ICCJ. Decizia nr. 3146/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3146/2009
Dosar nr. 15047/3/2008
Şedinţa publică de 27 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Camera de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, venită prin declinare de competenţă de la Tribunalul Harghita, prin sentinţa civilă nr. 2081 din 14 iunie 2007, reclamanta SC C.D. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta SC D.M.C. SRL să se constate nulitatea contractului de închiriere nr. 316 din 14 aprilie 2004.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat în calitate de proprietar cu pârâta contractul de închiriere sus menţionat, pentru suprafaţa de 100 ha fond forestier, situat în zona Valea Ditrăului – Muntele Mare, în vederea exploatării miniere, contra unei chirii. Contractul, a susţinut reclamanta, a fost încheiat cu încălcarea art. 9 alin. (2) din Statutul cadru al Composesoratului Ditrău, deoarece adunarea generală din 9 noiembrie 2003, care a dat împuternicire Consiliului de Administraţie să încheie contractul, nu a fost statutară.
Prin sentinţa arbitrală nr. 54 din data de 13 martie 2008, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional a respins acţiunea formulată de reclamantă.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a reţinut că între părţi a intervenit contractul de închiriere nr. 316/2004. Pentru a încheia contractul, Consiliul de Administraţie al reclamantului avea nevoie de acordul adunării generale a membrilor composesoratului. La data de 26 octombrie 2003, cvorumul cerut de art. 8 din Statut nu a fost întrunit, adunarea generală neluând nici o decizie cu privire la contractul de închiriere. În consecinţă, adunarea generală s-a întrunit din nou, la data de 9 noiembrie 2003, când cei prezenţi au decis, cu 1672 voturi pentru încheierea contractului de închiriere şi continuarea legăturilor cu pârâta. Deşi cea de a doua convocare nu a avut loc în cea de a zecea zi de la prima convocare, ci în cea de a treisprezecea, hotărârea nu a fost contestată în justiţie, astfel cum permit dispoziţiile art. 16 din statut. În consecinţă, Consiliul de administraţie a avut capacitatea necesară pentru a încheia contractul cu pârâta.
În ceea ce priveşte nulitatea convenţiei de arbitraj, tribunalul a arătat că aceasta nu a mai fost susţinută în faţa tribunalului arbitral.
Susţinerea privind referendumul local organizat la data de 1 octombrie 2006, care s-a pronunţat împotriva contractului, a fost înlăturată, având în vedere că acesta este un adaos la regimul legal privind contestarea hotărârilor adunărilor generale ale composesoratelor sau cu alte cuvinte o cale nelegală de contestare care nu poate avea nici o consecinţă.
Împotriva sentinţei arbitrale a formulat acţiune în anulare reclamanta SC C.D., înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, instanţă care a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 7586 din 18 iunie 2008.
Prin sentinţa comercială nr. 155 din 6 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti, invocată de reclamantă şi a respins ca nefondată acţiunea în anulare.
În ceea ce priveşte excepţia invocată, instanţa a reţinut că aceasta este neîntemeiată în raport de dispoziţiile art. 356 C. proc. civ., iar în raport de obiectul litigiului privind constatarea nulităţii absolute a unui contract de închiriere, în lipsa convenţiei arbitrale, competenţa ar fi aparţinut Tribunalului Bucureşti, iar instanţa imediat următoare este Curtea de Apel Bucureşti.
Cu privire la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 364 lit. a), f) şi i) C. proc. civ., care au format obiectul acţiunii în anulare, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
- caracterul de comercialitate al litigiului rezultă din faptul că o parte este societate comercială.
- reclamanta şi-a nominalizat arbitrul şi supleantul acestuia, care să participe la soluţionarea cauzei, în cazul în care arbitrul principal ar fi fost indisponibil.
- motivul prevăzut de art. 364 lit. f), este nefondat, tribunalul s-a pronunţat în limitele cererii de chemare în judecată.
- criticile încadrate în art. 364 lit. i) nu au fost în mod corect dezvoltate, invocarea acestui text fiind formală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor, recurenta a invocat faptul că instanţa de apel a respins în mod greşit excepţia lipsei necompetenţei materiale. În susţinerea excepţiei invocată arată că raportul juridic dintre părţi derivă din contractul de închiriere, act juridic care nu reprezintă un fapt de comerţ. Cu toate acestea, susţine recurenta că acest contract poate dobândi caracterul uni act de comerţ, numai în situaţia în care acesta este încheiat de un comerciant şi să fie în legătură cu comerţul pe care îl exercită societatea. În speţa de faţă, pârâta a încheiat contractul în vederea executării activităţii de exploatare minieră, iar terenul închiriat este destinat îndeplinirii obiectului de activitate al societăţii pârâte. Drept consecinţă, litigiul de faţă este civil, fiind aplicabile dispoziţiile art. 364 lit. a) C. proc. civ. În raport de acest motiv solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei competentă.
Cu privire la incidenţa art. 364 lit. c) C. proc. civ., arată că arbitrul desemnat de recurentă nu a participat la judecata pricinii, în aceste condiţii nefiind respectată convenţia arbitrală.
Cu privire la incidenţa art. 364 lit. f) C. proc. civ., a arătat că instanţa arbitrală nu s-a pronunţat asupra acţiunii în constatarea nulităţii absolute, care este imprescriptibilă.
Cu privire la incidenţa art. 364 lit. i) C. proc. civ., a susţinut că tribunalul arbitral a evitat să se pronunţe cu privire la caracterul nestatutar al Adunării generale care trebuia să-i mandateze pe reprezentanţii legali cu dreptul de a semna contractul de închiriere.
În raport de aceste motive a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei, admiterea acţiunii în anulare şi admiterea acţiunii.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la temeiurile de drept anterior menţionate, Înalta Curte constată că este nefondat.
Critica privind nulitatea convenţiei de arbitraj, raportat la necompetenţa materială de soluţionare a cauzei de către tribunalul arbitral, excepţie întemeiată pe necomercialitatea litigiului de faţă este neîntemeiată.
Analizând excepţia de necompetenţă invocată, Curtea de apel a reţinut netemeinicia acesteia, întrucât în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, privind constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere, cauza are natură comercială şi nu civilă.
Astfel, caracterul comercial al litigiului decurge din interpretarea dispoziţiilor art. 56 C. com., coroborat cu dispoziţiile art. 3 C. com. Contractul de locaţiune încheiat dobândeşte caracterul unui act de comerţ fiind încheiat între comercianţi şi în legătură cu comerţul pe care-l exercită societatea.
În mod independent de natura cauzei dedusă judecăţii, Tribunalul Harghita, investit prin declinare de competentă de către Judecătoria Gheorghieni, prin sentinţa civilă nr. 2081 din 14 iunie 2007, a constatat existenţa convenţiei arbitrale, în temeiul art. 3433 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Arbitraj Internaţional. Reclamanta SC C.D., conform încheierii din data de 24 ianuarie 2008 nu a contestat competenţa Tribunalului Arbitral.
În ceea ce priveşte competenţa Curţii de Apel în soluţionarea acţiunii în anulare, Înalta Curte arată că în raport de valoarea contractului de închiriere, competenţa în primă instanţă potrivit art. 21 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., aparţinea tribunalului, independent de dispoziţiile deciziei Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XXXII din 9 iunie 2008, publicată în M. Of. al României la data de 10 decembrie 2008. În aceste condiţii curtea de apel, în condiţiile art. 365 C. proc. civ., a fost instanţa competentă să soluţioneze acţiunea în anulare.
Examinând acţiunea în anulare, din perspectiva art. 364 C. proc. civ., în mod corect curtea de apel a constatat cu privire la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 364 lit. f) C. proc. civ., că acesta nu poate fi primit întrucât motivele de desfiinţare a hotărârii arbitrale nu vizează reexaminarea hotărârii arbitrale sub aspectul modului de soluţionare a fondului litigiului.
Sub acest aspect, critica recurentei, în sensul că instanţa arbitrală nu s-a pronunţat asupra acţiunii în constatarea nulităţii absolută este neîntemeiată întrucât tribunalul arbitral a analizat capacitatea Consiliului de Administraţie a composesoratului de a încheia contractul cu pârâta, ca şi condiţie de validitate a actului juridic civil. În această situaţie, recurenta nu poate susţine că tribunalul arbitral nu s-a pronunţat asupra obiectului cererii de chemare în judecată.
Concluzia este identică şi cu privire la critica referitoare la încălcarea ordinii publice, motiv de desfiinţare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., Înalta Curte constatând că în realitate reclamanta urmăreşte extinderea controlului de nelegalitate cu privire la sentinţa arbitrală, soluţie care nu este posibilă, în condiţiile art. 364 C. proc. civ. În sprijinul acestui motiv, recurenta a reiterat motivele de nulitate ale contractului, susţinute prin cererea de chemare în judecată, care nu pot forma obiectul reexaminării sentinţei arbitrale sub aspectul modului de soluţionare a fondului cauzei.
Cu privire la incidenţa motivului prevăzut de art. 364 lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte constată nu se poate reţine nicio încălcare a acestor dispoziţii, în condiţiile în care componenţa tribunalului arbitral a fost stabilită în conformitate cu Regulile de procedură ale Curţii capitolul III, reclamanta desemnându-şi arbitrul în persoana d-lui I.S.P., iar acesta fiind indisponibil el a fost înlocuit de supleantul său dl. S.J.
În consecinţă, criticile aduse soluţiei pronunţată de Curtea de Apel sunt nefondate, astfel că recursul potrivit art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C.D. împotriva sentinţei comerciale nr. 155 din 6 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurenta SC C.D. la plata sumei de 10.000 lei în favoarea intimatei SC D.M.C. SRL DITRĂU.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3141/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3149/2009. Comercial → |
|---|
