ICCJ. Decizia nr. 2730/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2730/2009
Dosar nr. 650/1/2009
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC L.F. SRL Şimleul de Sus prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei R.N.P. – D.S. Iaşi la plata sumei de 578.758.847 lei (ROL) compusă din 418.027.500 lei reprezentând daună materială efectiv suferită, ca urmare a plăţii acestei sume în contul W. SRL Italia cu titlu de penalităţi de întârziere, conform art. 10 din Contractul nr. 2 din 9 februarie 2001, pentru nelivrarea la termen a volumului de material lemnos confiscat abuziv de pârâtă, prin procesul verbal de confiscare nr. 755/2001 şi a sumei de 160.731.347 lei reprezentând beneficiul nerealizat, egal în cuantum cu dobânda legală de la data efectuării plăţii, 21 martie 2003 şi până la 3 aprilie 2005.
Reclamanta a formulat ulterior cereri de mărire a câtimii obiectului acţiunii, valoarea acestuia fiind stabilită la 89.723,158 lei, cu titlu de daună materială efectivă suferită, şi 24.423,233 lei, cu titlu de beneficii nerealizate.
Prin sentinţa civilă nr. 1244 din 7 februarie 2007, Judecătoria Iaşi a admis acţiunea reclamantei SC L.F. SRL şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 89.723,15 lei cu titlu de daune, suma de 16.073,13 lei cu titlu de dobândă şi suma de 6.680 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 539/ E din 24 mai 2007, pronunţată în dosarul nr. 10976/239/2006, Tribunalul Iaşi a admis recursul pârâtei R.N.P. – D.S. Iaşi, a casat integral sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Tribunalului Iaşi, secţia comercială.
Tribunalului Iaşi, prin sentinţa comercială nr. 63/ COM din 7 aprilie 2008, pronunţată în dosarul nr. 10976./245/2005, a respins cererea reclamantei SC L.F. SRL, fiind obligată să plătească pârâtei R.N.P. – D.S. Iaşi suma de 5278,8 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţa, a reţinut în esenţă că, între SC L.F. SRL şi W. SRL din Italia a fost încheiat contractul nr. 2 din 9 februarie 2001, având ca obiect vânzarea – cumpărarea de buşteni de cireş în cantitate de 55 mc (furnir şi gater) la preţul de 450 dolari S.U.A./mc, valoarea totală a contractului fiind de 24.750 dolari S.U.A., termenul de livrare fiind stabilit la data de 28 februarie 2001.
Potrivit art. 10 din contract, părţile au convenit ca, în caz de neexecutare, executare necorespunzătoare sau parţială a prevederilor contractuale, partea în culpă să suporte penalităţi de 0,5 % pe zi din valoarea totală a contractului.
Materialul lemnos ce făcea obiectul contractului susmenţionat, aparţinând SC L.F. SRL a fost confiscat prin procesul-verbal nr. 755 din 9 martie 2001, întocmit de O.S. Ciurea, ce a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 22389 din 11 decembrie 2001 a Judecătoriei Iaşi, definitivă şi irevocabilă, pentru chestiuni ce privesc forma şi nu vinovăţia, D.S. Iaşi fiind obligată la plata sumei de 171.000.000 lei ROL către SC L.F. SRL, reprezentând c/val. materialului lemnos confiscat.
În speţă, instanţa de fond a reţinut că vânzătorul nu este vinovat pentru neexecutarea la termen a obligaţiei menţionată anterior.
Astfel, reţinerea şi confiscarea în condiţii de nelegalitate a bunurilor certe, ce au făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. 2 din 9 februarie 2001 de către organele de control ale statului, după cum s-a apreciat prin sentinţa civilă nr. 22389/2001 a Judecătoriei Iaşi şi Decizia civilă nr. 293/E/2002 a Tribunalului Iaşi, reprezintă o împrejurare exterioară şi independentă de voinţa reclamantului, pe care acesta nu era în măsură să o înlăture şi care l-a împiedicat în executarea la termen a obligaţiei de livrare a materialului lemnos către partenerul său italian.
Totodată, instanţa de fond a mai reţinut că reclamantei SC L.F. SRL nu îi revine datoria de plată a penalităţilor de întârziere, condiţia culpei prevăzută de art. 10 din contract nefiind îndeplinită în ceea ce îl priveşte. În această variantă, reclamantul ar fi efectuat către W. SRL din Italia o plată nedatorată, putându-se îndrepta doar împotriva celui din urmă pentru restituirea ei. Astfel, că D.S. Iaşi nu a putut fi obligată la suportarea c/val. penalităţilor de întârziere achitate de reclamant.
De altfel, reclamantul a procedat la predarea respectivei cantităţi de material lemnos către W. SRL, în cursul lunii iunie 2001, după ce, în prealabil, a achiziţionat de la D.S. Iaşi, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 78 din 11 mai 2001, în urma licitaţiei publice, masa lemnoasă reţinută şi confiscată de pârât în cursul lunilor februarie şi martie ale aceluiaşi an.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 66 din 17 noiembrie 2008, a respins apelul declarat de reclamanta SC L.F. SRL şi a obligat-o să plătească pârâtei D.S. Iaşi suma de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reţinând în esenţă următoarele:
Vânzătorul (SC L.F. SRL) nu este vinovat în neexecutarea în termen a obligaţiei, astfel că nu va putea fi obligat la plata de despăgubiri. Reţinerea şi confiscarea în condiţiile relevate în cele ce preced a bunurilor (masa lemnoasă menţionată) de către organele de control ale statului (sentinţa nr. 22389/2001 a Judecătoriei Iaşi) reprezintă o împrejurare independentă de voinţa reclamantului, pe care nu putea să o evite, dar care l-a împiedicat să o execute în termen. Procesul verbal întocmit de către organele de drept a fost anulat pentru chestiuni ce privesc forma şi nu vinovăţia, aşadar nu s-a stabilit prin hotărârea judecătorească amintită dacă există sau nu culpă.
Totodată, a mai reţinut că, în temeiul art. 10 din contractul nr. 2 din 9 februarie 2001, penalităţile se datorează pentru persoanele aflate în culpă, iar în speţă nu a fost dovedit acest lucru. În consecinţă, vânzătorul neavând culpă şi achitând contravaloarea penalităţilor beneficiarului, aceasta reprezentând o plată nedatorată, nu poate să pretindă daune autorului ce a încheiat procesul-verbal anulat pentru chestiuni de formă şi nu de culpă. De altfel, nici în cazul în care, nu a executat obligaţia datorată culpei sale, nu se poate pune problema răspunderii intimatei, nefiind date condiţiile cerute de art. 10 din contractul menţionat. Se impune precizarea că reclamantul a predat cantitatea de material lemnos către beneficiar în iunie 2001, achiziţionând prin licitaţie materialul lemnos de la D.S. I (contract nr. 78 din 11 mai 2001).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC L.F. SRL întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a circumscris motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., critici privind contradictorialitatea motivării deciziei recurate. Recurenta a susţinut că anularea procesului verbal prin hotărârea judecătorească, indiferent de motivul anulării (forma sau fondul acestuia), dovedeşte fără putinţă de tăgadă culpa autorului ce a încheiat procesul verbal. Ori, dacă autorul ce a încheiat procesul verbal se află în culpă, este logic să i se pretindă daune, nu cum contradictoriu a reţinut instanţa, să fie exonerat de plata daunelor. Totodată, consideră că motivarea este străină de pricină, întrucât temeiul pentru care pretinde daune de la intimată este unul delictual şi nu unul contractual, pentru ca instanţa să se poată raporta la art. 10 din contract.
În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că eroarea săvârşită de instanţa de apel constă în analizarea culpei subscrisei în plan delictual, unde nu există, iar culpa intimatei raportat la art. 10 din contract, la care nu este parte, în loc să observe că nu există nici congruenţă şi nici suprapunere între cele două culpe.
Pentru argumentarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în care au fost invocate ambele teze, recurenta a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile legale în materia competenţei materiale a instanţei raportat la valoarea obiectului cererii şi că instanţa de apel în mod greşit a pretins că art. 24 C. proc. civ., nu se aplică în sensul relevat, întrucât în recurs nu s-a soluţionat fondul pricinii ci s-a casat cu trimitere.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă D.S. Iaşi a solicitat respingerea recursului nefondat şi menţinerea ca legală a deciziei recurate.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea sau modificarea deciziei instanţei de apel.
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ., poate fi invocat atunci „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii".
Argumentele aduse în sprijinul acestei critici demonstrează nu numai faptul că nu sunt în concordanţă cu cerinţele motivului de nelegalitate invocat, ci evidenţiază exprimarea unei opinii în legătură cu culpa autorului ce a încheiat procesul verbal, care în opinia recurentei este logic să i se pretindă daune, nu cum greşit a reţinut instanţa de apel, să fie exonerat de plata daunelor.
Criticile nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, în considerentele deciziei pronunţate, instanţa de apel a făcut o coerentă şi corectă motivare a soluţiei pronunţate, neexistând contradicţii în argumentarea acesteia sau motive străine de natura pricinii.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de control judiciar că în temeiul art. 10 din contractul nr. 2/2001 penalităţile se datorează persoanelor aflate în culpă, iar în speţă nu a fost dovedit acest lucru, încât dacă vânzătorul reclamant nu are culpă, nu poate să pretindă daune autorului ce a încheiat procesul verbal anulat pentru chestiuni de fond şi nu de culpă. În consecinţă, vânzătorul reclamant neavând culpă şi achitând contravaloarea penalităţilor beneficiarului, aceasta reprezintă o plată nedatorată.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează situaţia schimbării înţelesului şi naturii actului dedus judecăţii care s-a argumentat pe faptul că instanţa a fost în eroare când a analizat culpa reclamantei în plan delictual, iar culpa intimatei raportat la art. 10 din contract. Critica va fi înlăturată întrucât instanţa în mod corect s-a pronunţat asupra raporturilor juridice dintre părţi şi concluzionează raportându-se întocmai la acest cadru legal.
În fine, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează aplicarea greşită a legii sau lipsa temeiului legal al acţiunii care s-a argumentat pe încălcarea dispoziţiilor legale în materia competenţei materiale a instanţei raportat la valoarea obiectului cererii.
Critica este nefondată, întrucât în mod corect a reţinut instanţa de apel că în raport de valoarea pretenţiilor formulate de recurenta reclamantă, litigiul a fost soluţionat corect de tribunal, fiind competent a judeca cauza în fond.
Potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., statuează că tribunalul judecă în primă instanţă, procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei (RON), precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
Mai mult decât atât, asupra competenţei materiale de judecată a prezentului litigiu s-a pronunţat Tribunalul Iaşi, prin Decizia nr. 539/E/2007 în care a constatat că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Iaşi, secţia comercială, având în vedere valoarea pretenţiilor.
În ce priveşte critica recurentei sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., aceasta va fi înlăturată, întrucât instanţa de apel în mod corect a reţinut că dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., nu se aplică în sensul relevat de către reclamantă deoarece judecătorul care a pronunţat Decizia civilă nr. 539/E/2007 nu a soluţionat fondul pricinii, ci a casat pricina, trimiţând-o spre rejudecare Tribunalului Iaşi, secţia comercială, ca instanţă de fond.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC L. SRL ŞIMLEUL SILVANIEI împotriva deciziei nr. 66 din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta reclamantă la suma de 2866 lei cheltuieli de judecată către R.N.P. – D.S. IAŞI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 4 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2728/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2732/2009. Comercial → |
|---|
