ICCJ. Decizia nr. 1334/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1334/2010
Dosar nr. 13670/1/2004
Şedinţa publică de la 22 aprilie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2003 urmare declinării de competenţă a acţiunii de pe rolul Tribunalului Constanţa la Tribunalul Buzău, reclamanţii A.OG, A.V.M. şi A.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.P.A.P.S., sucursala Constanţa, SC R. SA Buzău şi Primăria municipiului Râmnicu Sărat pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a actelor de privatizare a primelor două pârâte cu privire la imobilul (depozit de cherestea construcţii şi teren în suprafaţă de 1592 mp) situat în municipiul Râmnicu Sărat, judeţul Buzău.
În susţinerea cererii, reclamanţii arată că sunt moştenitorii defunctului A.C., iar acesta a deţinut în proprietate imobilul în litigiu dobândit conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 38299 din 27 noiembrie 1940, imobil ce a fost preluat abuziv şi fără despăgubiri de la autorul reclamanţilor care nu apare în anexă la Decretul nr. 92/1950.
După apariţia Legii nr. 10/2001 reclamanţii au notificat Primăria Râmnicu Sărat şi SC S. SA Buzău care au avut în folosinţă.
Cu adresa nr. 4753/2002 motivează reclamanţii Primăria Râmnicu Sărat le-a comunicat că trebuie să se adreseze la A.P.A.P.S. Constanţa, deoarece imobilul se află în prezent în patrimoniul SC R. SA.
Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 2485 din 14 octombrie 2003 a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că actele de privatizare încheiate între A.P.A.P.S., sucursala Constanţa, şi SC R. SA Buzău nu s-au făcut cu rea-credinţă că ele nu s-au bazat pe o cauză ilicită şi nici pe una să fraudeze legea.
S-a mai motivat de aceeaşi instanţă că la data constituirii SC M. SA Râmnicu Sărat şi la data privatizării acesteia, care societate a deţinut iniţial imobilul în patrimoniul său, nu a încălcat dispoziţiile imperative ale legilor în vigoare.
Tribunalul a mai reţinut că ulterior imobilul a fost transmis în proprietatea SC S. SA Buzău şi SC R. SA Bucureşti nu prin intermediul unor acte de privatizare, ci prin operaţiuni de reorganizare a persoanelor juridice, respectiv prin absorbţie şi fuziune şi nici aceste ultime operaţiuni nu au fost încheiate cu încălcarea unor dispoziţii imperative referitoare la ordinea publică şi bunele moravuri.
S-a mai motivat de prima instanţă că imobilul din litigiu a intrat în patrimoniul SC M. SA Râmnicu Sărat în baza Legii nr. 15/1990, iar ulterior, actele de privatizare ale acestei societăţi şi de transmitere a patrimoniului său prin absorbţie şi fuziunea către SC S SA, iar în final către SC R. SA Bucureşti nu au încălcat dispoziţiile legale imperative şi nici nu s-au făcut în fraudarea drepturilor reclamanţilor.
Tribunalul a subliniat faptul că drepturile reclamanţilor cu privire la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului ce a aparţinut autorului lor comun sunt garantate prin apariţia Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au promovat apel reclamanţii criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.
Susţin apelanţii că prima instanţă şi-a bazat soluţia pe un material probator incomplet în sensul că deşi a acordat patru termene pentru ca pârâtele să depună actele care au stat la baza privatizării imobilului din litigiu, ale cărei acte nu au fost depuse în instanţă.
Pretind reclamanţii că în cauză era absolut necesar a se depune actul de înfiinţare a SC M. SA Râmnicu Sărat pentru a se verifica dacă în speţă s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 cu privire la titlul legal de proprietate al acestei societăţi asupra imobilului din litigiu.
Un alt motiv de apel invocat de reclamanţi este acela că tribunalul nu a analizat în speţă şi buna credinţă a pârâtelor care au deţinut succesiv imobilul, raportat şi la repetatele demersuri pe care ei le-au făcut în aplicarea Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 22 din 15 ianuarie 2004 a respins apelul ca nefondat.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a actelor de privatizare încheiate între pârâtele A.P.A.P.S., sucursala Constanţa, şi SC R. SA Buzău, pentru imobilul construcţie depozit în municipiul Râmnicu Sărat judeţul Buzău.
Aceiaşi reclamanţi, curtea consideră că nu justifică un interes legitim în promovarea unei atare acţiuni, în condiţiile în care ei nu fac dovada calităţii de proprietar pentru acest imobil.
Referitor la aceeaşi împrejurare este de arătat că prin Decizia civilă nr. 1780 din 15 decembrie 1999 a Tribunalului Buzău, (dosar nr. 1686/2000 ataşat la prezentul dosar), hotărâre rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 954 din 17 martie 2000 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamanţii nu pot revendica în condiţiile dreptului comun imobilul sus-menţionat, întrucât el a fost naţionalizat, intrând deci pe bază de titlu în proprietatea statului.
Aşa cum bine a reţinut şi prima instanţă reclamanţii îşi pot valorifica drepturile pe care le pretind asupra imobilului din litigiu în baza dispoziţiilor Legii nr.10/2001, care stabileşte măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, dar nu le conferă însă acestora dreptul de acţiune în anularea actelor de privatizare pentru că o atare acţiune în ceea ce-i priveşte este lipsită de obiect şi nu justifică un interes.
Prin petiţia înregistrată la data de 18 februarie 2006 reclamanţii au declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ., art. 10 fiind abrogat ulterior.
Astfel se susţine că instanţa nu putea aprecia trecerea imobilului în patrimoniul SC M. SA în baza Legii nr. 15/1990 deoarece a reţinut că acest imobil a fost în administrarea unei alte societăţi înainte de aplicarea Legii nr. 15/1990, deci se impunea verificarea deciziei de înfiinţare a SC M. SA, mai consideră că are un interes legitim justificat de faptul că s-a cerut pe calea modificărilor restituirea imobilului în natură, nefiind obligaţi â€" cum greşit au reţinut instanţele â€" să opteze numai pentru măsuri reparatorii, s-a dovedit că calitatea de terţi legitim interesaţi.
Cauza a fost suspendată în baza art. 244 alin. (1) C. proc. civ. până la soluţionarea cauzei dintre aceleaşi părţi având ca obiect restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001.
Întrucât prin Decizia nr. 4578 din 3 aprilie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins recursul reclamanţilor ca nefondat prezenta cauză a fost repusă pe rol la data de 10 decembrie 2009.
Recursul este nefondat.
Deşi prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulităţii actelor de privatizare a pârâtelor cu privire la imobilul în litigiu n.
s-a putut identifica respectiv individualiza la care anume acte juridice se referă.
În aceste condiţii s-a examinat întreg istoricul exerciţiului asupra dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu şi s-a reţinut că în 1990 în temeiul Legii nr. 15/1990 din patrimoniul I.C.S.M.I. Râmnicu Sărat, prin succesiune universală operată în temeiul legii, imobilul a trecut la SC M. SA; ulterior SC M. SA a fuzionat cu SC S. SA operând o succesiune universală a patrimoniului către aceasta din urmă societate şi în consecinţa şi transmiterea dreptului de proprietate asupra acestui imobil.
Apoi în 2001 SC S. SA a fuzionat cu SC R. SA operând o succesiune universală a patrimoniului către aceasta din urmă societate şi în consecinţă şi transmiterea dreptului de proprietate asupra acestui imobil.
Se poate observa că transmiterea proprietăţii asupra imobilului s-a făcut prin acte de succesiune universală şi nu exista nici un act încheiat între SC R. SA şi A.V.A.S. (fost A.P.A.P.S. fost F.P.S.) prin care să se fi transmis proprietatea asupra imobilului în chestiune.
La dosarul cauzei s-a depus dosarul de privatizare al SC S. SA. Se poate observa ca la data privatizării acestei societăţii aceasta nu deţinea în patrimoniu nici un imobil în Râmnicu Sărat. Aceasta confirma aserţiunea recurentei că SC S. SA a dobândit imobilul ulterior, în urma unei operaţiuni de fuziune şi dobândirea imobilului nu are nici o legătură cu privatizarea.
De altfel acest aspect a fost reţinut şi de instanţa civilă, care a precizat litigiul asupra modului de intrare a imobilului în litigiu în patrimoniul SC R. SA că nu a fost determinat de privatizarea societăţii, ci de acte succesive de fuziune între diferite societăţi comerciale.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 SC R. SRL era integral privatizată.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel în astfel de cazuri persoanele îndreptăţite au dreptul numai la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind modul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente, acţiunea privind anularea actelor de privatizare neavând justificare.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
AVAS PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii A.OG, A.V.M. şi A.C. împotriva deciziei nr. 22 din 15 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 22 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 448/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1337/2010. Comercial → |
|---|
