ICCJ. Decizia nr. 145/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIAL
Decizia nr. 145/2009
Dosar nr. 3267/83/2005
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC N. SA Berindan a chemat în judecată SC M. SRL Negreşti Oaş şi a solicitat instanţei de fond ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză, să dispună rezoluţiunea contractului de vânzare - cumpărare de active din 16 septembrie 1999. În susţinerea acţiunii, reclamanta a arătat că deşi a iniţiat procedura somaţiei de plată pentru recuperarea creanţei reprezentând preţul care i se cuvenea în conformitate cu prevederile contractului, demersurile sale judiciare nu au avut rezultat. A precizat în acţiune că ultima rată din cele 36 rate lunare stabilite pentru plata preţului era scadentă la data de 25 septembrie 2002 şi că pârâta nu a făcut dovada plăţii sumei de 7.052.366 lei.
Sentinţa Tribunalului Satu Mare, secţia comercială.
Litigiul a fost soluţionat prin sentinţa nr. 1383/ LC din 29 iunie 2007 prin care s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată de pârâtă. Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului de a promova acţiunea invocată de pârâtă şi ca urmare acţiunea a fost respinsă. Respingerea primei excepţii a avut în vedere faptul că reclamanta SC P. SRL Vama a preluat drepturile litigioase cedate de SC N. SA prin contractul nr. 1 din 23 august 2009. În ce priveşte rezoluţiunea, instanţa de fond a reţinut că între părţile în proces s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare la data de 16 septembrie 1999 şi că ultima plată a fost făcută de pârâtă la data de 26 septembrie 2001, moment care constituie începutul termenului de prescripţie de 3 ani. În continuare, acest termen a fost raportat la data de 2 septembrie 2005, data introducerii acţiunii, astfel că instanţa a ajuns la concluzia că termenul în care se putea cere rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare a fost depăşit.
Apelul declarat de reclamanta SC P. SRL.
Împotriva sentinţei nr. 1383/LC/2007 a declarat apel reclamanta, care a criticat soluţia în privinţa modului în care s-a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. În faţa instanţei de apel au fost făcute susţineri în legătură cu plata întregului preţ la data de 26 septembrie 2001 şi au fost depuse înscrisuri în legătură cu promovarea unei acţiuni pentru anularea contractului privind vânzarea drepturilor litigioase, precum şi o cerere pentru executarea contractului de vânzare de drepturi litigioase înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare.
În esenţă, s-a susţinut că plata preţului, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, trebuia făcută în rate că ultima rată era scadentă la 25 septembrie 2002 şi că pentru naşterea dreptului la acţiune numai această dată este relevantă.
Examinând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune prin prisma criticilor care au fost formulate în legătură cu momentul naşterii dreptului la acţiune, Curtea de Apel Oradea a constatat, raportându-se la prevederile art. 3 şi 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, că termenul de 3 ani pentru promovarea acţiunii în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nu era împlinit la data de 2 septembrie 2005 când a fost introdusă acţiunea întrucât dreptul la acţiune s-a născut la data de 25 septembrie 2002 când era scadentă ultima rată şi nu la data de 26 septembrie 2001 când s-a făcut ultima plată.
În consecinţă, apelul declarat de SC P. SRL a fost admis, prin Decizia nr. 6 din 29 ianuarie 2008 iar sentinţa fondului a fost desfiinţată, cauza fiind trimisă pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.
Recursul declarat de pârâta SC M. SRL Negreşti Oaş.
Împotriva deciziei nr. 6 din 29 ianuarie 2008 pronunţată Curtea de Apel Oradea a declarat recurs pârâta SC M. SRL Negreşti Oaş, cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Autoarea recursului a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în argumentarea căruia a susţinut că instanţa de apel a greşit atunci când a reţinut că dreptul la acţiune pentru rezoluţiunea contractului s-a născut la scadenţa ultimei rate, în condiţiile în care, plata preţului s-a făcut anterior acestei date respectiv la 26 septembrie 2001. Dovadă că s-a plătit preţul integral, la această dată, a mai arătat recurenta, este recunoaşterea reprezentantului reclamantei intimate care a fost de acord cu intabularea dreptului de proprietate. În opinia recurentei, are relevanţă, asupra momentului naşterii dreptului la acţiune data de 26 septembrie 2001 când s-a făcut plata integrală a preţului. Cu aceste argumente, recurenta a apreciat că acţiunea este prescrisă aşa cum a reţinut instanţa de fond şi s-a considerat, îndreptăţită să solicite admiterea recursului şi modificarea deciziei pronunţată de instanţa de apel în sensul respingerii apelului intimatei - reclamante.
Recursul este nefondat.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pe care se întemeiază critica adusă deciziei pronunţată de instanţa de apel poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Observând argumentele aduse în sprijinul motivului invocat şi dispoziţiile mai sus citate se constată că nu a fost demonstrată lipsa de bază legală" a soluţiei criticate şi nici aplicarea greşită sau nesocotirea unei norme de drept substanţial. Or, în recurs, cale extraordinară de atac, regulile de promovare şi susţinere a criticilor aduse hotărârilor trebuie să respecte cerinţele art. 3021 C. proc. civ. din care rezultă obligaţia de a dezvolta motivele în condiţiile stricte prevăzute de fiecare motiv de nelegalitate prevăzut de pct. 1-9 ale articolului 304 C. proc. civ. În acest sens sunt de observat şi prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ. care dispun expres că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
Revenind la motivul de recurs invocat şi la argumentele aduse în sprijinul acestuia se constată că în realitate, autoarea recursului a pus în discuţie o chestiune de fond care priveşte momentul naşterii dreptului la acţiune fără nici o referire la dispoziţii legale greşit aplicate. După cum s-a arătat în precedentele considerente, instanţa de apel a examinat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune raportându-se la dispoziţiile art. 3 şi 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Distinct de aceasta trebuie subliniat faptul că prin Decizia criticată dispoziţiile art. 3 şi 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 au fost interpretate corect potrivit cu exigenţele acestor texte reţinute prin soluţia pronunţată. De asemenea s-a ţinut seama şi de faptul că printr-o astfel de excepţie de fond este afectat însuşi exerciţiul dreptului la acţiune. Din acest punct de vedere, se observă că începutul prescripţiei dreptului la acţiune s-a analizat conform regulii generale instituită de art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, potrivit căreia prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune fără a fi neglijate susţinerile părţilor şi actele dosarului.
După cum s-a arătat mai sus, recurenta nu a criticat aplicarea art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, ci s-a declarat nemulţumită de aspectul faptic al datei de la care s-a calculat termenul de 3 ani, afirmând în recurs că a făcut plata integrală a preţului anterior expirării ultimei rate. Examinarea acestei chestiuni invocată de recurentă ţine de judecata în fond, de administrarea de probe.
În alţi termeni, faţă şi de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. se impune precizarea că excepţia de fond a prescripţiei este diferită de apărările de fond, iar această chestiune ar putea fi lămurită numai cu ocazia rejudecării de către instanţa de trimitere în măsura în care se face distincţia între ultima plată" şi plata integrală" a sumei datorate. Nu în ultimul rând trebuie reţinută această distincţie întrucât instanţa de apel la momentul analizei criticii aduse soluţiei de respingere a acţiunii ca prescrisă a examinat momentul naşterii dreptului la acţiune în raport de convenţia părţilor privind scadenţa ratelor prin raportare la ultima plată din data de 26 septembrie 2001 şi nu la o plată integrală, această chestiune urmând să fie lămurită în rejudecare ca apărare.
Rezumând argumentele de mai sus, se va reţine în principal că s-au adus critici deciziei instanţei de apel esenţialmente pe chestiuni de fapt care nu sprijină motivul de casare invocat, astfel că soluţia de desfiinţare a sentinţei de fond şi trimiterea pentru rejudecare este la adăpost de criticile care au fost formulate.
Aşa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC M. SRL Negreşti Oaş împotriva Deciziei nr. 6 din 29 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 324/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 104/2009. Comercial → |
|---|
