ICCJ. Decizia nr. 1069/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1069/2010
Dosar nr. 27954/3/2006
Şedinţa publică de la 16 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată sub nr. 27954/3/2006 la 16 august 2006 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC S.C. SRL cu sediul în Bucureşti a chemat-o în judecată pe pârâta S.C.C. MĂGURELE, cu sediul în corn. Măgurele, Judeţ Ilfov, solicitând ca instanţa să o oblige pe pârâtă la plată sumelor 99.990,43 lei cu titlu de contravaloare lucrări de construcţii şi reparaţii, sumă actualizată cu dobânda legală până la achitarea integrală a debitului şi de 29.354,65 lei cu titlu de dobândă legală aferentă sumei datorate, calculată pentru perioada aprilie 2004 - iulie 2006. A solicitat cheltuieli de judecată.
2. La 5 octombrie 2006, pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a S.A. Ilfov, a Cabinetului Stomatologic Dr. F.D. şi a C.N.P.R. SA - prin D.R. Bucureşti, solicitând ca, în cazul admiterii cererii reclamantei, chemaţii în garanţie să achite contravaloarea lucrărilor de construcţii şi reparaţii aferente locurilor unde îşi desfăşoară activitatea.
Prin sentinţa comercială nr. 7738 din 7 iunie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat-o pe pârâta la plata sumei de 140.697.353 lei cu titlu de contravaloarea lucrări şi dobândă, ca şi la plata sumei de 6.046 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A anulat cererea de chemare în garanţie ca netimbrată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut din raportul de expertiză tehnică efectuată în dosar că C. a preluat în 1974 cu plată C.C. Măgurele, de la aceea dată spaţiile fiind ocupate de poştă, de S.A.F.C.M. A reţinut că pârâta a încheiat cu chematele în garanţie contracte de închiriere care prevedeau drepturi şi obligaţii reciproce, că urmare a sistării furnizării agentului termic în toamna anului 2003 şi la intervenţia C.J. Ilfov, reclamanta a efectuat lucrări pentru asigurarea căldurii şi reparaţii necesare întreţinerii şi funcţionării eficiente a elementelor de construcţie, a căror durată de serviciu expirase, astfel cum a subliniat expertul tehnic.
Din acelaşi raport de expertiză, prima instanţă a reţinut că s-au creat confuzii în privinţa plăţii pentru lucrările efectuate, deoarece P. Măgurele înscrisese din anul 2002 clădirea în anexa nr. 27 a H.G. nr. 930 privind atestarea domeniului public, fără a se mai depune dovezi ulterioare privind preluarea acesteia.
A reţinut şi că lucrările au fost efectuate fără existenţa vreunui contract, dar că expertul a atestat faptul că lucrările au fost urmărite atât de conducerea Cooperativei, cât şi de reprezentantul C.J. Ilfov, construcţia fiind dată în folosinţă chiriaşilor prin procesul-verbal nr. 103 /2004. A reţinut apărările pârâtei despre inexistenţa unor raporturi juridice contractuale, dar şi atitudinea pârâtei care nu a dispus oprirea respectivelor lucrări şi nici nu a contestat efectuarea lor sau contravaloarea.
Prima instanţă a reţinut, de asemenea, că sunt îndeplinite toate condiţiile materiale şi juridice pentru a se aprecia asupra existenţei îmbogăţirii fără justă cauză, admiţând acţiunea în conformitate cu dispoziţiile art. 493, 484, 992, 1073 şi 1486 C. civ.
Faţă de lipsa taxei de timbru aferente cererii de chemare în garanţie a dispus anularea acestei cereri ca netimbrată.
Prin decizia nr. 124 din 6 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul formulat de apelanta pârâtă S.C.C. MĂGURELE, împotriva sentinţei comerciale nr. 7738 din 07 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comerciala, în dosarul nr. 27954/3/2006, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC S.C. SRL şi intimata chemată în garanţie S.A. ILFOV; a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a respins cererea principală, ca neîntemeiată; a înlăturat obligaţia pârâtei de plată a cheltuielilor de judecată în fond; a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate şi a obligat pe intimata reclamantă să plătească apelantei pârâte 8.537,7 lei cheltuieli de judecată în apel.
Având în vedere că apelanta-pârâtă şi-a completat în două rânduri motivele de apel, prin invocarea a două motive de ordine publică relative la inadmisibilitatea acţiunii şi la lipsa calităţii procesuale, Curtea apreciază că se impune tratarea logică a criticilor, în ordinea stabilită de dispoziţiile articolului 137 alin. (1) C. proc. civ., respectiv excepţia de procedură şi mai apoi excepţia de fond.
Astfel, Curtea apreciat critica relativă la nerespectarea dispoziţiilor articolului 720t C. proc. civ., ca neîntemeiată şi a înlăturat-o.
S-a constatat că în convocarea la conciliere directă nu au fost menţionate şi pretenţiile relative la dobândă, însă dobânda este un accesoriu al debitului principal, accesoriu care izvorăşte ex lege şi că pârâta nu poate să se apere susţinând că nu a cunoscut această pretenţie încă din faza concilierii prealabile, câtă vreme dispoziţiile articolului 43 C. com., prevăd că datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc de drept dobânda din ziua când devin exigibile, fiind incident principiul de drept nemo censetur ignorare legem.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat critica neîntemeiată, întrucât cunoaşterea pretenţiei principale implică de drept şi cunoaşterea accesoriului datorat în condiţiile art. 43 C. com.
Curtea a mai reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost invocată de apelanta - pârâtă în raport de H.G. nr. 930/2002, în anexă la care figurează clădirile unde funcţionează Oficiul P.T.T.R., dispensarul şi farmacia la poziţiile nr. 31 şi 32. Conform acestui act normativ, aceste clădiri apar ca aparţinând domeniului public al comunei Măgurele, Judeţul Ilfov şi nu apelantei pârâte.
S-a mai constatat că prima critică este neîntemeiată întrucât apelanta pârâtă nu a indicat în concret care sunt formele de procedură încălcate de instanţa de fond şi care atrag nulitatea relativă a hotărârii în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Critica relativă la respingerea probelor cu interogatoriu şi cu martori şi la consecinţele acestei măsuri în plan probator, deşi strict formal întemeiată, a rămas fără obiect întrucât în apel, dat fiind caracterul devolutiv al căii de atac, au fost administrate probe în completare, printre care şi proba cu interogatoriu, Curtea reţinând că asupra administrării probei cu martori apelanta-pârâtă nu a insistat.
În legătură cu criticile formulate la pct. 2-4, Curtea a apreciat că acestea sunt, de fapt, argumente aduse unei critici unice, referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt în raport de probele administrate şi la greşita aplicare a normelor legale incidente, motiv pentru care le-a grupat, răspunzând prin considerente comune.
S-a considerat că de fond a reţinut în mod corect efectuarea lucrărilor de către intimata - reclamantă, valoarea acestora conform expertizei şi inexistenţa oricărei convenţii în acest sens între părţile litigante, numai că la stabilirea condiţiilor de admisibilitate a lui actio de in rem verso a apreciat în mod eronat şi în contradicţie cu probele administrate că sunt întrunite toate aceste condiţii.
Privitor la condiţiile materiale ale acţiunii îmbogăţirii fără just temei, respectiv mărirea unui patrimoniu, care are drept urmare micşorarea altui patrimoniu, legătura dintre cele două fluctuaţii valorice şi existenţa unei cauze unice a acestei fluctuaţii, Curtea a apreciat că acestea nu sunt îndeplinite. Astfel, deşi instanţa de fond a reţinut textual din constatările făcute în cuprinsul raportului de expertiză existenţa H.G. nr. 930/2002, în anexa căreia complexul comercial figurează ca aparţinând domeniului public al comunei Măgurele, a apreciat că prin efectuarea lucrărilor la acest complex patrimonial apelanta - pârâtă a înregistrat un spor, ignorând faptul că, cel puţin în raport de această hotărâre (care nu s-a dovedit nici măcar a fi atacată în justiţie) şi în lipsa oricărui titlu, care să îi confere apelantei - pârâte cel puţin calitatea de administrator al bunului, nu poate fi reţinută apartenenţa construcţiei la patrimoniul apelantei pârâte.
S-a avut în vedere că în cadrul acţiunii de fată instanţele nu au a stabili existenta şi titularul dreptului de proprietate asupra complexului comercial la care s-au efectuat lucrări, dar pe cale incidentală şi în raport de înscrisurile depuse trebuie determinat dacă acest complex este parte din patrimoniul apelantei - pârâte, pentru că numai în acest fel poate fi antrenată răspunderea titularului. Or, în cauză, pentru considerentele ce preced, H.G. nr. 930/2002 autorizează concluzia că respectiva clădire aparţine domeniului public al comunei Măgurele, Judeţul Ilfov, care este subiect de drept distinct de apelanta - pârâtă.
Pe de altă parte, Curtea a apreciat că nu este îndeplinită nici condiţia de ordin juridic referitoare la lipsa oricărui alt mijloc juridic de acoperire a pagubei suferite de intimata - reclamantă.
Astfel, s-a reţinut că, este o împrejurare necontestată de nici una dintre părţi şi care este prezentată ca o premisă a situaţiei de fapt chiar de intimata - reclamantă că a procedat la executarea lucrărilor ca urmare a solicitării verbale, formulate de Preşedintele C.J. Ilfov. Instanţa de fond era în drept să aprecieze, în raport de aceste probe, că intimata reclamantă a executat lucrările în cadru contractual, în condiţiile art. 36 C. com., respectiv în modalitatea comenzii urmate de executare imediată (care putea fi apreciată chiar ca o stipulaţie pentru altul), iar pentru a-şi acoperi prejudiciul avea la îndemână în principal acţiunea ex contractu, împotriva cocontractantului şi numai în lipsa acesteia putea uza de actio de in rem verso.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC S.C. SRL BUCUREŞTI, care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 alin. (6), (7) şi (9) C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susţine următoarele:
1. Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normei juridice la situaţia de fapt rezultată din probe (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Recurenta susţine că prima instanţă a stabilit în mod just, în baza probatoriului administrat în cauză, îmbogăţirea fără justă cauză a C.C. MĂGURELE, fiind întrunite în mod cumulativ condiţiile constând în mărirea unui patrimoniu prin dobândirea unei valori apreciabile în bani, micşorarea unui patrimoniu ca o consecinţă a măririi altuia, existenţa unei legături între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea celuilalt, lipsa unei clauze legitime şi absenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite.
Cu toate acestea, în mod nelegal, consideră recurenta, instanţa apelului a apreciat că una din condiţiile menţionate nu este îndeplinită şi anume, aceea a măririi unui patrimoniu în detrimentul celuilalt, motivat de faptul că „nu se poate conchide ferm asupra apartenenţei bunului la patrimoniul apelantei – pârâte”.
Se susţine că acest aspect este contrazis de toate probele aflate în dosar şi care nu au fost analizate cu temeinicie (faptul că pârâta şi-a arogat calitatea de proprietari a construcţiei, de beneficiar al lucrărilor, documentaţia pusă la dispoziţia expertului tehnic în construcţii şi a celui contabil, faptul că este titulara mai multor contracte de închiriere).
De asemenea, recurenta consideră că H.G. nr. 930/2002 invocată de instanţa de apel, în motivarea deciziei, nu este însoţită de dovezi ulterioare, privind preluarea cooperativei; din dovezi a rezultat că imobilul nu face parte din inventarul aparţinând P. sau C.L.O. Măgurele (probe neanalizate în cauză).
Susţinând că nu au fost avute în vedere toate mijloacele de apărare care erau esenţiale pentru dezlegarea pricinii, recurenta concluzionează că decizia este nelegală.
În fine, se apreciază că dispoziţiile art. 36 C. com., nu au incidenţă în cauză, neexistând între părţi un contract care să justifice o eventuală acţiune ex contractum.
2. Hotărârea instanţei de apel conţine motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), în condiţiile în care se motivează că nu se poate stabili cu precizie apartenenţa imobilului la patrimoniul C.C. Măgurele, iar pe de altă parte consideră că pârâta nu are calitate procesuală pasivă confirmând faptul că este titulara obligaţiei ce formează conţinutul raportul juridic dedus judecăţii.
3. Decizia atacată este nelegală întrucât s-a acordat mai mult decât s-a cerut s-au ceea ce nu s-a cerut [(art. 304 alin. (6) C. proc. civ.)].
Recurenta susţine că, deşi în apel nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanţa a dispus obligarea sa, încălcându-se principiul disponibilităţii şi prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
De asemenea, se consideră că instanţa de apel nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., neexercitându-se rolul activ al instanţei astfel încât, pentru aflarea adevărului, trebuia să dispună suplimentarea probatoriilor.
La data de 4 mai 2009, recurenta a dispus o completare la recursul declarat prin care, în subsidiar a invocat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 930/2002 şi a invocat, suplimentar, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., considerând că instanţa a ignorat faptul că pârâta s-a comportat în permanenţă ca proprietar al imobilului şi a achitat contravaloarea centralei termice ceea ce i-a creat în permanenţă reprezentarea că intimata este proprietara imobilului.
Prin întâmpinare, intimata a invocat nulitatea recursului în raport de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia atacată în raport de criticile invocate de recurentă, Înalta Curte Constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se impune a se arăta că instanţa de recurs va lua în examinare numai criticile ce vizează strict criticile de nelegalitate, fără a fi luate în considerare acele critici ce se referă la probele administrate în cauză ori la aprecierea dată valorii acestora.
Aşa fiind, se constată că instanţa de apel a statuat în mod corect asupra neîndeplinrii cumulative a condiţiilor materiale şi juridice ale „actio de in rem verso”, astfel încât să se poată dispună restituirea contravalorii lucrărilor efectuate la C.S. Măgurele.
Astfel, pentru a fi admisibil demersul judiciar al reclamantei, întemeiat pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză, se impunea ca mărirea să se producă în patrimoniul pârâtei, astfel spus ca imobilul căruia i s-au adus o serie de îmbunătăţiri (prin lucrări de construcţii, reparaţii, etc.), să facă parte din patrimoniul acesteia.
Ori, în cauză s-a statuat că imobilul în discuţie nu face parte din patrimoniul pârâtei, în contextul în care prin H.G. nr. 930/2002, emisă baza Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică s-a atestat apartenenţa acestuia la domeniul public al comunei Măgurele, Judeţul Ilfov, neavând relevanţă faptul că nu s-a produs o predare, preluare efectivă sau că bunul nu figurează, încă în inventarul acesteia.
Mai mult, prin actele noi depuse în baza art. 305 C. proc. civ., nu s-a reuşit a se contracara cele reţinute de instanţa anterioară cu privire la îndeplinirea condiţiei măririi patrimoniului pârâtei ca o consecinţă a micşorării patrimoniului reclamantei, respectiv lămurirea apartenenţei bunului în patrimoniul pârâtei.
De asemenea, este nefondată şi critica potrivit cu care ar fi îndeplinită una din principalele condiţii juridice ale acţiunii îmbogăţirea fără just temei, aceea a absenţei oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite.
În contextul în care reclamanta nu a contestat faptul că a procedat la executarea lucrărilor ca urmare a unei solicitări verbale din partea Preşedintelui C.J. Ilfov, pe bună dreptate instanţa a dat eficienţă prevederilor art. 36 C. com., constatând că lucrările s-au efectuat în cadru contractual.
În atare situaţie, recurenta avea la îndemână, în principal, o acţiune ex contractu pentru a-şi recupera contravaloarea lucrărilor (construcţii, reparaţii, etc.)
2. Decizia atacată nu cuprinde motive contradictorii şi nici străine de natura pricinii, nefiind fondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În considerentele deciziei instanţa a explicitat în mod amplu motivele pentru care a considerat că pârâta are calitate procesuală pasivă, într-o înlănţuire logică ce nu lasă loc de interpretări, motiv pentru care concluzia recurentei nu poate fi reţinută.
3. Nici motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi primit, în condiţiile în care partea introductivă a încheierii din 13 februarie 2009, în care au fost consemnate dezbaterile, s-a consemnat cererea apelantei – reclamante prin care a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, inclusiv a onorariului de expert.
4. Deşi recurenta a invocat, în termen, printr-o cerere de completare, motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că argumentele aduse în dezvoltarea acestuia privesc de fapt, aspecte ce ţin de o eventuală netemeinicie a deciziei motiv pentru care, în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.
În privinţa pretinsei încălcări a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) şi 6 C. proc. civ., se constată că instanţa de apel a dat eficienţă atât principiului disponibilităţii părţii faţă de cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi, totodată, a manifestat rol activ pe tot parcursul procesului, administrând probatoriile pe care le-a considerat necesare şi utile cauzei.
Cu privire la solicitarea subsidiară, aceea de nelegalitate a H.G. nr. 930/2002, cum recurenta nu a mai susţinut-o nici cu prilejul dezbaterilor şi nici prin concluziile scrise, instanţa nu are a se mai pronunţa.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 124 din 6 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 1043/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1088/2010. Comercial → |
|---|
