ICCJ. Decizia nr. 1233/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1233/2010
Dosar nr. 9779/1/2009
Şedinţa publică de la 14 aprilie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3086 din 25 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a anulat ca insuficient timbrat recursul reclamanţilor B.D.V. şi B.S.C.
Înalta Curte, a constatat că pentru termenul din 25 noiembrie 2009 recurenţii au fost citaţi cu menţiunea de a timbra recursul, în solidar, cu suma de 13,5 lei reprezentând laxa judiciară de timbru, obligaţie asupra căreia nu s-au conformat.
Ca atare, instanţa de recurs a aplicat dispoziţiile art. 20 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997 şi cele ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, anulând recursul reclamanţilor, ca insuficient timbrat.
Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare contestatorii B.D.V. şi B.S.C. invocând dispoziţiile art. 318-321 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorii au susţinut că decizia atacată este rezultatul unei greşeli materiale, întrucât la dala de 1 iulie 2009 au achitat la C.N.P.R. suma de 26 lei în contul indicat de instanţă, menţionând datele de identificare Fiscală ale beneficiarului arătate în citaţie.
Contestatorii au mai susţinut că la data când au comunicat instanţei mai multe exemplare ale cererii de recurs la care au anexat şi ordinul de încasare în numerar din 1 iulie 2009.
Înalta Curte, examinând contestaţia în anulare prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, constată că aceasta este nefondată pentru considerentele următoare:
Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.
În speţă, se constată că susţinerile contestatorilor în raport de textul de lege enunţat sunt nefondate, întrucât eroarea materială înscrisă de legiuitor se referă Ia omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unor dovezi existente în dosar.
Or, în cauză contestatorii nu au depus dovada achitării taxei judiciare de timbru la data soluţionării recursului, astfel că ipoteza invocată de către aceştia nu are relevanţă în cauză fapt pentru care nu i se poate imputa instanţei de recurs că hotărârea pronunţată este rezultatul unei greşeli materiale.
Prin urmare, ordinul de încasare în numerar din 1 iulie 2009 (fila 11 - dosar recurs) de care se prevalează aceştia în susţinerea contestaţiei în anulare nu poate fi avut în vedere atâta timp cât din conţinutul acestuia rezultă că suma de 7 euro este depusă cu titlu de „depunere numerar devize" achitată într-un cont al numitei B.D.V.
Pe de altă parte, nu poate fi avut în vedere nici înscrisul aflat la fila 3 - dosar recurs, întrucât acesta reprezintă contravaloarea facturii din 1 iulie 2009 al cărui conţinut este necunoscut, nefiind indicat nici contul şi nici identitatea beneficiarului.
În consecinţă, Înalta Curte va reţine că motivul invocat în susţinerea contestaţiei în anulare nu se încadrează în prevederile art. 318 C. proc. civ., astfel că cererea formulată de B.D.V. şi B.S.C. va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de B.D.V. şi B.S.C. împotriva Deciziei nr. 3086 din 25 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 118/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1246/2010. Comercial → |
|---|
