ICCJ. Decizia nr. 1088/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1088/2010
Dosar nr. 719/86/2006
Şedinţa publică de la 17 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 25 iunie 2006 reclamanta SC C.F. IAŞI – G.C. SA Iaşi a chemat în judecată pe pârâta SC A.M.G. – G. SRL solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 211.495,16 lei debit total, ce se compune din suma de 184.593,99 lei restanţă la plată şi de 26.901,17 lei dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta SC A.M.G. – G. SRL – Adâncata, a arătat că acţiunea este întemeiată doar în parte, în limita sumei de 69.644,80 lei.
Totodată, a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 257.399,39 lei cu titlu de contravaloare servicii exploatare masă lemnoasă, realizate în baza Acordului de asociere din 7 iunie 2002 în favoarea reclamantei, cu compensarea datoriilor reciproce, în limita sumei mai mici, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a formulat şi cerere de chemare în garanţie a R.N.P.R. – D.S. Suceava pentru ca, în măsura în care vă cădea în pretenţii, aceasta să fie obligată să suporte contravaloarea cheltuielilor de exploatare.
Prin sentinţa nr. 3103 din 16 octombrie 2008 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, s-a admis în parte acţiunea reclamantei fiind obligată pârâta la plata sumelor de 171.023 lei Ron preţ şi 36.350 lei Ron cu titlu de dobânzi şi la 10.350 lei cheltuieli de judecată.
Totodată, s-au respins, ca nefondate, cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere contractul încheiat între părţi şi cele 8 facturi neachitate de către pârâtă în urma exploatării şi valorificării masei lemnoase pusă la dispoziţie de către reclamantă împreună cu D.S. Suceava.
Referitor la cererea reconvenţională s-a reţinut că pretenţiile pârâtei exced contractului, încât potrivit art. 969 C. civ., nu pot fi acordate, iar cât priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă a fost respinsă, deoarece nu s-a făcut dovada existenţei unui raport juridic între părţi.
Apelul formulat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 54 din 15 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal şi, ca urmare, hotărârea a fost schimbată în parte, în sensul că cererea reconvenţională a fost admisă, iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 287.861,6 lei, şi au fost compensate datoriile reciproce până la concurenţa sumei de 80.488,60 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a încheiat cu D.S. Suceava două contracte nr. 114655 şi nr. 114656 din 20 septembrie 2002 având ca obiect furnizare masă lemnoasă oferită pentru compensarea lucrărilor de construcţii montaj al drumurilor forestiere.
Între părţi s-a încheiat, la data de 7 iunie 2002, un acord de asociere în vederea realizării investiţiilor „drumuri forestiere” din O.S. Iacobeni şi D.C., a căror contravaloare s-a stabilit că se va achita prin furnizarea masei lemnoase, conform contractelor nr. 114655 şi nr. 114656.
Având în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat la fond şi suplimentul la această expertiză, rezultă că S.C.C.F. G.C. a facturat către SC A.M.G. – G. SRL contravaloare masă lemnoasă în cantitatea şi la preţul la care D.S. Suceava a facturat către S.C.C.F. G.C. SA, şi cum în contractele dintre R. şi S.C.C.F. G.C. SA - nr. 114656 şi nr. 114655, s-a menţionat că obiectul contractului este „masă lemnoasă pe fir”, s-a concluzionat că, în condiţiile în care reclamanta solicită contravaloarea masei lemnoase, corect stabilită de prima instanţă, aceasta trebuie să suporte contravaloarea lucrărilor de exploatare, lucrări efectuate în contrapartidă, de către pârâtă.
Neadmiterea cererii reconvenţionale ar conduce la situaţia nerespectării acordului de asociere şi la îmbogăţirea fără justă cauză a reclamantei (care încasează contravaloarea materialului lemnos fără a achita contravaloarea lucrărilor de exploatare a acestuia), astfel că soluţia primei instanţe este greşită în ceea ce priveşte cererea reconvenţională.
La 3 iunie 2009, SC A.M.G. – G. SRL, apelantă în dosarul nr. 719/86/2006 al Curţii de Apel Suceava, a solicitat, baza art. 2812 C. proc. civ., completarea dispozitivului Deciziei nr. 54 din 15 aprilie 2009 în sensul ca instanţa să se pronunţe şi cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate.
Şi-a motivat cererea, arătând că prin decizia nr. 54 din 15 aprilie 2009 s-a admis apelul declarat de SC AMG Grup SRL împotriva sentinţei nr. 3103 din 16 octombrie 2008 a Tribunalului Suceava, în sensul că s-a admis cererea reconvenţională formulată de apelantă, menţinându-se celelalte prevederi ale sentinţei. Că instanţa de apel nu s-a pronunţat, din greşeală, cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate de apelantă, cu cererea reconvenţională, atât la fond cât şi în apel, cheltuieli justificate cu chitanţele depuse.
Prin decizia nr. 88 din 15 iunie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de completare dispozitiv a deciziei nr. 54 din 15 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. 719/86/2006, formulată de petenta SC A.M.G. – G. SRL, intimaţi fiind SC C.F. IAŞI – G.C. SA IAŞI şi R.N.P. R. – D.S. Suceava.
A completat dispozitivul deciziei în sensul că a obligat intimata - reclamantă să plătească apelantei - pârâte suma de 10.548 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că, prin decizia nr. 54 din 15 aprilie 2009, Curtea de Apel a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa nr. 3103/2008, a admis cererea reconvenţională, dispunând compensarea datoriilor reciproce şi a menţinut celelalte prevederi ale sentinţei, fără a se pronunţa cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate de apelantă.
Raportat la această situaţie, instanţa a reţinut că sunt incidente prevederile art. 2812 C. proc. civ., cererea apelantei putând fi soluţionată şi pe această cale şi nu numai a recursului.
Faptul că instanţa de apel a menţinut prevederile sentinţei referitoare la modul de soluţionare a acţiunii, nu poate fi interpretat în sensul că s-ar fi pronunţat implicit şi cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de apelantă.
Împotriva deciziei nr. 54 din 15 aprilie 2009, reclamanta a formulat recurs, înregistrat sub nr. 719/86/2006, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut că hotărârea cuprinde motive sumare şi contradictorii, instanţa a schimbat înţelesul şi natura actului juridic dedus judecăţii şi a încălcat şi aplicat greşit legea, fiind lipsită de rol activ în aflarea adevărului.
A arătat, în esenţă, după un scurt istoric al situaţiei de fapt că în baza celor două contracte de furnizare masă lemnoasă pe picior (nr. 14655/2002 şi nr. 14656/2002) oferită pârâtei în contrapartidă pentru construcţia drumurilor forestiere la Ş.I. şi M.M.B.R., O.S. Dorma Candrenilor, R.N.P. prin D.S. Suceava şi reclamanta au pus la dispoziţia pârâtei masa lemnoasă pe fir, conform A.P.V., iar beneficiarul SC A.M.G. – G. SRL s-a obligat să exploateze şi să valorifice masa lemnoasă şi să plătească reclamantei contravaloarea masei lemnoase pe picior, clauze neechivoce şi clare, neexistând nicio clauză contractuală în sensul pretins de pârâtă prin cererea reconvenţională.
Deci, pârâta nu are niciun temei legal sau contractul pentru a i se acorda despăgubiri, reprezentând contravaloarea manoperei de exploatare a masei lemnoase ce i-a fost pusă la dispoziţie.
Dacă ar fi existat obligaţii de natura celor invocate de către pârâtă atunci, conform dispoziţiilor Codului fiscal [(art. 155 alin. (2)] facturarea unor asemenea pretenţii trebuia făcută cel mai târziu până la sfârşitul lunii în care prestarea de servicii pretinse ar fi fost efectuată, sens în care susţine că dreptul la acţiune s-a şi prescris, instanţa reţinând greşit că nu s-a formulat o astfel de excepţie.
Din concluziile expertizei contabile a rezultat că cererea reclamantei pentru plata facturilor restante la plată este întemeiată, în schimb facturile emise de pârâtă sunt unilaterale, nu au la bază prevederi contractuale şi nici acordul reclamantei.
Prin decizia atacată instanţa de apel nu a făcut decât să consemneze sintetic cererile părţilor, să preia motivarea sentinţei apelate, a motivelor din cererea de apel, întâmpinările SC C.F. IAŞI G.C.” S.A., respectiv concluziile scrise, făcând o sumară dezbatere a probei cu expertiza contabilă şi suplimentul la această expertiză, fără să facă trimitere la obiecţiunile la expertiza contabilă şi nici la opinia expertului contabil asistent desemnat de parte.
Totodată, instanţa nu a dat valoare adresei nr. 14829 din 10 mai 2008 a R.N.P. prin D.S. Suceava către Biroul fond forestier, ca răspuns la adresa Tribunalului Suceava cu privire la expertiza contabilă, opinie ce a fost înaintată Tribunalului Suceava la 12 mai 2008 cu adresa nr. 2849/2008.
Împotriva deciziei nr. 88 din 15 iunie 2009 reclamanta a formulat recurs la 29 iulie 2009, înregistrat sub nr. 748/39/2009, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut nelegalitatea acesteia deoarece, în cauză, nu erau întrunite cerinţele art. 2812 C. proc. civ., din actele dosarului rezultând că partea adversă nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel încât nu se poate reţine că instanţa ar fi omis să le acorde.
Prin încheierea din 17 februarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis excepţia de conexitate şi a dispus conexarea dosarului nr. 748/39/2009 la dosarul nr. 719/86/2006, având în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 164 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând recursurile prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate se constată că sunt nefondate.
Astfel, în privinţa nelegalităţii deciziei nr. 54 din 15 aprilie 2009, analizând motivele de fapt în ordinea indicării motivelor de drept, se constată în privinţa primului motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a răspuns la toate motivele de apel şi apărările formulate de părţi, în limitele învestirii primei instanţe, concluzia trasă cu privire la temeinicia apelului formulat de pârâtă doar în ceea ce priveşte cererea reconvenţională fiind în concordanţă cu analiza întregului material probator la care s-a raportat şi nu numai la probele la care face referire strictă recurenta, aşa cum rezultă din cele expuse anterior, instanţa nefiind obligată să răspundă fiecărui argument al părţii din perspectiva aprecierii fiecărei probe.
Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea obligaţiei instanţei dedusă din art. 261 C. proc. civ., corelat cu art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., astfel încât acest motiv este neîntemeiat.
În privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că instanţa de apel a avut în vedere interpretarea coroborată a clauzelor convenţiei, cu respectarea, totodată, a dispoziţiilor art. 970 alin. (2) C. civ., potrivit cărora o convenţie obligă nu numai la ceea ce este expres prevăzut în conţinutul său, ci la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa, astfel încât, având în vedere contractul de asociere încheiat între părţi, astfel cum este el reglementat şi prin art. 251 C. com., potrivit cu care scopul asocierii a constat în realizarea în comun a unei investiţii, la care reclamanta urma să realizeze lucrările de construcţie a drumurilor forestiere, iar pârâta să exploateze materialul lemnos, oricare dintre activităţile ce implicau cheltuieli, presupuneau totodată şi desocotirea părţilor.
Prin urmare, nu se poate reţine nici ipoteza denaturării conţinutului convenţiei, nici a conţinutului obligaţiilor asumate, motivul de recurs fiind, deci, nefondat.
Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru argumentele deja arătate nu se poate reţine încălcarea art. 969 C. civ.
Referitor la obligaţia pârâtei de a emite facturi într-un anumit termen, aceasta constituie o obligaţie fiscală şi nu contractuală, iar neîndeplinirea ei atrage sancţiuni de natură fiscală care nu înlătură răspunderea contractuală, instanţa de apel neputându-se însă substitui voinţei părţilor în lipsa unei clauze de agravare a răspunderii pentru neîndeplinirea unei astfel de obligaţii.
Izvorul răspunderii părţii se află în convenţie şi dreptul la acţiune nu s-a prescris având în vedere termenul general de 3 ani care a început să curgă de la data efectuării prestaţiilor.
În fine, s-a mai invocat şi încălcarea rolului activ al instanţei, dar nici din această perspectivă nu se poate reţine nelegalitatea hotărârii, instanţa administrând toate probele considerate utile şi concludente pentru aflarea adevărului judiciar.
În privinţa recursului declarat împotriva deciziei nr. 88 din 15 iunie 2009, s-a invocat ca prim motiv art. 304 pct. 6 C. proc. civ., dar se constată netemeinicia criticii subsumată acestui motiv, deoarece obiectul deciziei atacate îl constituie tocmai cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 54 din 15 aprilie 2009, limite în care instanţa s-a şi pronunţat, acordând ceea ce s-a cerut, la dosar existând şi dovada faptului că apelanta - pârâtă a solicitat cu ocazia formulării apelului şi cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel, soluţionând apelul, a omis a se pronunţa asupra cererii accesorii, situaţie ce atrage aplicarea art. 2812 C. proc. civ., astfel că, nu este întemeiat nici cel de al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, aplicând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate.
Văzând art. 274 C. proc. civ. Recurenta - reclamantă va fi obligată să plătească intimatei - pârâte SC A.M.G. - G. SRL Suceava suma de 886,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de deplasare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC C.F. IAŞI – G.C. SA, împotriva deciziei Curţii de Apel Suceava nr. 54 din 15 aprilie 2009 şi deciziei Curţii de Apel Suceava nr. 88 din 15 iunie 2009, ca nefondate.
Obligă recurenta să plătească intimatei – pârâte SC A.M.G. – G. SRL Suceava suma de 886,60 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1069/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1114/2010. Comercial → |
|---|
