ICCJ. Decizia nr. 3061/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3061/2009
Dosar nr. 9354/3/2008
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 7 ianuarie 2008 şi precizată ulterior reclamanta SC F.F.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu C.N.C., obligarea acestuia la plata sumei de 151.560 euro despăgubiri rezultate urmare executării cu întârziere a obligaţiilor asumate prin contractul din 18 august 1999; constatarea nulităţii absolute parţiale a actului adiţional din 17 decembrie 2001, la contractul de credit din 1999 respectiv a art. 2, 3 şi 5.
De asemenea a solicitat în temeiul dispoziţiilor nr. 8/1996 recunoaşterea drepturilor patrimoniale decurgând din calitatea reclamantei de producător al operei cinematografice şi pe cale de consecinţă obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite din distribuirea filmului; repararea prejudiciului cauzat prin obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în cuantum de 320.000 lei pentru consecinţele negative create în patrimoniul petentei precum şi plata unor daune morale în sumă de 150.000 lei pentru prejudiciul de imagine creat.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă şi în consecinţă a respins cererea formulată de reclamantă ca având autoritate de lucru judecat cu obligarea reclamantei la plata sumei de 2.380 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că prin sentinţa nr. 3536 din 3 martie 2007 pronunţată în dosarul nr. 25638/2006 a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă acţiunea reclamantei formulată de administratorul judiciar împotriva aceleiaşi pârâte ca fiind prescrisă.
A mai constatat instanţa că litigiul dedus prezentei judecăţi se poartă asupra aceluiaşi obiect şi anume contractul de credit din 18 august 1999, chiar dacă reclamanta a dat o altă formă acţiunii principale, iar apoi a formulat o acţiune precizatoare şi completatoare, pe fondul cauzei litigiul privind acelaşi contract cu privire la clauzele şi termenele de plată a tranşelor de finanţare a filmului intitulat „M.", tribunalul apreciind că sunt întrunite condiţiile art. 163 C. proc. civ. pentru acelaşi obiect fiind pronunţată o soluţie ce priveşte aceleaşi părţi şi pentru aceiaşi cauză.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel reclamanta SC F.F.I. SRL societate în faliment, prin lichidator C. SPRL criticile formulate vizând netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii.
Prin motivele pe care a întemeiat calea de atac, apelanta a susţinut că în mod eronat instanţa fondului a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, indicând în considerentele hotărârii o sentinţă greşită, în realitate părţile judecându-se anterior în dosarul Tribunalului Bucureşti nr. 25688/3/2006 în care a fost pronunţată sentinţa nr. 3236 din 8 martie 2007.
Apelanta a mai învederat că între cele două acţiuni nu există identitate de obiect şi de cauză întrucât primul litigiu a avut ca temei răspunderea contractuală a pârâtei prin sentinţa 3236 din 8 martie 2006 fiind admisă excepţia prescripţiei dreptului de a cere prejudiciul cauzat în urma plăţii cu întârziere a tranşelor nr. II şi III din contractul de credit, nefiind judecat fondul pricinii.
Prin acţiunea care a format obiectul cererii dedusă prezentei judecăţi s-a solicitat însă obligarea pârâtei la plata sumei de 151.560 euro în temeiul răspunderii civile delictuale, despăgubirile solicitate neavând semnificaţia unor penalităţi sau dobânzi aferente tranşelor achitate cu întârziere acestea reprezentând valoarea prejudiciului determinat de decalarea programului de filmare datorită culpei pârâtei ceea ce a determinat cheltuieli suplimentare faţă de cele cuprinse în bugetul estimat al filmului, cheltuieli care au putut fi determinate numai la momentul efectuării expertizei contabile.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 536 din 18 noiembrie 2008 a admis apelul, desfiinţat sentinţa criticată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că în prezentul litigiu nu sunt îndeplinite cerinţele identităţii de obiect şi de cauză cu raportare la acţiunea care a format obiectul litigiului finalizat prin sentinţa nr. 3236 din 8 martie 2007 definitivă şi irevocabilă.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs în termen şi legal timbrat C.N.C. criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că apelul formulat de intimata SC F.F.I. SRL este nul absolut, întrucât promovarea acestei căi de atac s-a făcut de către o persoană care nu avea calitate de reprezentat legal al societăţii respectiv practicianul în insolvenţă abilitat de drept fapt verificabil prin înscrisurile aflate la dosar fiind încălcate dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, art. 42, art. 43 şi art. 163 C. proc. civ.
De asemenea recurenta arată că excepţia autorităţii de lucru judecat este o excepţie dirimantă prin care în mod firesc legiuitorul a decis să nu lase la îndemâna părţii posibilitatea de a introduce acţiuni care vizează şi tind la realizarea unuia şi aceluiaşi drept.
Faptul că, după ce iniţial intimatei-reclamante i-a fost respinsă acţiunea vizând acelaşi contract pe cale de excepţie, respectiv admiterea excepţiei prescrierii dreptului la acţiune, în mod justificat a determinat instanţa de fond să facă aplicarea dispoziţiilor art. 163 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Cu privire la excepţia apelului se reţine că împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa fondului a promovat apel avocatul cu împuternicire avocaţială aflată la dosarul de fond care a reprezentat legal în faţa instanţei de fond societatea reclamantă aflată în insolvenţă cu acordul expres al lichidatorului mandatul fiind dat pentru judecarea fondului şi evident a oricăror incidente procedurale.
În aceste condiţii, potrivit art. 69 C. proc. civ., declaraţia de apel a fost semnată de avocatul care a asistat partea la judecarea pricinii şi care potrivit acestor dispoziţii pentru păstrarea drepturilor supuse termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii a promovat calea de atac.
Pe lângă faptul că mandatul avocatului nu a fost retras, motivele de apel sunt semnate de însuşi lichidatorul judiciar numit de instanţă care, de altfel, are nu numai dreptul, ci chiar obligaţia legală de a formula şi susţine acţiuni în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului aflat în insolvenţă.
Lichidatorul societăţii şi-a însuşit atât cererea de chemare în judecată cât şi apelul judecat de instanţa de apel, mandatul avocatului fiind dat pentru toate actele judecăţii.
Cu privire la critica privind puterea lucrului judecat, se reţine că pentru a exista lucru judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunţată într-un proces anterior, potrivit art. 1201 C. civ. trebuie să existe triplă identitate cerută de acest text: de persoane, de obiect şi de cauză. Este necesar însă ca prima hotărâre definitivă să fi rezolvat în fond procesul între părţi.
Astfel cererea de chemare în judecată soluţionată prin sentinţa nr. 3236 din 8 martie 2007 pronunţată în dosarul nr. 25688/3/2006 a avut drept temei juridic răspunderea contractuală derivând din contractul încheiat de părţi din 18 august 1999 despăgubirile solicitate fiind consecinţa executării cu întârziere de către pârâtă a obligaţiilor asumate, prin prisma răspunderii contractuale instanţa sesizată analizând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Prin acţiunea iniţială care a format obiectul prezentei judecăţi, s-a solicitat de reclamantă obligarea pârâtei la suportarea prejudiciului cauzat patrimoniului său, prin fapta culpabilă a părţii chemată în judecată, prejudiciu imprevizibil la momentul încheierii contractului, prin cererea introductivă precizându-se expres că despăgubirile solicitate reprezintă pierderile suferite urmare terminării cu întârziere şi cu preţuri suplimentare a filmului, urmare îndeplinirii parţiale şi culpabile de către pârâtă a obligaţiilor privind acordarea tranşelor II, III şi neplata ultimei tranşe.
În plus conform cererii completatoare şi precizatoare, reclamanta a înţeles să solicite faţă de acţiunea iniţială, constatarea nulităţii absolute a actului adiţional din 17 decembrie 2001 la contractul de credit intervenit între părţi, recunoaşterea drepturilor patrimoniale revenind părţii în calitate de producător al operei cinematografice cu obligarea la plata sumelor cuvenite din distribuirea filmului, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 8/1996, plata unor despăgubiri în sumă de 320.000 lei şi a unor daune morale în cuantum de 150.000 lei pentru prejudiciul de imagine pretins creat, aceste capete de cerere neformând obiectul acţiunii judecată prin sentinţa nr. 3236 din 8 martie 2007.
De reţinut că reclamanta-recurentă a menţionat expres că temeiul juridic al acestor despăgubiri îl reprezintă răspunderea civilă delictuală, iar nu răspunderea contractuală analizată prin sentinţa pronunţată în acţiunea dedusă anterior judecăţii.
Faţă de cele arătate, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C.N.C. Bucureşti împotriva deciziei nr. 536 din 18 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3365/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3066/2009. Comercial → |
|---|
