ICCJ. Decizia nr. 1337/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALÄ.

Decizia nr. 1337/2010

Dosar nr. 1521/99/2008

Şedinţa publică de la 22 aprilie 201.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31 martie 2008 reclamanta C.C. a chemat în judecată pârâţii SC A.S.I.R. SA Iaşi, V.W. SRL Iaşi în calitate de administrator unic şi pe H.M.V. în calitate de reprezentant permanent al administratorului unic SC V.W. SRL pentru a dispune obligarea pârâţilor să depună la O.R.C. procesul verbal A.G.A. din data de 5 noiembrie 2007 şi a actului constitutiv modificat şi completat aprobat în A.G.A. din 5 noiembrie 2007 şi a sentinţei nr. 3163/2007, obligarea pârâţilor să înscrie în Registrul acţionarilor a actelor de cesiune a acţiunilor, acte încheiate de reclamantă cu S.A., S.R., C.D., A.E. şi S.E. cu plata daunelor cominatorii de 5000 lei până la executarea obligaţiilor cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 134/COM din 27 mai 2008 Tribunalul Iaşi a admis acţiunea reclamantei C.C. cu domiciliul în Iaşi, în contradictoriu cu pârâţii: SC A.S.I.R. SA cu sediul în Iaşi, SC V.W. SRL cu sediul în Iaşi, în calitate de administrator unic şi H.M.V. în calitate de reprezentant permanent al administratorului unic SC V.W. SRL.

A obligat pârâţii să depună la O.R.C. Iaşi procesul verbal A.G.A. din 5 noiembrie 2007 şi actul constitutiv modificat aprobat în A.G.A. din 5 noiembrie 2007.

A obligat pârâţii să înscrie în registrul acţionarilor a actelor de cesiune încheiate între reclamantă şi S.A., S.R., C.D., A.E. şi S.E. şi eliberarea unui certificat de acţionar pentru acţiunile cesionate.

A obligat pârâţii la plata daunelor cominatorii de 5000 lei până la executarea obligaţiilor din prezent hotărâre precum şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.540 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că la data de 5 noiembrie 2007 a avut loc Adunarea Generală a Acţionarilor cu ordinea de zi publicată în ziarul Evenimentul din 3 octombrie 2007, printre problemele din ordinea de zi fiind şi structura acţionatului confirmată prin sentinţa civilă nr. 3163 din 1 noiembrie 2007.

Reclamanta a făcut dovada cu actele de cesiune depuse la dosar că deţine un număr de 3766 acţiuni la SC A.S.I.R. SA Iaşi prin preluare de la C.D., S.A., A.E., S.E. şi S.V., solicitând SC A.S.I.R. SA în registrul acţionarilor a actelor de cesiune susmenţionate.

De asemenea, prin aceeaşi adresă a solicitat şi eliberarea unui certificat de acţionar care să cuprindă noua structură a acţionariatului şi efectuarea înscrisurilor de menţiuni la O.R.C. a acestei situaţii de fapt intervenite.

Cum adunarea generală a acţionarilor a avut loc la 5 noiembrie 2007 conform convocatorului publicat în ziarul Evenimentul din 3 octombrie 2007, era obligatorie dezbaterea structurii acţionariatului şi în final aprobarea acesteia şi consemnarea votului în procesul verbal de şedinţă asupra actului constitutiv modificat şi aprobat şi depunerea lui la O.R.C. Iaşi.

Împotriva acestei soluţii a promovat apel pârâtele SC A.S.I.R. şi SC V.W. SRL criticile făcând referire la faptul că:

1. Pârâtele nu au primit nicio citaţie în acest dosar, acţiunea introductivă şi înscrisurile ce au stat la baza acesteia.

2. Deşi s-a prezentat la şedinţa A.G.A. din 5 noiembrie 2007, reclamanta nu a lăsat copii certificate ale actelor de cesiune, făcând doar vorbire despre această operaţiune.

Susţin pârâtele că nu pot face menţiuni în registrul acţionarilor doar pe susţineri nefundamentate de acte.

Pentru aceleaşi motive, pârâtele susţin că nu au putut înregistra la Oficiul Registrului Comerţului actul constitutiv modificat şi procesul verbal al A.G.A. din 5 noiembrie 2007.

3. În mod nejustificat instanţa a acordat şi daune cominatorii în condiţiile în care nu se poate vorbi de culpa pârâtelor în neîndeplinirea acestor obligaţii.

4. Faţă de complexitatea cauzei, cheltuielile de judecată sunt în cuantum ridicat.

Intimata C.C. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant al SC V.W. SRL în calitate de administrator şi a lui H.M. în calitate de reprezentant al administratorului unic al SC A.S.I.R. SA.

Susţine intimata că în temeiul art. 143 din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 441/2006, societatea este reprezentată prin consiliul de administraţie sau de preşedintele acestuia.

Intimata a mai invocat şi excepţia exercitării abuzive a drepturilor procesuale în sensul că pârâţii au exercitat calea apelului cu rea credinţă, fără justificarea unui interes legitim şi numai cu voinţa deliberată de a tergiversa soluţionarea cauzei.

Pe fondul cauzei, intimata susţine că actele de cesiune le-a depus la data de 5 noiembrie 2007 în prezenţa juristului (A.V.), cenzorului (N.M.) şi av. G.L.

Intimata a solicitat respingerea apelului şi păstrarea sentinţei.

La termenul de judecată din 15 decembrie 2008 curtea a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant, excepţie invocată de către intimată.

Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, prin Decizia nr. 38 din 18 mai 2009 a respins apelul ca neîntemeiat cu obligarea să achite intimatei C.C. suma de 1200 lei cheltuieli de judecată în apel.

În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că pentru termenul de 27 mai 2008 pârâtele au fost citate cu respectarea dispoziţiilor art. 100 C. proc. civ., conform dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare anexate dosarului de fond. Pentru pârâta SC A.S.I.R. SA dovada de îndeplinire a procedurii de citare a fost semnată de către administratorul H.M., iar pentru pârâta SC V.W. SRL procedura s-a realizat prin afişare.

De asemenea s-a reţinut ca legal îndeplinită şi procedura de citare cu pârâtele pentru primul termen de judecată când a fost comunicată acţiunea şi înscrisurile anexate conform dovezilor de îndeplinire a procedurilor de citare.

S-a avut în vedere şi faptul că intimata C.C. a deţinut iniţial 294 acţiuni, şi ca urmare a actelor de cesiune încheiate cu acţionarii S.A. (3314 acţiuni) A.E. (40 acţiuni) C.D. (39 acţiuni) S.E. (40 acţiuni) S.R. (39 acţiuni) în prezent deţine 3766 acţiuni.

Conform procesului verbal al A.G.O.A. din 5 noiembrie 2007 intimata a depus un număr de patru contracte de cesiuni.

Având în vedere că atât procesul verbal al A.G.O.A. cât şi A.G.E.A. intimata C.C. este menţionată având un număr de 3766 acţiuni, număr ce include şi acţiunile cesionate rezultă că la data de 5 noiembrie 2007 aceasta a prezentat contractele de cesiune de acţiuni pe baza cărora pârâtele erau obligate să facă menţiuni în Registrul acţionarilor şi să emită certificatul de acţionar conform dispoziţiilor art. 97 din Legea nr. 31/1990.

În aceste condiţii s-au înlăturat şi criticile referitoare la daunele cominatorii şi cheltuielile de judecată.

Cu petiţia înregistrată la data de 15 iunie 2009 SC A.S.I.R. SA şi SC V.W. SRL au declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate conform art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Astfel se susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 100 C. proc. civ. întrucât nu s-au produs dovezi privind comunicarea acţiunii, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada că intimaţii s-au prezentat la A.G.A. pe data de 5 noiembrie 2007 şi au lăsat copii, certificate ale actelor de cesiune, făcând doar vorbire despre această operaţiune.

De asemenea, recurenţii consideră că este nejustificată obligarea la plata daunelor cominatorii şi necenzurare cuantumului cheltuielilor de judecată.

Intimata C.C. prin întâmpinare a invocat lipsa calităţii de reprezentant al SC V.W. SRL în calitate de administrator unic şi a lui H.M. în calitate de reprezentant al SC A.S.I.R. SA.

Se invocă şi nulitatea recursului semnat de avocat G.L. fără un mandat legal, cât şi nulitatea recursului nefiind invocate motivele de nelegalitate în concret.

Recursul este nefondat.

În ce priveşte excepţia nulităţii cererii de recurs, excepţie invocată de intimată se reţine că potrivit art. 69 alin. (2) C. proc. civ., avocatul care a asistat partea la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite, de asemenea, orice cale de atac împotriva hotărârii date ....

În aceste condiţii, trebuie avut în vedere că în faţa instanţei de apel, av. G.L. a avut mandat de reprezentare şi asistenţă juridică, astfel încât recursul apare ca legal semnat şi declarat.

De altfel, instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de intimată, iar împotriva acestei decizii a instanţei, C.C. nu a declarat recurs.

În privinţa nulităţii recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ., solicită respingerea acestei excepţii având în vedere dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

De altfel recurenţii şi-au însuşit recursul aşa cum rezultă din înscrisul depus la pg.12.

Pe fondul recursului se va înlătura critica făcută în sensul necomunicării acţiunii şi neîndeplinirii procedurii de citare în condiţiile în care s-au produs dovezi că pentru termenul de judecată din 27 mai 2008 părţile au fost citate cu respectarea dispoziţiilor art. 100 C. proc. civ. (pl. 22, 23 dosar fond).

Celelalte critici sunt infirmate de către procesul verbal al A.G.A. din conţinutul căruia rezultă că acţionara C.C. deţine un număr de 3766 acţiuni, număr ce include şi acţiunile cesionate şi în baza cărora şi-a exercitat dreptul la vot.

Acest aspect confirmă faptul că la data de 5 noiembrie 2007 contractele de cesiune de acţiuni au fost predate.

Or, potrivit art. 131 din Legea nr. 31/1990 administratorul are obligaţia să depună procesul verbal al adunării generale în termen de 15 zile la Registrul Comerţului.

De altfel cu adresa nr. 1737 din 6 februarie 2008 SC V.W. SRL în calitate de administrator unic a fost notificată de către O.R.C. să facă înscrierea ultimelor modificări intervenite în situaţia societăţii la registrul comerţului conform hotărârii din 5 noiembrie 2007.

În aceste condiţii vor fi înlăturate şi criticile privind daunele cominatorii, iar cuantumul cheltuielilor de judecată se justifică în condiţiile art. 274 C. proc. civ.

Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.S.I.R. SA Iaşi prin administrator unic V.W. SRL Iaşi prin reprezentant legal H.M.V. împotriva deciziei nr. 38 din 11 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială.

Obligă recurenta la plata a 3.500 lei cheltuieli de judecată către intimata C.C.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 22 aprilie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1337/2010. Comercial