ICCJ. Decizia nr. 1804/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1804/2010
Dosar nr. 2769/2/2010
Şedinţa publică de la 19 mai 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 29 martie 2010, reclamanta SC A.C. SA Bucureşti a formulat, în temeiul art. 280 alin. (5) C. proc. civ., cerere de suspendare provizorie a executării vremelnice pe cale de ordonanţă preşedinţială, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării vremelnice a sentinţei comerciale nr. 13115 din 16 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 3095.01/3/2008.
În motivarea în fapt, reclamanta a arătat, în esenţă, că prin sentinţa comercială precitată, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea în pretenţii formulată împotriva pârâţilor P.C.A. şi SC S.B. SRL, fiind, totodată, obligată către pârâtul P.C.A. la plata sumei de 7.420 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Reclamanta arată că, împotriva acestei sentinţe, a formulat apel şi că pârâtul P.C.A. a depus la sediul reclamantei somaţia din 24 martie 2010 privind plata datoriei de 7.420 lei în termen de 5 zile de la primirea somaţiei.
Prin sentinţa comercială nr. 60 din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins cererea de suspendare vremelnică a executării sentinţei, ca nefondată.
A reţinut că, potrivit art. 581 C. proc. civ. „instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Or, prin sentinţa comercială nr. 13115 din 16 noiembrie 2009 acţiunea reclamantei a fost respinsă, în discuţie rămânând cheltuielile de judecată în sumă de 7.420 lei la care a fost obligată faţă de pârâtul P.C.A..
Pe de altă parte, în materie comercială, legiuitorul a voit ca hotărârile judecătoreşti să fie executorii, conform art. 7208 C. proc. civ., fiind de competenţa sa exclusivă atribuirea caracterului executoriu anumitor categorii de hotărâri.
În aceste condiţii, suspendarea executării este o facultate lăsată la aprecierea instanţei, dar şi o excepţie de la forţa executorie a acestei hotărâri pronunţate în materie comercială, ce poate fi încuviinţată numai în situaţii excepţionale, nedovedite în speţă, somaţia din 24 martie 2010 neconstituind o probă concludentă cât timp nu au fost solicitate de către reclamantă şi alte dovezi în susţinerea cererii sale.
Ca urmare, reclamantul a formulat recurs, în termenul legal, neinvocând niciun motiv de recurs, dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., dar din dezvoltarea criticilor rezultă că acesta se circumscrie cazului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A arătat, în esenţă, că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 582 C. proc. civ., în cauză, urgenţa fiind prezumată în situaţia unei cereri întemeiată pe dispoziţiile art. 280 alin. (5) C. proc. civ., faţă de dispoziţiile art. 7208 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială sunt executorii.
Cât priveşte aparenţa de drept, aceasta putea fi verificată în baza rolului activ al instanţei prin ataşarea dosarului de fond, fără a însemna că prin aceasta s-ar prejudeca fondul astfel că fiind îndeplinite toate condiţiile, cererea trebuia admisă.
Recursul este nefondat.
Normele care reglementează această materie instituie obligaţia instanţei de a proceda la verificarea existenţei unor motive temeinice de natură să justifice suspendarea, raportat la urgenţa şi iminenţa producerii unui prejudiciu, aceasta neoperând de drept în această cauză, regula fiind executarea hotărârii, astfel încât, simpla invocare a acestor dispoziţii nu poate forma convingerea instanţei asupra temeiniciei cererii.
Procedând în acelaşi mod, recurenta invocă în cererea de recurs doar dispoziţiile legii fără a le raporta la situaţia dedusă judecăţii pentru a se putea verifica astfel necesitatea luării măsurii suspendării vremelnice, astfel că nu se poate reţine nicio încălcare sau aplicare greşită a legii.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.C. SA Bucureşti, împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti nr. 60 din 14 aprilie 2010, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1803/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1820/2010. Comercial → |
|---|
