ICCJ. Decizia nr. 108/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 108/2009
 Dosar nr. 539/33/2008
Şedinţa publică de la 21 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Baia Mare sub nr. 11419 la data de 31 ianuarie 2006, reclamanta SC A. SRL Baia Mare, a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul R.I.D., instanţa să pronunţe o hotărâre prin care să dispună obligarea acestuia să înapoieze reclamantului autoturismul marca RENAULT model TRAFIC, înmatriculat cu nr., sub sancţiunea unor daune cominatorii de 50 lei RON pe zi de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Judecătoria Baia Mare, prin sentinţa nr. 4414 din data de 22 iunie 2006, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtul R.I.D. şi a admis, în parte, acţiunea, a obligat pârâtul să restituie reclamantului autoturismul şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la daune cominatorii, cu 160 lei RON â€" cheltuieli de judecată.
Tribunalul Maramureş, prin Decizia nr. 5 din data de 6 octombrie 2006, a admis apelul declarat de pârât, a anulat sentinţa primei instanţe şi a reţinut cauza pentru judecată.
Tribunalul Maramureş, prin sentinţa nr. 274 din data de 1 februarie 2007, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, invocată de pârâtul R.I.D., a respins excepţia privind calitatea procesuală pasivă a pârâtului, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la restituirea autoturismului şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la daune cominatorii, cu 508 lei, cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 115 din data de 23 mai 2007, a admis apelul declarat de pârât, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, a schimbat, în tot, sentinţa instanţei de fond şi a respins cererea reclamantei.
Secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 187 din data de 25 ianuarie 2008, a admis recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj nr. 115 din 23 mai 2007, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de apel a respins acţiunea reclamantei pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 107 din data de 13 mai 2008, a admis excepţia prescripţiei dreptului declarat de acţiune şi a admis apelul declarat de pârâtul R.I.D., împotriva sentinţei nr. 274 din 1 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Maramureş, a schimbat, în tot, sentinţa în sensul respingerii acţiunii reclamantei SC A. SRL, cu 500 lei, cheltuieli de judecată în apel în favoarea apelantului-pârât.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Cluj, sesizată cu rejudecarea cauzei în apel, a reţinut, în esenţă, că acţiunea reclamantei SC A. SRL a fost înregistrată la data de 31 ianuarie 2006, autoturismul fiind împrumutat pârâtului de către reclamantă în anul 1998, astfel încât, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de către pârât este întemeiată, nefiind incidente în cauza de faţă dispoziţiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.
Notificările formulate de către reclamantă, succesiv, la 15 mai 2000, 27 aprilie 2002 şi 14 februarie 2005 nu întrerup cursul prescripţiei şi nici recunoaşterea din data de 21 iunie 2005 de către pârât a faptului că autoturismul este în posesia sa (fila 22 dosar penal nr. 4150/2005), această recunoaştere fiind ulterioară împlinirii termenului de prescripţie a dreptului la acţiune a reclamantei de la sfârşitul anului 2001, deci, neproducând efecte juridice.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj nr. 107 din data de 13 mai 2008 a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a arătat, în esenţă, că în mod greşit instanţa de apel a considerat că recunoaşterea intimatului-pârât din data de 21 iunie 2005 în dosarul penal al Judecătoriei Baia Mare nr. 4150/2005 nu produce niciun efect juridic asupra termenului de prescripţie a dreptului la acţiune.
În continuare, recurenta a menţionat că din probele administrate în acest dosar rezultă că intimatul-pârât a promis în repetate rânduri că va restitui autoturismul şi că prin declaraţia dată în faţa instanţei penale, pârâtul a recunoscut că autoturismul se află la el şi susţine că îl va restitui după ce va fi reparat, fapt ce echivalează cu o recunoaştere a dreptului recurentului iar, termenul de prescripţie a dreptului la acţiune începe să curgă de la data pronunţării hotărârii penale.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în fond instanţei de apel.
Recursul este nefondat.
Autoturismul a fost împrumutat pârâtului de către reclamant în anul 1998, iar, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 31 ianuarie 2006.
În pricina de faţă, dreptul reclamantului la acţiune, în sens material, se exercită începând cu data la care autoturismul a fost împrumutat pârâtului.
Prin neexecutarea dreptului la acţiune în intervalul de timp stabilit de lege, reclamantul îşi pierde ocrotirea dreptului său pe calea acţiunii în justiţie şi, deopotrivă, posibilitatea de a obţine executarea silită a obligaţiei corelative acestuia.
Termenul general de stingere a dreptului la acţiune este de 3 ani, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.
Aşa fiind, faţă de cele de mai sus, în prezenta cauză, termenul de prescripţie extinctivă se împlinea după 3 ani de la data la care autoturismul a fost împrumutat, ori, acţiunea în instanţă a fost înregistrată în anul 2006, deci, mult cu depăşirea menţionatului termen de prescripţie, în raport cu anul 1998.
Cu referire la motivele de recurs circumscrise pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. instanţa de recurs nu poate constata nelegalitatea deciziei atacate pentru neluarea în considerare de către instanţa de apel a recunoaşterii pârâtului a situaţiei de fapt în faţa instanţei penale, Judecătoria Baia Mare, pe rolul căreia se afla dosarul penal nr. 4150/2005, întrucât, această recunoaştere nu echivalează cu recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, în sensul cerinţelor art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 spre a da eficienţă întreruperii cursului prescripţiei, recunoaşterea despre care face vorbire recurenta, neproducând efect întreruptiv de prescripţie decât dacă declaraţia de voinţă a pârâtului în acest sens este adresată direct reclamantului, aceasta apărând, abia, în dosarul penal şi purtând data de 21 iunie 2005.
Este de observat, de asemenea, că, în speţa de faţă, nici celelalte cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei, expres şi limitativ prevăzute de alin. (1) al art. 16 din menţionatul decret nu se regăsesc, cum, în mod eronat, a apreciat recurenta prin criticile aduse soluţiei date în apel.
În consecinţă, pentru motivele arătate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să respingă, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Baia Mare, împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj nr. 107 din 13 mai 2008, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 104/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 125/2009. Comercial → |
|---|
