ICCJ. Decizia nr. 2402/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2402/2009
Dosar nr. 305/324/2007
Şedinţa publică din 14 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 119 din 13 ianuarie 2009 pronunţată în dosarul nr. 305/324/2007 a Tribunalului Hunedoara, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC G.P.I. SRL Tecuci împotriva pârâtei SC A.P. SA Deva cu consecinţa obligării acesteia la plata sumei de 135.846,28 lei reprezentând diferenţă de preţ şi dobândă legală aferentă perioadei mai 2003 - decembrie 2007, s-a dispus disjungerea cererii reconvenţionale formulată de pârâtă pentru constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamanta precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, pârâta fiind obligată şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.900 lei către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Tecuci reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 85.834,61 lei reprezentând contravaloare marfă şi penalităţi de întârziere de 0,15 % pe zi calculate de la data livrării şi până la achitarea integrală a debitului.
Această instanţă, în temeiul art. 5 şi art. 7 C. proc. civ., având în vedere sediul pârâtei, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Deva, care, la rândul său potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. a admis excepţia necompetenţei materiale declinând soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.
Investit în acest mod, tribunalul, constatând că pârâta a achitat parţial, contravaloarea bunurilor livrate de reclamantă a admis acţiunea în sensul obligării pârâtei şi la plata diferenţei de preţ precum şi la plata dobânzii solicitate în temeiul OG nr. 9/2000 dispunând totodată disjungerea cererii reconvenţionale.
Apelul declarat de pârâtă a fost admis prin Decizia comercială nr. 58 din 19 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, care a anulat sentinţa şi a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare Judecătoriei Deva cu motivarea că nu a fost contestată competenţa materială a judecătoriei ca instanţă fond, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ. dat fiind cuantumul pretenţiilor, care nu depăşeau suma de 100.000 lei.
În acest context, arată instanţa de apel majorarea ulterioară a pretenţiilor, în faţa instanţei legal sesizate, respectiv Judecătoria Deva nu poate avea drept efect şi o modificare a competenţei materiale de soluţionare a cauzei, ci dimpotrivă sunt incidente dispoziţiile art. 181 C. proc. civ., în sensul că instanţa investită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţă după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece, chiar dacă, ulterior investirii intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii obiectului, concluzia fiind că greşit tribunalul s-a considerat legal investit prin declinarea competenţei ca urmare a majorării pretenţiilor după sesizarea judecătoriei competentă material să soluţioneze cauza.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC G.P.I. SRL criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În mod concret recurenta invocă faptul că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Hunedoara, în condiţiile în care nici pârâta apelantă nu a invocat această excepţie ca motiv de apel încălcând astfel principiul contradictorialităţii.
De asemenea arată recurenta, dispoziţiile art. 181 C. proc. civ., nu sunt incidente în speţă pentru că prin cererea adresată iniţial Judecătoriei Tecuci obiectul acţiunii depăşea valoarea de 100.000 lei deoarece s-a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenţei de preţ de 85.834,61 lei şi penalităţi de întârziere de 0,1 % pe zi care raportat la acest debit totalizau aproximativ 169.951 lei doar până la data introducerii acţiunii, iar prin precizarea de acţiune această valoare a fost precizată în sensul diminuării pretenţiilor pentru că s-a solicitat plata dobânzii legale rezultând un cuantum mai mic al acestora.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., Curtea constată că este întemeiat.
Instanţa de apel a fost investită prin apelul pârâtei cu examinarea sentinţei sub aspectul modului de soluţionare a excepţiei prescripţiei extinctive şi a disjungerii cererii reconvenţionale, după cum rezultă de altfel din considerentele deciziei, însă verificarea legalităţii acestei hotărâri a vizat competenţa materială a tribunalului în soluţionarea cauzei, deşi o atare critică nu a fost formulată prin motivele de apel şi nici instanţa din oficiu nu a pus în discuţia părţilor această excepţie, încălcând în acest mod prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Dar, şi pe fond soluţia este greşită, pentru că contrar celor reţinute de instanţa de apel, în speţă nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 181 C. proc. civ., deoarece sub aspect material, tribunalul era competent să soluţioneze în primă instanţă cererea, în condiţiile în care cuantumul pretenţiilor era superior valorii de 100.000 lei, fiind prin urmare incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
În această privinţă se impune precizarea că reclamanta prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 85.834,61 lei cu titlu de preţ şi a penalităţilor de întârziere de 0,15 % pe zi, cuantumul acestora nefiind menţionat în acţiune ci doar în calculul anexat, ca fiind în sumă de 149.350 lei. Reducerea ulterioară a acestei valori la suma de 50.011,28 lei, solicitată de reclamantă, cu titlu de dobândă, nu are însă nicio consecinţă asupra competenţei materiale a tribunalului, instanţa care a fost legal investită, în considerarea celor anterior menţionate, cu soluţionarea cauzei în primă instanţă.
În concluzie, recursul reclamantei este întemeiat şi va fi admis ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar Decizia recurată va fi casată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC G.P.I. SRL Tecuci împotriva deciziei comerciale nr. 58/A/2009 din 19 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2399/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2403/2009. Comercial → |
|---|
