ICCJ. Decizia nr. 1212/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1212/200.
Dosar nr. 3439/3/200.
Şedinţa publică din 8 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3235 din 05 martie 2008 pronunţată de Secţia a VI-a Comercială a Tribunalului Bucureşti în dosarul nr. 3439/3/2007 a fost respinsă acţiunea reclamantei A.V.A.S., în contradictoriu cu A.P.A. Oradea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie Tribunalul a constatat că în speţă problemele de drept trebuie clarificate ţinându-se cont de faptul ca exista trei entităţi juridice interesate: F.P.S. (actualmente A.V.A.S.), A.P.A. Oradea şi SC A. ORADEA SA.
Prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. BH 8 din 31 ianuarie 2000 A.P.A. Oradea preia 49,2156% din drepturile de vot în adunarea generală a acţionarilor SC A. ORADEA SA, plătind un preţ şi asumându-şi obligaţii contractuale de natură investiţională. Aritmetic, A.P.A. Oradea nu deţinea controlul asupra SC A. ORADEA SA, având doar 49,2156% din drepturile de vot.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din 06 septembrie 2001 a Tribunalului Bihor Oradea, dosar nr. 311/F/2001 (fila 38) s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 privind pe debitoarea SC A. SA Oradea. Prin încheierea din camera de consiliu din 28 noiembrie 2003 a Tribunalului Bihor (fila 40) se aproba trecerea societăţii SC A. SA ORADEA din procedura de lichidare în procedura de reorganizare judiciară.
Tribunalul a apreciat că, prin aprobarea planului de reorganizare al SC A. SA ORADEA de către adunarea creditorilor săi (file 45, 46), controlul activităţii economice a acestei societăţi a fost subordonat voinţei adunării creditorilor, având prioritate economică şi juridică faţă de obligaţiile investiţionale asumate de acţionarul A.P.A. Oradea în raport cu A.V.A.S..
Din punct de vedere economic, SC A. SA ORADEA era condusă de voinţa acţionarului majoritar, care nu era A.P.A. Oradea, întrucât aceasta nu avea controlul societăţii, deţinând doar 49,2156%. Voinţa acţionarilor majoritari şi datoriile societăţii au condus la deschiderea procedurii de lichidare, iar adunarea creditorilor a aprobat un plan de reorganizare. Din punct de vedere economic, reorganizarea e prioritară investiţiilor, deci nu se putea realiza obligaţia investitională a SC A. SA ORADEA, deoarece reorganizarea avea prioritate economică vitală. Nu era posibil să se înceapă investiţii, atâta timp cât societatea nu era redresată.
Din punct de vedere juridic, potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 "Planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului", iar potrivit art. 70 alin. (3) din aceeaşi lege debitorul va fi obligat să îndeplinească, fără întârziere, schimbările de structură prevăzute în plan".
Pe cale de consecinţă, controlul economico-juridic a fost preluat de creditorii societăţii SC A. SA ORADEA de la acţionarii majoritari prin voinţa acestora de reorganizare, în caz contrar opţiunea fiind falimentul, vânzarea activelor şi neîndeplinirea în tot a oricărei obligaţii investiţionale conexe, cum este şi cea asumată către A.V.A.S.
Considerând că prin efectele juridico-economice ale planului de reorganizare şi ale dispoziţiilor Legii nr. 64/1995 pârâta a fost pusă în imposibilitate de a controla deciziile societăţii în cadrul căreia trebuia să efectueze investiţii conform contractului cu F.P.S. (A.V.A.S.), Tribunalul a apreciat că executarea cu întârziere a unor obligaţii de către pârâtă nu îi este imputabilă. Planul de reorganizare şi efectele Legii nr. 64/1995 au reprezentat o cauză străină exoneratoare, conform art. 1082 C. civ.
Luând în considerare că A.V.A.S. avea o obligaţie de a monitoriza procesul de privatizare conform art. 1 din OG nr. 25/2002 şi atribuţii de adaptare a contractelor de privatizare conform art. 10 pct. IX din OG nr. 25/2002, Tribunalul a apreciat că în raport cu situaţia de la SC A. SA ORADEA s-ar fi impus cel puţin o corespondenţă de răspuns faţă de atitudinea de buna-credinţă a pârâtei.
Ţinând cont de buna-credinţă a pârâtei conform art. 970 C. civ. şi de incidenţa art. 1082 C. civ., Tribunalul a mai apreciat că interdicţia prevăzută de art. 16 din OG nr. 25/2002: "Este interzisă exceptarea de la plata dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor de orice fel, calculate de Autoritate pentru neîndeplinirea la termen a obligaţiilor contractuale referitoare la plata ratelor/preţului, realizarea investiţiilor de orice fel, vărsarea capitalului de lucru", nu poate fi interpretată fără a ţine cont de cauzele străine exoneratoare, ce trebuie analizate de la caz la caz.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel A.V.A.S.
Prin Decizia nr. 385 din 7 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat, instanţa de control judiciar apreciind că soluţia tribunalului este temeinică şi legală.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând greşita aplicare a OG nr. 25/2002 precum şi eronata raportare la dispoziţiile Legii nr. 64/1995. Se învederează faptul că realizarea investiţiilor nu a fost condiţionată de starea de faliment în care s-a aflat SC A. SA şi nu constituie forţă majoră exoneratoare în accepţiunea clauzelor contractuale privind forţă majora sau în accepţiunea codului civil.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că prin contract pârâta intimata s-a obligat la realizarea unor investiţii de mediu în cuantum de 1.373.000 lei, sumele totale plătite de asociaţie, ca investiţii de mediu ridându-se la 2.003.576 lei. Această depăşire rezultă din raportul de expertiză depus în cauză. Sursele de finanţare a investiţiilor au fost conforme cu legea şi contractul şi au fost constituite încă de la 8 martie 2004, iar o dovadă în acest sens este emiterea autorizaţiei integrate de mediu.
Obiectul acţiunii îl reprezintă obligarea pârâtei la plata penalităţilor, penalităţi, care se acordă în cazul unei neexecutări culpabile a obligaţiilor contractuale. Acest fapt însă nu poate fi reţinut în cauză.
Pe de o parte, starea de faliment a societăţii A. SA nu permitea realizarea de investiţii şi aceasta nu a reprezentat o culpă a pârâtei, iar pe de altă parte, legislaţia în domeniul mediului şi protecţia acestuia a cunoscut schimbări radicale odată cu adaptarea legislaţiei la cerinţele europene.
Instanţa de fond, ca si cea de apel au motivat legal respingerea acţiunii şi a apelului argumentând clar inexistenta culpei pârâtei în realizarea cu întârziere a investiţiilor de mediu.
În consecinţă, s-a făcut o corectă aplicare a art. 970 şi art. 1082 C. civ., art. 1 din OG nr. 25/2002 şi a art. 10 pct. IX din OG nr. 25/2002, iar raportarea la dispoziţiile Legii nr. 64/1995 era necesară, faţă de împrejurările concrete ale pricinii.
Pentru toate aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 385 din 7 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 385 din 7 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1208/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 124/2009. Comercial → |
|---|
