ICCJ. Decizia nr. 1725/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1725/2010
Dosar nr. 8230/1/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 iulie 2007 reclamantul L.V.S. cheamă în judecată pe pârâta SC A. SA Arad solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor societăţii pârâte din data de 1 octombrie 2008 şi, deopotrivă, nulitatea absolută a celorlalte hotărâri ale AGA, ulterioare celei din data de 1 octombrie 2003.
La data de 22 august 2007 reclamantul îşi precizează acţiunea arătând că solicită constatarea nulităţii absolute a hotărârii menţionate cu privire la „aprobarea cumpărării de către SC C. SRL Arad a unui număr de 30.000 de acţiuni de la acţionarii SC A. SA Arad cu preţul de 25.000 ROL (2,5 RON) pe acţiune, iar la data de 28 ianuarie 2008 depune o nouă cerere precizatoare prin care arată că hotărârea A.G.E.A. atacată este lovită de nulitate absolută întrucât nu s-a respectat dreptul de preemţiune la cumpărarea acţiunilor, prevăzut de art. 9 alin. (2) din Actul constitutiv al societăţii.
Prin sentinţa comercială nr. 235 din 18 februarie 2008 Tribunalul Arad, secţia comercială şi de contencios administrativ, respinge excepţia lipsei de obiect, invocată de pârâtă admite în parte acţiunea precizată formulată de reclamant şi constată nulitatea art. 3 din Hotărârea A.G.E.A. nr. 1 din 1 octombrie 2003 şi nulitatea parţială a punctului 1 din Hotărârea A.G.A. nr. 1 din 15 septembrie 2004 privind achiziţionarea unui număr de 13 acţiuni de către terţul SC C. SRL Arad, respingând restul pretenţiilor reclamantului, cu 273,3 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.
Prin Decizia civilă nr. 164/A/COM din 24 septembrie 2004 Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, admite excepţia lipsei de obiect privind capătul al doilea al cererii introductive, invocată de pârâta apelantă, admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acţiunea precizată formulată de reclamant, respinge excepţiile invocate de pârâta apelantă privind prescripţia dreptului la acţiune şi puterea lucrului judecat şi respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei menţionate, cu 4.000 lei cheltuieli de judecată în primă instanţă şi 6000 lei cheltuieli de judecată în apel în sarcina reclamantului.
Recursul declarat de reclamant împotriva deciziei de mai sus este respins ca nefondat prin Decizia nr. 2046 din 24 iunie 2009 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Împotriva deciziei instanţei de recurs reclamantul formulează la data de 20 octombrie 2010 contestaţie în anulare prin care, cu invocarea motivului prevăzut de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., solicită instanţei admiterea acesteia, anularea deciziei contestate şi, în rejudecare, admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii introductive în instanţă.
Contestatorul consideră că decizia pronunţată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale constând în înlăturarea criticii aduse de el hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Timişoara referitoare la necuprinderea motivelor pe care aceasta se sprijină ca şi la cuprinderea de motive contradictorii şi străine de natura pricinii, instanţa de control judiciar motivându-şi hotărârea de admitere a apelului pârâtei o dată pe cale de excepţie şi o dată procedând la analizarea fondului cauzei, din motivarea hotărârii neputându-se stabili cu exactitate motivul sau mijloacele pentru care a fost admis apelul pârâtei apelante.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata solicită respingerea contestaţiei formulată de contestator, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Examinând contestaţia în anulare prin prisma motivului invocat de contestator se constată că aceasta nu este fondată.
Dispoziţiile art. 318 teza întâi C. proc. civ., invocate de contestator, vizează o hotărâre pronunţată de instanţa de recurs ca rezultat al unei greşeli materiale, greşeală care - aşa cum constant a stabilit jurisprudenţa - priveşte o problemă de procedură, aceasta trebuind să fie evidentă şi în legătură cu aspecte formale ale judecăţii în recurs, o greşeală de fapt şi nu de judecată.
În speţă însă, în mod evident eronat, contestatorul califică drept greşeală materială neexaminarea de către instanţa de recurs a criticilor sale referitoare la nemotivarea corectă de către instanţa de apel a deciziei pronunţate de aceasta, ori unul dintre motivele de nelegalitate invocate de reclamantul contestator în recursul său, declarat împotriva deciziei instanţei de control judiciar, a fost întemeiat tocmai pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motiv analizat de către instanţa de recurs şi respins de aceasta ca nefondat.
Se constată, deci, că, sub pretextul invocării unei greşeli materiale vizate de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestatorul tinde la rejudecarea motivelor sale de recurs, respinse ca nefondate, fără a se putea reţine în sarcina instanţei de recurs vreo greşeală materială în sensul avut în vedere de dispoziţiile de lege evocate.
Astfel fiind, contestaţia în anulare formulată de contestatorul reclamant împotriva deciziei instanţei de recurs urmează a fi respinsă ca nefondată.
Ca parte căzută în pretenţii, cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., contestatorul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Se constată însă că intimata solicită cheltuieli de judecată în sumă de 14.000 lei reprezentând onorariu de avocat pentru un avocat angajat la 7 mai 2010 (fila 32), care a redactat o întâmpinare de 2 pagini şi jumătate, pe care a depus-o la 10 mai 2010 şi pe care a susţinut-o oral cu prilejul dezbaterilor contestaţiei în anulare la termenul din 13 mai 2010.
Faţă de complexitatea redusă a cauzei, constatându-se că onorariul de avocat solicitat este nepotrivit de mare prin raportare la munca îndeplinită de avocat, cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., contestatorul urmează a fi obligat la plata către intimată numai a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de L.V.S. împotriva Deciziei nr. 2046 din 24 iunie 2009 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata SC A. SA Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1722/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1726/2010. Comercial → |
|---|
