ICCJ. Decizia nr. 2724/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2724/2009
Dosar nr. 4993/2/2007
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 94 din 10 martie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a admis în parte acţiunea reclamantei F.P.S. şi a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin obligarea pârâtei A.P.C., la restituirea activelor ce au format obiectul contractului, obligarea reclamantei la restituirea către pârâtă a avansului în sumă de 2.562.000.000 lei, a respins capătul de cerere privind daunele şi dividendele, fiind respinsă acţiunea împotriva pârâtei SC C. SA Aninoasa.
Prin Decizia nr. 1990 din 29 martie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul A.P.A.P.S. BUCUREŞTI (fost F.P.S.), a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, în aplicarea art. 43 şi art. 3231 din OUG nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 3484 din 11 martie 2002, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi, în baza art. 158 C. proc. civ., şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, instanţa făcând şi aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din Legea nr. 93/1993, coroborate cu cele ale art. 2 pct. 1 lit. b) şi ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
La Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pârâta A.P.C. a arătat că este de acord cu desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, însă nu este de acord cu plata dobânzilor şi a penalităţilor, iar la termenul din 13 februarie 2003, reclamanta A.P.A.P.S. a precizat că solicită obligarea pârâtei A.P.C. la plata sumei de 35.150.645 lei şi a pârâtei SC C. SA Aninoasa la plata sumei de 1.537.200.000 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a pronunţat Decizia nr. 65 din 15 mai 2003 prin care a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin Decizia nr. 3470 din 1 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a soluţionat conflictul negativ de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în raport de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Prin precizările de acţiune depuse la Tribunalul Bucureşti, la datele de 22 noiembrie 2003 şi 2 martie 2004, reclamanta A.P.A.P.S. a specificat că A.C.P. îi datorează daune interese, în temeiul art. 21 alin. (1) din OG nr. 25/2002, în sumă de 38.138.916.823 lei (Rol) cuprinzând: 3.986.000.000 lei sume achitate, 2.172.426.823 lei dobânzi şi 35.966.490.000 lei penalităţi, iar pe lângă acestea şi suma de 640.997.910 lei dividende aferente exerciţiilor financiare ale anilor 1995 - 1999.
Prin sentinţa nr. 2685 din 1 iunie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta A.V.A.B. Bucureşti (fost A.P.A.P.S.), a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 424 din 2 august 1995 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, a obligat pârâta A.C.P. să restituie reclamantei acţiunile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, a obligat aceeaşi pârâtă să plătească reclamantei suma de 37.503.551.585 lei (Rol), reprezentând: 1.353.666.285 lei dobânzi, 35.437.830.000 lei penalităţi de întârziere până la 30 aprilie 2005 şi 712.055.300 lei dividende, a constatat că pârâta a achitat reclamantei suma de 3.986.000.000 lei, din care 2.562.000.000 lei avansul de 20 % din valoarea contractului şi 1.424.000.000 lei rate achitate parţial şi dobânzile aferente, a compensat debitele reclamantei şi pârâtei A.C.P. şi, în final, a obligat pe pârâta A.C.P. la plata sumei de 33.517.585 lei către reclamantă, a obligat pârâta SC C. SA Aninoasa la plata sumei de 1.537.200.000 lei către reclamantă.
În pronunţarea acestei sentinţe, instanţa de fond a reţinut că pârâta A.C.P. nu şi-a respectat obligaţiile din contractul sinalagmatic încheiat de reclamantă, astfel că sunt incidente art. 1365 C. civ., sancţiunea rezoluţiunii contractului având drept consecinţă repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni. S-a mai reţinut că sumele cerute cu titlu de dobânzi şi penalităţi erau datorate, iar fondurile din care au fost plătite constituie opţiunea pârâtei A.C.P. Instanţa a operat compensarea făcând aplicarea dispoziţiilor art. 1143 şi urm. C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 538 din 6 noiembrie 2006, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelanta A.P.C. Aninoasa şi a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta A.V.A.S. şi pe cel al pârâtei SC C. SA Aninoasa.
Prin Decizia nr. 1484 din 24 aprilie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. şi de pârâtele A.C.P. şi SC C. SA Aninoasa împotriva deciziei nr. 538 din 6 noiembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele deciziei, Înalta Curte a reţinut, cu privire la recursul A.C.P., că susţinerea acestei recurente că a fost dizolvată de drept nu a fost luată în considerare de instanţa de control judiciar care nu a luat în examinare şi nu s-a pronunţat cu privire la legitimarea procesuală a pârâtei A.C.P. Aninoasa. S-a arătat că se impune reanalizarea legitimării procesuale a acestei pârâte, urmând a se avea în vedere în ce mod a operat dizolvarea acestei asociaţii, dacă procesul de dizolvare a urmat etapele prevăzute de lege, în raport de cauzele care au determinat dizolvarea, dacă asociaţia a fost sau nu radiată din R.A.F. de pe lângă Judecătoria în raza căreia se află arondată Asociaţia. În lipsa elementelor care să stabilească corect cadrul procesual, s-a arătat că soluţia instanţei de apel, de anulare, ca netimbrat, a apelului acestei părţi apare ca nelegală.
Referitor la recursul declarat de reclamanta A.V.A.S., Înalta Curte a reţinut că la data executării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni era în vigoare OUG nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale şi că A.V.A.S. nu se poate prevala de dispoziţiile art. 21 alin. (1) din OG nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, întrucât, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, contractul de vânzare-cumpărare este reziliat de drept, prin efectul OUG nr. 88/1999, dat fiind şi faptul că părţile nu au prevăzut în contract vreun pact comisoriu.
În ce o priveşte pe recurenta-pârâtă SC C. SA Aninoasa, s-a reţinut că în mod corect instanţa de control judiciar a făcut aplicarea art. 8 din Legea nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare potrivit căruia din sumele cuvenite F.P.S. pentru acţiunile vândute, se lasă, cu titlu gratuit, la dispoziţia societăţii comerciale privatizate, o cotă de 60 % pentru stingerea datoriilor înregistrate în contabilitatea respectivei societăţi, până la data intrării în vigoare a legii, cu excepţia debitelor rezultate din aplicarea unor sancţiuni contractuale sau legale.
Împotriva deciziei nr. 1484 din 24 aprilie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a formulat contestaţie în anulare A.V.A.S. şi prin Decizia nr. 1687 din 16 mai 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins-o, ca nefondată.
Prin Decizia comercială nr. 498 din 3 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
A respins excepţia lipsei capacităţii procesuale a A.P.C.
A admis excepţia de netimbrare a apelului declarat de apelanta A.P.C. şi a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelanta-pârâtă A.P.C., împotriva sentinţei comerciale nr. 2685 din 1 iunie 2005, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelantele A.V.A.S. şi SC C. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.
Rejudecând apelurile, în urma casării deciziei nr. 538/2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 1484/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, Curtea de Apel Bucureşti a pus în vedere apelantei A.P.C. să depună la dosar înscrisuri privind starea actuală a asociaţiei.
Această apelantă a depus la dosar Statutul Asociaţiei în care se prevede la art. 3 că durata asociaţiei este convenită la 10 ani, începând cu data înscrierii în registrul persoanelor juridice de la instanţa în a cărei rază teritorială îşi are sediul societatea, cu posibilitatea prelungirii duratei prin hotărârea adunării generale a asociaţiei.
Potrivit sentinţei civile nr. 1040 din 22 decembrie 1994, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, a fost admisă cererea de înscriere a Asociaţiei C. SA Târgovişte din cadrul SC C. SA, asociaţie care a dobândit personalitate juridică.
În urma solicitării instanţei ca apelanta A.V.A.S. să depună relaţii referitoare la situaţia actuală a A.C.P. Aninoasa, apelanta A.V.A.S. a depus extras din Registrul Naţional al persoanelor juridice, fără scop patrimonial ţinut de Ministerul Justiţiei, extras referitor la A.P.C. Din acesta nu reiese că asociaţia ar fi dizolvată, întrucât la rubrica „menţiuni cu privire la dizolvare" nu este înscrisă nici o menţiune.
Chiar dacă în Statutul Asociaţiei este prevăzut că durata asociaţiei este de 10 ani, cu posibilitatea de prelungire a duratei în condiţiile prevăzute de Statut, în Registrul Naţional al persoanelor juridice nu este înscrisă menţiunea cu privire la dizolvarea acesteia.
Deoarece nu s-a făcut dovada cu privire la dizolvarea A.P.C., în temeiul art. 298 şi art. 137 alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale a A.P.C.
Cu privire la excepţia netimbrării apelului, a constatat că în şedinţa publică din data de 1 octombrie 2007, s-a pus în vedere apelantei A.P.C. să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 18261,8758 lei (Ron) şi a timbrului judiciar de 5 lei (Ron).
La data de 12 noiembrie 2007, A.P.C. a solicitat scutirea de plata taxei judiciare de timbru, dar, instanţa, prin încheierea de şedinţă pronunţată la aceeaşi dată, a respins cererea apelantei, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 74 şi art. 76 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Având în vedere că apelanta A.P.C. nu şi-a îndeplinit obligaţia de a timbra cererea de apel, potrivit celor puse în vedere de către instanţă, în baza art. 11 şi 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, precum şi a art. 9 din OG nr. 32/1995, cu modificări, a fost admisă excepţia de netimbrare şi s-a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de aceasta.
Referitor la apelul declarat de apelanta A.V.A.S., în Decizia de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare nr. 1484/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 21 din OG nr. 25/2002, cu motivarea că acest act normativ a intrat în vigoare la o dată la care contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni era reziliat de drept.
Faţă de această consideraţie a instanţei superioare şi de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a apreciat că apelul declarat de A.V.A.S., apel în care se invocă prevederile art. 21 din OG nr. 25/2002 şi faptul că nu s-a solicitat compensarea sumelor de bani, este nefondat.
S-a reţinut că potrivit dezlegării în drept dată de instanţa de recurs, prevederile art. 21 din OG nr. 25/2002 nu sunt aplicabile în cauză, dar, potrivit principiului prevăzut de dispoziţiile art. 296 teza a II-a C. proc. civ., apelantei nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Totodată, compensaţia legală operează de drept, potrivit art. 1143 şi art. 1144 C. civ. şi fără a fi necesară o solicitare expresă a părţii în acest sens, în situaţia existenţei datoriilor de acelaşi fel şi reciproce între părţi cu interese contrare. Deci, în mod legal a efectuat prima instanţă compensarea sumelor de bani reţinute ca datorate reciproc de către părţi.
Critica referitoare la faptul că prima instanţă nu s-ar fi pronunţat asupra acţiunilor obiect al contractului de vânzare-cumpărare s-a considerat că este neîntemeiată, întrucât dispoziţia instanţei cu privire la repunerea părţilor în situaţia anterioară vizează tocmai acest aspect al restituirii acţiunilor care au făcut obiectul contractului.
Cu privire la apelul declarat de apelanta SC C. SA s-au reţinut următoarele.
Aşa cum a reţinut prima instanţă, sancţiunea rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni are ca efect desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia anterioară. Aceasta înseamnă restituirea prestaţiilor reciproce, iar aplicabilitatea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 55/1995, potrivit cărora „din sumele cuvenite F.P.S. pentru acţiunile vândute se lasă, cu titlu gratuit, la dispoziţia societăţii comerciale privatizate, o cotă de 60 %" nu îşi mai găseşte temei legal, de vreme ce contractul de privatizare al societăţii comerciale s-a desfiinţat în mod retroactiv.
Nici critica în sensul că apelanta-pârâtă nu ar fi fost citată la efectuarea la prima instanţă a expertizei contabile nu a fost considerată întemeiată, întrucât realizarea unei expertize judiciare contabile, cum s-a dispus în cauza de faţă, nu presupune o cercetare a situaţiei de fapt de la faţa locului, pentru a fi necesară citarea părţilor, ea efectuându-se pe baza înscrisurilor şi actelor contabile depuse la dosar şi, ca urmare, s-a reţinut că dispoziţiile art. 208 C. proc. civ., nu sunt aplicabile în speţă.
S-a apreciat că nici critica privind suma achitată cu titlu de avans de către A.P.C. către F.P.S. nu are relevanţă în ceea ce priveşte cele dispuse prin sentinţa atacată cu privire la SC C. SA, iar acest aspect a fost verificat de către expert, în cadrul expertizei contabile realizate în cauză.
Având în vedere considerentele arătate, apelurile formulate de apelantele A.V.A.S. şi SC C. SA au fost respinse, ca nefondate.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, precum şi pârâtele A.P.C. Buciumeni şi SC C. SA Aninoasa.
Recurenta-reclamantă A.V.A.S. îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului său, schimbarea în parte a sentinţei de fond, cu consecinţa admiterii capătului de cerere privind daunele interese cuvenite A.V.A.S., astfel cum a fost precizat şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată la fond.
A.V.A.S. susţine că, fiind investită cu rejudecarea apelului, în urma casării, Curtea de Apel Bucureşti trebuia să revadă toate motivele de apel pe care ea le-a invocat, respectiv că prin cel de-al doilea motiv de apel a arătat că, legat de cuantumul daunelor interese, instanţa de fond a făcut o eroare de calcul în sensul că, deşi conform calculului desfăşurat al dobânzilor şi penalităţilor, daunele interese erau în sumă de 38138916823 Rol, aceasta a acordat 36.792.496.285 Rol, fără însă a explica motivul diferenţei de peste două miliarde.
Mai susţine că un alt motiv de apel s-a referit la faptul că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra plăţii cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfăşurarea expertizei, iar instanţa de apel, reinvestită, cu încălcarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., a respins pus şi simplu apelul declarat de A.V.A.S., având în vedere, ca unic motiv, neaplicabilitatea dispoziţiilor OG nr. 25/2002.
Recurenta-pârâtă A.P.C. îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ. şi susţine, în esenţă, că:
Instanţa de apel nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de recurs, Decizia nr. 1484 din 24 aprilie 2007, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, iar prin respingerea apelului s-a păstrat în totalitate sentinţa comercială nr. 2685 din 1 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, hotărârea pronunţată fiind în vădită contradicţie cu problemele de drept dezlegate, stabilite în Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; instanţa a reţinut greşit aplicabilitatea compensaţiei legale, nu s-a ţinut cont că A.P.C. a solicitat A.V.A.S. renegocierea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni şi aceasta trebuia şi putea să-şi dea seama că ASOCIAŢIA P. nu va putea avea resursele financiare necesare pentru plata obligaţiilor, aşa cum sunt prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, mai ales că i-a notificat vânzătoarei existenţa acestei situaţii.
Recurenta-pârâtă SC C. SA invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a hotărârilor atacate, în sensul admiterii în parte a acţiunii contra A.P.C. şi de respingere a acesteia faţă de societatea sa.
Recurenta-pârâtă arată astfel în esenţă că, într-adevăr, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 55/1995, a beneficiat de suma la restituirea căreia a fost obligată, sens în care a încheiat convenţia nr. 1150 din 15 noiembrie 1996, dar dacă s-a convenit angajarea răspunderii contractuale, deci a restituirii sumelor de bani primite ca ajutor de stat, aceasta trebuia să aibă ca premisă nerespectarea convenţiei ori a legii, relativ la destinaţia sumelor astfel primite, în condiţiile strict determinate de această convenţie sau de lege.
Mai arată că obligarea la restituirea către stat a sumelor în discuţie, de către societatea sa, pe care le-a primit cu titlu gratuit se poate face numai în contextul prestabilit, aplicarea textului art. 8 mai sus amintit la speţa dedusă judecăţii fiind întărită şi de Decizia de trimitere (nr. 1484 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) instanţa supremă apreciind că „.. în mod corect instanţa de control judiciar a făcut aplicarea art. 8 din Legea nr. 55/1995", redând textul acestuia şi lăsându-i aceleaşi instanţe, în rejudecare, prerogativa de a-şi „exercita controlul judiciar din perspectiva considerentelor".
Recursurile nu sunt fondate, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
În ce priveşte recursul declarat în cauză de reclamanta A.V.A.S., se constată că primul motiv de recurs prin care se critică modul de soluţionare a capătului de cerere privind daunele interese nu este întemeiat, întrucât instanţa de apel a pronunţat o soluţie corectă, reţinând în mod judicios, sub acest aspect, că în conformitate cu dezlegarea de drept dată de instanţa de recurs, prevederile art. 21 din OG nr. 25/2002 nu sunt aplicabile, în speţă, atât timp cât acest act normativ a intrat în vigoare la o dată la care contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni era reziliat de drept; pe de altă parte, apelantei nu i se poate crea o situaţie mai grea în propria cale de atac, decât cea din hotărârea atacată şi, de asemenea, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 1143 şi 1144 C. civ., compensaţia legală operează de drept, instanţa de fond a efectuat o compensare legală a sumelor de bani reţinute ca fiind datorate reciproc, de părţi.
În ce priveşte cuantumul daunelor interese acordate, în sensul că acesta ar conţine o eroare de calcul, săvârşită de instanţa de fond, se constată că această chestiune ar putea privi eventual netemeinicia hotărârii, dar nu nelegalitatea ei, or, dispoziţiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., sunt clare, restrictive şi imperative în sensul că în recurs pot fi examinate numai motivele de nelegalitate a unei hotărâri, nu şi de cele de netemeinicie, aşa încât susţinerea recurentei privind cuantumul daunelor, cât şi cea referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de efectuarea expertizei sunt chestiuni care exced examinării în recurs, reţinându-se însă că prima instanţă, aşa cum s-a mai arătat, a procedat corect la compensarea tuturor sumelor de bani reţinute ca datorate reciproc de părţile aflate în litigiu. Astfel fiind, se constată că toate criticile formulate de recurenta-reclamantă A.V.A.S. sunt neîntemeiate şi recursul acesteia se va respinge, ca nefondat.
În ce priveşte recursul declarat de pârâta A.P.C. se constată că nu este fondat şi va fi respins întrucât această recurentă a formulat critici care ţin numai de soluţionarea pe fond a cauzei, or, criticile aduse deciziei comerciale nr. 498 din 3 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti trebuiau să se refere în mod obligatoriu la soluţia de anulare, ca netimbrat, a apelului formulat de pârâta A.P.C.
Apelul pârâtei A.P.C. a fost corect anulat, ca netimbrat, întrucât deşi i s-a pus în vedere apelantei să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 18261,8758 lei şi a timbrului judiciar în valoare de 5 lei şi deşi cererea apelantei, prin care a solicitat scutirea de plata taxei de timbru a fost respinsă, aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a timbra recursul declarat.
Recursul formulat de pârâta SC C. SA va fi, de asemenea, respins, ca nefondat, întrucât criticile exprimate de recurentă nu sunt de natură să conducă la modificarea soluţiei pronunţate de curtea de apel în sensul menţionat de acesta.
Se constată astfel că instanţa de fond a apreciat judicios prin soluţia pronunţată, ce a fost confirmată şi de către instanţa de apel că rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni a avut ca efect desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, iar dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 55/1995, în conformitate cu care „din sumele cuvenite F.P.S. pentru acţiunile vândute se lasă, cu titlu gratuit la dispoziţia societăţii comerciale privatizate, o cotă de 60 %" nu-şi mai găsesc aplicabilitatea în contextul în care contractul de privatizare al societăţii comerciale s-a desfiinţat retroactiv.
Prin urmare, se constată că nu se poate vorbi despre faptul că instanţa de apel nu a ţinut cont de dispoziţiile obligatorii ale deciziei de trimitere pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul cerut de art. 315 C. proc. civ., ci, dimpotrivă, se reţine că aceste dispoziţii au fost respectate, dar, i-a fost lăsat instanţei, în rejudecare, prerogativa de a-şi „exercita controlul judiciar din perspectiva considerentelor" acelei decizii, ceea ce chiar recurenta-pârâtă SC C. SA recunoaşte şi cum, de altfel, corect s-a procedat.
În consecinţă, având în vedere că cele trei recursuri conţin critici neîntemeiate, ce nu pot fi încadrate în dispoziţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., vor fi respinse ca nefondate şi va fi menţinută ca fiind legală Decizia pronunţată de instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti şi pârâtele A.P.C. BUCIUMENI şi SC C. SA ANINOASA împotriva deciziei comerciale nr. 498 din 3 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2721/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2728/2009. Comercial → |
|---|
