ICCJ. Decizia nr. 1184/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1184/2010
Dosar nr. 3117/40/2007
Şedinţa publică de la 13 aprilie 2010
Deliberând asupra recursurilor comerciale de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa nr. 892 din 9 septembrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 3117/40/E/2007, Tribunalul Botoşani a respins excepţiile invocate în cauză, precum şi cererea de intervenţie forţată a B.C.R. SA, sucursala Botoşani; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC B.C. SRL BOTOŞANI în contradictoriu cu pârâţii B.C.R. A., sucursala Botoşani şi B.C.R. SA, sucursala Botoşani şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 46.751,69 lei, din care a constatat achitată suma de 35.800,54 lei.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că reclamanta a solicitat, prin cererea introductivă, obligarea pârâtei B.C.R. A., sucursala Botoşani la plata sumei de 308.328,11 lei cu titlu de despăgubiri, motivat de faptul că din anul 2004 a fost proprietarul unui imobil situat în Botoşani, Calea Naţională, preţul fiind achitat printr-un credit bancar acordat de B.C.R. SA, sucursala Botoşani, credit garantat cu un drept de ipotecă asupra imobilului, motiva pentru care a fost încheiată poliţa de asigurare cu pârâta, drepturile rezultate din contractul de asigurare fiind cesionate în favoarea băncii creditoare. Contractul de asigurare a fost reînnoit anual. Tot în cursul anului 2004, imobilul astfel achiziţionat a fost lotizat în 11 loturi, cinci fiind vândute, cu acordul băncii creditoare, către SC C.C.C. SA BOTOŞANI, cumpărătorul înţelegând să preia şi sarcina ipotecii. Cu toate că o parte din imobil a fost înstrăinată, s-a continuat plata primelor de asigurare aşa cum s-a convenit iniţial, justificat de interesul direct al conservării valorii clădirii, datorită contractului de ipotecă. În anul 2006, întreaga clădire, atât partea care a rămas în proprietatea sa, cât şi cea vândută, a fost distrusă de un incendiu, fapt anunţat asigurătorului; valoarea prejudiciului a fost stabilită printr-o expertiză, suma rezultată fiind recunoscută de pârâtă, dar, în urma cererii de despăgubire, pârâta a achitat doar suma de 35.800,54 lei, ceea ce a determinat promovarea acţiunii pentru restul sumei.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, lipsa calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei de interes, motivat de faptul că reclamanta nu este decât în parte proprietar al imobilului distrus în incendiu, astfel încât nu poate pretinde despăgubiri pentru partea asupra căreia nu mai este proprietar. Pe fond, solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiate.
Printr-o altă cerere, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a B.C.R. SA, sucursala Botoşani, motivat de faptul că drepturile cuvenite în baza contractului de asigurarea au fost cedate acestei societăţi. B.C.R. SA, sucursala Botoşani, a solicitat respingerea acestei cereri, arătând că nu are nicio pretenţie asupra pârâtei care să derive din contractul de asigurare.
Excepţiile invocate de pârâtă au fost respinse, judecătorul fondului reţinând existenţa calităţii procesuale active şi pasive, precum şi interesul în promovarea acţiunii în raport de contractul de asigurare în care reclamanta are calitatea de asigurat, iar pârâta pe cea de asigurător.
Pe fondul cauzei, judecătorul a apreciat temeinicia doar în parte a pretenţiilor reclamantei, cu următoarele considerente: în poliţa de asigurare a fost identificat bunul asigurat ca fiind „fabrica de textile” din Calea Naţională şi, deci, doar cu privire la acest bun se poate solicita despăgubirea, poliţa neputând fi extinsă la alte bunuri ce nu au fost expres menţionate ca fiind asigurate. În raport de această reţinere, coroborat cu raportul de expertiză efectuat în cauză, judecătorul fondului a acordat despăgubirea corespunzătoare bunului asigurat.
Totodată, judecătorul a respins cererea de intervenţie voluntară formulată de reclamantă, reţinând că simpla menţionare din poliţa de asigurare că toate drepturile decurgând din acea poliţă se cesionează în favoarea B.C.R. SA, sucursala Botoşani, nu întruneşte condiţiile de valabilitate ale unui contract de cesiune de creanţă, lipsind în primul rând manifestarea de voinţă a cesionarului, ce putea fi concretizată prin semnătură.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta, cât şi pârâta.
Reclamanta a solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei de fond în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la întreaga sumă, criticând sentinţa prin faptul că judecătorul nu a observat că poliţa privea întregul imobil, dorindu-se menţionarea doar a acelor obiective din vecinătate care prezentau risc ridicat de producere a evenimentului asigurat, respectiv clădirea în care se aflau depozitate mase plastice, şi care a fost înstrăinată; a mai susţinut că sintagma „fabrică de textile” înscrisă în contractul de asigurare nu individualizează bunul asigurat, ci se referă la tipul de activitate desfăşurată în locaţia respectivă, aspect care conduce la concluzia că s-a intenţionat asigurarea tuturor clădirilor, ce formează un complex funcţional; a apreciat în consecinţă ca fiind greşită reţinerea judecătorului fondului în sensul că la data producerii riscului asigurat, era asigurat doar partea din imobil rămasă în proprietatea reclamantei.
Pârâta a solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, menţionând că raportul de expertiză a fost lacunar, fiind indicate anume operaţiuni, cantităţi de materiale şi manopere aferente, reţinute de expert şi care nu erau necesare readucerii bunului afectat în starea iniţială.
Prin decizia nr. 158 din 15 decembrie 2008, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins apelurile ca nefondat. Completul de apel a reţinut, în esenţă, că nu pot fi reţinute criticile reclamantei, judecătorul fondului reţinând corect că la data producerii riscului asigurat poliţa viza doar Fabrica de textile, neputând fi extinsă răspunderea asigurătorului la alte imobile, aspecte relevate şi de expertize dispusă în cauză; în ce priveşte apelul pârâtei, s-a reţinut că soluţia judecătorului fondului se bazează pe concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, ale cărui concluzii sunt în concordanţă cu situaţia de pe teren, nefiind probată o situaţie contrară.
Atât reclamanta cât şi pârâta au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate de completul de apel.
Reclamanta SC B.C. SRL BOTOŞANI a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Reclamanta a criticat hotărârile pronunţate în cauză sun aspectul greşitei interpretări a actului juridic dedus judecăţii, menţionând că instanţele inferioare au apreciat eronat cu privire la obiectul contractului de asigurare, probele administrate relevând faptul că şi după lotizarea şi vânzarea parţială a bunului asigurat, s-a continuat plata primei de asigurare la acelaşi nivel ca cel stabilit iniţial. În acest sens, menţionează o adresă emisă de B.C.R. SA, sucursala Botoşani, prin care se comunică intimatei B.C.R. A. SA, sucursala Botoşani, împrejurarea lotizării şi vânzării unei părţi din imobilul ipotecat, cu precizarea că rămâne reclamantei obligaţia de asigurare a întregului imobil, ipotecat pentru creditul asigurat. Totodată, menţionează că în cuprinsul contractului de asigurare se menţionează la rubrica „locaţia bunurilor asigurate” este individualizat întregul imobil, cu toate corpurile de clădire şi terenul aferent, menţionarea obiectivelor din vecinătate fiind efectuată doar în scopul evaluării corecte a riscului asigurat. De asemenea, menţionează că înscrierea sintagmei „fabrică de textile” nu a avut scopul de a desemna un singur corp de clădire, ci a reprezentat o denumire generică, pornind de la activitatea principală desfăşurată în locaţia respectivă, în condiţiile în care toate clădirile formează un complex funcţional a cărui activitate principală o constituie confecţionarea de produse. În acest sens, în poliţa de asigurare încheiată în anul 2005 s-a menţionat la rubrica „amplasarea bunului asigurat” doar „hală de producţie”, fără a se mai consemna tipul de activitate.
Plecând de la aceste critici, reclamanta susţine că nu se poate face o interpretare corectă a contractului de asigurare decât în interdependenţă cu contractul de credit bancar, încheierea contractului de asigurare fiind o condiţie indispensabilă pentru acordarea creditului. Mai susţine că între societatea care a cumpărat o parte din imobil şi intimata B.C.R. A,SA, sucursala Botoşani, nu există nici un raport juridic, concluzia care se impune fiind acea că tot reclamanta a avut obligaţia de a asigura bunurile ipotecate ca o garanţie a restituirii integrale a creditului acordat.
În şedinţa publică din data de 13 aprilie 2010, reclamanta a invocat, ca motiv suplimentar de recurs de ordine publică excepţia nulităţii absolute a deciziei recurate în raport de faptul că această hotărâre s-a pronunţat în contradictoriu cu o altă parte decât cea care a figurat în dosarul de fond. Sub acest aspect, arată că la fond cererea a fost îndreptată împotriva B.C.R. A. SA, sucursala Botoşani, în timp ce apelul a fost declarat de SC B.C.R. A. SA.
Pârâta SC B.C.R. A. SA a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârilor pronunţate în cauză în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că suma ce a fost achitată reclamantei, cu titlu de despăgubire nu a inclus contravaloarea TVA şi profitul unităţii reparatoare, sume ce nu au fost achitate de reclamantă, aceasta nesuferind, în consecinţă, o diminuare a patrimoniului cu aceste valori.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate, se reţin următoarele:
Recursul declarat de reclamantă este apreciat, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs de ordine publică privind nulitatea deciziei pronunţate de completul de apel este nefondat, fiind reţinut că potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt desmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale. Totodată, art. 41 alin. (2) C. proc. civ., prevede că asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. În lumina acestor prevederi legale, acţiunea introductivă a fost corect formulată în contradictoriu cu sucursala din Botoşani SC B.C.R. A. SA, acesta putând sta în proces cu o calitate procesuală pasivă. În această calitate procesuală şi acţionând ca un mandatar al societăţii mamă, SC B.C.R. A. SA, singura entitate cu personalitate juridică, sucursala şi-a formulat apărările faţă de pretenţiile reclamantei.
Promovarea căii de atac presupune, însă, o calitate procesuală activă, calitate ce nu poate fi deţinută de sucursală, conform textelor legale menţionate anterior. În consecinţă, în mod legal apelul a fost formulat de societatea mamă SC B.C.R. A. SA, mandantul ale cărui interese au fost reprezentate în faţa instanţei de fond de către sucursala fără personalitate juridică, chemată în judecată de reclamantă.
În consecinţă, aceste motive de recurs de ordine publică va fi înlăturat.
În ce priveşte celelalte critici formulate de reclamantă, se impune mai întâi precizarea că acestea pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Acesta critici nu pot fi reţinute, pentru următoarele considerente: se apreciază că atât completul de apel, cât şi judecătorul fondului au interpretat corect actul juridic dedus judecăţii, respectiv clauzele contractului de asigurare. Din această perspectivă, raportat la clauzele contractuale, se reţine că părţile au asigurat un singur corp de clădire, astfel cum acesta a fost identificat în contract. Astfel, este înlăturată susţinerea reclamantei în sensul că ar fi fost asigurat întregul complex, simpla menţiune a adresei poştale în rubrica destinată „locaţiei asigurate” nefiind suficientă pentru a contura o asemenea concluzie. Se impune deci o analiză coroborată a prevederilor contractuale. Din această analiză, se observă că la capitolul în care este necesară identificarea clădirii, este identificată o singură clădire, fără a se face vreo menţiune cu privire la existenţa mai multor clădiri care să fie acoperite prin asigurare. Coroborând aceste clauze cu cele care identifică tipul activităţii desfăşurate în locaţie, se ajunge la concluzia de înlăturare a susţinerii reclamantei în sensul că tot ansamblul este unul funcţional, asigurând desfăşurarea acestei activităţi de producţie. În măsura în care această susţinere ar fi fost reală, nu ar fi fost posibilă vânzarea unora din clădirile achiziţionate iniţial de reclamantă, fără a fi afectată chiar activitatea de producţie. Or, în măsura în care această vânzare a avut loc, se constată că nu toate clădirile erau afectate activităţii de producţie, astfel încât să poată fi privite ca un tot unitar.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea reclamantei referitoare la interpretarea contractului de asigurare în interdependenţă cu contractul de credit bancar. Contractul de asigurare a fost încheiat doar între reclamantă şi pârâta SC B.C.R. A. SA, sucursala Botoşani, SC B.C.R. SA nefiind parte. De altfel, aceasta a fost şi susţinerea SC B.C.R. SA, care a solicitat să se constate lipsa calităţii sale procesuale pasive, excepţie admisă de judecătorul fondului, acesta constatând că simpla menţiune în contractul de asigurare cu privire la cesiunea drepturilor decurgând din poliţă către SC B.C.R. SA nu întruneşte condiţiile de valabilitate ale unui contract de cesiune. Aceste considerente nu au fost criticate de reclamantă în căile de atac, rezultând că reclamanta a achiesat la aceste punct de vedere. De altfel, drepturile băncii de despăgubire în cazul neplăţii la scadenţă a ratelor de credit nu se realizează prin raportare la contractul de asigurare, ci prin raportare la contractul de ipotecă, prin executarea silită a bunurilor ipotecate. În consecinţă, se reţine că nu există o interdependenţă între cele două contracte, contractul de asigurare urmând a fi interpretat potrivit voinţei părţilor semnatare.
Se reţine, totodată, că în contractul prin care reclamanta a vândut o parte din imobilul pentru care a fost acordat creditul bancar se menţionează expres preluarea de către cumpărător a preluării ipotecii pentru întreaga sumă pentru care a fost acordat creditul. În acest condiţii, acceptând punctul de vedere al reclamantei cu privire la existenţa unei interdependenţe între actele încheiate pentru acordarea creditului bancar, se pune problema dacă reclamanta mai avea calitatea de a încheia contractul de asigurare pentru bunurile ipotecate, în condiţiile în care ipoteca a trecut la cumpărătorul bunurilor. În consecinţă, este înlăturată şi critica reclamantei referitoare la inexistenţa unui raport juridic obligaţional între cumpărătorul clădirilor şi asigurător, pârâta din prezenta cauză. În situaţia în care contractul de vânzare cumpărare precizează expres că acest cumpărător preia şi ipoteca asupra bunurilor, se impunea încheierea contractului de asigurare pentru aceste bunuri între cumpărător şi un asigurător, nemaiexistând o obligaţie a reclamantei de asigurare pentru acestea.
Pe de altă parte, reclamanta nu poate asigura decât bunuri pentru care justifică un titlu legal de deţinere. Or, pentru bunurile vândute nu mai deţine nici un titlu valabil care să justifice acoperirea lor prin contractul de asigurare. Simpla existenţă a contractului de credit nu este suficientă pentru a contura aplicarea clauzelor contractului de asigurare pentru toate clădirile, cu referire expresă la cele care nu mai erau în proprietatea reclamantei.
Se reţine, de asemenea, că potrivit condiţiilor generale de asigurare, asiguratul este persoana titulară a interesului asigurat, fiind menţionat expres că dacă interesul nu derivă din dreptul de proprietate, asiguratul va preciza explicit acest interes în contractul de asigurare. Se precizează, totodată, expres că asiguratul are obligaţia să notifice asigurătorului înstrăinarea bunurilor asigurate în termen de 15 zile de la data înstrăinării. În speţă, în contractul de asigurare reclamanta îşi invocă o calitate de proprietar al bunurilor asigurate, nefiind dovedit că a notificat pârâtei înstrăinarea unora din clădirile asigurate. Coroborând aceste aspecte, se apreciază că intenţia părţilor a fost acea de a fi asigurare doar clădirile ce erau în proprietatea reclamantei, aceasta neputându-şi aroga calitatea de proprietar asupra bunurilor faţă de care nu mai deţine o asemenea calitate.
Pentru considerentele reţinute şi constatându-se că decizia pronunţată de completul de apel este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză de reclamantă va fi respins ca nefondat.
În ce priveşte recursul declarat de pârâtă, se reţine că criticile formulate de această parte împotriva deciziei pronunţate de completul de apel nu se subsumează unor critici de nelegalitate, fiind, în fapt, critici de netemeinicie ale acestei hotărâri, prin raportare la probele administrate, respectiv cu privire la modul în care a fost stabilită întinderea obligaţiei de plată a acesteia. Or, potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
În raport de lipsa unor motive de nelegalitate, conform textului legal menţionat, se va constata nulitatea cererii de recurs formulate de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta SC B.C. SRL Botoşani împotriva deciziei nr. 158 din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ fiscal.
Constată nulitatea cererii de recurs declarat de pârâta B.C.R. A. SA Bucureşti, pentru sucursala Botoşani, împotriva aceleiaşi decizii în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1114/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1283/2010. Comercial → |
|---|
