ICCJ. Decizia nr. 2933/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2933/2009
Dosar nr. 10918/118/2007
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia comercială sub nr. 10918/118/2007, reclamanta SC E. SA, în contradictoriu cu pârâţii SC E.N.T. SRL şi O.N.R.C., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:
- obligarea SC E.N.T. SRL la schimbarea denumirii societăţii prin eliminarea particulei E.;
- interzicerea comercializării sau deţinerii în scopul comercializării de către pârâtă a produselor purtând semnul E.;
- interzicerea importului – exportului produselor purtând semnul E. de către pârâtă;
- interzicerea utilizării pe documentele societăţii – pârâte sau pentru publicitate a semnului E.;
- prezentarea liselor cu clienţii societăţii, cantitatea de marfă vândută stocurile de marfă şi materii prime începând cu 1 decembrie 2004, cu cheltuieli de judecată aferente.
În motivarea demersului său judiciar reclamanta invocă, în esenţă, faptul că asociatul unic şi administratorul SC E.N.T. SRL este un fost angajat al societăţii reclamante în care a avut funcţia de director, că acesta a utilizat cu rea credinţă numele societăţii reclamante producând astfel confuzie în rândul clientelei SC E. SA, reclamanta înregistrând marca E. la O.S.I.M. conform certificatului nr. 54524 din 4 iulie 2002.
Reclamanta şi-a întemeiat în drept cererea pe dispoziţiile art. 35,89 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, art. 11 lit. c), art. 2, 3, 6 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, art. 5, 6 şi urm. din OUG nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială.
Prin notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei, la data de 19 februarie 2008, pârâtul O.N.R.C. Bucureşti a arătat că prin încheierea nr. 12631 din 22 februarie 2007 pronunţată de judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanţa a fost admisă cererea de menţiuni formulată de SC E.N.T. SRL privind schimbarea denumirii în SC B.I. SRL. Faţă de această situaţie de fapt, această pârâtă a invocat pe cale de excepţie lipsa calităţii sale procesuale pasive, motivat de împrejurarea că opozabilitatea faţă de oficiile registrului comerţului a hotărârilor judecătoreşti prin care se dispune efectuarea de înregistrări în registrul comerţului este asigurată ope legis potrivit art. 7 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului.
Prin încheierea din 19 martie 2008 instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului O.N.R.C. reţinând că acesta nu poate sta în judecată în calitate de pârât în condiţiile în care reclamanta pretinde că vinovată de săvârşirea actelor de încălcare a dreptului la muncă se face pârâta SC E.N.T. SRL.
Tribunalul Constanţa, secţia comercială, prin sentinţa nr. 2753 din 25 septembrie 2008, a fost respinsă excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii invocată de pârâta SC B.I. SRL, ca nefondată, iar acţiunea a fost respinsă ca nefondată. În temeiul art. 246 C. proc. civ., instanţa a luat act de renunţarea la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei la schimbarea denumirii societăţii prin eliminarea particulei E. cu cheltuieli de judecată în cuantum de 4.230 lei.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
- referitor la primul capăt de cerere, reclamanta a înţeles să renunţe la judecata acestuia întrucât în cauză s-a făcut dovada faptului că pârâta şi-a schimbat denumirea care, în prezent, nu mai include particula E.;
- referitor la celelalte capete de cerere privind interzicea mărcii, interesul reclamantei este determinat de necesitatea înlăturarea oricăror acte de încălcare a dreptului la marcă;
- pe fondul cauzei tribunalul a reţinut că reclamanta este titulara mărcii E. cu element figurativ, înregistrată conform certificatului de înregistrare nr. 54524 din 4 iulie 2002;
- pe parcursul soluţionării cauzei s-a făcut dovada ca pârâta şi-a schimbat denumirea din SC E.N.T. SRL în SC B.I. SRL în SC B.I. SRL;
- reclamanta nu a făcut nicio dovadă a faptului că pârâta foloseşte efectiv numele său comercial prin aplicare pe produsele ce intră în domeniul său de activitate, pe documente sau pentru publicitate, neoferind vreun indiciu care să permită încă dovada acestor acte de folosinţă în dispoziţiile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 84/1998.
- în ceea ce priveşte acţiunea în concurenţă neloială întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 11/1991 instanţa a reţinut că reclamanta nu a produs dovezi în sensul săvârşirii de către pârâtă a vreunei fapte de concurenţă neloială;
- cererea de obligarea a pârâtei la prezentarea listei cu clienţii societăţii, cantitatea de marfă vândută, stocurile de marfă şi materia primă existentă în perioada 2004 – 2007 a fost apreciată ca fiind lipsită de suport legal ca şi capăt de cerere distinct în cadrul acţiunii promovată de către reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC E. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi neteminicie.
Prin încheierea din 18 februarie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă fluvială, contencios administrativ, a respins, ca nefondată, excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei comerciale invocată de apelantă iar prin Decizia nr. 21/ COM din 11 martie 2009, a respins apelul, ca nefondat, instanţa de control judiciar reţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate sub aspectul criticilor formulate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC E. SA CONSTANŢA, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta îşi subsumează criticile motivului de casare reglementat de art. 304.3 C. proc. civ. şi motivului de modificare reglementat de art. 304.8 C. proc. civ.
Cu privire la motivul de casare, recurenta precizează că instanţa de apel a soluţionat greşit excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei comerciale a instanţelor judecând cauza în complet comercial, deşi firesc ar fi fost ca dosarul să fie soluţionat de secţia civilă şi nu de secţia comercială, litigiul fiind unul civil dată fiind materia speţei.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs invocat întemeiat pe dispoziţiile art. 304.8 C. proc. civ., recurenta formulează critici cu privire la administrarea deficitară a probelor, la refuzul instanţei de apel de a admite proba cu expertiza contabilă solicitată de apelanta reclamantă în vederea soluţionării celui de-al cincilea capăt de cerere.
Înalta Curte, examinând Decizia recurată prin prisma criticilor subsumate motivului de casare reglementat de art. 304.3 C. proc. civ., constată că recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta.
Natura litigiului este determinantă în stabilirea competenţei materiale sau de atribuţiune a instanţelor judecătoreşti.
Una dintre componentele competentei de atribuţiune este competenţa materială procesuală care se stabileşte în raport de obiectul, valoarea sau natura litigiului dedus judecăţii.
În speţă, reclamanta a sesizat instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, pe cele ale Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi pe cele ale OUG nr. 100/2005 privind asigurarea nerespectării drepturilor de proprietate industrială, norme care, în ansamblul lor, vizează dreptul proprietăţii intelectuale.
Cauza a fost soluţionată la fond şi în apel de instanţe comerciale deşi codul de procedură civilă în art. 2 pct. 1 lit. e), prevede, că tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie creaţie intelectuală şi de proprietate industrială, necircumscriind acest tip de cereri celor prevăzute la punctul a al aceluiaşi articol şi care vizează în mod expres procesele şi cererile în materie comercială.
Competenţa secţiei civile, în administrarea Legii nr. 84/1998 este expres prevăzută de art. 32 din Regulamentul de aplicare a acestei legi iar norma de competenţă materială instituită de art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată şi modificată în sensul că Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel în cazurile prevăzute de lege este explicită în ce priveşte competenţa civilă a litigiilor de proprietate intelectuală cum este cel dedus judecăţii în cauza de faţă.
Aşadar, faţă de natura cererii de chemare în judecată şi în raport de temeiurile de drept invocate, soluţionarea unor astfel de cauze este de competenţa exclusivă a instanţelor civile.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va casa Decizia recurată şi sentinţa apelată şi va trimite cauza Tribunalului Constanţa, secţia civilă pentru competentă soluţionare pe fond a litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC E. SA CONSTANŢA împotriva deciziei nr. 21/ COM din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială de contencios administrativ fiscal, casează Decizia recurată şi sentinţa nr. 2753 din 25 septembrie 2008 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială şi trimite cauza Tribunalului Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2930/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2934/2009. Comercial → |
|---|
