ICCJ. Decizia nr. 2412/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2412/2009
Dosar nr. 29811/3/2008
Şedinţa publică din 14 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 5 august 2008, reclamanta SC O.M.E.I. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul local Clinceni, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate valabilitatea contractului de asociere nr. 9780 din 1 noiembrie 2004 încheiat între părţi şi să fie obligat pârâtul să respecte clauzele contractuale aşa cum au fost stipulate şi prevăzute în contract prin acordul bilateral şi la plata de daune interese pentru perioada în care reclamanta a fost împiedicată să-şi desfăşoare activitatea.
La data de 29 septembrie 2008 pârâtul Consiliul local Clinceni a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate reziliat de drept contractul de asociere în temeiul pactului comisoriu de gradul IV ca urmare a faptului că societatea reclamantă nu şi-a respectat obligaţiile contractuale şi să se dispună evacuarea şi obligarea reclamantei să predea activul în întregime.
La termenul din 26 noiembrie 2008 reclamanta a depus cerere de renunţare la judecată cu privire la acţiunea principală iar instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului (reclamant -reconvenţional) cu privire la cererea reconvenţională.
Prin sentinţa comercială nr. 12931 din 26 noiembrie 2008 Tribunalul Bucureşti a luat act de renunţarea reclamantei-pârâte SC O.M.E.I. SRL la judecata cererii principale în contradictoriu cu pârâtul-reclamant Consiliul local Clinceni, judeţul Ilfov.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a apelantului -reclamant Consiliul local al comunei Clinceni cu privire la cererea reconvenţională şi a anulat cererea reconvenţională pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului-reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ. orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată.
Conform dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 215/2001, legea administraţiei publice locale comunale, oraşele şi judeţele sunt unităţi administrativ - teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează autorităţi ale administraţiei publice locale. În acelaşi timp, prevederile art. 21 din Legea nr. 215/2001, a apreciat instanţa de fond, sunt tranşate în sensul că judeţele, oraşele şi comunele sunt persoane juridice de drept public, acestea având patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină.
Rezultă că unităţile administrativ teritoriale menţionate au personalitate juridică, primarul reprezentând în justiţie comuna sau oraşul, în timp ce consiliile locale sunt autorităţi ale administraţiei publice locale cu atribuţii deliberative, care însă nu au personalitate juridică, a apreciat instanţa de fond.
Aşa fiind, potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ., Consiliul local al comunei Clinceni, neavând personalitate juridică, poate sta în judecată doar în calitate de pârât, nu şi în calitate de reclamant în cadrul cererii reconvenţionale.
Instanţa de fond a luat act, în baza art. 246 C. proc. civ., de renunţarea reclamantei la judecata cererii principale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul-reclamant Consiliul local al comunei Clinceni, judeţul Ilfov, prin Primar A.B., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, sub nr. 29811/3/2008 din 16 ianuarie 2009.
În motivarea apelului s-a arătat că prin dispoziţiile Constituţiei României şi cele ale Legii nr. 215/2001, Consiliul local are dreptul de a administra bunurile din domeniul public sau privat al unităţii administrativ – teritoriale, primarul fiind împuternicit să aducă la îndeplinire cele hotărâre.
În executarea acestor dispoziţii legale, a arătat apelantul, a fost încheiat Contractul de asociere nr. 9780 din 1 noiembrie 2004 iar, în calitate de parte contractantă, are dreptul de a formula cerere reconvenţională.
Apelantul a mai susţinut că are o capacitate de folosinţă specială, în raport cu atribuţiile conferite de lege, iar calitatea procesuală activă sau pasivă este determinată de specificul competenţei.
În argumentarea celor susţinute, apelantul a invocat dispoziţiile art. 10, art. 23, art. 36, art. 63 din Legea nr.215/2001, a administraţiei publice, şi art. 33 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
În fine, apelantul a mai arătat că prin admiterea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a Consiliului local al comunei Clinceni, instanţa de fond a considerat, implicit, şi faptul că acordul părţilor exprimat prin Contractul de asociere nr. 9780 din 1 noiembrie 2004, este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat de o entitate fără personalitate juridică.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 88 din 16 februarie 2009, a admis apelul pârâtului şi a desfiinţat în parte sentinţa comercială trimiţând cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea cererii reconvenţionale, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că apelantul Consiliul local al comunei Clinceni are capacitate juridică civilă, constând în capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu, care au ca izvor legea de înfiinţare a acestora, nr. 215/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC O.M.E.I. SRL solicitând admiterea recursului său şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului şi menţinerii soluţiei instanţei de fond.
În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta susţine că din dispoziţiile art. 20 şi art. 21 din Legea nr. 215/2001 rezultă că nu Consiliul local este o autoritate a administraţiei publice locale cu atribuţii deliberative fără a avea personalitate juridică. Instanţa de apel interpretează greşit dispoziţiile Legii nr. 215/2001 întrucât în nicio dispoziţie a acesteia nu se prevede expres că şi consiliile locale au capacitate juridică, personalitate juridică proprie ci, dimpotrivă, în art. 19 al legii se prevede că doar comunele, oraşele şi judeţele sunt persoane juridice de drept public care au patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca şi consiliile locale să aibă personalitate juridică atunci ar fi nominalizat şi aceste organe.
Examinând recursul prin prisma motivului invocat Înalta Curte constată că acesta este nefondat întrucât instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor Legii nr. 215/2001 cu privire la capacitatea procesuală a pârâtului Consiliul local Clinceni.
Astfel, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală a autorităţilor publice este fundamentală pe recunoaşterea capacităţii de drept administrativ, autorităţile publice putând sta în proces în nume propriu, în calitate de reclamante sau pârâte, chiar în lipsa personalităţii juridice.
Capacitatea procesuală este legată de lipsa personalităţii juridice, în timp ce calitatea procesuală se întemeiază pe noţiunea de patrimoniu, respectiv pe acea universalitate juridică ce se urmăreşte a fi întregită.
Consiliul local este autoritatea publică investită cu atribuţii de exercitare a puterii publice ce se realizează pe calea actelor administrative de autoritate, în ceea ce priveşte actele de administrare referitoare la bunurile aflate în patrimoniul unităţii administrativ - teritoriale.
Prin atribuţie publică se înţelege ansamblul prerogativelor ce revin unui organ (autorităţi publice), compartiment funcţionar sau persoane şi în limita exerciţiului lor.
Din punct de vedere structural conţinutul atribuţiei nu se identifică cu cel al dreptului subiectiv, aceasta deoarece atribuţia conţine în acelaşi timp dreptul de a lua o anumită decizie dar şi obligaţia de a realiza acest lucru, ca un comandament al puterii de stat. Drept urmare, în comparaţie cu dreptul subiectiv, caracterizat prin posibilitatea de a fi exercitat sau nu, atribuţia publică este obligatoriu să fie exercitată, deoarece ea este legată de realizarea funcţiei unui organ sau autoritate publică, în cadrul sistemului administraţiei publice locale.
Consiliului local îi revine atribuţia de a exercita pe calea actelor juridice atribuţiile ce-i revin referitoare la administrarea patrimoniului autorităţii administrativ - teritoriale.
S-a susţinut de către tribunal că această autoritate publică nu poate participa în proces în nume propriu în cauza dedusă judecăţii, întrucât s-ar încălca regula generală a fundamentării capacităţii procesuale pe ideea de personalitate juridică.
În principiu, excepţia de la regula generală a fundamentării capacităţii procesuale pe ideea de personalitate juridică, operează în situaţiile în care sunt deduse în faţa judecăţii raporturi juridice de drept public.
În speţă, raportul juridic dedus judecăţii este un raport juridic de drept privat.
Cu toate acestea, Curtea apreciază că excepţia de la regula generală a fundamentării capacităţii procesuale pe ideea de personalitate juridică, trebuie să opereze şi în prezenta pricină.
Prin cererea reconvenţională formulată în cursul procedurii, pârâtul a solicitat organului jurisdicţional să dispună rezilierea contractului de asociere.
În susţinerea cererii sale s-a prevalat de neexecutarea culpabilă de către reclamantă a obligaţiilor contractuale ce-i incumbau.
Raportul juridic constituit prin încheierea contractului de asociere este guvernat de principiul egalităţii părţilor.
Curtea nu neagă că unitatea administrativ - teritorială este titulara drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului său privat, însă raporturile juridice constituite cu persoanele juridice în condiţiile Legii nr. 215/2001 au anumite particularităţi.
Atribuţiile organului deliberativ al unităţii administrativ - teritoriale privitoare la administrarea bunurilor aparţinând acestei entităţi, nu se limitează doar la actul de dispoziţie referitor la încheierea concesiunii, ele trebuind interpretate într-un sens larg, ca referindu-se la întreaga derulare a convenţiei.
Este adevărat că numai în baza deciziei organului deliberativ unitatea administrativ - teritorială reprezentată prin primar poate încheia un contract având drept scop administrarea bunurilor aflate în domeniul privat al unităţii administrativ - teritoriale.
Primarul, ca organ executiv, trebuie să asigure punerea în executare a unei astfel de hotărâri.
În mod corect ar fi trebuit ca această convenţie să fie încheiată între unitatea administrativ - teritorială, reprezentată prin primar, care în acest mod ar fi adus la îndeplinire hotărârea adoptată de organul deliberativ la 29 octombrie 2004.
Cu toate acestea în speţă, calitatea de parte contractantă a avut-o Consiliul local al comunei Clinceni.
Dincolo de acest viciu de formă, soarta contractului şi Decizia referitoare la desfacerea lui trebuie să aparţină autorităţii învestite cu prerogativa legală referitoare la darea în administrare a bunurilor aparţinând domeniului privat al unităţii administrativ - teritoriale.
Curtea mai reţine că reclamanta nu a exercitat cu bună - credinţă drepturile sale procesuale atunci când a susţinut excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantului, invocată din oficiu de instanţă şi când a invocat-o drept motiv, unic, de recurs.
Această apărare a fost susţinută pentru a paraliza demersul judiciar iniţiat de pârât, în vederea desfacerii contractului de asociere.
Cu toate că excepţia este una de ordine publică, conduita pe care reclamanta a avut-o ulterior semnării contractului, atestă că ea a înţeles să recunoască consiliului calitatea de parte contractantă. Nu a cerut niciun moment şi nu a iniţiat niciun demers pentru îndreptarea acestei neregularităţi şi nu a solicitat schimbarea prin substituirea locatorului iniţial. Aceasta denotă că reclamanta a înţeles dimensiunile raportului juridic obligaţional.
Din punct de vedere formal, pentru reaua - credinţă cu care a susţinut şi apoi a invocat excepţia, se impune a fi sancţionată în sensul aplicării şi în situaţia dată a excepţiei de la regula generală a fundamentării capacităţii procesuale pe ideea de personalitate juridică.
La încheierea contractului şi ulterior, cât contractul s-a aflat în executare, reclamanta nu a manifestat aceeaşi grijă faţă de necesitatea respectării ordinii publice.
De aceea, în situaţia acestei speţe, Curtea apreciază că faţă de modul în care a fost încheiat contractul de asociere trebuie să se recunoască pârâtului -reclamant reconvenţional capacitatea procesuală de folosinţă de a exercita prezenta acţiune.
Mai există un considerent pentru care Curtea consideră că cel puţin în privinţa cererii referitoare la rezilierea contractului, autoritatea deliberativă are capacitate procesuală de folosinţă.
Concluzia se sprijină pe aceea că dimensiunea dreptului de administrare nu se reduce numai la hotărârea privitoare la darea în administrare a acestor bunuri.
În conţinutul acestui drept intră şi atribuţia autorităţii deliberative de a iniţia procedurile legate de rezilierea contractelor încheiate în baza hotărârii de dare în administrare.
Cine altul decât cel care a hotărât să se încheie un contract poate să decidă şi să iniţieze procedurile judiciare pentru desfacerea unui contract cu titlu de sancţiune.
În raporturile juridice de drept privat autoritatea deliberativă care a hotărât darea în administrare a bunului ce constituie obiect derivat al contractului de locaţiune, poate participa în proces în nume propriu, în situaţiile în care sunt deduse judecăţii drepturi subiective în temeiul cărora se solicită crearea unei situaţii juridice noi între părţi.
Faptul că raportul juridic este unul de drept privat care situează părţile pe poziţii de egalitate pune în imposibilitate autoritatea publică de a acţiona de pe poziţia de putere publică.
În contextul dat nu se poate nega capacitatea procesuală de folosinţă a autorităţii publice deliberative de a realiza atribuţiile sale privitoare la buna administrare în sens larg a bunurilor aflate în patrimoniul unităţii administrativ - teritoriale, prin iniţierea demersurilor judiciare referitoare la obţinerea unui titlu executoriu prin care să se statueze asupra desfacerii pentru viitor a contractului pe care tot această autoritate a hotărât să îl încheie.
Faţă de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.M.E.I SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 88 din 16 februarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2404/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2415/2009. Comercial → |
|---|
