ICCJ. Decizia nr. 3158/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3158/2009
Dosar nr. 7881/2/2009
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la data de 13 august 2009, reclamanta SC I.D.C. SA Voluntari, în temeiul art. 280 alin. (5) raportat la art. 581 alin. (3) şi art. 403 alin. (3) C. proc. civ., a formulat pe cale de ordonanţă preşedinţială cerere pentru suspendarea provizorie a executării vremelnice a sentinţei comerciale nr. 10229 din 26 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 11641/3/2008, până la soluţionarea cererii de suspendare a aceleiaşi hotărâri formulate în cadrul apelului.
Prin sentinţa comercială nr. 126 din 23 septembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondată, cererea de suspendare vremelnică a executării sentinţei comerciale nr. 10229 din 26 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
În motivarea sentinţei, Curtea a reţinut că prin sentinţa comercială nr. 10229/2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a VI-a comercială, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la capătul doi al cererii, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la capătul unu al cererii iar pe fond a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul G.Ş. iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 404.530, 96 lei debit plus 8.236,83 cheltuieli de judecată. Totodată, s-a respins, ca prescrisă, cererea privind plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului.
Curtea a reţinut că sentinţa comercială sus-menţionată nu a fost pusă în executare, prin urmare prejudiciul este eventual, ceea ce nu justifică luarea măsurii suspendării executării pe cale de ordonanţă preşedinţială. Cu privire la cercetarea aparenţei dreptului, Curtea a arătat că aspectele expuse de către reclamantă constituie mai mult decât indicii privind netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii, aspecte asupra cărora nu se poate pronunţa instanţa.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC I.D.C. SA Voluntari, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurată, în sensul admiterii cererii privind suspendarea provizorie a execuţiei vremelnice, până la soluţionarea cererii de suspendare a aceleiaşi hotărâri, formulate în cadrul apelului.
În susţinerea motivului de recurs, recurenta a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 581 C. proc. civ., în materia ordonanţei preşedinţiale, în raport de dispoziţiile speciale ale art. 280 C. proc. civ. Astfel, iminenţa producerii unui prejudiciu este reală, în condiţiile în care partea adversă poate iniţia oricând procedura executării silite, având în vedere că sentinţa este executorie de drept, cum ar fi indisponibilizarea conturilor bancare şi vânzarea bunurilor mobile şi imobile ale subscrisei, afectarea activităţii societăţii, prejudicierea bunului renume comercial. Pe de altă parte întoarcerea executării silite ar fi foarte greu de realizat, în condiţiile în care G.Ş. a dat dovadă de rea credinţă.
Cu referire la îndeplinirea condiţiei vremelniciei, recurenta arată că aceasta este îndeplinită în speţă, solicitarea fiind limitată în timp, până la momentul soluţionării cererii de suspendare formulată în cadrul apelului.
Cu privire la condiţia neprejudecării fondului, instanţa de apel nu a avut în vedere că există indicii de vadită nelegalitate a sentinţei apelată, care puteau fi lesne observate. Astfel, recurenta susţine că instanţa de fond a soluţionat acţiunea în pretenţii fără a observa că procedura concilierii directe nu a fost îndeplinită. În altă ordine de idei, dreptul material la acţiune al părţii adverse, în ceea ce priveşte primul capăt al cererii era prescris iar sentinţa apelată a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 969 C. civ.
Prin motivele suplimentare de recurs, înregistrate în cadrul termenului legal de recurs, recurenta a susţinut că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că nu este îndeplinită condiţia urgenţei. În acest fel, iminenţa producerii unui prejudiciu este justificată prin aceea că sentinţa apelată este executorie de drept, astfel încât partea adversă poate iniţia oricând procedura executării silite. Măsura vremelnică a suspendării executării, presupune în mod obligatoriu, ca prejudiciul să nu se fi produs încă, acesta fiind doar iminent. Faptul că nu a fost începută procedura executării silite nu reprezintă un argument care să justifice respingerea cererii, întrucât această cerinţă nu este prevăzută de art. 280 C. proc. civ. Condiţia neprejudecării fondului a fost interpretată în mod greşit de către instanţă, în condiţiile în care Curtea trebuia să extragă din aspectele expuse doar indiciile de nelegalitate, fără să le analizeze ca apărări care erau rezervate judecăţii în faţa instanţei de apel.
Prin întâmpinare, intimatul G.Ş. a răspuns punctual criticilor formulate de recurentă şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În raport de criticile invocate prin cererea de recurs, şi având în vedere cererea de suspendare a executării, Înalta Curte constată că, în speţă, nu se impune suspendarea executării sentinţei comerciale nr. 10229/2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, constatând şi reţinând următoarele:
Ordonanţa preşedinţială reprezintă un mijloc procedural ce întruneşte condiţiile unei acţiuni civile, având însă caracter specific determinat de caracterul particular al măsurilor ce pot fi luate pe această cale. Astfel, cererea privind ordonanţa preşedinţială trebuie să îndeplinească atât condiţiile generale necesare pentru exercitarea acţiunii civile, cât şi cerinţe particulare, respectiv urgenţa, nerezolvarea fondului cauzei şi vremelnicia măsurii ordonate.
Urgenţa reprezintă o cerinţă esenţială a ordonanţei preşedinţiale, legea nedefinind conceptul de urgenţă, instanţa de judecată urmând să aprecieze, în concret asupra dispunerii măsurii, având în vedere criteriile obiective ale speţei. Legea indică doar situaţiile ce pot face necesară şi posibilă o intervenţie a justiţiei, respectiv pentru păstrarea unui drept care s-ar pierde prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul executării. În primele două situaţii, instanţa are posibilitatea de a aprecia în concret asupra urgenţei.
În raport de aceste precizări, recurenta critică sentinţa pronunţată, având în vedere iminenţa producerii unui prejudiciu prin iniţierea procedurii de executare silită în considerarea dispoziţiilor art. 7208 C. proc. civ., sentinţa fiind executorie de drept.
Criticile recurentei sunt nefondate, întrucât scopul urmărit de lege este acela de a asigura imediata executare a titlurilor, evitându-se întârzierile şi cheltuielile. Dispoziţiile art. 7208 C. proc. civ., consacră forţă executorie hotărârilor pronunţate în materie comercială, astfel încât situaţiile invocate de către recurentă, respectiv indisponibilizarea conturilor bancare, vânzarea bunurilor mobile/imobile, afectarea activităţii, prejudicierea bunului renume comercial au fost apreciate, în mod corect, de către Curtea de Apel ca nejustificând dispunerea măsurii. Astfel, elementele invocate în sprijinul cerinţei urgenţei, sunt în realitate consecinţe previzibile ale desfăşurării activităţii oricărei societăţi comerciale care încheie raporturi comerciale.
Argumentul instanţei privind faptul că prejudiciul invocat de către recurentă este eventual, întrucât sentinţa nu a fost pusă în executare silită, a fost prezentat ca un motiv suplimentar al neîndeplinirii cerinţei urgenţei, şi nu ca o condiţie necesară a suspendării executării.
Neprejudecarea fondului pricinii reprezintă cea de a doua condiţie specifică de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, însă instanţa este chemată să analizeze de partea cui este aparenţa dreptului, pentru justificarea interesului legitim de a menţine această situaţie de drept.
În susţinerea acestei cerinţe de admisibilitate a cererii, recurenta a invocat lipsa îndeplinirii concilierii directe, prescripţia dreptului material la acţiune faţă de primul capăt al cererii şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969 C. civ.
Asupra argumentelor prezentate in extenso asupra fiecărei critici, instanţa nu se poate pronunţa asupra legalităţii lor, astfel cum sugerează recurenta, ci procedează la examinarea sumară a cauzei, fără a răspunde, punctual asupra motivelor de nelegalitate invocate. Pe de altă parte, apelul reprezintă o cale de atac devolutivă, caz în care se reia judecata în fond a pricinii cu posibilitatea schimbării sentinţei pronunţate la fond, de aceea stabilirea adevărului în cauză şi valorificarea dreptului constituţional la apărare al părţii, urmează a fi valorificat în cadrul apelului formulat.
În ceea ce priveşte condiţia vremelniciei, Curtea de Apel a reţinut că această cerinţă este satisfăcută, întrucât măsura se solicită a fi luată până la suspendarea vremelnică formulată în condiţiile art. 280 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât criticile recurentei pe acest aspect sunt lipsite de temei legal.
În situaţia în care sentinţa care constituie titlu executoriu ar suferi modificări în căile de atac formulate, recurenta are posibilitatea întoarcerii executării silite. Starea de insolvabilitate a intimatului nu a fost probată, simplele afirmaţii privind neîndeplinirea obligaţiei de plată a ratelor de preţ, pretenţii care fac obiectul pricinii de faţă, neputând face dovada imposibilităţii întoarcerii executării silite.
În consecinţă, întrucât nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea sau casarea sentinţei pronunţată de Curtea de Apel, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC I.D.C. SA VOLUNTARI împotriva sentinţei comerciale nr. 126 din 23 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3155/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3159/2009. Comercial → |
|---|
