ICCJ. Decizia nr. 3075/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3075/2009
Dosar nr. 5211/121/2007
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2217 din 18 octombrie 2007, Tribunalul Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ, a respins excepţia prescripţiei invocată de pârâtă şi a admis acţiunea formulată de reclamanta SC D. SRL Galaţi, în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Galaţi şi, în consecinţă, a dispus obligarea pârâtei la vânzarea terenului situat în Galaţi, teren pe care este amplasat activul cumpărat de reclamantă la data de 20 ianuarie 1997.
În considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut că, în procesul de privatizare, pârâta a vândut prin licitaţie publică o serie de active, ocazie cu care reclamanta a adjudecat activul în suprafaţă de 409 mp, iar prin contractul de vânzare - cumpărare pârâta şi-a asumat obligaţia ca după obţinerea titlului de proprietate asupra terenului aferent activului – să procedeze la vânzarea lui către reclamantă.
S-a mai reţinut că odată cu preluarea activului, reclamanta a preluat şi posesia terenului fapt ce echivalează cu o recunoaştere a dreptului reclamantei, devenind incidente prevederile art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind întreruperea cursului prescripţiei.
Instanţa a considerat că prescripţia extinctivă s-a întrerupt până la notificarea făcut de reclamantă la 25 iunie 2005, prin care a cerut pârâtei încheierea contractului de închiriere pe teren.
Pe fondul cauzei, s-a avut în vedere că promisiunea de vânzare reprezintă o convenţie prin care părţile se obligă să încheie pe viitor un anumit contract astfel că, părţile sunt ţinute să respecte şi să-şi îndeplinească obligaţiile asumate.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 26 din 31 martie 2008 de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Instanţa de apel a reţinut că sentinţa este corectă – în ce priveşte dispozitivul – însă a considerat că se impune a se completa considerentele hotărârii.
Astfel, s-a avut în vedere că terenul în discuţie se află în coproprietatea indiviză a tuturor proprietarilor din imobilul „bloc X", motiv pentru care pârâta nu putea fi proprietară exclusivă a terenului situat sub activ şi nu putea dispune de acesta, ci numai de cota indiviză din acesta, iar eventualitatea luării în posesie a terenului de către reclamantă contravine chiar contractului invocat ca temei al obligaţiei reciproce.
De asemenea, instanţa a reţinut că între părţi a existat o promisiune de vânzare – cumpărare, convenţie supusă prevederilor art. 1073 şi următoarele C. civ., cu obligaţii prescriptibile dar condiţionate de un eveniment viitor şi sigur, respectiv momentul în care vânzătorul activului obţinea titlul de proprietate asupra terenului aferent activului, conform procedurii HG nr. 834/1991.
Aşa fiind, reclamanta nu putea acţiona înainte de a avea cunoştinţă despre împlinirea condiţiei astfel că, faţă de momentul la care a luat cunoştinţă despre obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate (adresă prin care pârâta i-a solicitat plata unei chirii pentru folosinţa terenului), acţiunea a fost formulată în termenul de prescripţie de 3 ani.
Împotriva deciziei, pârâta SC A. SA a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând următoarele:
- Dreptul la acţiune al reclamantei s-a prescris prin trecerea termenului de prescripţie de 3 ani de la data la care pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului.
- Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că nu sunt aplicabile dispoziţiile invocate în materia prescripţiei pentru faptul că reclamanta a avut în continuu posesia terenului.
- Art. 8 din contract a fost interpretat în mod greşit prin faptul că instanţa a reţinut că s-au stabilit condiţiile de vânzare a terenului.
Recurenta susţine că menţionata clauză este numai o promisiune de vânzare – cumpărare, rămânând la latitudinea părţilor să convină condiţiile de vânzare – cumpărare, condiţii ce trebuiau finalizate în termen de 3 ani de la data dobândirii.
De asemenea, se arată că pentru validarea unui antecontract de vânzare - cumpărare trebuie să existe un înscris din care să rezulte obligaţia de înstrăinare, modalităţile de plată sau constatarea că aceasta a fost achitată or, aceste condiţii nu au fost îndeplinite de reclamantă.
Prin întâmpinarea depusă de intimata SC D. SRL s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 167/1958 – prescripţia începe să curgă la data când se naşte dreptul la acţiune, iar în cazul în care dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul.
În cauza dedusă judecăţii, prin contractul de vânzare - cumpărare din 20 ianuarie 1997, la art. 8 părţile au convenit ca – pentru terenul (eventual cota parte indiviză) pe care se află amplasată construcţia (activul) actul de vânzare - cumpărare se va perfecta după obţinea de către vânzător (conform legislaţiei în vigoare) a actului de proprietate.
Clauza în discuţie a fost calificată în mod corect ca având valoarea unei promisiuni de vânzare - cumpărare sub condiţia obţinerii – de către vânzător – a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în condiţiile HG nr. 834/1991.
Numai că, în cadrul procedurii de obţinere a actului menţionat, reclamanta avea calitate de terţ, calitate în care – deşi era interesat – nu avea posibilitatea de a lua la cunoştinţă de obţinerea actului decât la înştiinţarea sa de către promitentul – vânzător sau, în eventualitatea efectuării operaţiunilor de publicitate (neexistând la dosar date în acest sens).
Aşa fiind, faţă de data la care reclamanta a luat cunoştinţă de obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului – 20 iunie 2005 - şi data promovării acţiunii la instanţă (18 august 2005), în mod corect s-a statuat că dreptul la acţiune al reclamantei nu este prescris.
În consecinţă, criticile recurentei ce se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate.
Cum recurenta a invocat şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. dar numai la modul generic, lipsind argumentele în susţinerea acestora, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA Galaţi împotriva deciziei nr. 26/A din 31 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3073/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3076/2009. Comercial → |
|---|
