ICCJ. Decizia nr. 3348/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3348/2009
Dosar nr. 12437/3/2008
Şedinţa publică din 11 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
1. Prin acţiunea introductivă înregistrată la data de 1 aprilie 2008 pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, reclamanta A.V.A.S. a solicitat obligarea pârâtului N.I. la plata următoarelor sume datorate în baza contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. B 019 încheiat între părţi la data de 30 aprilie 2004; respectiv: 237,3 Ron reprezentând penalităţi calculate conform clauzei 9.5. pentru nerealizarea de către societate în anul 2004 a unei cifre de afaceri de minim 50% din obiectul principal de activităţi; echivalentul în Ron calculat la cursul de schimb B.N.R. din ziua plăţii a sumei de 750 Euro, reprezentând penalităţi calculate conform clauzei de la art. 9.9.3. în vederea considerării ca realizate a investiţiilor prevăzute pentru anii I şi II investiţionali; echivalentul în Ron a sumei de 110.300 Euro reprezentând penalităţi calculate conform clauzei 9.10.7. pentru nerespectarea termenului de 30 zile calculat de la data transferului dreptului de proprietate, a prezentării dovezii de înregistrare a garanţiei reale mobiliare la Registrul acţionarilor societăţii sau în alt Registru Independent.
2. Prin sentinţa comercială nr. 13046 din data de 28 noiembrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că obligaţia stipulată la art. 9.5. este o obligaţie de diligenţă şi prin urmare revenea reclamantei sarcina de a proba împrejurarea că pârâtul, debitorul obligaţiei, nu a depus diligenţa necesară pentru atingerea rezultatului dorit, probă pe care reclamanta nu a făcut-o.
Cu privire la obligaţia stabilită prin clauza de la art. 9.91. în sarcina cumpărătorului de a realiza în societate într-o perioadă de doi ani de la data primei şedinţe AGA o investiţie din surse proprii sau atrase în numele său, de 5.000 Euro, tribunalul constată în înscrisurile depuse respectiv certificatele emise de cenzorii societăţii şi transmise reclamantei la data de 5 iulie 2005 şi 5 octombrie 2006, că obligaţia investiţională a fost realizată astfel că penalităţile stabilite prin clauza de la art. 9.10.1. pentru neexecutare nu sunt datorate.
Referitor la penalităţile solicitate pentru nerespectarea clauzei privind obligativitatea prezentării documentelor de înregistrare a garanţiei reale mobiliare în termen de 30 zile de la data transferului dreptului de proprietate, respectiv de la data de 27 iunie 2004, prima instanţă apreciază că deşi pârâtul şi-a îndeplinit această obligaţie cu întârziere respectiv la 17 august 2004, iar dovada a fost transmisă reclamantei la data de 25 august 2004 cu recomandata nr. 90827, penalităţile solicitate nu sunt datorate în condiţiile în care reclamanta nu a făcut dovada procedurii vreunui prejudiciu ca urmare a transmiterii dovezii de înregistrare cu depăşirea termenului contractual.
3. Prin Decizia comercială nr. 260 din 29 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei fondului.
Verificând stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente, în raport de motivele de apel formulate, instanţa de control judiciar a apreciat că dezlegarea dată de prima instanţă este corectă în sensul că pârâtul nu datorează penalităţile solicitate de reclamantă.
În esenţă instanţa de apel reţine că obligaţia asumată de cumpărător prin clauza de la art. 9.5. din contract de a determina societatea să realizeze o anumită cifră de afaceri, este o obligaţie de diligenţă, a cărei neexecutare reclamanta nu a dovedit-o.
Referitor la obligaţia cumpărătorului de a realiza o investiţie în sumă de 5.000 Euro, instanţa constată că penalităţile prevăzute în art. 9.10.1. se datorează numai în ipoteza nerespectării obligaţiei, respectiv a nerealizării ei, or probele administrate confirmă realizarea investiţiei în cuantumul prevăzut la art. 9.9.1. din contract.
Totodată, instanţa constată şi faptul că pârâtul i-a comunicat reclamantei la data de 18 august 2004 dovada înregistrării garanţiei reale mobiliare cu recomandata nr. 46467.
4. Împotriva acestei decizii reclamanta A.V.A.S. a declarat recurs în termen legal, solicitând modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului şi pe fond admiterea acţiunii şi obligarea pârâtului la plata penalităţilor contractuale solicitate.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea criticilor formulate recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel este nelegală având în vedere interpretarea dată de instanţă prevederilor contractuale precum şi aspectelor legate de principiul respectării cu bună credinţă a convenţiilor asumate.
În acest sens, recurenta reiterează toate apărările invocate prin motivele de apel arătând că obligaţia de la art .9.5. este o veritabilă obligaţie de rezultat, respectiv o obligaţie de a face, care nu a fost executată.
Susţine recurenta totodată că pentru ca obligaţia investiţională să fie considerată realizată, cumpărătorul trebuia să prezinte în termen de 30 zile de la scadenţa prevăzută în anexa 4 certificatul emis de cenzori prin care se confirma operaţiunea în cauză, sub sancţiunea aplicării de penalităţi prevăzute la art. 9.10.1. din contract.
În ceea ce priveşte obligaţia de înregistrare a gajului recurenta arată că aceasta a fost îndeplinită cu întârziere respectiv la 5 iulie 2007 când a primit din partea societăţii scrisoarea de confirmare nr. 46467 din 18 august 2004 emisă de către SC R. SA.
5. Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată constată că recursul este nefondat.
Argumentele recurentei subsumate motivului de nelegalitate invocat, respectiv încălcarea art. 969 C. civ., după care convenţiile legal făcute au putere de lege pentru părţi dar şi pentru instanţă, vizează interpretarea dată de instanţă clauzelor din contract în temeiul cărora a solicitat obligarea intimatului la plata de penalităţi.
Or, sub acest aspect, Curtea constată că articolele din contractul părţilor, în dispută, au un conţinut clar şi precis şi nu dau loc la îndoială sau ambiguitate şi, prin urmare aplicarea lor de judecătorii fondului sau apelului, din perspectiva caracterului său devolutiv, nu este susceptibilă de a fi cenzurată pe calea extraordinară a recursului, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Cu alte cuvinte, Curtea nu constată nicio denaturare în interpretarea clauzelor prevăzute la art. 9.5. şi art. 9.10.1. din contract de natură să impună concluzia încălcării voinţei părţilor.
Astfel obligaţia statuată la art. 9.5. din contract „de a determina societatea să realizeze o anumită cifră de afaceri pe o perioadă de cinci ani de la semnarea contractului" este o obligaţie de diligenţă şi nu o obligaţie de rezultat, distinct de faptul că recurenta, în cadrul controlului postprivatizare cu care este însărcinată prin lege, trebuia să demonstreze în ce măsură hotărârile cumpărătorului şi votul său în adunările generale ale societăţii reprezintă o neexecutare a acestei obligaţii.
Şi clauza de la art. 9.10.1. referitoare la penalităţile datorate de cumpărător în cazul neîndeplinirii obligaţiilor investiţionale este clară şi precisă în sensul că penalităţile de "10% din suma rămasă neinvestită" se referă explicit la nerealizarea investiţiilor or, însăşi recurenta confirma realizarea investiţiilor conform anexei 4 la contract.
În sfârşit, ultimul aspect invocat de recurentă referitor la comunicarea documentelor de înregistrare a garanţiei reale mobiliare, pune în discuţie o chestiune de netemeinicie, pe situaţia de fapt reţinută legată de primirea corespondenţei între părţi, care nu poate face obiectul controlului de legalitate pe calea recursului.
Pentru considerentele mai sus înfăţişate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 260 din 29 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurenta să plătească intimatului pârât N.I. suma de 15000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3343/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3362/2009. Comercial → |
|---|
