ICCJ. Decizia nr. 2399/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2399/2009
Dosar nr. 506/103/200.
Şedinţa publică din 14 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ, la data de 10 mai 2007, sub nr. 2701/279/2007, reclamanta S.E. a chemat în judecată pe pârâţii SC H. SRL Piatra Neamţ, Banca Română pentru Dezvoltare, sucursala Neamţ şi A.M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea judecătorească, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu garanţie ipotecară, autentificat la B.N.P.A. „B.D. şi B.I." sub nr. 3731 din 30 octombrie 2006.
Prin sentinţa civilă nr. 3212 din 18 septembrie 2007, Judecătoria Piatra Neamţ a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta S.E. în contradictoriu cu pârâţii SC H. SRL, Banca Română pentru Dezvoltare, sucursala Neamţ, şi A.M., având ca obiect constatare nulitate contract şi a obligat reclamanta la plata către pârâta S C H. SRL a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta S.E., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Tribunalul Neamţ, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 1/A COM din 17 martie 2008, a admis apelul declarat de reclamanta S.E. împotriva sentinţei civile nr. 3212 din 18 septembrie 2007, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, în dosarul nr. 2701/279/2007, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi SC H. SRL, Banca Română pentru Dezvoltare, sucursala Neamţ, şi A.M.; a casat sentinţa civilă nr. 3212 din 18 septembrie 2007, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ; a stabilit competenţa de soluţionare în primă instanţa în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi a trimis cauza spre repartizare aleatorie.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Neamţ, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 martie 2008, sub nr. 506/103/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 310/COM, pronunţată la data de 3 iunie 2008, Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.E., în contradictoriu cu pârâţii SC H. SRL Piatra Neamţ, Banca Română de Dezvoltare, sucursala Neamţ, şi A.M. şi a obligat reclamanta la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC H. SRL Piatra Neamţ.
In motivarea acestei sentinţe, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, deşi reclamanta susţine că ar fi comunicat pârâtului A.M. revocarea mandatului, nu a propus nicio probă în acest sens şi că, între momentul acordării mandatului şi până la vânzarea imobilului, timp de 40 de zile, reclamanta nu a întreprins nimic pentru a împiedica înstrăinarea imobilului.
A apreciat instanţa, având în vedere că reclamanta nu a adus la cunoştinţă revocarea mandatului, contractul de vânzare-cumpărare se dovedeşte valabil încheiat. Declaraţia dată de reclamantă la 22 septembrie 2006 nu produce niciun efect, actul notarial astfel încheiat fiind confidenţial.
Un alt argument în favoarea legalităţii contractului de vânzare-cumpărare îl constituie reconfirmarea de către reclamantă a mandatului pe care susţine că l-a revocat.
A mai reţinut instanţa că reclamanta nu a propus nicio dovadă pentru a dovedi dolul de care face vorbire în condiţiile în care actele sunt încheiate în faţa notarului public.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta S.E., în termenul legal, la data de 20 iunie 2008, motivele de apel fiind depuse în termen, la aceeaşi dată, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin Decizia civilă nr. 89, pronunţată la data de 11 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a respins, ca ne fondat, apelul comercial promovat de apelanta-reclamantă S.E. împotriva sentinţei civile nr. 310/COM din 3 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 506/103/2008, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi SC H. SRL Piatra Neamţ, Banca Română pentru Dezvoltare, sucursala Neamţ, şi A.M. şi a obligat apelanta sa plătească intimatei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că, prin declaraţia autentificată sub nr. 78 din 20 martie 2007, reclamanta a confirmat mandatul dat pârâtului, recunoscând vânzarea către societatea-pârâtă, iar prin înscrisul sub semnătură privată, cât şi prin declaraţia autentificată sub nr. 582 din 21 martie 2007, reclamanta a recunoscut că a primit suma de 65.000 Euro, reprezentând preţul vânzării.
În aceste condiţii, a considerat instanţa de control judiciar că, în mod legal, instanţa de fond a apreciat că acţiunea formulată este neîntemeiată, vânzarea fiind recunoscută de către reclamantă prin declaraţia autentificată la data de 20 martie 2007, fiind astfel reconfirmat mandatul ce fusese revocat.
În plus, a mai reţinut instanţa de apel, reclamanta nu a indicat nicio cauză de nulitate absolută care să fie incidenţă în speţă, iar în privinţa dolului nu a arătat în ce au constat manoperele dolosive.
Curtea de apel, având în vedere dispoziţiile art. 969 C. civ., reţinute şi de prima instanţă, potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, a constatat că în mod legal a fost respinsă acţiunea formulată de către reclamantă, prin care a solicitat a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu garanţie ipotecară, autentificat sub nr. 3731 din 30 octombrie 2006, acesta fiind încheiat cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în materie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta S.E., solicitând admiterea recursului şi casarea celor două hotărâri.
In recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7- 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat, în esenţă, următoarele motive:
Instanţele nu au ţinut cont de împrejurarea că la data încheierii contractului în cauză, împuternicirea notarială acordată pârâtului-vânzător fusese retrasă.
A susţinut recurenta că, în cazul în care vânzarea este afectată de un termen suspensiv în ceea ce priveşte plata preţului, vânzătorul este îndreptăţit a amâna şi el predarea bunului până în ziua termenului de plată.
A precizat recurenta-reclamantă că locuieşte şi în prezent în imobilul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, aşadar plata preţului nu a avut loc şi nu a predat cumpărătorului imobilul.
A mai arătat că nu ştia dacă vânzătoarea a respectat termenul stipulat în contract, şi anume, a achitat diferenţa de preţ până la data de 3 noiembrie 2006.
Prin cererea de recurs formulată, recurenta-reclamantă a solicitat efectuarea unei adrese către B.R.D., pentru a se comunica data extragerii sumei din cont (atunci trebuind să existe acordul său că a primit suma de bani).
Analizând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte, constată ca acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin primul motiv de recurs formulat, întemeiat pe pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă S.E. critică hotărârea recurată pentru netemeinicie şi nelegalitate, arătând că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, întrucât nu a ţinut cont de împrejurarea că la data încheierii contractului în cauză, împuternicirea notarială acordată pârâtului-vânzător fusese retrasă.
Acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Deşi recurenta invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci la greşita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.
Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe un contract de vânzare-cumpărare, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare cu garanţie ipotecară autentificat sub nr. 3731 din 30 octombrie 2006, însă, faptul că a considerat că acest act nu este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în materie, nu înseamnă că instanţa a schimbat natura actului sau înţelesul lămurit al acestuia, ci doar că, din ansamblul probelor administrate în cauză, inclusiv procura invocată în susţinerea acestui motiv de recurs, reiese că nu există nicio cauză de nulitate absolută care să fie incidenţă în speţă.
Celelalte aspecte evocate în susţinerea acestui motiv de recurs vizează probatoriul administrat în cauză şi modalitatea de apreciere de către instanţă a probelor, care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului. Mai mult, toate acestea privesc procura notarială acordată intimatului-pârât A.M., şi nicidecum contractul de vânzare-cumpărare, care este actul juridic dedus judecăţii.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs formulat, recurenta-reclamantă critică hotărârea pronunţată ca fiind lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), apreciind că au fost încălcate prevederile art. 1361 şi art. 1362 C. civ., art. 1104 alin. (2) şi (3) C. civ., cât şi prevederile din contract privitoare la preţ.
Şi acest motiv de recurs este nefondat.
Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, invocate ca temei al constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, apreciind în mod corect că, prin înscrisul sub semnătură privată din 21 februarie 2007, cât şi prin declaraţia autentificată sub nr. 582 din 21 martie 2007, reclamanta a recunoscut că a primit suma de 65.000 Euro, ce reprezintă preţul vânzării.
In raport de aceste înscrisuri, apare ca fiind lipsită de relevanţă şi solicitarea recurentei-reclamante, formulată prin cuprinsul cererii de recurs, de efectuare a unei adrese către intimata-pârâtă Banca Română pentru Dezvoltare, sucursala Neamţ, pentru a comunica data retragerii sumei din cont, spre a se verifica acordul recurentei-reclamante că a primit suma de bani.
Cât priveşte motivul de recurs întemeiat pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., este de observat că, deşi recurenta-reclamantă S.E. indică ca temei al recursului său art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs aceasta nu arată în ce măsura hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, astfel că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Celelalte critici formulate în susţinerea recursului privesc împrejurări de fapt şi aspecte de administrare şi apreciere a probelor, care nu se constituie în critici de nelegalitate a deciziei recurate, spre a face posibilă analiza acestora în recurs.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
In temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte SC P. SRL Piatra Neamţ suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.E. împotriva deciziei civile nr. 89 din 11 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte SC H. SRL Piatra Neamţ suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2397/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2402/2009. Comercial → |
|---|
