ICCJ. Decizia nr. 1413/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1413/2010
Dosar nr. 6088/2/2009
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 20 februarie 2009, contestatoarea SC A.C. SA a formulat contestaţie la executarea silită începută de pârâta A.D.S., solicitând constatarea perimării executării silite faţă de momentul emiterii titlului executoriu şi momentul punerii acestuia în executare, anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare, suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.
În motivarea contestaţiei la executare formulată, contestatoarea a arătat că prin titlul executoriu din 17 septembrie 2007 a fost obligată la plata sumei de 632.867,19 ron către intimata - pârâtă. În data de 25 noiembrie 2008, pârâta i-a comunicat contestatoarei notificarea, iar în data de 30 ianuarie 2009, procesul - verbal de aplicare a sechestrului din 26 ianuarie 2009 asupra unor terenuri ce nu sunt proprietatea contestatoarei.
Contestatoarea a arătat că, creditoarea a lăsat să treacă peste 6 luni de la îndeplinirea primului act de executare, fără a fi urmat un alt act de executare, încât executarea silită începută de A.D.S. este perimată, conform art. 389 C. proc. civ. raportat la art. 248 – art. 254 C. proc. civ. Sub acest aspect, contestatoarea a învederat că de la data punerii în executare a titlului executoriu din 17 septembrie 2007 şi până la următorul act de executare - respectiv, notificarea din 25 noiembrie 2008, creditoarea a lăsat să treacă o perioadă de 1 an şi 3 luni aproximativ, fiind împlinit termenul de 6 luni prevăzut de lege.
Contestatoarea a arătat că datorită împlinirii termenului de perimare de 6 luni, se impune desfiinţarea tuturor actelor de executare îndeplinite în cauză, atât cele încheiate anterior expirării termenului, cât şi cele ulterioare.
Pe fondul cauzei, contestatoarea a arătat că debitoarea nu mai figurează ca proprietar titular al imobilelor asupra cărora a fost înfiinţat sechestrul asigurător de către intimată, astfel cum reiese din extrasele de carte funciară anexate la dosarul cauzei.
Intimata a depus întâmpinare, invocând excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a instanţei, excepţia tardivităţii contestaţiei conform art. 401 alin. (1) C. proc. civ. şi excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare provizorie a executării silite conform art. 82 din OUG nr. 51/1998, republicată.
Prin sentinţa nr. 1973 din 7 aprilie 2009, Judecătoria Buftea, judeţul Ilfov, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 18 mai 2009.
Prin încheierea din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia Secţiei comerciale a Curţii de Apel Bucureşti.
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, cauza a fost înregistrată la data de 2 iulie 2009.
Prin sentinţa comercială nr. 162 din 6 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC A.C. SA în contradictoriu cu intimata M.A.P.D.R., A.D.S.
A constatat perimată executarea silită începută de A.D.S., intimată în prezenta cauză şi a desfiinţat toate formele de executare.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că în cauză comunicarea titlului executoriu, conform art. 41 din OUG nr. 51/1998, republicată, a avut loc la data de 17 septembrie 2007, cu adresă, act ce reprezintă actul începător de executare silită, potrivit dispoziţiilor speciale ale textului de lege precitat.
Se mai reţine că, după comunicarea titlului executoriu de către intimată la data de 17 septembrie 2007, următoarea notificare a creditoarei a fost făcută abia la data de 5 iunie 2008 (adresa din 5 iunie 2008) aspect învederat, de altfel, chiar de către intimată în întâmpinarea depusă în dosarul Judecătoriei Buftea, Ilfov.
Curtea a apreciat că, de la data comunicării titlului executoriu către debitoare – 17 septembrie 2007 şi până la următoarea notificare de plată - 5 iunie 2008, creditoarea a lăsat să treacă mai mult de 6 luni, împlinindu-se astfel termenul de perimare prevăzut de art. 389 alin. (1) C. proc. civ.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv invocat de contestatoare, relativ la aspectul că sechestrul asigurător s-a înfiinţat pe bunurile ce nu mai sunt proprietatea debitoarei, Curtea a apreciat că acesta vizează aspecte de fond, aspecte ce nu mai pot fi cercetate de prezenta instanţă, ca urmare a reţinerii excepţiei peremptorii de perimare a executării silite.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.D.S. solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 3041 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii contestaţiei la executare formulată de SC A.C. SA ca neîntemeiată.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut următoarele:
- Debitul pentru care s-a emis titlul executoriu îndeplineşte cerinţele pentru a fi o creanţă certă, lichidă şi exigibilă;
- Faţă de faptul că această creanţă este certă, lichidă şi exigibilă s-a născut dreptul de a emite următoarele acte de executare: adresa din 17 septembrie 2007, adresele din 5 iunie 2008, adresa din 14 iulie 2008, adresa din 25 noiembrie 2008, procesul - verbal din 26 ianuarie 2009.
- Titlul executoriu este reprezentat de contractul de concesiune.
- Din cuprinsul OUG nr. 64/2005 rezultă faptul că A.D.S. în calitate de instituţie implicată în procesul de privatizare, promovează formele de executare a obligaţiilor asumate prin contractele de vânzare - cumpărare de acţiuni şi contractele încheiate de recurentă având ca obiect orice formă de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă după procedura aplicabilă A.V.A.S.
- S-a considerat, că în cazul de faţă nu sunt îndeplinite cele trei cazuri menţionate de prevederile art. 399 C. proc. civ.
- Contestatoarea prin semnarea contractului dintre părţi a agreat că „pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a redevenţei, concesionarul datorează penalităţi, conform legislaţiei în vigoare pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea redevenţei restante". Prin contractul de concesiune părţile au stabilit de comun acord că în schimbul transmiterii drepturilor şi obligaţiilor prevăzute la art. 1 concesionarul să plătească redevenţa în cuantumul cuprins în art. 4.
Aşadar, există în contractul încheiat între părţi o clauză penală, materializată în art. 5 pct. 12 – agreată de către contestatoare prin semnarea contractului de concesiune fără obiecţiuni. Fiind de esenţa contractelor, valoarea penalităţilor a fost stabilită în funcţie de voinţa internă a părţilor contractante.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Motivul de recurs ce vizează inadmisibilitatea contestaţiei la executare în raport de prevederile art. 399 C. proc. civ. nu este întemeiat.
Prevederile art. 389 C. proc. civ. reprezintă o aplicaţie a instituţiei perimării în faza executării silite a procesului civil.
Nesocotirea dispoziţiilor referitoare la perimarea executării silite determină anularea executării, sancţiune expresă, prevăzută în art. 391 C. proc. civ. care va putea fi invocată de partea interesată, pe calea contestaţiei la executare.
Motivul de recurs fundamentat pe prevederile art. 304 pct. 9 raportat la art. 3041 C. proc. civ. nu este fondat întrucât instanţa de fond a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile art. 389 C. proc. civ., prevederile OUG nr. 51/1998, Legea nr. 190/2004, OUG nr. 64/2005 când a reţinut că, creditoarea a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la actul începător de executare, împlinindu-se astfel termenul de perimare prevăzut de art. 389 alin. (1) C. proc. civ.
Sub acest aspect instanţa a apreciat şi interpretat corect dispoziţiile art. 41 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 când a reţinut că în această materie executarea silită începe cu momentul comunicării titlului executoriu şi implicit al adresării somaţiei de plată către debitor şi respectiv de la această dată se calculează termenul de perimare prevăzut de art. 389 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată, raportându-se la întâmpinarea formulată în cauză, la adresele şi notificările aflate la dosar, instanţa corect a reţinut că după comunicarea titlului executoriu, următoarea notificare de plată a creditoarei a fost făcută abia la 5 iunie 2008.
Restul criticilor exced cadrului procesual raportat la obiectul contestaţiei la executare - perimarea executării silite - încât nu pot face obiect de analiză în recurs.
În ceea ce priveşte critica referitoare la titlul executoriu se apreciază aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond că în argumentaţia sa intimata confundă titlul executoriu cu actul începător de executare, de la care se calculează termenul de perimare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.D.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 162 din 6 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1322/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1426/2010. Comercial → |
|---|
