ICCJ. Decizia nr. 2005/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2005/2009
Dosar nr. 8559/3/2008
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor de la dosar se constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 6343 din 14 mai 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială a admis excepţia prematurităţii, invocată din oficiu, şi a respins ca prematur formulată cererea introdusă de reclamantul M.D.L.P.L. împotriva pârâtei SC A. SRL.
Prin acţiune, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în pretenţii, constând în finanţări necuvenite încasate de pârâtă în baza contractului de grant din 03 ianuarie 1996, precum şi dobânzi calculate, începând din data de 17 septembrie 2006 şi până la efectuarea plăţii.
Tribunalul a reţinut că prin instituirea procedurii prealabile de conciliere prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi şi să degreveze activitatea instanţei de judecată, instituind o procedură de ordine publică de la care părţile nu pot deroga.
S-a constatat astfel că, reclamantul a convocat pârâta la conciliere pentru data de 5 decembrie 2006 „pentru a putea discuta cu privire la situaţia contractului" când părţile s-au întâlnit şi au întocmit un procesul - verbal al discuţiilor purtate din care rezultă că discuţiile nu au avut ca obiect pretenţiile emise de reclamantă în cauza de faţă, ci modul de îndeplinire a obligaţiilor contractuale de către pârâtă şi caracterul – justificat sau nu al rezoluţiunii contractului.
Instanţa de fond a apreciat că această împrejurare nu poate fi considerată o modalitate de îndeplinire a procedurii prealabile, indicarea de către reclamant a pretenţiilor fiind esenţială pentru parcurgerea valabilă a procedurii prealabile.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis ca fondat prin Decizia nr. 508 din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Instanţa apelului a reţinut că reclamantul a convocat pe intimata pârâtă la conciliere directă, fapt reţinut ca atare şi de către instanţa de fond, urmând ca părţile să prezinte punctele de vedere privitor la notificarea nr. 8388 din 20 martie 2006 a apelantului de rezoluţiune a contractului de grant din 03 ianuarie 196 în baza dispoziţiilor articolului 11.3 din contract, faţă de nerespectarea de către intimata beneficiară a condiţiilor obligatorii cu privire la termenul de finalizare al proiectului, ceea ce presupunea „restituirea în întregime a sumelor plătite cu titlu de avans" (fila 32 dosar T.B.). Astfel, intimatei îi revenea obligaţia de a restitui în termen de 45 de zile suma de 67.297,23 euro, reprezentând fonduri P. şi suma de 91.426,57 lei, cofinanţare, la care se adaugă dobânda calculată conform contractului.
În adresa de invitare la conciliere se face trimitere directă la baza negocierii (concilierii), respectiv la notificarea nr. 8388 din 20 martie 2006 care viza rezoluţiunea contractului în temeiul articolului 11.3 din contract cu consecinţa restituirii sumelor plătite cu titlu de avans.
Intimata pârâta a solicitat amânarea deciziei de rezoluţiune a curţii, urmând să depună documente prin care să dovedească faptul că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.
Urmare a analizării actelor depuse de către intimată, prin adresa nr. X din 17 ianuarie 2008 apelantul a comunicat intimatei că îşi menţine punctul de vedere exprimat prin adresa nr. X 20 martie 2006 în sensul obligării intimatei pârâte la restituirea finanţării necuvenit încasate în temeiul Contractului de grant, astfel încât, în 5 zile intimata pârâtă urma să vireze sumele solicitate prin acţiunea pendinte, în caz contrar, apelantul – reclamant urmând a se adresa instanţei de judecată.
S-a constatat că pretenţiile apelantului reclamant, constând în restituirea de către intimata pârâtă a sumelor încasate de către aceasta cu titlu de avans – 67.230 euro şi 91.426,58 lei, în baza Contractului de garant şi a dobânzii contractuale aferente, derivă din rezoluţiunea contractului ca urmare a neîndeplinirii de către intimata beneficiar a obligaţiei asumate, iar aspectele rezoluţiunii contractului au fost discutate de către părţi atât în cadrul concilierii directe, finalizate cu încheierea procesului-verbal din 5 decembrie 2006, cât şi prin procedura scrisă, a notificărilor şi corespondenţei punctuale purtate în legătură cu această problemă.
În situaţia în care intimata ar fi dovedit prin documentele transmise ulterior concilierii directe din 5 decembrie 2006, respectiv prin adresa nr. X din 7 decembrie 2006, că şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile contractuale asumate, reclamantul apelant ar fi revenit asupra deciziei de rezoluţiune a contractului, situaţie în care nu s-ar fi născut nici obligaţia de restituire în sarcina pârâtei intimate a sumelor primite ca finanţare în baza contractului rezolvat.
De asemenea, s-a reţinut că sumele pretinse de reclamantă erau cunoscute şi necontestate de către părţi, nefiind necesar ca negocierea, concilierea directă a părţilor să poarte asupra restituirii exprese a acestora, fiind stabilit prin contract că acestea se restituie în cazul rezoluţiunii contractului conform a art. 11.3.
În consecinţă, s-a constatat că reclamantul a făcut pe deplin dovada încercării soluţionării litigiului prin conciliere directă cu intimata pârâtă, în sensul dispoziţiilor articolului 7201 alin. (1), (2) C. proc. civ., scopul şi finalitatea dispoziţiilor legale fiind atinse, astfel încât, faţă de dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. s-a admis apelul.
Împotriva deciziei, pârâta a declarat recurs prin care a susţinut, în esenţă, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. pentru următoarele motive:
- În mod greşit s-a reţinut îndeplinirea procedurii concilierii directe în sensul prevederilor art. 7201 C. proc. civ., întrucât discuţiile nu s-au purtat cu privire la restituirea unei sume de bani, ci numai cu privire la depunerea unor documente, obligaţie ce a fost îndeplinită.
- Prin invitaţia la conciliere a fost invitată să discute referitor la contractul încheiat cu reclamantul, iar singura referire la suma de bani solicitată de acesta s-a făcut prin adresa nr. X 17 ianuarie 2008.
- Nu orice adresă poate fi considerată o încercare de soluţionare a litigiului pe cale amiabilă, cu scopul degrevării instanţelor de judecată;
Analizând grupat criticile recurentei ce vizează modul in care s-a făcut aplicarea prevederilor art. 7201 C. proc. civ., privind procedura concilierii directe, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
În mod corect s-a reţinut de către instanţa apelului că procedura prealabilă a concilierii directe s-a efectuat în cauză, procedură ce s-a materializat în corespondenţa purtată între părţi şi care a debutat cu notificarea nr. 8388 din 20 martie 2006 privind rezoluţiunea contractului de grant din 3 ianuarie 1996, în baza art. 11.3, a continuat cu invitarea la conciliere nr. 40744 din 14 noiembrie 2006 prin care s-a făcut trimitere la notificarea anterioară şi cu adresa nr. 63672 din 17 ianuarie 2008, care a făcut trimitere la aceeaşi notificare iniţială şi la restituirea finanţării încasate necuvenit.
Pe de o parte, pârâta nu poate susţine că nu a avut cunoştinţă de sumele pretinse de reclamantă prin acţiunea de faţă, în contextul în care acestea derivă din rezoluţiunea contractului părţilor.
Pe de altă parte, chiar dacă documentele menţionate nu îndeplinesc, din punct de vedere formal, toate condiţiile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. însă, nerespectarea unora din prevederile normei menţionate nu atrage automat nulitatea concilierii, ci numai daca partea dovedeşte o vătămare.
Dacă demersul reclamantei ar fi rămas fără rezultat sau pârâta ar fi invocat şi dovedit o vătămare, s-ar fi putut pune cu temei problema neîndeplinirii procedurii prealabile ori, pârâta nu invocă o vătămare.
Pe de altă parte, pârâta nu invocă excepţia pretinsei lipse a concilierii directe pentru a contracara acţiunea reclamantei, în sensul că ar înţelege să rezolve litigiul pe cale amiabilă, ci încearcă a denatura scopul prevederilor de la finalitatea urmărită de legiuitor.
În consecinţă, instanţa apelului a constatat în mod corect îndeplinirea procedurii concilierii directe şi a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SRL Baia Mare împotriva Deciziei comerciale nr. 508 din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2003/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2006/2009. Comercial → |
|---|
