ICCJ. Decizia nr. 353/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 353/2009
Dosar nr. 7083/1/2008
Şedinţa publică din 6 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC I. SRL prin lichidator SC C.S. SRL a chemat în judecată SC S.P.I.B.R. SA şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la plata următoarelor sume: 896.914.709 lei contravaloare taxe de depozitare a recoltelor aflate în depozitul Baia, sechestrate în perioada 6 iulie 2001 – 27 martie 2003; 1.720.281.624 lei contravaloare beneficiu nerealizat; 1.270.395.000 lei contravaloarea cantităţii de 427 tone grâu ridicată din localităţile Ciucurova şi Slava Cercheză, conform proceselor verbale încheiate la data de 25 iulie 2001.
În drept, acţiunea reclamantei a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998 C. civ. iar în fapt s-a motivat că pârâta a sechestrat pe o perioadă de 2 ani anumite cantităţi de cereale şi a intrat în posesia lor fără drept lipsind-o abuziv de aceste bunuri şi de posibilitatea de a întrebuinţa sumele de bani rezultate din vânzarea recoltelor.
Sentinţa Tribunalului Constanţa, secţia comercială.
Prin sentinţa nr. 1167/ Com din 14 aprilie 2006, prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC S.P.I.B.R. SA Arad şi a lipsei calităţii procesuale active invocată de SC S.P.I.B.R. SA şi, în fond, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC I. SRL prin lichidator. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că anterior acestui litigiu, pârâta a promovat o acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra unor cantităţi de culturi aferente anului 2000 – 2001 şi că a solicitat pe cale judecătorească şi instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe care a obţinut-o prin sentinţele aflate la dosar. A mai reţinut instanţa de fond că după soluţionarea litigiilor promovate de pârâtă, prin soluţie de respingere, s-a dispus şi ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului, astfel că pentru perioada anterioară datei ridicării sechestrului reclamanta s-a considerat îndreptăţită să solicite despăgubiri întrucât nu a putut beneficia, din culpa pârâtei, de drepturile sale asupra recoltelor în discuţie. Asupra legitimării procesuale active, instanţa de fond a reţinut că reclamanta justifică un drept sub ambele aspecte, al temeiului juridic invocat cât şi al faptelor care au determinat-o pe aceasta să solicite concursul instanţei pentru valorificarea dreptului afirmat. În continuare instanţa, pe fondul susţinerilor că măsurile de instituire a sechestrului asupra recoltelor s-au dispus în cursul altui proces, anterior declanşării litigiului care face obiectul prezentului dosar, a stabilit că nu se poate reţine caracterul abuziv şi culpa pârâtei în instituirea acestei măsuri. Litigiul a fost analizat şi din punctul de vedere al condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale, instanţa apreciind că pretinsul prejudiciu invocat de reclamantă nu are caracter cert, şi că evaluarea propusă, având la bază contractul de prestări servicii încheiat cu o terţă persoană nu conferă certitudine prejudiciului.
Instanţa de fond a valorificat celelalte probe precum şi expertiza efectuată în cauză şi a stabilit din coroborarea lor, că recoltele sechestrate nu erau evidenţiate în bilanţurile contabile aferente anului agricol 2000 – 2001. Excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a B.C.S.P.I.B. Arad a fost analizată prin valorificarea înscrisurilor aflate la dosar, contracte de garanţie mobiliară contractul cadru al sucursalei, contracte de credit, stabilindu-se pe baza acestora că legitimarea procesuală pasivă aparţine doar sucursalei nu şi societăţii mamă B.C.S.P.B.R. SA Bucureşti.
Apelul reclamantei SC I. SA – prin lichidator judiciar.
Sentinţa instanţei de fond a fost apelată de reclamantă care a adus critici soluţiei pronunţată în primă instanţă sub aspectul dezlegărilor date excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a B.C.S.P.I.B.R. SA cât şi a analizei fondului întrucât, în opinia apelantei, nu s-a reţinut reaua credinţă a pârâtelor în exercitarea drepturilor procesuale care constă în promovarea unei acţiuni în constatarea dreptului de proprietate care era inadmisibilă.
Apelul a fost soluţionat de Curtea de Apel Constanţa care, prin Decizia nr. 315 din 17 mai 2005, a stabilit că pârâta a acţionat în calitate de creditor gajist în raportul cu SC I.B. SRL care a avut calitatea de prestator de servicii în executarea lucrărilor agricole de toamnă. Instituirea şi menţinerea sechestrului asupra recoltelor, a mai stabilit instanţa de apel, potrivit Legii nr. 99/1999 este opozabil terţilor, că instanţele au fost cele care au dispus menţinerea sechestrului şi că apelanta nu a probat vânzarea recoltei de către pârâtă sau data vânzării.
Decizia nr. 315/Com din 17 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa a fost atacată cu recurs de reclamanta SC I. SRL, nelegalitatea soluţiei criticată fiind argumentată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. . În esenţă, s-a criticat greşita soluţionare a excepţiei privind lipsa calităţii procesuale a intimatei S.P.I.B. Arad cât şi a dezlegărilor date în legătură cu obiectul cererii dedusă judecăţii.
Soluţionând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4183 din 14 decembrie 2006 a casat Decizia Curţii de apel nr. 315 Com din 17 noiembrie 2005 şi a trimis cauza pentru rejudecare în vederea stabilirii corecte a raporturilor juridice dintre părţile în proces, după ce vor fi analizate probelor aflate la dosar. Casarea a avut în vedere imposibilitatea de a realiza controlul judiciar în condiţiile în care nu s-a răspuns la susţinerile şi apărările care au fost formulate în calea de atac devolutivă a apelulu.
Decizia nr. 128 din 14 iulie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa după casare.
În rejudecare, Curtea de Apel a luat în examinare situaţia de fapt în raport de criticile formulate de reclamantă pe aspecte de netemeinicie şi reconsiderând concludenta probelor a stabilit că problema calităţii procesuale care a fost reluată în susţinerile din apel a fost dezlegată irevocabil de Înalta Curte prin Decizia de casare.
Din analiza faptelor care au generat acest litigiu, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a încheiat contract de prestări servicii cu SC A.D.T. SRL pentru recoltarea grânelor de pe terenurile deţinute în arendă, recolta urmând să fie comercializată de SC A.T.C. SRL. Cele două societăţi SC A.D.T. SRL şi SC A.T.C. SRL au contractat credite de la sucursala băncii, garantate de pârâta SC A.D.T. SRL şi SC A.T. SRL cu grâul şi orzoaica obţinute de pe terenurile deţinute în arendă de pe raza a două comune. Pentru recoltele obţinute s-a încheiat un contract de prestări servicii având ca obiect depozitarea şi păstrarea acestora până la 30 aprilie 2002. Banca, prin Sucursala Bucureşti (pârâtă în acest dosar) a formulat acţiune pentru constatarea dreptului de proprietate al celor două societăţi (SC A.D.T.A. SRL şi SC A.T.C. SRL) asupra culturilor de orz şi orzoaică aferente anului agricol 2000-2001, gajate în favoarea SC W.B. SA şi a solicitat instituirea sechestrului judiciar asupra culturilor depozitate. A mai reţinut instanţa de apel că acţiunea în constatare promovată anterior litigiului din acest dosar a fost respinsă pentru neîndeplinirea cerinţelor art. 111 C. proc. civ. şi că prin încheierea nr. 73 din 8 ianuarie 2003 a fost ridicat sechestrul judiciar.
În acest context, Curtea a analizat contractul de prestări servicii nr. 1931/2001 şi a ajuns la concluzia că reclamanta era datoare să facă dovada proprietăţii asupra recoltelor depozitate, dovezi din care să rezulte că acestea au fost recoltate de pe terenurile avute în arendă. În privinţa sechestrului instanţa a reţinut că pentru recuperarea taxelor de depozitare reclamanta apelantă nu se poate îndrepta împotriva creditorului gajist ale cărui drepturi şi obligaţii sunt expres prevăzute de lege. În plus, Curtea a constatat că sechestrul privea numai recolta de grâu şi orz, iar în cazul în care au fost sechestrate şi recoltele de porumb şi floarea soarelui care erau depozitate în baza contractului de prestări servicii, culpa nu este a creditorului gajist care a solicitat numai sechestrarea recoltelor care constituiau garanţie. În consecinţă s-a apreciat că cererile pentru plata taxelor de depozitare cât şi pentru restituirea beneficiului nerealizat prin imposibilitatea de folosire a mărfii sechestrate în depozitul Baia sunt nefondate, în cauză nefiind făcută nici dovada prejudiciului. Cel de-al treilea capăt de cerere care privea obligarea la restituirea contravalorii acestor recolte a fost respins reţinându-se că procesele verbale din 25 iulie 2001 nu atestă ridicarea grâului de pe terenurile arendate, pârâta fiind prezentă la constatare în calitate de creditor al SC A.D.T.A. SRL.
Recursul . Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Împotriva Deciziei nr. 128/ COM din 14 iulie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs, reclamanta SC I. SRL prin Lichidator Judiciar M.S.P.R.L. în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. pentru a argumenta susţinerea potrivit căreia Decizia instanţei de apel este lipsită de temei legal. În esenţă a susţinut că:
- S-a reţinut eronat în cauză faptul că nu s-a solicitat o expertiză tehnică prin care să se stabilească dreptul de proprietate asupra recoltelor ce fac obiectul litigiului;
- La dosar s-a depus o expertiză tehnică prin care s-a demonstrat că proprietarul recoltelor din anul agricol 2000 – 2001 este SC I. SRL;
- Calitatea de producător a reclamantei este confirmată şi dovedită cu contractele de arendă.
- Instanţa de apel nu a ţinut seama de obiectul contractului de prestări servicii potrivit căruia SC C. SA avea calitatea de prestator al lucrărilor de recepţie cantitativă şi calitativă şi condiţionare a cantităţii de 2000 tone orz, orzoaică, grâu, iar beneficiar era SC I. SRL.
- Instanţa de apel nu a respectat Decizia de casare pentru că nu a verificat apărarea recurentei în sensul că bunurile care au fost sechestrate au aparţinut iniţial reclamantei şi nu celor două societăţi debitoare ale intimatei pârâte.
Pentru toate aceste susţineri, recurenta s-a considerat îndreptăţită să solicite contravaloarea taxelor de depozitare a recoltelor de grâu, orz şi orzoaică, contravaloarea beneficiului nerealizat şi contravaloarea cantităţii de 427 tone grâu care a fost ridicată din localităţile Ciucurova şi Slava Cercheza.
Intimata prin întâmpinare a respins toate susţinerile recurentei motivat de faptul că reclamanta prin lichidator pentru lucrările de recoltare a fost plătită şi cu toate acestea în loc să predea recoltele către SC A.D.T.A. SRL şi SC A.T.C. SRL, debitoarele Băncii, şi-a însuşit recolta şi a depozitat-o după care a început să o comercializeze. A mai susţinut intimata că procesul este rezultatul concurent al unui grup de interese în care este inclus şi lichidatorul C.S. care prin declanşarea unor procese şi a unui mod de operare în grup şi-a propus să spolieze banca. Potrivit intimatei, SC I. SRL la sfârşitul anului 2000 nu figura cu recolte în execuţie. În continuare intimata a analizat probele aflate la dosar şi în funcţie de conţinutul lor, expus în două coloane prin întâmpinarea depusă la dosar, a ajuns la concluzia că SC I. SRL nu a făcut dovada proprietăţii asupra recoltelor şi că nu a fost în măsură să justifice un prejudiciu creat prin sechestrarea recoltelor de către bancă.
În consecinţă, intimata a conchis că Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie afost respectată în rejudecarea apelului şi că motivul invocat este nefondat întrucât argumentele se referă la probe şi la administrarea lor.
În sensul respingerii recursului s-a adus ca argument şi faptul că expertiza la care s-a referit recurenta, pe care a depus-o la dosarul de apel, a fost înlăturată implicit pentru că nu se coroborează cu celelalte probe la care s-a referit în cuprinsul întâmpinării.
Recursul este nefondat.
1. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat pentru a solicita modificarea sau casarea unei hotărâri atunci „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii". Dintre cele două ipoteze ale motivului de nelegalitate invocat, recurenta a ales lipsa temeiului legal. Pentru a răspunde cerinţelor ipotezei respective recurenta se afla în situaţia de a demonstra lipsa de bază legală a soluţiei cu argumente din care să rezulte că, din conţinutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.
Raportat la cerinţa motivului de nelegalitate invocat, din redarea criticilor care au fost aduse deciziei pronunţată în rejudecare de Curtea de Apel, se constată că această demonstraţie nu a fost făcută întrucât echivocul pe care l-ar fi provocat instanţa de apel prin considerentele sentinţei nu este relevat, dimpotrivă cercetarea în fapt în devoluţia apelului a condus la o singură concluzie care a determinat respingerea apelului.
2. În sistemul codului de procedură civilă, recursul este conceput ca o cale extraordinară de atac, ceea ce înseamnă că este privit ca un ultim nivel de jurisdicţie în care efectele unei hotărâri pot fi înlăturate numai în condiţiile stricte impuse de art. 3021 raportat la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Aşa cum s-a arătat anterior (la pct. 1) nu este suficient ca partea să facă trimitere la un motiv de nelegalitate fără să respecte cerinţa textului invocat. Din acest punct de vedere se constată că recursul a pus în discuţie interpretarea probelor şi a obiectului contractului de prestări şi servicii cu trimiteri la fondul litigiului urmărind ca pe această cale extraordinară de atac să se reconsidere judecata în fond. Or, recursul nu-şi propune rejudecarea fondului ci realizarea unui examen de legalitate în condiţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. În contextul arătat în care nu s-a demonstrat lipsa fundamentului sau a bazei legale a soluţiei criticate nu se poate evoca nepronunţarea asupra unor mijloace de apărare (în speţă expertiza) şi nici greşita apreciere a probelor întrucât dispoziţiile procedurale care prevedeau şi aceste motive (pct. 10 şi 11) au fost abrogate. Singura chestiune de drept – nemotivată însă pe textele din procedura civilă aplicabile – priveşte nerespectarea de către Curtea de Apel a deciziei de casare, pronunţată de Înalta Curte. Susţinerea recurentei se dovedeşte însă o simplă afirmaţie în condiţiile în care instanţa de apel nu numai că a analizat contractul de prestări servicii ci întregul context al speţei pornind de la situaţia care a stat la baza declanşării litigiului pentru ca apoi să analizeze fiecare capăt de cerere conform probelor administrate în cauză. Concluzia instanţei de apel din Decizia pronunţată în rejudecarea apelului a pus în evidenţă faptul că, în cauză, nu s-a dovedit atitudinea culpabilă a pârâtei pentru obţinerea sumelor solicitate prin acţiune. Din acest punct de vedere obiectul analizei în apel a fost extins asupra probelor care au fost puse în discuţie prin criticile care au fost aduse sentinţei, respectându-se dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
3. Prin criticile formulate în recurs, pe lângă faptul că nu s-a respectat temeiul invocat, recurenta a încercat să aducă în prim planul analizei alte chestiuni decât cele evocate în apel. Faptul că Decizia anterioară pronunţată în apel a fost casată, nu o îndreptăţeşte pe recurentă să pună în discuţie alte motive decât cele formulate în apel pentru ca instanţa să le analizeze pentru prima dată în această cale de atac extraordinară.
Rezumând argumentele de mai sus, se va reţine că recursul este nefondat întrucât nu s-a demonstrat lipsa de fundament a soluţiei pronunţate de Curtea de apel, recurenta supunând spre examinare în recurs chestiuni de fond legate de interpretarea probelor.
Aşa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC I. SRL prin Lichidator Judiciar M.S.P.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 128/ COM din 14 iulie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 352/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 363/2009. Comercial → |
|---|
