ICCJ. Decizia nr. 2718/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2718/2009
Dosar nr. 26530/3/2004
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC P. SA Bucureşti prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti a chemat în judecată pe pârâţii SC P.X.G. SA, SC P. SA, A.O. şi C.V. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27 şi 28 din 8 ianuarie 2004 şi a actelor subsecvente, respectiv contractele de vânzare-cumpărare nr. 152 şi 153 din 20 ianuarie 2004 şi obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi posesie spaţiile comerciale situate în Bucureşti, Str. Drumul Taberei şi Bd. Iuliu Maniu.
Prin sentinţa comercială nr. 1538 din 7 aprilie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC P. SA Bucureşti, cum a fost completată. A constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27 şi 28 din 8 ianuarie 2004 şi a actelor subsecvente, respectiv contractele de vânzare-cumpărare nr. 152 şi 153 din 20 ianuarie 2004 pentru motiv de cauză ilicită. A obligat pârâţii SC P.X.G. SA, SC P. SA şi C.V. să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie spaţiile comerciale situate în Drumul Taberei şi B-dul Iuliu Maniu, consecinţă a constatării nulităţii absolute a celor patru contracte translative de proprietate. A obligat pârâţii la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în cuantum de 46.331.782 lei (RON).
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, că reclamanta a probat că este proprietara spaţiilor pentru care s-a solicitat anularea contractelor susmenţionate, că cererile de intabulare a dreptului de proprietate pe numele SC P.X.G. SA au fost respinse, că protocolul încheiat de SC P.X.G. SA cu SC P. SA Bucureşti s-a încheiat peste trei luni de la expirarea termenului de 30 zile prevăzut de art. 4 din HG nr. 391/1995 astfel că vizează doar predarea-primirea spaţiilor şi nu transferul dreptului de proprietate, că sentinţa civilă nr. 9128/2002 este anterioară contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27 şi 28 din 8 ianuarie 2003, iar administratorul SC P.X.G. SA este şi administratorul SC P. SA, ambele cunoscând situaţia litigioasă a spaţiului.
De asemenea, a mai reţinut că deşi încheierile de intabulare au fost desfiinţate, SC P.X.G. SA a încheiat contractele nr. 27 şi 28 din 8 ianuarie 2003.
Totodată, a reţinut că preţul vânzării a fost neserios, mult sub valoarea de piaţă, iar probele au relevat reaua-credinţă a pârâtului A.O. care a cunoscut riscul operaţiunii că nu cumpăra de la adevăratul proprietar. Astfel, efectul actelor succesive nu conferă reclamantei calitatea de autor cum susţine pârâta C.V.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 500 din 30 octombrie 2007, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de SC P.X.G. SA prin lichidator judiciar SC I.S.D.C. SRL Bucureşti, SC P. SA Galaţi, A.O. şi C.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Pârâta SC P.X.G. SA şi reclamanta SC P. SA Bucureşti s-au înfiinţat în baza Legii nr. 15/1990. Deşi s-a invocat dobândirea dreptului de proprietate în temeiul HG nr. 391/1995 nu s-a arătat că nu s-a respectat termenul prevăzut de art. 4 pentru predarea-primirea imobilelor pe bază de protocol, ca fiind de 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ, şi că alin. (2) relevă că transferul proprietăţii bunurilor imobile prevăzut de art. 1 alin. (1) se va face în condiţiile legii. Or, pârâta SC P.X.G. SA a încheiat cele 2 protocoale la 30 octombrie 1995, adică la peste trei luni de la expirarea termenului de 30 zile prevăzut de art. 4 din HG nr. 391/1995.
Deşi, art. 65 din Legea nr. 31/1990 nu este incident pentru SC P.X.G. SA se remarcă că acest text relevă posibilitatea ca bunurile menţionate ca aport în societate să devină proprietatea acesteia în lipsa de stipulaţie contrară. Or, există stipulaţie contrară cum s-a arătat şi anume art. 4 din HG nr. 391/1995.
Faptul că pârâtei SC P.X.G. SA i se aplică Legea nr. 15/1990 este susţinută şi de certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO7 nr. 1894/1997 la baza căruia stă Legea nr. 15/1990. Prin urmare, susţinerile SC P.X.G. SA cu referire la prevederile Legii nr. 31/1990 nu au sprijin în materialul probator şi nici în lege, aspect apreciat în mod corect şi de instanţa de fond.
Instanţa de apel a mai reţinut că intabulările prezentate de reclamantă sunt cele ce vizează spaţiile în litigiu şi că reclamanta şi-a dovedit calitatea procesuală activă.
De altfel, încheierile de intabulare ale SC P.X.G. SA au fost desfiinţate.
S-a mai reţinut că dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu al SC P. SA a fost recunoscut prin sentinţa nr. 9128/2002, irevocabilă, în timp ce cererea formulată de SC P.X.G. SA în acelaşi sens a fost respinsă irevocabil, prin Decizia nr. 1251 din 21 martie2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din conţinutul acestor hotărâri a rezultat că toate aspectele arătate de apelante au fost analizate irevocabil, motiv pentru care nu mai pot face obiect de cenzură. Astfel că, în Decizia comercială nr. 296 din 25 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti se arată că, momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra celor două imobile este plasat în anul 1995 având ca temei HG nr. 391/1995 şi atunci nu se poate invoca un titlu ulterior şi anume din 1997 cum este certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO7 nr. 1894/1997. Această chestiune fiind deja soluţionată irevocabil nu a mai putut face obiect de cenzură.
Diminuarea şi majorarea de capital potrivit legii nu sunt elemente suficiente pentru a opera transferul dreptului de proprietate, acesta urmând a se face în condiţiile legii [(art. 4 alin. (2) din HG nr. 391/1995)].
A plăti taxe şi impozite nu presupune că eşti proprietar, însă aceste chestiuni au fost analizate în hotărârile de mai sus.
Cum bine s-a reţinut în Decizia nr. 296/2006 precitată, SC P.X.G. SA a încercat să repună în discuţie aspecte cenzurate deja de instanţa de judecată căzute în puterea lucrului judecat.
Instanţa de apel a mai reţinut că atâta timp cât s-a probat că administratorul SC P.X.G. SA este şi administratorul SC P. SA nu se poate spune că SC P. SA nu a cunoscut situaţia litigioasă la achiziţionarea celor două imobile.
Pe rolul instanţelor au existat litigii în perioada 8 ianuarie 2003 - 20 ianuarie 2004, astfel că SC P. SA a avut cunoştinţă de sentinţa civilă nr. 9128/2002 care este anterioară contractelor de vânzare-cumpărare încheiate la data 8 ianuarie 2003 şi deciziilor nr. 1195/ A şi 1196/ A din 11 iunie 2003 ale Tribunalului Bucureşti, irevocabile, prin care s-au desfiinţat încheierile de intabulare ale celor două spaţii pe numele SC P.X.G. SA.
În ce priveşte preţul vânzării imobilelor către A.O., instanţa a constatat că a fost neserios întrucât relevant este preţul pieţii şi nu preţul stabilit la valoarea contabilă.
Totodată, instanţa de apel a reţinut că, A.O. a cunoscut modalitatea de transmitere a celor două spaţii către SC P.X.G. SA de la reclamantă prin Protocolul de predare-primire nr. 3560 din 21 august 1995. Or, acest înscris nu face dovada transferului de proprietate cum s-a expus deja. De aceea, pârâtul A.O. nu a fost de bună-credinţă, cumpărând în cunoştinţă de cauză aceste imobile fără să se asigure de faptul că vânzătorul deţine un titlu de proprietate valabil şi legal în privinţa celor două imobile. De asemenea, preţul a fost neserios, cum corect a reţinut şi instanţa de fond, A.O. a cunoscut obiectul acestui litigiu la data de 8 decembrie 2004 când a încheiat un contract de împrumut, cât şi la 14 decembrie 2004 când a încheiat contractul de ipotecă, ambele date având relevanţă.
Cât timp SC P.X.G. SA nu a dobândit dreptul de proprietate în baza unor titluri legale sigur că nici SC P. SA nu a deţinut un titlu legal, înscrierea în C.F. nefiind suficientă, cum s-a şi dovedit prin desfiinţarea încheierilor de intabulare. De aceea, nu s-a probat aparenţa de drept, A.O. fiind de rea-credinţă.
Cât timp, contractele de vânzare-cumpărare a celor două imobile s-a constatat că sunt lovite de nulitate absolută, toate actele ulterioare care s-au încheiat au fost lovite de nulitate absolută, adică şi actele privind-o pe pârâta C.V.
Instanţa de apel, a mai reţinut că probele au relevat că spaţiile ce fac obiectul prezentului litigiu nu au ieşit din patrimoniul intimatei reclamantă, singura căreia i s-a recunoscut dreptul de proprietate, întrucât SC P.X.G. SA i s-a respins o astfel de cerere în mod irevocabil.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs SC P.X.G. SA, SC P. SA Galaţi, C.V. şi A.O.
1. Recurenta pârâtă SC P.X.G. SA şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecinţa admiterii apelului şi modificarea în totalitate a sentinţei instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii formulată de SC P. SA, ca neîntemeiată.
Recurenta consideră că instanţa de apel, în mod eronat, a reţinut faptul că nici subscrisa şi nici intimata reclamantă nu funcţionează în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi că îşi desfăşoară activitatea în baza Legii nr. 15/1990. Susţine că a dobândit dreptul de proprietate asupra spaţiilor comerciale în baza HG nr. 391/1995 şi că şi-a majorat capitalul social prin aportul în natură cu cele două spaţii comerciale, iar instanţa de apel nu a stabilit care este consecinţa juridică a acestei situaţii şi anume că a devenit proprietară a acestor două spaţii.
O altă critică vizează interpretarea eronată a probatoriilor administrate în cauză de către instanţa de apel, respectiv un document comunicat de O.C.F. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, care preciza în mod clar că este vorba de 4 Cărţi funciare pentru 4 spaţii diferite. Pe cale de consecinţă, reclamanta SC P. SA a revendicat două spaţii comerciale şi terenurile aferente acestora, pe baza unor extrase de C.F. de la alte spaţii decât cele care formează obiectul prezentei cauze.
Totodată, susţine că instanţa de apel în mod eronat i-a respins cererea pentru efectuarea unei expertize de specialitate, care să stabilească care sunt spaţiile revendicate de reclamantă şi care sunt spaţiile care au la bază extrasele de carte funciară prezentate de către SC P. SA. Intabulările prezentate de către SC P. SA nu sunt de la spaţiile comerciale în litigiu, motiv dezvoltat cu concluzia că noul regim de carte funciară impune ca evidenţa proprietarilor să se realizeze după imobil şi nu după proprietar şi fiecărui imobil îi corespunde un număr de carte funciară şi un număr cadastral. Or, în speţă, există două numere de carte funciară şi două numere cadastrale, fiind vorba de două imobile diferite, fapt nesesizat de instanţa de apel.
Recurenta pârâtă relevă modalitatea transferului de proprietate în baza HG nr. 391/1995 şi anume că şi-a majorat capitalul social cu aceste spaţii şi terenuri în timp ce reclamanta şi l-a diminuat. De asemenea, recurenta pârâtă susţine că a deţinut rol fiscal, la administraţia financiară, în calitate de proprietară între anii 1995 - 2003 achitând toate taxele şi impozitele aferente celor două spaţii, aspect asupra căruia instanţa de apel a omis, din greşeală, să se pronunţe.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă SC P. SA a solicitat respingerea recursului pârâtei.
2. Recurenta pârâtă SC P. SA Galaţi şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecinţa admiterii apelului aşa cum a fost formulat şi modificarea în totalitate a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta susţine că instanţa de apel a interpretat eronat probatoriul administrat în cauză, respectiv documentul emis de O.C.F. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, care preciza în mod clar că este vorba de 4 C.F. pentru 4 spaţii diferite. Pe cale de consecinţă, reclamanta SC P. SA a revendicat două spaţii comerciale şi terenurile aferente acestora, pe baza unor extrase de C.F. de la alte spaţii decât cele care formează obiectul prezentului dosar. Prin aceste probatorii, atât instanţa de apel cât şi cea de fond, au fost induse în eroare.
Recurenta pârâtă consideră că, în mod eronat instanţa de apel i-a respins cererea privind efectuarea unei expertize de specialitate, care să stabilească care sunt spaţiile revendicate de reclamanta SC P. SA şi care sunt spaţiile care au la bază extrasele de carte funciară prezentate de către reclamantă. Susţine că reclamanta invocă un drept de proprietate asupra altor spaţii comerciale, aflate în imediata vecinătate a spaţiilor care formează obiectul prezentului litigiu.
Susţine că instanţa de apel a interpretat greşit legea întrucât a făcut referire la un aşa-zis preţ neserios, însă fără să argumenteze în vreun fel temeiul legal care a stat la baza determinării acestuia. Consideră că preţul a fost unul corect, care corespundea preţului de pe piaţă la acel moment. În sprijinul acestei argumentări a invocat evaluarea efectuată de către reclamantă, chiar în cererea de chemare în judecată, la valoarea de piaţă de la acea dată (decembrie 2004), care este în perfectă concordanţă cu preţul solicitat de către subscrisa cu un an în urmă.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă SC P. SA a solicitat respingerea recursului pârâtei şi menţinerea deciziei recurate ca fiind temeinică şi legală.
3. Recurenta pârâtă C.V. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sau modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului şi respingerii cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâta susţine că din considerentele deciziei recurate nu rezultă care au fost raţionamentele avute în vedere de instanţă pentru admiterea acţiunii în revendicare, limitându-se a motiva prin faptul că spaţiile în litigiu nu au ieşit din patrimoniul reclamantei SC P. SA. Consideră că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au dus la soluţia pronunţată, aşa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii.
Recurenta a mai susţinut că imobilele în litigiu le-a obţinut prin actul de adjudecare din data de 27 mai 2005 şi că la acel moment, din extrasul de carte funciară nu rezultă că era notată vreo sarcină sau vreun litigiu. Totodată, arată că era deja proprietara imobilelor la data notării litigiului în C.F. de către SC P. SA (25 mai 2005). În speţă, titlurile invocate se află într-o strânsă legătură deoarece provin de la reclamantă şi care în baza HG nr. 391/1995 au fost preluate de către pârâta SC P.X.G. SA, iar sentinţa civilă nr. 9128/2002 a consolidat dreptul de proprietate avut de acesta în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 15/1990, drept în virtutea căruia a avut loc transferul dreptului de proprietate prin HG nr. 391/1995 a spaţiilor în litigiu din patrimoniul SC P. SA, în patrimoniul SC P.X.G. SA.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă SC P. SA a solicitat respingerea recursului pârâtei.
4. Recurentul pârât A.O. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului şi respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Susţine că instanţa de apel a menţinut sentinţa instanţei de fond fără a analiza dacă sunt sau nu temeiuri, dovedite prin probe, de răsturnare a bunei credinţe a subsemnatului, deoarece numai existenţa probată a relei credinţe poate duce la neincidenţa teoriei fondate pe error communis facit ius, cu consecinţa desfiinţării contractelor de vânzare-cumpărare prin sancţiunea nulităţii absolute. Aşadar, examinarea atitudinii subsemnatului faţă de titlul înstrăinătorului este esenţială în rezolvarea cauzei, aspect cu privire la care instanţa de apel s-a limitat a motiva „că am cunoscut modalitatea de transmitere a celor două spaţii către SC P.X.G. SA de la reclamantă şi anume Protocolul de predare-primire nr. 3560 din 21 august 1995".
Recurentul pârât susţine că invocarea în considerente, de către instanţa de apel, a sentinţei nr. 9128/2002, nu este suficientă pentru a putea pronunţa nulitatea contractelor, în urma cărora consideră că a devenit proprietarul spaţiilor în litigiu.
Totodată, recurentul pârât în susţinerea recursului invocă prevederile art. 1899 alin. (2) C. civ., cu referire la buna credinţă şi arată că, în speţă, prezumţia nu a fost răsturnată întrucât la data încheierii contractelor de vânzare cumpărare nr. 152 şi 153 din 20 ianuarie 2004, vânzătorul SC P. SA era proprietar tabular al bunului imobiliar vândut în baza contractelor de vânzare cumpărare nr. 27 şi 28 din 8 ianuarie 2003 încheiate de SC P.X.G. SA, situaţie în care nu-i se poate imputa nimia diligentia.
Cu privire la preţul vânzării, referindu-se la art. 1303 C. civ., recurentul susţine că contractul de vânzare cumpărare este valabil chiar dacă preţul este mult inferior valorii reale a lucrului vândut întrucât părţile sunt libere să determine preţul iar echivalenţa este relativă.
La termenul din 24 septembrie 2008, pârâtul A.O. a completat motivele de recurs cu motive de ordine publică, în sensul că a solicitat casarea deciziei recurate, în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În esenţă, pârâtul susţine că instanţa de apel dacă şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a verifica hotărârea atacată ar fi constatat că Tribunalul a încălcat prevederile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamanta SC P. SA a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a actelor juridice pentru lipsa de obiect şi preţ derizoriu şi cu toate acestea prima instanţă a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor juridice pentru cauză ilicită; instanţa nepunând în dezbaterea părţilor schimbarea temeiului nulităţii absolute, deşi art. 129 alin. (4) C. proc. civ., stabileşte această obligaţie în sarcina judecătorului.
Recurentul apreciază că instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât a nesocotit obligaţia de a analiza devolutiv cauza conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă SC P. SA a solicitat respingerea recursului pârâtului.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate de recurentele pârâte SC P.X.G. SA prin lichidator judiciar SC I.S.D.C. SRL Bucureşti şi SC P. SA Galaţi, Înalta Curte va respinge recursurile acestora pentru următoarele considerente:
1. Recursul pârâtei SC P.X.G. SA prin lichidator judiciar SC I.S.D.C. SRL Bucureşti. Analiza motivelor de recurs.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În ce priveşte critica recurentei privind reţinerea greşită, de către instanţa de apel, că nici recurenta şi nici intimata reclamantă nu funcţionează în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi că îşi desfăşoară activitatea în baza Legii nr. 15/1990, aceasta va fi înlăturată întrucât instanţa de apel în mod corect a reţinut că atât SC P.X.G. SA, cât şi reclamanta s-au înfiinţat în baza Legii nr. 15/1990. Instanţa de apel a apreciat că pârâtei SC P.X.G. SA prin lichidator judiciar SC I.S.D.C. SRL Bucureşti i s-au aplicat dispoziţiile Legii nr. 15/1990 şi în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO7 nr. 1894/1997 la baza căruia stă Legea nr. 15/1990.
Din rezumarea motivelor de recurs formulate de pârâtă, rezultă cu evidenţă că s-au formulat critici cu privire la interpretarea documentului comunicat de O.C.F. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi a respingerii cererii pentru efectuarea unei expertize de specialitate, acestea fiind chestiuni de netemeinicie nu mai pot fi analizate în această cale extraordinară de atac de reformare, nedevolutivă. Astfel că, faţă de dispoziţiile procedurale care limitează posibilităţile de rediscutare a probelor, după ce s-a judecat fondul şi apelul, prevederi raţionale faţă de modul de organizare a sistemului căilor de atac, în care recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, criticile bazate pe aceste chestiuni vor fi înlăturate, întrucât nu vizează nelegalitatea soluţiei care a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În fine, va fi înlăturată şi critica referitoare la aspectul asupra căruia instanţa de apel a omis să se pronunţe cu privire la faptul că recurenta pârâtă a deţinut rol fiscal, la administraţia financiară, în calitate de proprietară între anii 1995 - 2003 achitând toate taxele şi impozitele aferente celor două spaţii. În speţă, se constată că instanţa de apel nu a omis să se pronunţe asupra acestui aspect, reţinând corect că a plăti taxe şi impozite nu presupune că eşti şi proprietar şi că aceste chestiuni au fost analizate în Hotărârile nr. 9128/2002 rămasă irevocabilă şi 1251/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
2. Recursul pârâtei SC P. SA Galaţi. Analiza recursului.
Din analiza motivelor de recurs se observă că recurenta pârâtă aduce deciziei recurate critici cu privire la interpretarea documentului comunicat de O.C.F. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi a respingerii cererii pentru efectuarea unei expertize de specialitate, acestea fiind chestiuni de netemeinicie nu mai pot fi analizate în această cale extraordinară de atac de reformare, nedevolutivă.
În ce priveşte critica privind interpretarea greşită a legii de către instanţa de apel întrucât aceasta a făcut referire la un aşa-zis preţ neserios, fără să argumenteze în vreun fel temeiul legal care a stat la baza determinării acestuia, va fi înlăturată.
Curtea constată că motivul de recurs invocat de recurentă si prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat. În cauza de faţă nu rezultă că instanţa de apel ar fi recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speţei sau că a aplicat greşit dispoziţii legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. Recurenta vrea să aducă în discuţie greşita stabilire a situaţiei de fapt de către instanţa de apel cu privire la preţul neserios al vânzării imobilelor către A.O., ceea ce nu poate face obiect al controlului de nelegalitate în calea de atac folosită.
3. Cât priveşte recursurile declarate de pârâţii A.O. şi C.V. împotriva aceleiaşi decizii, Înalta Curte urmează a le respinge, ca tardiv formulate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 301 C. proc. civ., „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă dacă legea nu dispune altfel". Aceste dispoziţii referitoare la termenul de recurs fac aplicarea regulii generale prevăzută de art. 102 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia „termenele încep să curgă de la comunicarea actelor de procedură dacă prin lege nu se prevede altfel".
Din dispoziţiile citate mai sus rezultă că termenul de 15 zile stabilit pentru promovarea recursului este un termen legal, astfel că dreptul de acces la calea extraordinară de atac a recursului presupune respectarea întocmai a acestor norme care au caracter imperativ.
Excepţia tardivităţii fiind o excepţie de procedură care este în legătură cu modul de desfăşurare a judecăţii, peremtorie în raport de efectul urmărit, are drept consecinţă respingerea cererii care a fost făcută cu nesocotirea termenului stabilit de lege.
În concret, Decizia recurată a fost comunicată recurenţilor pârâţi A.O. şi C.V., la data de 26 noiembrie 2007, respectiv 23 noiembrie 2007, iar recursurile au fost declarate la data de 28 decembrie 2007, data poştei. Astfel că, în raport de această dată, recursurile înregistrate la data de 31 decembrie 2007, nesocoteşte termenul de 15 zile, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., consecinţa nerespectării acestor norme fiind aceea că recursul este lipsit de funcţia sa procesuală, iar instanţa nu poate păşi la examinarea motivelor invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele SC P.X.G. SA prin lichidator judiciar I.S.D.I. SPRL, succesoare de drept a SC I.S.D.G.C. SRL Bucureşti şi SC P. SA Galaţi, ca nefondate.
Respinge, ca tardiv formulate, recursurile pârâţilor C.V. şi A.O. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 4 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2717/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2720/2009. Comercial → |
|---|
