ICCJ. Decizia nr. 125/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 125/2009
 Dosar nr. 27947/3/2005
Şedinţa publică de la 22 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 11.759 din 12 octombrie 2007 a respins acţiunea formulată de reclamanţii P.I., I.P. şi S.G., în contradictoriu cu B.C.I.T. SA cu sediul social în Bucureşti, D.N. şi E.D., ca neîntemeiată.
În fundamentarea acestei hotărâri s-a reţinut, în principal, că reclamanţii sunt moştenitorii defunctului P.M., decedat în anul 2001, revenindu-le 1/6 din terenul în suprafaţă de 12.543 ha, din care 2.910 mp teren intravilan şi 9.633 mp teren extravilan, pentru care s-a emis titlul de proprietate nr. 34330 din 7 februarie 1997 de către Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991. Numitul P.M., un alt moştenitor al defunctului P.A., antecesorul lui P.M., a înstrăinat terenul intravilan în suprafaţă de 2856 mp, în anul 1992, în baza adeverinţei provizorii deţinute conform Legii nr. 18/1991, vânzarea terenului făcându-se către numita I.D., care la rândul său, în anul 1999 a înstrăinat terenul menţionat către E.D.
Între B.C.I.T. şi SC S.C.S. SA s-a încheiat în 1995 un contract de credit iar pentru garantarea restituirii împrumutului a fost întocmit contractul de ipotecă nr. 4522 din 29 iunie 1995.
Prin sentinţa nr. 7605 din 18 noiembrie 2000 pronunţată de judecătoria Buftea s-a dispus ieşirea din indiviziune a moştenitorilor defunctului P.A., fiind anulate şi contractele de vânzare-cumpărare încheiate între P.M. şi I.D., între cea din urmă şi pârâtul E.D.
După decesul autorului reclamanţilor P.M., unul dintre moştenitorii lui A.P., a fost eliberat certificatul de moştenitor nr. 187/2000, context în care reclamanţilor le-a revenit o suprafaţă de 485 mp, teren.
Ca urmare a nerestituirii împrumutului de către SC S.C.S. SA, B.C.I.T. (actuală U.C.I.T. SA) a executat silit contractul de ipotecă încheiat cu pârâtul E.D.
În anul 2001, terenul ce a făcut obiectul ipotecii a fost vândut la licitaţie, fiind adjudecat de pârâtul D.N.
Pârâta B.C.I.T. a fost de bună credinţă la încheierea ipotecii, deoarece până la eliberarea titlurilor de proprietate conform Legii nr. 18/1991, adeverinţa prin care se stabilea dreptul de proprietate unită cu procesul verbal de punere în posesie ţineau loc de act de proprietate, iar imobilul nu era grevat de sarcini.
Pârâtul D.N. se află în poziţia unui terţ achizitor de bună credinţă, care a participat la licitaţie şi a fost declarat adjudecatar.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 314 din 13 iunie 2008 a admis apelul declarat de apelanţii P.I., I.P. şi S.G. împotriva sentinţei comerciale nr. 11.759 din 12 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că pe fond a fost admisă acţiunea reclamanţilor.
A fost constatată nulitatea absolută a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 4522 din 29 iunie 1995 şi nulitatea absolută a actului de adjudecare din data de 11 ianuarie 2002, fiind anulate şi toate formele de executare din dosarul de comandament nr. 1479/R/2001.
A mai fost dispusă repunerea părţilor în situaţia anterioară, obligând intimatul D.N. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 485 mp situat în Otopeni.
În final a fost respinsă excepţia prescripţiei extinctive invocată de intimatul D.N. ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel s-a stabilit că principiul subsecvenţei actului juridic â€" resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, presupune anularea actului subsecvent, ca urmare a anulării actului principal pe care se întemeiază cel de-al doilea, principiu care, în materia ipotecii, este reglementat implicit de art. 1770 C. civ. Teoria bunei-credinţe a terţului achizitor reprezintă o excepţie de la aplicarea acestui principiu în sensul că o atare teorie împiedică, în principiu, aplicarea sancţiunii nulităţii actului subsecvent. Aplicarea teoriei bunei-credinţe a terţului achizitor este ea însăşi paralizată în ipoteza în care titlul, actul principal a fost anulat pentru motive de ordine publică, în speţă, frauda la lege.
Ca atare, principiul fraus omnia corrumpit împiedică aplicarea teoriei bunei-credinţe a terţului dobânditor, în ideea de protejare a siguranţei circuitului civil.
Or, din analiza materialului probator administrat în cauză, reiese că prin hotărâre irevocabilă, instanţa civilă a constatat nulitatea absolută a actelor de vânzare-cumpărare, actul principal, pentru fraudă la lege şi afectarea securităţii raporturilor civile, astfel încât, în speţă, primează aplicarea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, fundamentată pe principiul fraus omnia corrumpit, ceea ce paralizează aplicarea teoriei bunei-credinţe.
Împotriva deciziei comerciale nr. 314 din 13 iunie 2008 a promovat recurs pârâtul D.N. care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ. admiterea recursului şi casarea totală a deciziei atacate cu consecinţa menţinerii soluţiei pronunţate de instanţa de fond.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat o excepţiei de ordine publică vizând împrejurarea că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, litigiul fiind de natură civilă. A mai fost invocată şi excepţia calităţii procesuale pasive a recurentului cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 4522 din 29 iunie 1995 de notariatului de Stat al Sectorului Agricol Ilfov.
De asemenea instanţa de apel a aplicat greşit principiul subsecvenţei actului juridic şi a existenţei autorităţii de lucru judecat, în cauză operând prescripţia, acţiunea reclamanţilor fiind promovată după trecerea unui interval de timp de 3 ani.
Intimaţii reclamanţi P.I., I.P. şi S.G. au depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care au cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt întemeiate, urmând a admite recursul pârâtului D.N., pentru următoarele considerente.
Aşa cum reiese din conţinutul cererii de chemare în judecată, reclamanţii P.I., I.P. şi S.G., au cerut, ca în contradictoriu cu pârâţii B.C.I.T. SA, D.N., E.D. şi SC S.C.S. SA, în baza probelor administrate să se dispună:
- constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 4522 din 19 iunie 1995 la Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov, privind terenul în suprafaţă de 2.856 mp situat în Otopeni;
- constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare prin care pârâtul D.N. a adjudecat prin licitaţie terenul în suprafaţă de 2856 mp situat în Otopeni, cât şi anularea formelor de executare în dosarul de comandament nr. 1479/R/2001 aflat pe rolul Judecătoriei Buftea; şi
- obligarea pârâtului D.N. să lase în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor terenul în suprafaţă de 485 mp situat în Otopeni.
Cadrul procesual determinat de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 4522 din 29 iunie 1995 la Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov, atrage competenţa instanţei comerciale. Contractul de garanţie imobiliară a fost încheiat între B.C.I.T. SA şi SC S.C.S. SA reprezentată de garantul E.D., consimţindu-se la constituirea ipotecii de rangul I în favoarea Băncii, asupra terenului în suprafaţă de 2.866 mp situat în Otopeni. Ipoteca s-a constituit în vederea garantării unui credit acordat împrumutatului SC S.C.S. SA, conform contractului de credit nr. 386/21.
Pârâtul D.N. are calitate procesuală pasivă, fiind chemat în judecată pentru constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare prin care a adjudecat la licitaţie terenul în suprafaţă de 2856 mp situat în Otopeni, reclamanţii solicitând anularea formelor de executare în dosarul de comandament. Mai mult, prin aceiaşi acţiune, pârâtului i s-a cerut şi obligarea de a lăsa în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 485 mp teren situat în Otopeni.
Acţiunea reclamanţilor nu este susceptibilă de a fi sub incidenţa excepţiei prescripţiei extinctive, deoarece aşa cum s-a expus anterior, este vorba despre o acţiune în constatarea nulităţii absolute formulată de unul dintre proprietari pentru desfiinţarea titlului celuilalt proprietar, pe principiul subsecvenţei actului juridic.
Greşit a procedat instanţa de apel atunci când a admis apelul reclamanţilor, constatând nulitatea absolută a contractului de ipotecă şi a actului de adjudecare, ca urmare a executării garanţiei imobiliare şi repunând părţile în situaţia anterioară, cu motivarea că aparenţa de drept, creată de adeverinţa şi procesul verbal de punere în posesie ale vânzătorului P.M., a fost înlăturată de instanţa civilă prin sentinţa nr. 7605/2000, care a dispus constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
Este de necontestat că prin actul de adjudecare din 11 ianuarie 2002, încheiat de executorul judecătoresc I.D., în dosarul de executare silită nr. 548/1999 pârâtul D.N. a adjudecat prin licitaţie terenul în suprafaţă de 2856 mp situat în Otopeni, oferind suma de 160.000 dolari SUA.
Cu ocazia desfăşurării licitaţiei, s-a precizat că imobilul supus licitaţiei nu este grevat de nici un drept de uzufruct, uz, obligaţie sau servitute, el fiind grevat numai de sarcini în favoarea creditoarei B.C.I.T. SA.
Constant, doctrina şi jurisprudenţa, au consacrat una din formele în care se prezintă dreptul de proprietate, respectiv proprietatea aparentă. În măsura în care operează proprietatea aparentă, terţul dobânditor, deşi a încheiat actul cu un non dominus, nu va mai putea fi evins de proprietarul iniţial.
O condiţie care ţine de producerea efectelor proprietăţii aparente este şi buna credinţă a dobânditorului.
Fără putere de tăgadă, că pârâtul D.N. a dat dovadă de o efectivă bună credinţă, prin aceea că a participat la o licitaţie organizată pe coordonatele unei depline legalităţi, cu respectarea riguroasă a tuturor exigenţelor impuse în materia executării silite.
Actul de adjudecare întocmit la data de 11 ianuarie 2002, care atestă că adjudecatarul D.N. a adjudecat imobilul descris anterior, valorează titlul de proprietate pentru adjudecatar, el fiind înscris ulterior în Cartea Funciară.
Pentru aceste raţiuni, urmează a admite recursul declarat de pârâtul D.N. împotriva deciziei comerciale nr. 314 din 13 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi în baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ. va modifica Decizia recurată, în sensul că va respinge apelul declarat de reclamanţii P.I., I.P. şi S.G. împotriva sentinţei nr. 11.759 din 12 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul D.N., împotriva deciziei nr. 314 din 13 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, modifică Decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanţii P.I., I.P. şi S.G., împotriva sentinţei nr. 11759 din 12 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 22 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 108/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1944/2009. Comercial → |
|---|
