ICCJ. Decizia nr. 199/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 199/2010

Dosar nr. 3306/1/2009

Şedinţa publică din 21 ianuarie 2010

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 4400 din 26 martie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru motivul de nulitate relativă şi excepţia lipsei de interes pentru motivul de nulitate absolută.

În consecinţă a respins cererea formulată de reclamanta T.A. împotriva pârâţilor T.E., B.P. şi B.S., constatând lipsa calităţii procesuale active şi lipsa interesului.

Împotriva acestei sentinţe a promovat apel reclamanta T.A. şi prin Decizia nr. 308 din 26 iunie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a comercială, a admis apelul, a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 1072 din 31 martie 2009 a admis recursul declarat de pârâtul B.P. împotriva deciziei nr. 308 din 26 iunie 2008 pe care o modifică în sensul că respinge apelul promovat de reclamanta T.A. împotriva sentinţei nr. 4400 din 26 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

S-a motivat că spaţiul comercial ce face obiectul litigiului nu face parte din patrimoniul comun al celor doi soţi însă face parte din fondul de comerţ al persoanei fizice autorizate motiv pentru care nu este necesar consimţământul soţiei la momentul înstrăinării bunului.

Cu petiţia înregistrată la data de 14 aprilie 2009 T.E. a formulat contestaţie în anulare.

Se susţine că nu a avut acelaşi apărător cu soţia sa şi nici acelaşi domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură.

Astfel se arată că nu a fost legal citat pentru termenul când s-a judecat pricina respectiv 24 martie 2009 citarea sa dispunându-se eronat la adresa din sector 4, Bucureşti.

Prin întâmpinare intimaţii B.P. şi B.S. invocă excepţia lipsei de interes a contestatorului T.E. având în vedere că interesul trebuie să fie legitim, personal, născut şi actual sens în care contestatorul trebuie să dovedească prejudiciul la care s-ar fi expus dacă nu ar fi formulat prezenta contestaţie.

Examinând excepţia invocată de petent se reţine că prin sentinţa nr. 4400 din 26 martie 2008 s-a respins acţiunea formulată de reclamanta T.A. în contradictoriu cu pârâţii T.E., B.P. şi B.S. prin care s-a solicitat instanţei să se dispună anularea promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare din 11 iunie 2004.

Această soluţie a avut în vedere admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru motive de nulitate relativă şi admiterii excepţiei lipsei interesului pentru motivul de nulitate absolută.

Decizia instanţei de apel prin care s-a trimis cauza spre rejudecare a fost modificată soluţia instanţei de fond favorabilă contestatorului devenind irevocabilă.

În aceste condiţii promovarea acestei forme procedurale nu asigură niciun folos practic celui care a recurs la ea, astfel că contestaţia în anulare va fi respinsă ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepţia.

Respinge ca lipsită de interes contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.E. împotriva deciziei nr. 1072 din 31 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 21 ianuarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 199/2010. Comercial