ICCJ. Decizia nr. 2007/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2007/2009
Dosar nr. 402/1/2009
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 940/com din 16 mai 2007 Tribunalul Bihor, secţia comercială, a admis cererea formulată de reclamantul L.M. în contradictoriu cu pârâta SC G.I. SRL şi, în consecinţă, a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare autentificat la 7 aprilie 2006 şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară din CF NDF nr. 6350 Oradea cu nr. top 8582 în sensul radierii dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea pârâtei şi reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.
Instanţa de fond a reţinut încheierea de către părţi a contractului de vânzare – cumpărare autentificat la 7 aprilie 2006 prin care reclamantul a transmis proprietatea asupra imobilului teren cu construcţii în suprafaţă de 14.439 m.p. pârâtei pentru preţul de 650.000 euro.
Constatând că din preţul convenit pârâta a plătit un avans de 30.000 euro şi că diferenţa de 620.000 euro nu a mai fost plătită la termenul convenit, respectiv 9 octombrie 2006, luând în considerare şi pactul comisoriu convenit pentru această situaţie instanţa de fond a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare.
Faţă de clauza rezolutorie pe are o conţine contractul, instanţa de fond a respins excepţia neexecutării contractului invocată de pârâtă în raport de prevederile art. 969 C. civ., art. 1019 şi art. 1020 C. civ.
Decizia Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal din 2 octombrie 2007 prin care s-a admis apelul declarat de pârâta SC G.I. SRL Oradea cu consecinţa desfiinţării sentinţei apelate cu trimiterea cauzei la Tribunalul Bihor pentru rejudecare a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 1605 din 13 mai 2008 urmare admiterii recursului declarat de reclamantul L.M. şi cauza trimisă la instanţa de apel pentru rejudecarea pe fond a apelului.
Instanţa de recurs a apreciat că desfiinţarea sentinţei nu s-a justificat în lipsa unei cereri reconvenţionale, pârâta formulându-şi apărări numai în cadrul întâmpinării, aşa încât cauza a fost trimisă la instanţa de apel pentru soluţionarea pe fond a apelului.
În rejudecare, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa apelată.
S-a reţinut pe baza probatorului administrat neexecutarea de către pârâtă a obligaţiei de plată a diferenţei de preţ deşi în contract părţile au stipulat un pact comisoriu expres conform căruia în caz de neplată la termen a preţului, părţile vor fi puse în situaţia anterioară fără obligaţia vânzătorului de restituire a avansului primit.
A mai reţinut instanţa de apel că excepţia de neexecutare a contractului a fost corect respinsă de instanţa de fond câtă vreme părţile au declarat la încheierea contractului că au luat cunoştinţă de situaţia de fapt şi de drept a imobilelor la momentul perfectării acordului de voinţă, iar pârâta şi-a asumat obligaţia de a nu efectua lucrări de demolare a construcţiilor până la achitarea diferenţei de preţ.
În contra deciziei menţionate a declarat recurs pârâta SC G.I. SRL pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 şi 9 C. proc. civ.
1. În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., recurenta invocă încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 24 C. proc. civ. întrucât hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de aceiaşi judecători care au pronunţat şi prima hotărâre ce a fost casată, cererea acestora de abţinere fiind respinsă.
2. Motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dezvoltă criticile care urmează:
- greşit instanţa de apel a respins excepţia de insuficientă timbrare faţă de caracterul evaluabil în bani al acţiunii în rezoluţiune şi considerentele Deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite;
- instanţele nu au dat eficienţă excepţiei de neexecutare, deoarece reclamantul invocă neplata preţului în condiţiile în care nici el nu şi-a îndeplinit obligaţia de a vinde bunul fără vicii de funcţionare;
- prin soluţia instanţelor, de rezoluţiune a contractului de vânzare – cumpărare, a fost dublu sancţionată pentru încrederea şi buna credinţă acordată la încheierea acestui contract.
Recurenta prin cererea de recurs a solicitat şi suspendarea soluţionări lui în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. motivat de faptul că pe rolul Judecătoriei Oradea există Dosarul nr. 5373/27/2007 având ca obiect acţiunea estimatorie, disjuns din Dosarul nr. 11041/271/2006 al aceleiaşi instanţe, înregistrat înaintea cererii de rezoluţiune, cereri care trebuiau judecate împreună pentru a nu se ajunge la posibilitatea ca reclamantul să invoce autoritatea de lucru judecat în acel dosar.
Intimatul L.M. a depus întâmpinare la dosar prin acre a solicitat respingerea recursului arătând că şi-a îndeplinit obligaţia de predare a bunului vândut, dar că nu i s-a plătit preţul în condiţiile convenite solicitând aplicarea întocmai a prevederilor art. 969 C. civ.
I. Cu privire la cererea de suspendare formulată de recurentă în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită.
Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanţa poate suspenda judecata „când dezlegarea pricinii atârna în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".
Or, se constată, că soluţionarea recursului de faţă nu depinde de soluţionarea unei cereri aflată în faza soluţionării la judecătorie ca instanţă de fond, instanţă care la termenul din 19 mai 2009 a acordat termen la 22 septembrie 2009 pentru a da posibilitatea reclamantei, respectiv petentei să-şi precizeze acţiunea, nefiind întrunită ipoteza textului de lege sus-citat.
II. Recursul nu este fondat.
1. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. se constată că instanţa care a soluţionat apelul după casare cu trimitere a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale în condiţiile în care, astfel cum susţine recurenta cererea de abţinere a judecătorilor a fost respinsă iar încheierea de respingere a cererii de abţinere nu este supusă la nici o cale de atac conform art. 34 alin. (1) C. proc. civ.
2. Cu privire la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată cele ce urmează:
2.1. Critica vizând modul de stabilire a taxei judiciare de timbru nu poate fi primită deoarece aceasta nu priveşte raportul juridic de drept privat dedus judecăţii ci raportul juridic de drept fiscal stabilit între instanţă ca autoritate administrativă în acest caz şi reclamant ca beneficiar al serviciului public al justiţiei şi debitor fiscal după cum a statuat şi Decizia nr. 38/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia comercială şi care este singurul titular al cererii de reexaminare în condiţiile art. 18 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, recurenta – pârâtă neavând, deci, o atare calitate.
2.2. Critica privind excepţia de neexecutare nu poate fi nici ea primită.
Contractul de vânzare – cumpărare pe care părţile l-au încheiat în formă autentică conţine un pact comisoriu de gradul 1 în sensul că părţile vor fi repuse în situaţia anterioară dacă până la termenul convenit nu se achită integral diferenţa de preţ.
Instanţele judecătoreşti corect au dat eficienţă acestui pact comisoriu în condiţiile în care au constat, situaţie recunoscută de recurentă, neexecutarea de către cumpărătoare a obligaţiei de plată integrală a preţului, în condiţiile convenite, ştiut fiind că potrivit art. 1364 C. civ. singura situaţie în care cumpărătorul poate suspenda plata preţului şi a invoca excepţia de neexecutare este cazul în care acesta „este tulburat sau are cuvânt de a se teme că ar fi tulburat prin vreo acţiune, sau ipotecară sau de revendicare" deci cazul de evicţiune iar nu cel privind invocarea de vicii ascunse.
Explicaţia constă în faptul că eventuala răspundere pentru vicii a vânzătorului presupune executarea de către cumpărător a obligaţiei de plată a preţului în condiţiile convenite conform art. 1361 C. civ., astfel cum rezultă fără echivoc din redactarea art. 1355 C. civ. conform căruia cumpărătorul are opţiunea tragerii la răspundere a vânzătorului intentând o acţiune redhibitorie cu consecinţa restituirii prestaţiilor: lucrul şi preţul sau o acţiune estimatorie cu consecinţa de „a primi lucrul şi a cere înapoierea unei părţi din preţ arbitrată prin experţi", ceea ce presupune executarea obligaţiei de plată a preţului, situaţie în care nu se află recurenta – cumpărătoare întrucât aceasta nu şi-a executat obligaţia de plată a preţului, în condiţiile convenite.
În plus, mai este de observat că, recurenta cumpărătoare nu a invocat reaua credinţă a vânzătorului atunci când susţine că parte din lucrul vândut este afectat de vicii, el fiind prezumat de buna credinţă aşa încât devine operant art. 1354 C. civ. conform căruia vânzătorul „este răspunzător de viciile ascunse chiar şi când nu le-a cunoscut, afară numai dacă, în cazul acesta, nu se va fi învoit cu cumpărătorul ca să nu răspundă de vicii".
Normele citate având caracter dispozitiv devine aplicabilă prevederea contractuală conform căreia vânzătorul garantează pe cumpărătoare în caz de evicţiune, cumpărătoarea declarând că a luat la cunoştinţă de situaţia de fapt şi de drept a imobilelor ce formează obiectul contractului.
În atare situaţie, soluţia instanţelor asupra rezoluţiunii contractului nu reprezintă, cum greşit susţine recurenta o dublă sancţiune a sa ci o aplicare a prevederilor art. 1365 C. civ. conform căruia „Dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul, vânzătorul poate cere rezoluţiunea vânzării" precum şi a pactului comisoriu pe care contractul îl conţine şi care exprimă voinţa părţilor la momentul încheierii lui.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, Înalta Curte varespinge recursul declarat ca nefondat, menţinând ca legală Decizia atacată, în raport de prevederile art. 304 pct. 1 şi 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de suspendare formulată de pârâta SC G.I. SRL Oradea întemeiată pe dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Respinge recursul declarat de pârâta SC G.I. SRL Oradea împotriva Deciziei nr. 123/C/2008-A din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2006/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2009/2009. Comercial → |
|---|
