ICCJ. Decizia nr. 1728/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1728/2010
Dosar nr. 2441/111/2006
Şedinţa publică de la 13 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă de la data de 17 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că, în cadrul soluţionării apelului declarat de reclamanta SC V.F. SRL Oradea care face obiectul Dosarului nr. 2441/111/2006, apelanta reclamantă a invocat şi a susţinut excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 149, 1551alin. (1) C. proc. civ., O.U.G. nr. 137 din 28 octombrie 2008 în raport de dispoziţiile art. 108 alin. (3), (4), art. 115 alin. (6), art. 124 alin. (1)-(3), art. 126 alin. (2), (5) teza 1 pct. 6, art. 1 alin. (3)-(5), art. 16 alin. (1)-(2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 52 alin. (3), art. 53 alin. (1), art. 73 alin. (3), art. 82 alin. (2), art. 148 alin. (2)-(4) din Constituţia României cu trimitere la art. 13 alin. (1) din Legea privind organizarea judiciară nr. 304/2004 republicată.
În urma deliberării instanţa a constatat că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei şi în temeiul art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 a respins-o ca inadmisibilă.
Reţinând, prin aceeaşi încheiere, că împotriva acesteia apelanta a formulat recurs, instanţa de apel a înaintat un exemplar al încheierii, al acţiunii şi al excepţiei de neconstituţionalitate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea recursului.
Analizând cererea de recurs Curtea constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, iar alin. (6) al aceluiaşi articol prevede că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Faţă de invocarea art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ. se constată că motivele de recurs nu îndeplinesc condiţiile cerute de acest temei de drept, situaţie faţă de care cererea urmează a se respinge pentru următoarele considerente:
Conform art. 304 pct. 4 C. proc. civ. hotărârea poate fi casată când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti iar conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea atacată poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Având în vedere că art. 304 pct. 4 C. proc. civ. se referă la formele de manifestare a excesului de putere când instanţa săvârşeşte un act care intră în atribuţiile puterii legislative sau ale celei executive, se constată că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în aceste dispoziţii legale, prin încheierea pronunţată instanţa nemixtionându-se în atribuţiile puterii legislative sau executive, aceasta pronunţând hotărârea în conformitate cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, aplicând şi interpretând conform competenţei sale dispoziţiile legale invocate, nedepăşind astfel sfera atribuţiilor şi puterii judecătoreşti.
În ceea ce priveşte motivele întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 Curtea constată că şi acestea urmează a fi respinse întrucât hotărârea atacată are temei legal şi a fost dată cu aplicarea corectă a legii, instanţa de apel indicând temeiul de drept pe care şi-a fondat soluţia şi pe care a motivat-o corespunzător.
De reţinut este că recurenta s-a bazat, în recursul său, pe motivarea că s-ar impune înregistrarea şedinţelor de judecată conform prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, şi pe faptul că şedinţele de judecată nu se înregistrează încă, determinând astfel percepţia fenomenului de corupţie.
În acest context se constată că obiectul acţiunii care a făcut obiectul apelului îl reprezintă evacuarea pârâtei din imobilul proprietatea reclamantei, precum şi obligarea pârâtei la plata cu titlu de daune cominatorii a sumei de 595 euro pentru fiecare zi de întârziere şi că, faţă de obiectul acţiunii, dispoziţiile art. 149, 1551 alin. (1) C. proc. civ., O.U.G. nr. 137 din 28 octombrie 2008 în raport de dispoziţiile art. 108 alin. (3)-(4), art. 115 alin. (6), art. 124 alin. (1)-(3), art. 126 alin. (2), (5) teza 1 pct. 6, art. 1 alin. (3)-(5), art. 16 alin. (1)-(2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 52 alin. (3), art. 53 alin. (1), art. 73 alin. (3), art. 82 alin. (2), art. 148 alin. (2)-(4) din Constituţia României cu trimitere la art. 13 alin. (1) din Legea privind organizarea judiciară nr. 304/2004 republicată nu au legătură cu aceasta.
Constatând că în mod legal instanţa a soluţionat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale apreciind ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate menţionată mai sus, Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC V.F. SRL Oradea împotriva Încheierii din 17 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1727/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1729/2010. Comercial → |
|---|
