ICCJ. Decizia nr. 2720/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2720/2009
Dosar nr. 14.462/2/2005
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 538 din 11 martie 2003, reclamanta B.T.R. în faliment, reprezentată de lichidator F.G.D.B., a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B.I.T.T.S. şi B.H. AS pronunţarea unei sentinţe prin care să fie obligate la plata sumei de 58.046.922,05 dolari S.U.A. şi 11.062.200 Euro, cu dobânzile aferente până la data recuperării prejudiciului.
Prin sentinţa comercială nr. 902 din 22 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, s-a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor române şi, în consecinţă, s-a respins cererea formulată de reclamanta B.T.R., reprezentată prin lichidator – F.G.D.S.B., în contradictoriu cu pârâtele B.I.T.T.S. şi B.H. AS, ambele cu sediul în Istambul – Turcia, ca nefiind de competenţa instanţelor române.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere susţinerile părţilor, probele administrate în cauză şi dispoziţiile legale în materie.
Prin Decizia comercială nr. 190 din 4 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta B.T.R., în faliment, reprezentată prin lichidatorul F.G.D.S.B. împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei hotărâri, curtea de apel a reţinut că, într-adevăr, părţi, în contractele fiduciare, sunt reclamanta şi B.F.O. (S.) SA, iar în cele de girare, apelanta şi D.B.O.L.L. - Cipru, însă, beneficiarul tuturor contractelor este pârâta B.I.T.T.S. AS, căreia, cele două bănci menţionate mai sus, i-au acordat credite sau împrumuturi, ce nu au fost, însă, restituite, la scadenţă, decât parţial.
În aceste condiţii, curtea de apel a constatat că reclamanta nu a avut şi nici nu poate avea relaţii directe cu pârâtele, decât prin intermediul contractelor menţionate mai sus, aceasta subrogându-se, în dreptul celor două bănci creditoare, pentru recuperarea diferenţei creditelor sau împrumuturilor nerambursate încă.
Ca atare, reclamanta trebuie să respecte clauzele contractuale, încheiate de cele două bănci, cu beneficiarul creditelor sau împrumuturilor acordate, respectiv – pârâta B.I.T.T.S. AS, inclusiv, cele referitoare la judecarea litigiilor.
Curtea de apel a mai constatat că în contractele fiduciare, s-a inclus o clauză compromisorie, prin care s-a convenit ca litigiile, dintre părţile contractante, să se supună legilor elveţiene, iar locul de jurisdicţie este Geneva.
De asemenea, părţile au stabilit şi în contractele de girare o clauză compromisorie, potrivit căreia litigiile aferente să se supună legilor Republicii Turcia, şi să se judece la Tribunalele şi Biroul Administratorului din Istambul.
Referitor la al doilea motiv de apel, curtea de apel a constatat că în motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta s-a referit doar generic la faptele culpabile ale pârâtelor. Reclamanta a invocat însă ca probe contractele mai susmenţionate şi a învederat că răspunderea ar aparţine administratorilor B.T.R. SA, în care a avut reprezentanţi şi pârâta B.H. AS, în calitate de acţionar majoritar al acesteia, care nu a solicitat contra-garanţii de la beneficiarul final, respectiv pârâta B.I.T.T.S. AS.
Dacă, într-adevăr, culpa aparţine administratorilor reclamantei, în nerecuperarea diferenţei creditelor şi împrumuturilor acordate pârâtei B.I.T.T.S. AS, ca urmare a nesolicitării, de contra-garanţii acesteia, lichidatorul are posibilitatea solicitării atragerii răspunderii lor, potrivit art. 39 din OG nr. 10/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2004, şi nu a acţionarului său majoritar, pârâta B.H. AS.
În final, curtea de apel a constatat că motivarea acţiunii este ambiguă, iar cadrul procesual stabilit de reclamantă ca incoerent, astfel că nu se poate invoca propria culpă pentru câştigarea unui drept, potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. final C. proc. civ.
În consecinţă, curtea de apel a constatat că instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt corectă, pa baza probelor administrate, a făcut o calificare adecvată a acţiunii, cât şi o interpretare şi aplicare legală a dispoziţiilor în materie, apreciind astfel ca neîntemeiate motivele de apel invocate.
Faţă de considerentele arătate, instanţa de apel a constatat că sentinţa comercială atacată este temeinică şi legală şi a menţinut-o iar apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta B.T.R., prin lichidator F.G.D.S.B., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9, art. 312 alin. (5) C. proc. civ., art. 149 alin. (5) din Legea nr. 105/1992 şi solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, respectiv admiterea apelului său, respingerea excepţiei necompetenţei generale a instanţelor române şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, Tribunalul Bucureşti.
Recurenta-reclamantă susţine astfel că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia, (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), arătând, în esenţă, că instanţa a pronunţat Decizia recurată, valorizând greşit contractele de girare şi cele fiduciare, nu a observat corect temeiul juridic al acţiunii şi a schimbat cauza acţiunii introductive de instanţă, încălcând dispoziţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ.
Concluzionând, consideră că instanţa de apel a procedat nelegal calificând acţiunea sa ca fiind o acţiune în răspundere contractuală (şi, prin aceasta, valorizând clauza contractuală de alegere de jurisdicţie străină) în condiţiile în care reclamanta a formulat o acţiune în răspundere delictuală; instanţa de judecată poate interpreta actele şi faptele dosarului, însă în niciun caz nu poate transforma cauza acţiunii determinată de reclamant, din răspundere civilă delictuală în răspundere contractuală, neaflându-ne în faţa niciunui caz de subrogare în drepturile creditorului.
Recurenta-reclamantă mai susţine că instanţa de apel a aplicat greşit legea (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), întrucât în mod greşit a constatat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 154 din Legea nr. 105/1992, atât timp cât instanţele române sunt competente să soluţioneze prezentul litigiu, conform art. 149 alin. (5) din Legea nr. 105/1992; în mod greşit a invocat dispoziţiile art. 39 din OG nr. 10/2004 privind atragerea răspunderii administratorilor societăţii bancare falite şi tot greşit a reţinut aplicarea art. 108 alin. final C. proc. civ., având în vedere că „motivarea acţiunii este ambiguă, iar cadrul procesual stabilit de reclamantă incoerent astfel încât nu poate invoca propria culpă pentru câştigarea unui drept, potrivit art. 108 alin. final C. proc. civ.".
Recursul nu este fondat.
Din examinarea motivelor de recurs, în raport de actele dosarului şi de hotărârile pronunţate în cauză, se constată următoarele:
În ce priveşte primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susţinerile recurentei-reclamante nu sunt întemeiate, întrucât instanţa de apel nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nu a schimbat înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia, valorizând eronat contractele de girare şi cele fiduciare şi nici nu a schimbat cauza acţiunii introductive.
Se constată astfel că B.T.R. SA a garantat facilităţile de credit acordate B.I.T.S. AS de către D.B.O.C., cu depozitele sale de aceeaşi valoare constituite la această bancă şi având în vedere că beneficiarul acestor credite nu le-a rambursat, D.B. a procedat la executarea depozitelor B.T.R. SA, în baza contractelor de girare.
În baza contractelor fiduciare ce au intervenit între B.T.R. SA şi B.F.O. (S.) SA a fost virată acesteia din urmă suma de 40 mil. dolari S.U.A., în scopul acordării de împrumuturi către B.I.T.T.S. AS.
Se observă că numitorul comun al acestor contracte, ca beneficiar este pârâta B.I.T.T.S. AS, căreia cele două bănci i-au acordat credite sau împrumuturi ce se susţine că nu au fost restituite decât parţial.
Astfel fiind, în împrejurarea în care, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, motivarea acţiunii este ambiguă, iar cadrul procesual stabilit prin acţiune este incoerent, reclamanta referindu-se doar generic la faptele culpabile ale pârâtelor, dar invocând ca probe contractele amintite, în mod judicios prima instanţă a procedat la calificarea acţiunii astfel formulate şi a concluzionat că obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie restituirea de către beneficiarul creditelor a sumelor executate de creditor pentru nerambursarea la scadenţă, cauza acţiunii decurgând din contractele de girare şi contractele fiduciare.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că de asemenea conţine susţineri neîntemeiate, ce nu pot fi avute în vedere.
Aceasta deoarece, pornind de la considerentele expuse deja în examinarea primului motiv de recurs, rezultă cu prisosinţă că în măsura în care în contractele mai sus menţionate este inclusă o clauză compromisorie, ea trebuie luată în considerare, pentru stabilirea corectă a instanţei competente să soluţioneze litigiul dedus judecăţii.
Or, în speţă, se constată că în contractele de girare părţile au convenit „ca orice dispută rezultată din sau aferentă acestui contract să se supună legilor Republicii Turcia şi că tribunalele şi Biroul Administratorului din Istambul să aibă jurisdicţie pentru a audia şi rezolva disputele", iar în contractele fiduciare s-a prevăzut expres că legea aplicabilă este cea elveţiană, iar locul de jurisdicţie este Geneva.
În consecinţă, se constată că în cauză, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, sunt aplicabile dispoziţiile art. 154 din Legea nr. 105/1997, potrivit cărora, dacă părţile au supus, prin convenţie, litigiul dintre ele sau litigiile ce se vor naşte din actul pe care l-au încheiat, competenţei unei anumite instanţe, aceasta va fi investită cu competenţa jurisdicţională, ipotezele de excepţie prevăzute de punctele 1 şi 2 din text, neregăsindu-se în speţă.
În ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante legate de invocarea dispoziţiilor art. 39 din OG nr. 10/2004, de către curtea de apel, acestea exced prezentei cauze, având relevanţă în soluţionarea excepţiei de competenţă în cauză, doar considerentele mai sus arătate.
Drept urmare, reţinându-se că reclamanta nu a formulat în recurs nicio critică de natură să conducă la modificarea deciziei curţii de apel, în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta B.T.R. prin lichidator F.G.D.S.B. împotriva deciziei comerciale nr. 190 din 4 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 4 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2718/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2721/2009. Comercial → |
|---|
