ICCJ. Decizia nr. 2929/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2929/2009
Dosar nr. 14493/3/2008
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 14493/3 din 15 aprilie 2008, reclamantul S.V.D., în contradictoriu cu pârâta SC M.V.A.I. SRL a solicitat instanţei anularea hotărârii A.G.A. nr. 2/2008 prin care a fost adoptată situaţia financiară a societăţii.
Reclamantul a susţinut că situaţia financiară pentru anul 2007 nu corespunde situaţiei reale, unele operaţiuni privind imobilele fiind greşit înregistrate sau neînregistrate, că au fost înregistrate cheltuieli inexistente iar profitul a fost diminuat în mod fraudulos în detrimentul asociatului minoritar.
Reclamantul a arătat că a solicitat să i se pună la dispoziţie situaţiile financiare ale societăţii pentru a le putea discuta cu un specialist, dar, prin notificarea din 7 martie 2008, a fost reconvocat pentru şedinţa A.G.A. din data de 25 martie 2008, precizându-i-se că toate documentele financiar contabile ale societăţii se află la sediul acesteia şi îi vor fi aduse la dispoziţie în cadrul A.G.A., că deşi i-a comunicat asociatului majoritar că această modalitate este insuficientă şi a revenit cu solicitarea documentelor, A.G.A. a avut loc în absenţa sa şi fără a-i fi puse la dispoziţie documentele.
A mai precizat reclamantul că cu prilejul unei adunări ulterioare reclamantul a luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii şi de o parte din documentele contabile ale societăţii, aflând cu această ocazie că acestea erau confuze şi nu reflectau realitatea.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 7344 din 12 iunie 2008, a respins acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, că instanţa nu poate analiza decât legalitatea adoptării hotărârii şi nu oportunitatea măsurilor adoptate sau realitatea situaţiei înscrise în contabilitatea societăţii, pentru aceasta din urmă existând alte modalităţi procedurale. A mai reţinut instanţa că, referitor la considerentele cererii de chemare în judecată, acestea cuprind, în cea mai mare parte, aspecte legate de modul de întocmire a documentelor contabile, care nu pot constitui motiv de nulitate a hotărârii A.G.A.
Referitor la susţinerea reclamantului privind informarea asociatului pentru a se asigura un vot în cunoştinţă de cauză, instanţa de fond a constatat că, la momentul comunicării celei de-a doua convocări, reclamantului i s-a adus la cunoştinţă faptul că documentele contabile se găsesc la sediul societăţii şi îi vor fi prezentate în cadrul adunării, dar acesta a refuzat această modalitate şi nu s-a prezentat la adunare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului, se susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra probelor solicitate de reclamant, că instanţa fondului a interpretat greşit şi dispoziţiile articolului 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 deoarece prin sintagma „încălcarea legii" legiuitorul a avut în vedere încălcarea oricărui act normativ, iar nu exclusiv a Legii nr. 31/1990 şi a considerat că nici prezentarea situaţiilor financiare şi a documentelor contabile exclusiv în cadrul adunării nu este o conduită conformă cu legea, în raport de articolul 1172 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 51 din 2 februarie 2009, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului instanţa de control judiciar constatând legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond sub aspectul criticilor apelantului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate.
Recurentul îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi vizează următoarele aspecte ce vor fi prezentate şi analizate în enumerarea dată de parte.
1. art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
- instanţa de apel (ca şi instanţa fondului de altfel) nu cercetează fondul pricinii din perspectiva principalului argument pentru care s-a solicitat anularea Hotărârii A.G.A. în cauză: înregistrările contabile aprobate nu corespund realităţii, fiind înregistrate plăţi fictive pentru diminuarea profitului şi dividendelor, refuzând să administreze proba cu înscrisurile care au stat la baza Hotărârii A.G.A. atacate, expertiza contabilă şi interogatoriul, singurele mijloace de probă care puteau dovedi adevărul sau neadevărul celor reţinute în Hotărârea A.G.A. atacată cu privire la situaţiile financiare ale societăţii.
- recurentului i-a fost împiedicat în mod abuziv accesul la documentele în cauză, care au fost solicitate în mod expres prin Comunicările din 27 februarie 2008 şi 18 martie 2008, lovindu-se de refuzul asociatului majoritar acesta pretinzând că actele s-ar afla la firma care asigura contabilitatea.
2. art. 304 pct. 7 C. proc. civ..
- motivarea instanţei de apel este incompletă, contradictorie şi străină de natura pricinii, întrucât reţine faptul că la termenul de administrare de probe reclamantul nu s-a prezentat pentru a susţine oral cererea de probatorii, fără însă a observa faptul că acesta a criticat împrejurarea că respectivele probe au fost solicitate prin însăşi acţiunea, iar instanţa fondului nu s-a pronunţat în nici un fel asupra lor, în sensul admiterii sau respingerii.
3. art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.:
- în mod eronat instanţa de control judiciar a reţinut că încălcarea unor norme fiscale ar fi fost invocată direct în apel întrucât la punctul 9 din acţiune reclamantul a criticat faptul că situaţia financiară nu corespunde realităţii.
4. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
- în mod greşit consideră instanţa de apel faptul că art. 1172 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 ar fi fost respectat prin simpla afirmaţie că documentele urmau a-i fi puse la dispoziţie reclamantului în cadrul şedinţei A.G.A. În dezvoltarea acestei critici, recurentul precizează că art. 1172 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 prevede că: situaţiile financiare anuale, raportul anual al consiliului de administraţie, respectiv raportul directorului şi cel al consiliului de supraveghere, precum şi propunerea cu privire la distribuirea de dividende se pun la dispoziţia acţionarilor la sediul societăţii, de la data convocării adunării generale. La cerere, acţionarilor li se vor elibera copii de pe aceste documente, astfel că refuzul societăţii de a-i pune la dispoziţie documentaţia contabilă anterior şedinţei este nelegal.
5. art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.:
- instanţa de apel dă o greşită interpretare atât procesului –verbal din 10 aprilie 2008, cât şi adresei din 11 aprilie 2008.
- instanţa în mod eronat prezumă că dacă reclamantul s-ar fi prezentat la sediul societăţii i-ar fi fost puse la dispoziţie documentele în cauză. Arată recurentul că, dacă se făcea o corectă aplicare a art. 1199 C. civ., care defineşte prezumţia drept consecinţa ce magistratul trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut, faptul cunoscut este refuzul de a i se pune la dispoziţie documentele aferente anului 2007.
6. - în mod greşit consideră instanţa de apel că nu se poate reţine reaua credinţă a asociatului majoritar în condiţiile art. 1361 din Legea nr. 31/1990, faţă de refuzul acestuia de a i se pune la dispoziţie documentele în cauză anterior şedinţei.
Recurentul conchide în sensul admiterii recursului astfel cum a fost formulat, modificării deciziei în sensul admiterii apelului şi schimbării în tot a sentinţei pe fond şi admiterii acţiunii, în principal, iar în subsidiar solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Înalta Curte, examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta punctual.
Înainte de a trece la examinarea criticilor aduse deciziei atacate, trebuie menţionat faptul că Înalta Curte va lua în considerare numai acele motive care vizează nelegalitatea hotărârii recurate, urmând a elimina din analiză aspectele de netemeinicie invocate de recurent (situaţii de fapt, probe).
Decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a legii, punctual motivată în fapt şi în drept în raport de limitele învestirii şi de mijloacele de probă administrate în cauză ş care nu pot forma obiectul examenului de nelegalitate în această fază procesuală.
Recurentul nu dovedeşte în ce constă vătămarea suferită, prin nediscutarea cererii sale de probatorii odată ce a înţeles să nu se prezinte în faţa instanţei pentru a şi-o susţine, împrejurare consemnată în practicaua hotărârii instanţei de fond.
Instanţa este suverană în a aprecia pertinenţa şi utilitatea probelor fiind ţinută totodată să respecte principiul disponibilităţii, astfel că nu se poate imputa instanţelor pronunţarea unor hotărâri în lipsa administrării unor probe cerute de reclamant dar nesusţinute de acesta şi considerate nepertinente de instanţe.
Motivarea deciziei recurate este completă, răspunde tuturor motivelor invocate de apelantul-reclamant, nu este în nici un fel străină de natura pricinii şi reţine corect, referindu-se la practicaua sentinţei apelate, că apelantul nu s-a prezentat pentru a-şi susţine cererea de probatorii.
Instanţa de apel nu a reţinut faptul că apelantul ar fi invocat pentru prima dată încălcarea unor norme fiscale, ci că, apelantul – reclamant nu a precizat care sunt textele legale încălcate de evocata hotărâre A.G.A., recurentul făcând o regretabilă confuzie sub acest aspect.
Criticile de la pct. 4 şi 5 din cererea de recurs sunt de asemenea nefondate întrucât recurentului-reclamant nu i-a fost refuzat dreptul la informare, aspect corect reţinut de instanţa de apel faţă de faptul că reclamantului i-au fost puse la dispoziţie documentele contabile la sediul societăţii.
De asemenea, recurentului-reclamant nu i-a fost încălcat nici dreptul derivat din art. 1172 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, neprezentarea acestuia la sediul societăţii neputând fi invocat ca argument în susţinerea criticilor privind încălcarea evocatelor drepturi legale.
Aşa fiind, nici ultima critică formulată de recurent cea privind reaua – credinţă a acţionarului majoritar în condiţiile art. 1361 din Legea nr. 31/1990 nu poate fi primită odată ce recurentului-reclamant i-a fost pe deplin respectat dreptul la o corectă şi reală informare, aspect corect reţinut şi amplu argumentat de instanţa de control judiciar.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.V.D. împotriva deciziei nr. 51 din 2 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2925/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2930/2009. Comercial → |
|---|
