ICCJ. Decizia nr. 213/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.213/2010
Dosar nr. 39621/3/2008
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 mai 2008 în dosarul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti reclamantul S.I.E. a chemat în judecată pârâta SC A.C. SRL Bucureşti, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună: grăniţuirea şi stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăţi învecinate, anume terenul aflat în proprietate publică a statului şi administrarea S.I.E., în suprafaţă de 163.288 mp situat în Bucureşti, sector 1, şi terenul proprietatea pârâtei în suprafaţă de 28.812 mp situat în Bucureşti, sector 1, urmare a grăniţuirii, pârâta să fie obligată să respecte posesia reclamantului asupra suprafeţei de teren de 1.661 mp care face obiectul suprapunerii dintre cele două terenuri, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat o cerere de chemare în garanţie împotriva lui T.S. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5.979.600 lei reprezentând valoarea terenului în suprafaţă de 1.661 mp, în cazul admiterii cererii de chemare în judecată.
Prin sentinţa nr. 10981 din 19 septembrie 2008 cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, reţinându-se că imobilul pârâtei face parte din fondul său de comerţ, că litigiul este unul comercial, rezultând dintr-un fapt de comerţ ce poate fi calificat atât subiectiv, cât şi conex, în strânsă legătură cu activitatea comercială, cu punerea în valoare a fondului de comerţ al pârâtei.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care a pronunţat sentinţa nr. 13897 din 16 decembrie 2008 prin care, la rândul său, s-a dezinvestit cu soluţionarea acţiunii căreia i-a atribuit caracter civil, competenţa fiind declinată în favoarea Judecătoriei sect. 1 Bucureşti şi constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă.
Prin regulator de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a pronunţat sentinţa nr. 10 din 2 februarie 2009 şi, în temeiul art. 22 alin. (2) C. proc. civ. a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
În motivarea soluţiei, Curtea a reţinut că prezumţia de comercialitate dată de calitatea de comerciant a pârâtei are caracter relativ, iar aceasta este răsturnată de caracterul exclusiv civil al obligaţiei, decurgând din necesitatea grăniţuirii proprietăţilor învecinate, potrivit art. 584 C. civ., care constituie temeiul juridic al acţiunii.
Prezumţia de comercialitate este răsturnată nu numai de caracterul de bunuri imobile al celor două terenuri învecinate, dar şi de caracterul civil al acţiunii în grăniţuire, care decurge din caracterul perpetuu şi real al dreptului de proprietate imobiliară. Cum prin acţiunea în grăniţuire se apără însuşi dreptul de proprietate asupra terenurilor învecinate, rezultă că aceasta are caracter de acţiune reală privind dreptul de proprietate imobiliară.
Reţinând însă că acţiunea este patrimonială, privind două terenuri din care, numai imobilul pârâtei rezultă că ar avea o valoare situată în jurul sumei de 2.148.250 lei, competenţa în primă instanţă aparţine Tribunalului, ca instanţă civilă, cu atât mai mult cu cât, este posibil ca, în cadrul operaţiunii de grăniţuire să se constate suprapuneri ale celor două terenuri, sub acest aspect acţiunea îmbrăcând parţial forma unei acţiuni în revendicare.
Împotriva acestei sentinţe părţile au declarat recurs.
Reclamantul solicită prin cererea de recurs stabilirea în mod irevocabil a competenţei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, susţinând că hotărârea atacată s-a dat cu aplicarea greşită a legii, în speţă, a art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., precum şi Deciziei nr. 32/2008 în interesul legii.
În motivare susţine că acţiunea pe care a formulat-o este în grăniţuire, întemeiată pe art. 584 C. civ., şi are natură civilă, patrimonială, fiind de competenţa în primă instanţă a judecătoriei. Prin aceasta s-a cerut instanţei de judecată să stabilească hotarul dintre două proprietăţi. Precizează că nu a formulat o acţiune în revendicare imobiliară, pentru care nici nu avea calitate procesuală activă, şi nici nu a pretins vreun drept de proprietate asupra terenului aflat în proprietatea pârâtei.
În privinţa Deciziei nr. 32/2008 susţine că aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial la o dată ulterioară promovării acţiunii, motiv pentru care cererea a fost socotită, şi prin raportare la dispoziţiile cuprinse în art. 3 lit. i) din Legea nr. 146/1997, ca o cerere neevaluabilă în bani.
Pe de altă parte, recurenta susţine că valoarea obiectului litigiului nu poate fi constituită din însumarea valorii terenurilor supuse grăniţuirii (28.812 mp proprietatea pârâtei + 168.192 mp aflaţi în administrarea reclamantei), ci doar prin raportare la valoarea suprafeţei de suprapunere de 1.661 mp, ceea ce dă o valoare sub plafonul de 500.000 lei stabilit de lege.
Pârâta şi chematul în garanţie au declarat recurs, însă fără a fi depuse motivele de nelegalitate şi fără a se face dovada legalei timbrări, deşi părţile au fost citate în acest sens şi cu această menţiune, motiv pentru care, în privinţa lor urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în sensul anulării celor două recursuri, ca netimbrate.
Cât priveşte recursul declarat de reclamant se vor reţine următoarele:
Acţiunea promovată de reclamant este o acţiune civilă în grăniţuire, pentru stabilirea hotarului, a liniei despărţitoare, prin semne exterioare, între două proprietăţi învecinate, întemeiată pe art. 584 C. civ. şi nu are caracterul unei acţiuni în revendicare imobiliară decât după precizarea corespunzătoare a titularului cererii, potrivit principiului disponibilităţii.
Acest tip de acţiune nu poate avea natură comercială, deoarece nu este generată nici de o faptă de comerţ obiectivă, nici de una subiectivă ori unilaterală sau mixtă.
Faptele de comerţ obiective sunt actele juridice şi operaţiunile prevăzute, în principal, în art. 3 C. com., considerate ca atare datorată naturii lor şi pentru motive de ordine publică, independent de calitatea persoanei care le săvârşeşte.
În temeiul art. 4 C. com., actele şi operaţiunile săvârşite de comerciant sunt considerate fapte de comerţ subiective. Astfel, inclusiv actele de natură civilă devin comerciale pentru că ele sunt făcute de un comerciant cu ocazia exercitării comerţului său, legea instituind o prezumţie de comercialitate pentru toate obligaţiile comerciantului, dacă acestea nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul. Aşadar, prezumţia are caracter relativ ea putând fi răsturnată, combătută, în condiţiile art. 4 C. com.
Acţiunea juridică în grăniţuire nu este generată, ea nu are la bază o faptă de comerţ subiectivă, adică un act juridic (manifestare de voinţă în scopul producerii de efecte juridice) ori o operaţiune săvârşită de comerciant (societatea pârâtă), cu ocazia exercitării comerţului său.
Nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 3, nici cele ale art. 4 C. com., ori ale art. 56 C. com. care reglementează faptele de comerţ unilaterale sau mixte, în care „dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi încât priveşte acest act, legii comerciale", deoarece, aşa cum s-a reţinut mai sus, nu a avut loc niciun act sau operaţiune săvârşită de pârâtă, în calitate de comerciant şi în exerciţiul comerţului său.
Fiind stabilită natura civilă a acţiunii, urmează a se determina caracterul patrimonial ori neevaluabil în bani a cererii, acest lucru prezentând interes, deoarece, codul de procedură civilă prevede reguli de competenţă diferite în funcţie de acest criteriu.
Independent de poziţia oscilantă a reclamantei din cererea de recurs, care califică acţiunea când nepatrimonială (introdusă anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 32/2008 şi prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 146/1997 referitoare la timbraj cu taxă fixă), când patrimonială (oferind şi o variantă de calcul a valorii suprafeţei de 1.661 mp raportat la un preţ de 137,5 lei/mp), se va reţine că în acţiunea în grăniţuire părţile nu sunt obligate să dovedească existenţa dreptului de proprietate, obiectul cererii în speţă nefiind evaluabil în bani, iar, pe de altă parte, prin raportare la Decizia nr. 32/2008 reţinută de instanţa care a pronunţat regulatorul de competenţă, urmează a se constata că acţiunea de faţă a fost promovată anterior publicării acesteia în Monitorul Oficial.
Prin urmare, în raport de prevederile art. 312 alin. (1) şi (2) precum şi art. 1 pct. 1 coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. se va admite recursul reclamantului, cu consecinţa modificării sentinţei recurate şi trimiterii cauzei spre soluţionare la Judecătoria sector 1 Bucureşti, ca instanţă civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul S.I.E. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 10 din 2 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, modifică sentinţa recurată în sensul că stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, ca instanţă civilă.
Anulează recursurile declarate de pârâta SC A.C. SRL Bucureşti şi chematul în garanţie T.S. împotriva aceleiaşi sentinţe ca netimbrate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 202/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 236/2010. Comercial → |
|---|
