ICCJ. Decizia nr. 1803/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1803/2010
Dosar nr. 17458/3/2005
Şedinţa publică de la 19 mai 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 29 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 ca neîntemeiată, apreciindu-se că excepţia formulată de apelanta SC C.C.D. SRL este inadmisibilă, fiind contrară dispoziţiilor art. 29 alin. (1), din Legea nr. 47/1992.
Prin aceeaşi încheierea de şedinţă s-au mai dispus şi alte măsuri în temeiul art. 212 raportat la art. 201 C. proc. civ., art. 98 alin. (2) din Registrul de ordine interioară al instanţelor, precum şi cu privire la mandatul de reprezentare acordat avocatului în vederea formulării cererii de recuzare.
În considerentele încheierii s-a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 este neîntemeiată întrucât priveşte dispoziţii ce nu vizează fondul judecăţii apelului, nefiind îndeplinite prevederile art. 29 alin. (1), Legea nr. 47/1992 care reglementează ca şi condiţii de admisibilitate a excepţiei şi pe cale de consecinţă de sesizare a Curţii Constituţionale, necesitatea ca dispoziţia legală a cărei neconformitate cu legea se invocă, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, iar nu cu suspendarea acesteia.
S-a considerat aspectele privind aplicarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 - cu conţinut procedural iar nu substanţial fac obiectul apelului dat fiind că unul din motivele invocate priveşte chiar aplicarea art. 36 însă s-a apreciat că aceasta nu se circumscrie dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, fiind contrară acestora.
Instanţa s-a raportat şi la consecinţele modului de soluţionare a excepţiei asupra judecării cauzei apreciind că, în cazul în care presupunând că s-ar admite excepţia şi s-ar declara neconstituţional textul de lege evocat, consecinţa asupra soluţionării apelurilor ar fi judecata acestuia şi judecata cererii de chemare în judecată, nicidecum interpretarea cursului judecăţii.
Împotriva încheierii SC T.C.C. SRL (fosta SC C.C.D. SRL) a formulat recurs prin carte a invocat nelegalitatea acesteia în raport de prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În susţinerea recursului, recurenta susţine următoarele:
- Hotărârea atacată este dată cu încălcarea evidentă a prevederilor art. 29 alin. (1)- 3 din Legea nr. 47/1992.
Recurenta consideră că excepţia invocată în faţa instanţei de apel îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de textul de lege evocat, condiţii ce nu au fost analizate decât din perspectiva legăturii dispoziţiilor considerate neconstituţionale cu soluţionarea cauzei, situaţie în care legea a fost interpretată şi aplicată greşit.
Referitor la această condiţie se arată art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede în mod expres faptul că sesizarea Curţii Constituţionale poate avea loc în orice fază a litigiului, indiferent de obiectul acestuia, condiţia esenţială fiind aceea că actul normativ să aibă legătură cu cauza.
Or, în exercitarea acestui drept, recurenta susţine că a înţeles să conteste neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 tocmai având în vederea primul motiv de apel invocat împotriva sentinţei.
Recurenta mai susţine că instanţa în faţa căreia a fost indicată excepţia de neconstituţionalitate nu poate cenzura dreptul părţii de a se adresa Curţii Constituţionale pentru raţiuni de ordin subiectiv, ea fiind strict limitată la verificarea condiţiilor de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale, indiferent de faza procesuală a litigiului şi de obiectul acestuia.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, condiţiile de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale sunt următoarele:
- excepţia să fie ridicată la cererea unei părţi ori din oficiu de instanţa de judecată;
- să privească o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- prevederile pentru care se solicită a fi constatate ca neconstituţionale să nu fi fost constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- excepţia să privească dispoziţii legale care au strânsă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Dacă aceste condiţii - limitativ prevăzute de textul de lege evocat - sunt îndeplinite în mod cumulativ, atunci o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale este perfect admisibilă.
O astfel de cerere este inadmisibilă conform prevederilor art. 29 alin. (6) din lege atunci când este contrară prevederilor art. 1, 2 şi 3 din acelaşi articol.
Faţă de dispoziţiile menţionate anterior, rezultă că instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate este datoare a analiza fiecare dintre condiţiile impuse de lege.
În cauză, instanţa a plecat de la premisa greşită că excepţia este inadmisibilă întrucât ar fi contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din lege, considerând că deşi prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 par a avea legătură cu cauză, întrucât fac obiectul căii de atac a apelului, totuşi acestea nu privesc „soluţionarea cauzei” ci „ suspendarea acesteia”.
Instanţa a plecat de la un raţionament absolut eronat, interpretând înţelesul sintagmei „să aibă legătură cu soluţionarea cauzei”, în mod absolut restrictiv.
Pe de altă parte soluţia dată de instanţa de apel apare ca fiind nelegală şi din perspectiva aplicării greşite a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din lege care prevede în mod clar, că inadmisibilitatea unei excepţii intervine atunci când ea este contrară prevederilor alin. (1)-(3) ale art. 29.
Or, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia a analizat admisibilitatea doar în raport de prevederile art. 29 alin. (1), nu şi faţă de celelalte condiţii reglementate de alin. (2) şi (3).
Mai mult, prin încheierea atacată s-au aplicat greşit prevederile art. 29 alin. (1) apreciindu-se în mod nelegal că prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, a căror neconstituţionalitate s-a ridicat, nu ar avea legătură cu cauza, respectiv cu soluţionarea apelului.
Chiar în considerentele încheierii se reţine această legătură, în contextul în care unul din motivele apelului vizează chiar aplicarea greşitei a acestui text de lege, însă instanţa merge pe o interpretare bizară a sintagmei „să aibă legătură cu soluţionarea cauzei” - plecând de la finalitatea pe care ar presupune-o admiterea excepţiei în sensul declarării textului de lege ca fiind constituţional.
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte constată că atâta timp cât apelul cu care a fost investită instanţa conţine critici cu privire la însăşi aplicarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 atunci condiţia cerută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este îndeplinită, norma în discuţie având legătură cu cauza, indiferent de faza procesuală în care se află litigiul şi indiferent de obiectul acestuia.
De asemenea, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte şi celelalte condiţii prevăzute la alin. (2) şi (3), în sensul că este ridicată la cererea unei din părţile din litigiu şi că anterior, nu s-a pronunţat vreo decizie de către Curtea Constituţională prin care prevederile în discuţie să fie constatate ca neconstituţionale.
În baza considerentelor expuse urmează a se constata că excepţia de neconstituţionalitate este perfect admisibilă, nefiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 (r.) impunându-se admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Avându-se în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (4) din lege potrivit cu care sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate printr-o încheiere care - printre altele - trebuie să conţină şi opinia instanţei asupra excepţiei, Înalta Curte va admite recursul ca fondat, va casa, în parte, încheierea atacată - numai în ce priveşte soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de apelanta - pârâtă şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe, în vederea sesizării Curţii Constituţionale cu respectarea prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC T.C.C. SRL Bucureşti, împotriva încheierii Curţii de Apel Bucureşti din 29 martie 2010, pe care o casează, în parte, în ce priveşte soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, invocată de apelanta - pârâtă şi, conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, trimite cauza aceleiaşi instanţe, în vederea sesizării Curţii Constituţionale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1802/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1804/2010. Comercial → |
|---|
