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 200.
| ← ICCJ. Decizia nr. 974/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 985/2008. Comercial → |
|---|
