ICCJ. Decizia nr. 24/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 24/2009
Dosar nr. 3616/2/2007
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1061 din 23 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială nr. 1061 din 23 martie 2006, în Dosarul nr. 34254/3/2005 s-a admis în parte acţiunea, în sensul că s-a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare - cumpărare nr. 81/2005, fiind respins capătul de cerere, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut în esenţă că, pârâta nu şi-a executat obligaţiile contractuale, acelea de a achita o parte din preţ fiind înlăturate apărările în raport de care a invocat culpa reclamantei, constând în refuzul de a-i preda imobilul contractat.
Procedând în acest mod, pârâta a încălcat obligaţiile inserate în art. 2.1 din contract, privind plata imobilului în litigiu.
Or, reclamanta potrivit art. 3.8 din contract nu putea să-i vândă apartamentul în litigiu, în situaţia în care nu i s-a achitat preţul stabilit.
Instanţa a admis astfel acţiunea, dispunând rezoluţiunea contractului în baza art. 1020 C. civ., respingându-se cererea de obligare a pârâtei la penalităţi, ca lipsită de temei legal.
În contra sentinţei, a declarat apel pârâta invocând următoarele critici:
- instanţa de fond, în mod greşit a apreciat că reclamanta a realizat procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
- în mod greşit prima instanţă a schimbat cadrul procesual, pronunţându-se pe rezoluţiunea contractului şi nu pe rezilierea acestuia aşa cum a fost investită.
Prin Decizia comercială nr. 172 din 18 aprilie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială a respins apelul ca nefondat.
În considerentele deciziei se arată că, instanţa de fond, a reţinut justificat că reclamanta –intimată a emis invitaţia de conciliere pârâtei, fiind irelevant faptul că aceasta şi-a schimbat sediul, de îndată ce nu a adus la cunoştinţa acesteia acest lucru.
S-a mai reţinut că instanţa de fond, a interpretat corect contractul de vânzare - cumpărare nr. 81 din 2 februarie 2005 încheiat de părţi, reţinând că pârâta-apelantă, nu şi-a respectat obligaţia, de a achita sumele ce reprezintă valoarea apartamentului, achitând doar sume de bani nesemnificative, dar şi acelea pentru un alt contract.
Instanţa de apel a apreciat că prin înscrisurile depuse în apel, nu s-a făcut dovada achitării obligaţiei asumate, ele nefiind în măsură să schimbe situaţia de fapt.
În ceea ce priveşte critica vizând schimbarea cadrului procesual, de către instanţa de fond, s-a apreciat că aceasta a fost în măsură să califice corect cererea de chemare în judecată, nefiind ţinută de calificarea dată de părţi.
Pârâta SC E.S. SRL a declarat recurs împotriva deciziei menţionate pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltare primul motiv de recurs, vizează interpretarea greşită a art. 2.1 din contract ca urmare a necolaborării cu art. 5.1 din aceeaşi convenţie, situaţie în care instanţa, a ignorat voinţa părţilor care a fost aceea de a stabili o cauză de nulitate a contractului, iar nu un caz de rezoluţiune sau reziliere.
Recurenta mai susţine că instanţele au stabilit greşit, că în cauză există temei legal pentru rezoluţiunea contractului, apreciind că intimata nu putea formula o asemenea cerere atâta vreme cât ea însăşi nu şi-a îndeplinit propria obligaţie, respectiv cea prevăzută în art. 3.8 din contract, aceea de a preda apartamentul la data semnării contractului.
În aceste condiţii se impunea a fi reţinut că neexecutarea obligaţiei de către recurentă se datorează culpei intimatei, căreia i s-a achitat integral preţul stabilit acela de 156.275 Euro.
În susţinerea celui de-al doilea motiv de recurs, recurenta apreciază că au fost încălcate prevederile art. 969 C. civ. care conferă putere de lege între părţile contractante, convenţiilor legal încheiate.
A mai susţinut recurenta că în mod greşit instanţele au stabilit ca fiind respectate cerinţele prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., în condiţiile în care a fost în imposibilitate să ia cunoştinţă de conciliere, ca urmare a schimbării sediului.
Recursul este nefondat.
Decizia ce face obiectul prezentului recurs, nu este afectată de nelegalităţile invocate, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, urmează a se reţine că în cauză nu se poate reţine nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., de îndată ce instanţele nu au realizat o interpretare a naturii antecontractului părţile confirmând că acesta are natura unui antecontract de vânzare-cumpărare, cât şi obligaţiile asumate, instanţele justificând doar culpa pârâtei în neexecutarea obligaţiilor asumate.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu poate fi reţinut.
Confirmarea soluţiei sub aspectul interpretării corecte a antecontractului încheiat de părţi, sub aspectul executării obligaţiilor asumate de părţi, cât şi sub aspectul aplicării art. 969 C. civ., art. 1020 C. civ. şi art. art. 7201 C. proc. civ. este justificată.
Din considerentele acestei decizii rezultă că, instanţa de fond, a dat calificarea corectă a cererii de chemare în judecată, în raport de voinţa intimatei-reclamante.
Chiar dacă în antecontract în art. 2.1 s-a inserat, ca sancţiune pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale, anularea convenţiei, de fapt voinţa părţilor a fost aceea de a stabili cadrul juridic pentru a cere rezoluţiunea contractului.
Concluzia este justificată.
Nulitatea antecontractului încheiat putea fi cerut doar pentru neîndeplinirea unor condiţii de valabilitate stipulate de lege în momentul încheierii acestuia.
Or, reclamanta a invocat ca temei al desfiinţării convenţiei, neexecutarea obligaţiei de plată a preţului apartamentului, respectiv rezoluţiunea acesteia în temeiul art. 1020 C. civ.
Reţinerea îndeplinirii cerinţelor art. 7201 C. proc. civ. este întemeiată, invitaţia de conciliere fiind conformă acestor dispoziţii legale.
În raport de modul de reglementare al căii de atac a recursului, Înalta Curte urmează a reţine, că pe această cale nu se poate repune în discuţie, situaţia de fapt în raport de care s-a reţinut la fond şi s-a statuat în apel pe cale devolutivă culpa pârâtei, în neexecutarea obligaţiei asumate, culpa ce a condus la aplicarea obligaţiilor art. 1020 C. civ.
Aşa fiind, pentru cele ce preced în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat, Decizia atacată nefiind afectată de nelegalitatea invocată de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC E.S. SRL Fureşti – Argeş împotriva Deciziei nr. 172 din 18 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 213/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 25/2009. Comercial → |
|---|
