ICCJ. Decizia nr. 1800/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1800/2010
Dosar nr. 1521/99/2009
Şedinţa publică de la 19 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1125/COM din 16 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B.N.R. cu sediul în Bucureşti, Str. Lipscani, sector 3 şi în consecinţă respinge acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu această pârâtă.
S-a respins ca nedovedită cererea B.N.R. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
A fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC B.R.D.G.S.G. SA cu sediul în Bucureşti şi SC B.R.D. SA - Sucursala Iaşi cu sediul în Iaşi.
Au fost obligate pârâtele să anuleze informaţiile privind incidentul de plată produs cu cecul barat emis de reclamantă, înscris în Fişierul Naţional de Cecuri şi Fişierul Naţional al Persoanelor cu Risc prin cererea de înscriere a refuzului bancar nr. 52/2009, precum şi interdicţia bancară impusă reclamantei pentru perioada 6 ianuarie 2009 - 6 ianuarie 2010.
Au fost obligate pârâtele SC B.R.D.G.S.G. SA şi SC B.R.D. SA - Sucursala Iaşi să plătească reclamantei suma de 910 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prezenta sentinţă este opozabilă SC M.I. SRL cu sediul în Bârlad, bd. Epureanu, judeţul Vaslui.
S-a respins cererea formulată de SC M.I. SRL privind acordarea cheltuielilor de judecată.
S-a reţinut, în esenţă, culpa băncii care a primit spre decontare un CEC pe numele reclamantei şi a solicitat înscrierea incidentului de plată pentru neacceptarea la plată din lipsă de disponibil, deşi instrumentul de plată nu conţinea o semnătură conformă cu specimenul de semnătură şi nici amprenta ştampilei societăţii, încălcând astfel art. 1 din Legea nr. 59/1934 şi Circulara B.N.R. din 28 noiembrie 2008, CEC-ul fiind emis în formatul vechi fără a exista şi dovada anexată a tranzacţiei încheiată anterior datei de 8 decembrie 2008, până la care se mai puteau folosi astfel de instrumente de plată.
Apelul formulat împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 102 din 16 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, reţinându-se că prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile legale incidente la situaţia de fapt rezultată din probele dosarului.
Ca urmare, s-a formulat, în termenul legal, prezentul recurs prin care se invocă nelegalitatea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece, în primul rând, cererea intimatei - reclamante este caducă, faţă de prevederile art. 36 alin. (2) ale Regulamentului nr. 1/2001, atât timp cât interdicţia bancară fiind impusă pentru perioada 6 ianuarie 2009 - 6 ianuarie 2010, intervalul a fost deja depăşit.
În ceea ce priveşte culpa băncii, instanţa de apel şi-a motivat hotărârea pe dispoziţii legale care nu sunt incidente în speţă, nerezultând din art. 1 din Legea nr. 57/1934 - act normativ, de altfel, inexistent, o obligaţie a băncii de a verifica valabilitatea semnăturii şi existenţei împuternicirii administratorului de a semna instrumente de plată aşa cum pretinde intimata - reclamantă, care trebuie oricum circumscrisă cerinţelor art. 70 din Legea nr. 31/1990, R, privind societăţile comerciale.
De asemenea, instanţa de apel nu a ţinut cont nici de aplicabilitatea art. 16 şi 19 din Regulamentul B.N.R. nr. 1/2001, potrivit cărora intimata-reclamantă avea obligaţia de a declara nulă sau cel puţin de a notifica banca în ipoteza în care semnătura de pe fila CEC nu corespunde, ceea ce conduce la ideea că aceasta este de rea - credinţă.
Cât priveşte valabilitatea filelor de CEC în format vechi, pe de o parte, trebuia reţinut că era obligaţia intimatei - reclamante de a verifica şi retrage din circulaţie instrumentele de plată în format vechi, potrivit art. 57 din Legea nr. 312/2008, privind Statutul BN ori al Circularei B.N.R. nr. 39/2008, acceptarea spre decontare a instrumentelor de plată în format vechi neducând la anularea lor, ci eventual atrăgând sancţiuni administrative aplicate persoanei declarante.
În cauză, s-a dovedit însă valabilitatea filei CEC, data tranzacţiei înserată pe factură fiind anterioară intrării în vigoare a Circularei nr. 39/2008, în culpă, fiind intimata - reclamantă care nu a onorat la plată factura, astfel că incidentul de plată major a fost, în mod legal, declanşat.
Analizând recursul se găseşte fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
În privinţa excepţiei caducităţii, ea nu poate fi operantă în cauză, caducitatea sancţionând cu ineficacitatea actului juridic şi nicidecum exerciţiul dreptului la acţiune.
Pe fond, se constată, în schimb, că instanţa de apel a confirmat legalitatea hotărârii, reţinând culpa băncii în neverificarea instrumentului de plată din punctul de vedere al neconcordanţei semnăturii trăgătorului cu specimenul de semnătură aflat în bancă, fără a observa, însă, că aceasta constituie o condiţie tehnică şi nu de valabilitate a instrumentului de plată, care trebuie, într-adevăr, îndeplinită, dar cum nimeni nu poate invoca propria culpă în susţinerea unei acţiuni în justiţie, iar prin cererea introductivă intimata - reclamantă ca plătitor a recunoscut emiterea documentului, rezultă, că din această perspectivă nu trebuia reţinută temeinicia acţiunii atât timp cât refuzul de plată s-a făcut pentru lipsă disponibil în cont în baza unui CEC recunoscut, ca emis de reprezentanţii proprii.
Pe de altă parte, în aceeaşi ordine de idei nici împrejurarea că s-a folosit un formular de CEC vechi nu este relevantă din acest punct de vedere, atât timp cât nu se poate reţine nulitatea instrumentului de plată, folosirea peste termenul legal permis atrăgând doar sancţiuni administrative, potrivit art. 57 din Legea nr. 312/2008, privind Statutul BN şi a Circularei B.N.R. nr. 39/2008, iar în cauză, rezultă că era incidentă situaţia de excepţie prevăzută în Circulara nr. 39/2008, art. 1 alin. (2), ceea ce interesează din punctul de vedere al acestei norme fiind data emiterii tranzacţiei, recte factura din 11 noiembrie 2008, care este anterioară intrării în vigoare a acesteia.
Prin urmare, reţinând că banca, în mod corect, a înscris incidentul de plată în C.I.P. pe temeiul „lipsei de disponibil în cont”, urmează a se admite recursul, în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ. şi a se modifica decizia în sensul admiterii apelului formulat şi a se schimba în parte sentinţa, cu consecinţa respingerii acţiunii formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele SC B.R.D.G.S.G. SA Bucureşti şi SC B.R.D.G.S.G. SA - Sucursala Iaşi, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei, vizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B.N.R.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC B.R.D.G.S.G. SA - Sucursala Iaşi, împotriva Deciziei Curţii de Apel Iaşi nr. 102 din 16 noiembrie 2009, pe care o modifică, în sensul că admite apelul formulat de pârâta SC B.R.D.G.S.G. SA Sucursala Iaşi împotriva sentinţei Tribunalului Iaşi nr. 1125 din 16 aprilie 2009, pe care o schimbă, în parte, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL Iaşi, în contradictoriu cu pârâtele SC B.R.D.G.S.G. SA Bucureşti şi SC B.R.D.G.S.G. SA - Sucursala Iaşi.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1797/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1801/2010. Comercial → |
|---|
