ICCJ. Decizia nr. 1339/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1339/2010
Dosar nr. 144/1/2009
Şedinţa publică de la 22 aprilie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 277 din 13 martie 2006, pronunţată în dosarul nr. 3.046/COM/2005 al Tribunalului Timiş a fost admisă acţiunea precizată formulată de reclamanta F.M., fostă H., împotriva pârâţilor S.M., O.N.D., SC A. SRL, S.M.N.A.D., D.D.E., D.Z., D.E., SC K.S.N.C., R.D., s-a dispus excluderea din SC A. SRL a pârâţilor S.M. şi O.N.D., s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 209 din 19 ianuarie 2005, s-a dispus radierea din C.F. nr. 717 Niţchidorf, nr. top 2031 a dreptului de proprietate al pârâţilor S.M.N.A.D. şi O.N.D. asupra imobilului moara cu anexe, s-a constatat nulitatea contractului de împrumut cu garanţie imobiliară nr. 213 din 19 ianuarie 2005 şi s-a dispus radierea din C.F. nr. 717 Niţchidorf a dreptului de ipotecă şi a interdicţiei de înstrăinare şi grevare instituite în favoarea numiţilor D.D.E., D.Z., D.E. şi R.D.L., s-a constatat că reclamanta F.M. (fostă H.), a achitat în întregime activul Nizoliv şi s-a dispus restituirea către reclamantă de către SC A. SRL a sumei de 673.000.000 lei, contravaloarea acestuia şi s-a respins cererea reconvenţională, având ca obiect dizolvarea societăţii, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 43.550.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că SC A. SRL înregistrată sub nr. J/35/1026/1997 la ORC Timiş, avea ca asociat la înfiinţare pe pârâţii 1 şi 2, S.M. şi O.N.D., iar la data de 26 aprilie 2004 s-a încheiat un act adiţional la actul constitutiv al societăţii în care s-a consemnat că cei doi asociaţi au hotărât cesionarea unui număr de 6 părţi sociale în valoare de 600.000 lei către reclamanta F.M. (fostă H.), cei doi pârâţi rămânând în continuare singurii administratori ai societăţii.
La data de 15 martie 2004 SC A. SRL a achiziţionat prin cei doi administratori de la pârâta SC K. SRL imobilul evidenţiat în C.F. nr. 717 Niţchidor cu preţul de 15.000 Euro, plătibil în rate lunare până la data de 31 decembrie 2004, vânzătoarea acceptând prin declaraţie autentificată notarea interdicţiei de înstrăinare şi grevare în favoarea SC A. SRL.
Reclamanta a susţinut că suma de bani plătită cu titlu de preţ pentru imobilul cumpărat (moara) provenea din resursele sale proprii, aspect pe care pârâţii nu l-au contrazis.
La data de 21 ianuarie 2005 asociaţii au convocat o adunare generală, dată la care s-a solicitat amânarea acesteia (care avea pe ordinea de zi discutarea situaţiei financiare a firmei şi puterea acordată administratorilor) la data de 28 ianuarie 2005.
La această dată în adunarea generală s-a adoptat o hotărâre cu nr. 1 din 28 ianuarie 2005 care la punctul 2b consemnează că reclamanta a propus ca înstrăinările de active să se facă în urma unei hotărâri AGA la care să se alinieze oferta şi preţul, propunere care a fost acceptată de către ceilalţi coasociaţi şi administratori ai societăţii.
În pofida faptului că toţi asociaţii împărtăşeau ideea vânzării activelor societăţii numai cu acordul tuturor asociaţilor, la data de 19 ianuarie 2005 pârâta SC K. SRL a vândut imobilul înscris în C.F. 717 Niţchidorf, acelaşi pe care l-a vândut SC A. SRL în 15 martie 2004 prin contractul autentificat sub nr. 1028, pârâţilor O.N.D. (administrator al SC A. SRL) şi S.M.N.A.D. (fiica pârâtei S.M.).
După cum se poate observa, nici unul dintre cei doi cumpărători, persoane fizice, nu era străin de SC A. SRL şi de existenţa contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu societatea, situaţie în care reaua-credinţă a cumpărătorilor este evidentă.
Nici pârâta S.M. nu poate fi exonerată de culpă în fraudarea societăţii, şi ea fiind unul dintre administratorii acesteia şi având obligaţia gestionării corecte a patrimoniului societăţii, ori este exclus ca aceasta să nu fi avut cunoştinţă despre faptul că fiica sa a cumpărat un imobil care fusese deja vândut societăţii SC A. SRL. Pârâta S.M. nu a manifestat nici un fel de interes faţă de SC A. SRL încercând să-i protejeze patrimoniul şi eventual să recupereze sumele plătite deja cu titlul de preţ pentru imobilul în discuţie în favoarea societăţii.
Pentru a pune societatea în imposibilitatea recuperării imobilului, cei doi cumpărători, pârâţi în prezenta cauză, au încheiat un contract de împrumut cu garanţie imobiliară (fila 15), pentru cumpărarea imobilului, împrumutând suma de 15.000 dolari SUA (reprezentând contravaloarea morii) şi 18.000 Euro pentru punerea în funcţiune a morii aşa cum susţin împrumutătorii. Cei doi cumpărători au acceptat intabularea dreptului de ipotecă al împrumutătorilor asupra imobilului (sumele împrumutate fiind duble faţă de valoarea totală a morii).
Aceste operaţiuni au fost efectuate evident în frauda intereselor societăţii SC A. SRL pe care au lipsit-o de obiectul de activitate, aceea de morărit.
Faţă de acuzaţiile reclamantei vis-a-vis de pârâţii 1 şi 2 în sensul că aceştia au efectuat vânzări de produse fără documente, şi pentru a se verifica această susţinere, în cauză a fost dispusă o expertiză contabilă care nu a putut fi efectuată din culpa administratorilor societăţii, pârâţii 1 şi 2, care au refuzat să pună la dispoziţia expertului documentele contabile, refuz ce echivalează cu o recunoaştere a actelor frauduloase.
Prin atitudinea pe care pârâţii au manifestat-o faţă de societatea SC A. SRL, cei doi administratori ai societăţii au comis acte de fraudă în dauna acesteia şi în interesul lor (a se vedea contractul de vânzare-cumpărare nr. 209 din 19 ianuarie 2005), urmând ca în baza art. 222 din Legea nr. 31/1990 republicată să fie excluşi din societate.
În ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 209 din 19 ianuarie 2005, s-a reţinut că orice obligaţie are o cauză, element component al voinţei juridice care trebuie să fie reală şi ilicită.
Cauza obligaţiei contractuale astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 209 din 19 ianuarie 2005, este o cauză ilicită, scopul urmărit contravenind dispoziţiilor legale imperative şi regulilor de convieţuire socială.
Potrivit art. 948 C. civ., printre condiţiile esenţiale ale validităţii unei convenţii se numără condiţia existenţei unui obiect determinat. În cazul în speţă contractul de vânzare-cumpărare nr. 209 din 19 ianuarie 2005 este lipsit de obiect atâta timp cât imobilul fusese deja înstrăinat SC A. SRL printr-un contract autentic de vânzare-cumpărare care nu a fost anulat, situaţie în care contractul de vânzare-cumpărare nr. 209 din 19 ianuarie 2005 este lovit de nulitate absolută.
Contractul de împrumut cu garanţie imobiliară nu reprezintă decât un accesoriu al contractului de vânzare-cumpărare, iar reaua credinţă a împrumutaţilor este de neînlăturat, având în vedere că au împrumutat o sumă dublă faţă de valoarea reală a imobilului pe care îl ipotechează, excluzând astfel orice posibilitate a societăţii de a-l revendica.
Dobânda de 90% prevăzută în contractul de împrumut este o dobândă de 10 ori mai mare decât dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000, clauză lovită de nulitate absolută încălcându-se dispoziţiile imperative ale legii. Această dobândă împovărătoare demonstrează încă odată intenţia celor doi cumpărători de a creşte în mod artificial valoarea creanţei împrumutate în detrimentul societăţii.
Plata activului N. de către reclamanta F.M. din resursele sale proprii, este de necontestat, fiind recunoscută şi de către coasociaţii societăţii, pârâtul 1 şi 2, chiar în procesul-verbal de consiliere, oferindu-se să restituie reclamantei creditul acordat societăţii.
Întrucât pârâţii 1 şi 2 coasociaţi ai reclamantei în calitate de administratori au manifestat o atitudine neglijentă faţă de bunul mers al societăţii, ba chiar de desfiinţare a acesteia, rezultă că aceştia nu sunt interesaţi de continuarea activităţii de către societate, în vreme de reclamanta care a investit sume importante de bani îşi manifestă intenţia de a sprijini în continuare activitatea societăţii, situaţie în care instanţa a considerat că cererea reconvenţională formulată de către pârâţii 1 şi 2 prin care s-a solicitat dizolvarea societăţii, nu este justificată şi ca atare a fost respinsă.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia nr. 153 din 5 iunie 2007 a admis apelurile pârâţilor S.M., O.N.D., S.M.N.A.D., SC A. SRL, R.D.L., D.Z. şi D.E., a schimbat în parte sentinţa instanţei de fond, în sensul că a respins acţiunea în ceea ce priveşte constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, radierea din C.F. şi constatarea nulităţii contractului de împrumut, cu radiere din C.F., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a anulat apelul pârâtei D.D., ca netimbrat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 1253 din 27 martie 2008 a admis recursurile declarate de reclamanta F.M. şi de pârâţii S.M., O.N.D. şi SC A. SRL Timişoara împotriva deciziei nr. 153 din 5 iunie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casaţie şi justiţie a reţinut că din actele depuse la dosar rezultă faptul că SC K. SRL a fost dizolvată de drept la data de 10 martie 2005 prin încheierea nr. 3039 â€" poz. 265 conform art. 30 din Legea nr. 359/2004, operaţie înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Timiş, astfel că la data de 18 martie 2005, data acţiunii, reclamanta a chemat în judecată o persoană juridică ce nu mai avea capacitatea procesuală pasivă, nemaiavând capacitate de folosinţă, iar sentinţa civilă nr. 227 din 13 martie 2006 a Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost pronunţată în contradictoriu cu SC K.S.N.C. care, pe de o parte îşi modificase forma juridică în SRL anterior datei acţiunii â€" aşa cum rezultă din actele aflate la dosarul de fond, iar pe de altă parte fusese dizolvată, aspect neavut în vedere de instanţă.
Mai mult, deşi la data de 20 aprilie 2006 SC K. SRL a fost radiată din oficiu din registrul comerţului prin încheierea nr. 14813 conform art. 31 din Legea nr. 359/2004, aspect reţinut de instanţa de apel (fila 176 dosar de apel), aceasta schimbă numai în parte hotărârea instanţei de fond, respingând acţiunea numai cu privire la capetele de cerere referitoare la constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare, radiere din C.F. şi constatarea nulităţii contractului de împrumut, cu radiere din C.F., menţinând celelalte dispoziţii, fără a motiva de ce soluţia excluderii din SC A. SRL a pârâţilor S.M. şi O.N.D. dispusă de instanţa de fond a fost menţinută şi fără a examina dacă pârâţii au fost sau nu de rea credinţă şi dacă aceştia au prejudiciat sau nu societatea comercială A. SRL şi în ce constă acest prejudiciu eventual reţinut de instanţa de fond, critici avansate de pârâţii menţionaţi, prin apelurile lor.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, după rejudecare prin Decizia nr. 250/A din 28 noiembrie 2008 a admis apelurile declarate de pârâţii S.M., S.M.N.A.D., O.N.D., SC A. SRL Timişoara, R.D.L., D.Z. şi D.E. împotriva sentinţei nr. 227 din 13 martie 2006 a Tribunalului Timiş pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis acţiunea reclamantei F.M. împotriva pârâtei SC A. SRL Timişoara, constatând că reclamanta a achitat în nume propriu activul Nizoliv cu suma de 67.300 Ron, obligând pârâta SC A. SRL Timişoara la restituirea către reclamantă a acestei sume, actualizată la data plăţii efective. A respins în rest acţiunea reclamantei. A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei, în ceea ce priveşte respingerea cererii reconvenţionale formulate de pârâţii O.N.D. şi S.M.
A obligat pârâta SC A. SRL la 7.500 Ron cheltuieli de judecată către reclamantă şi reclamanta la 2.512 Ron cheltuieli de judecată către pârâţii D.Z. şi D.E. şi de 2.506 Ron către pârâta R.D.L.
În motivarea deciziei Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, acţiunea precizată a reclamantei F.M. este întemeiată numai în parte, respectiv pentru capătul de cerere prin care se solicită să se constate că reclamanta a achitat în nume propriu activul N. cu suma de 67.300 Ron, din probele de la dosar, necontestate de pârâţi, rezultând faptul că reclamanta a achitat cu banii ei personali acest activ, intrat prin cumpărare în proprietatea pârâtei SC A. SRL.
Întrucât reclamanta a creditat societatea cu această sumă de bani, ea este îndreptăţită să i se restituie suma plătită, astfel încât pârâta SC A. SRL Timişoara trebuie obligată la restituirea către reclamantă a acestei sume, actualizată la data plăţii efective, sub acest aspect hotărârea primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Acţiunea reclamantei este însă nefondată şi trebuia respinsă de instanţa de fond pentru celelalte capete de cerere din acţiune, sub acest aspect sentinţa primei instanţe fiind nelegală şi netemeinică.
Curtea de Apel Timişoara a apreciat că este corectă reţinerea primei instanţe în sensul că pârâta SC A. SRL, înregistrată sub nr. J/35/1026/1997 la ORC Timiş, avea ca asociaţi la înfiinţare pe pârâţii S.M. şi O.N.D., iar la data de 26 aprilie 2004 s-a încheiat un act adiţional la actul constitutiv al societăţii în care s-a consemnat că cei doi asociaţi au hotărât cesionarea unui număr de 6 părţi sociale în valoare de 600.000 lei către reclamanta F.M., fostă H., cei doi pârâţi rămânând în continuare singurii administratori ai societăţii.
La data de 15 martie 2004 SC A. SRL a cumpărat prin cei doi administratori de la pârâta SC K. SRL imobilul evidenţiat în C.F. nr. 717 Niţchidorf cu preţul de 15.000 Euro, plătibil în rate lunare până la data de 31 decembrie 2004, vânzătoarea acceptând prin declaraţie autentificată notarea interdicţiei de înstrăinare şi grevare în C.F. în favoarea SC A. SRL.
Curtea reţine, contrar susţinerilor reclamantei şi a primei instanţe, că acest imobil nu a intrat niciodată în proprietatea pârâtei SC A. SRL. Astfel, în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC K. SRL, în calitate de vânzătoare şi SC A. SRL, în calitate de cumpărătoare, contract autentificat sub nr. 1028 din 15 martie 2004, s-a prevăzut în mod expres faptul că cumpărătoarea va intra în proprietatea imobilului la data achitării integrale a preţului (fila 11 din dosarul primei instanţe), deci a avut loc în cauză o vânzare cu rezerva dreptului de proprietate în favoarea vânzătorului până la achitarea integrală a preţului.
În acest contract părţile au stabilit faptul că transmiterea dreptului de proprietate de la vânzătoare către cumpărătoare se face la data achitării integrale a preţului, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2004. Întrucât la data de 31 decembrie 2004, preţul acestui imobil nu a fost achitat, în mod evident bunul nu a intrat în patrimoniul SC A. SRL, SC K. SRL putând astfel să vândă imobilul după data de 31 decembrie 2004 în mod liber oricărei alte persoane.
În aceste condiţii, susţinerile reclamantei şi ale primei instanţe că contractul de vânzare-cumpărare nr. 209 din 19 ianuarie 2005 este lipsit de obiect, întrucât imobilul fusese deja înstrăinat SC A. SRL printr-un contract autentic de vânzare-cumpărare care nu a fost anulat, situaţie în care contractul de vânzare-cumpărare nr. 209 din 19 ianuarie 2005 este lovit de nulitate absolută, sunt nefondate.
În realitate, imobilul nu a intrat niciodată în patrimoniul SC A. SRL, iar vânzarea-cumpărarea făcută la 19 ianuarie 2005 este, din acest punct de vedere, perfect valabilă. Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 209 din 19 ianuarie 2005, SC K. SRL (trecută din eroare în contract SC K.S.N.C., dar având ştampila SC K. SRL pe contract), în calitate de vânzătoare, a vândut acelaşi imobil către pârâţii O.N.D. şi S.M.N.A.D., preţul fiind achitat integral la data semnării acestui contract, iar imobilul intrând în proprietatea acestor pârâţi.
În orice caz, în situaţia în care societatea vânzătoare SC K. SRL, conform informaţiilor furnizate de ORC de pe lângă Tribunalul Timiş (f.57-59 din dosarul Curţii), este radiată din oficiu de la data de 20 aprilie 2006, constatarea în contradictoriu cu aceasta a nulităţii contractului, cu consecinţa restabilirii situaţiei anterioare, respectiv a întoarcerii bunului în patrimoniul său nu este posibilă, datorită faptului că aceasta nu mai există în prezent ca persoană juridică şi în consecinţă, cererea privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nu este admisibilă, acţiunea împotriva sa trebuind să fie respinsă.
Curtea a constat de asemenea că nu poate fi primită teza nulităţii contractului de împrumut prin care pârâţii O.N.D. şi S.M.N.A.D. au împrumutat bani pentru a achita preţul imobilului cumpărat de la SC K. SRL, întrucât acest contract nu este un accesoriu al vânzării-cumpărării şi în privinţa căruia o altă cauză de nulitate nu ar putea fi reţinută chiar în situaţia în care suma împrumutată ar depăşi preţul ce trebuia achitat sau ar fi fost stipulată o dobândă mai mare decât aceea legală, deoarece chiar în atare situaţie, nulitatea ar fi vizat numai obligaţia de plată a dobânzii, potrivit art. 9 din OG nr. 9/2000, iar nu întregul contract.
În aceste condiţii, în mod eronat instanţa de fond a constatat nulitatea contractului de împrumut cu garanţie imobiliară încheiat între S.M.N.A.D. şi O.N.D. în calitate de împrumutaţi şi pârâţii D.D.E., R.D.L., D.Z. şi D.E. în calitate de împrumutători, deoarece având în vedere dispoziţiile legale incidente contractului de împrumut şi analizând conţinutul contractului, nu se poate reţine nici un motiv de anulare sau nulitate a acestuia.
În ceea ce priveşte capătul de cerere din acţiunea reclamantei privind excluderea pârâţilor O.N.D. şi S.M. din SC A. SRL Timişoara, Curtea constată că acest capăt de cerere este bazat pe pretinsa fraudă adusă de cei doi pârâţi societăţii la care au fost şi administratori, respectiv pârâta SC A. SRL.
Conform art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată.
a) asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat;
b) asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil;
c) asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administraţie ori contravine dispoziţiilor art. 80 şi art. 82;
d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
Curtea reţine că în cauză nu s-a făcut nici o dovadă a pretinsei fraude aduse SC A. SRL de către cei doi pârâţi, având în vedere că, aşa cum s-a arătat mai sus şi contrar celor afirmate de către reclamantă, imobilul din C.F. nr. 717 Niţchidorf nu a fost niciodată în proprietatea SC A. SRL.
Celelalte aspecte invocate de reclamantă privind înstrăinarea unei cantităţi de făină fără încasarea contravalorii acesteia sau nerespectarea hotărârilor adoptate de asociaţi nu au fost dovedite în cauză astfel încât nu există nici un temei pentru excluderea pârâţilor din societate.
Legat de acest aspect, al funcţionării în continuare a societăţii pârâte SC A. SRL Timişoara, Curtea constată, la fel ca şi prima instanţă, că nu există motive de dizolvare a societăţii, astfel că în mod corect a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâţii O.N.D. şi S.M., urmând a fi menţinută hotărârea primei instanţe în acest sens. Prezentul litigiu dintre părţi nu poate justifica dizolvarea societăţii, întrucât potrivit art. 227 alin. (19 lit. e) neînţelegerile grave dintre asociaţi trebuie să vizeze funcţionarea societăţii, ceea ce nu s-a demonstrat în prezenta cauză.
În rest acţiunea precizată a reclamantei, cu privire la celelalte capete de cerere şi cu privire la ceilalţi pârâţi, va fi respinsă, urmând a fi menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate, în ceea ce priveşte respingerea cererii reconvenţionale formulate de pârâţii O.N.D. şi S.M.
Împotriva menţionatei decizii reclamanta F.M. a declarat recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, respingerea apelurilor pârâţilor şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond.
În criticile formulate, recurenta reclamantă susţine în esenţă următoarele:
- instanţa de apel a interpretat greşit probele din dosar, în sensul că, constatarea nulităţii contractelor nr. 209 şi 213 din 19 ianuarie 2005 nu a fost analizată, în condiţiile în care radierea din C.F. a interdicţiei de înstrăinare şi grevare în favoarea SC A. SRL s-a făcut fraudulos, întrucât această operaţiune se putea face numai la solicitarea SC K. SRL, cu atât mai mult cu cât SC A. SRL avea trei asociaţi, iar radierea au cerut-o numai doi asociaţi;
- că efectuarea expertizei contabile solicitate, ar fi dovedit indubitabil că imobilul moara şi anexele erau în patrimoniul SC A. SRL după 15 martie 2004, reţinându-se greşit de instanţă că acţiunea sa era inadmisibilă avându-se în vedere că SC K. SRL era desfiinţată şi radiată la 20 aprilie 2006, din Registrul Comerţului Timiş, că moara şi anexele nu aveau unde să revină.
- că şi contractul de împrumut cu garanţie imobiliară nr. 213 din 19 ianuarie 2005 este lovit de nulitate, întru-cât la data încheierii acestuia a fost radiată din C.F. declaraţia nr. 1029 din 15 martie 2004 de înstrăinare şi grevare, aspect cunoscut de creditorul D.Z., aceste operaţiuni făcându-se la data vânzării;
- pârâţii O.N.D. şi S.M. au dat dovadă de rea credinţă, dat fiind că au transferat imobilul în cauză din patrimoniul SC A. SRL unde a intrat în baza contractului nr. 1028 din 15 martie 2004 în proprietatea lor personală, eludând voinţa sa, care era al treilea asociat;
- greşit a fost obligată SC A. SRL la plata cheltuielilor de judecată, în raport de respingerea cererii reconvenţionale a pârâţilor.
Prin întâmpinările şi notele scrise depuse la dosar intimaţii pârâţi D.E., D.Z., N.D.E., R.D.L. au cerut respingerea recursului ca nefondat, avându-se în vedere că prin motivele de recurs, se invocă aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate a deciziei din apel.
Recursul reclamantei este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 304 C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri poate fi cerută pentru motive de nelegalitate în situaţiile concrete menţionate la pct. 1 - 9 din acest articol.
Recurenta a invocat în susţinerea recursului său motivele de nelegalitate reglementate la pct. 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor, recurenta a enunţat situaţiile în care se poate cere modificarea hotărârii recurate, în susţinerea acestora însă, nu a indicat în ce constă nelegalitatea care să se circumscrie prevederilor din legea procedurală menţionate mai sus.
Hotărârea recurată a fost criticată pentru motive ţinând de netemeinicia acesteia, situaţie care nu poate conduce la modificarea respectivei hotărâri.
Prima critică, deşi vizează dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu se încadrează în acest text de lege, reclamanta criticând de fapt greşita interpretare a probelor administrate în cauză şi nicidecum interpretarea greşită a actelor juridice deduse judecăţii.
Printr-o integrală şi completă apreciere a probelor instanţa de apel a stabilit o corectă situaţie de fapt şi de drept, cu reala întindere a drepturilor şi obligaţiilor care au fost asumate reciproc de părţi, cu ocazia încheierii contractelor menţionate.
Este de reţinut că încuviinţarea probelor se face de instanţă, singura în măsură să aprecieze dacă acestea pot conduce la dezlegarea pricinii, ori având în vedere faptul că în cauză au fost administrate şi alte probe de natură să lămurească faptele deduse judecăţii, corect a respins cererea de efectuare a expertizei contabile solicitate.
Cu privire la celelalte critici, aduse de recurentă, nulitatea contractului de împrumut cu garanţie imobiliară, aprecierea relei credinţe a pârâţilor O.N.D. şi S.M. la încheierea contractului nr. 1028 din 15 martie 2004 se constată că acestea au fost corect apreciate de instanţa de apel în pronunţarea deciziei recurate.
Critica recurentei reclamante ce vizează cheltuielile de judecată acordate în apel este nefondată în raport de soluţionarea apelului şi de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Analizând recursul reclamantei şi din perspectiva prevederilor art. 3041 C. proc. civ. nu se constată existenţa altor aspecte de natură a conduce la casarea sau modificarea hotărârii din apel.
Cum în cauză nu se identifică nici motive de ordine publică de natura celor prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul reclamantei să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta F.M. împotriva deciziei nr. 250/A din 28 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 22 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1337/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1340/2010. Comercial → |
|---|
