ICCJ. Decizia nr. 201/2010. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 201/2010
Dosar nr. 5656/63/2009
Şedinţa de la 21 ianuarie 2010
Asupra conflictului negativ de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 aprilie 2009 reclamantul Ş.V. a chemat în judecată pe pârâtul M.E., solicitând ca în baza hotărârii ce se va pronunţa să se dispună suspendarea Ordinului nr. 183 din 11 februarie 2009 emis de acest pârât.
În motivare reclamantul a arătat că prin acest ordin s-a dispus eliberarea acestuia din funcţia de director general al SC I.C.Ş.I.T.P.M.L. Craiova, în mod abuziv cu încălcarea drepturilor stabilite prin contractul de mandat din 1 august 2008.
De asemenea, mai susţine că M.E.F. a acţionat în numele statului, în calitate de titular al capitalului social al pârâtei, iar calificarea juridică dată ordinului atacat trebuie subscrisă raporturilor juridice dintre părţi, întrucât desfăşoară o activitate de conducător al unui agent economic, în baza contractului de mandat, în regim de drept comun ca acte de drept privat.
Mai arată că pârâta are ca acţionar persoane juridice, respectiv A.V.A.S. cu 90,385% şi cinci acţionari persoane fizice cu 9,615%, iar societatea nu exercită prerogative de serviciu public, precum şi faptul că măsura provizorie solicitată se justifică prin existenţa în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, aşa cum se prevede în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Prin încheierea de şedinţă din data de 23 aprilie 2009 a Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a apreciat că litigiul dedus judecăţii este de natură comercială, motiv pentru care cauza a fost scoasă de pe rolul acestei secţii şi înaintată spre competentă soluţionare Secţiei comerciale a Tribunalului Dolj.
Tribunalul Dolj, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1479 din 8 iulie 2009 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionarea acestuia.
În motivarea acestei soluţii instanţa a reţinut că Ordinul nr. 183 din 11 februarie 2009 a cărui suspendare se solicită este un act administrativ pentru că este emis de M.E., care este autoritate publică centrală în sensul prevăzut de art. 2 din Legea nr. 554/2004.
În examinarea cauzei deduse judecăţii pentru pronunţarea regulatorului de competenţă Înalta Curte reţine că iniţial acţiunea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar prin sentinţa nr. 108 din 23 martie 2009 s-a declinat competenţa Tribunalului Dolj, secţia comercială.
În acest context se reţine că petentul a fost numit în această funcţie prin contractul de mandat din 1 august 2008 încheiat între reclamant şi preşedintele consiliului de administraţie a pârâtei în temeiul art. 1532 C. civ., ale Legii nr. 31/1990 pe o durată de 3 ani.
Ordinul de eliberare din funcţie a petentului este sub aspect formal un act administrativ, pentru că a fost emis de o autoritate publică, dar prin conţinutul său nu reprezintă un act de autoritate, nefiind emis de ministerul pârât în regim de putere publică.
Calificarea juridică dată actului de instanţa comercială nu corespunde raporturilor juridice dintre părţi, dat fiind că petentul nu a îndeplinit o funcţie publică şi a desfăşurat activitate de conducător al unui agent economic în baza contractului individual de muncă şi a contractului de performanţă încheiat SC I.C.Ş.I.T.P.M.L.
Prin ordinul contestat, petentul a fost eliberat din funcţia de conducător al societăţii înfiinţată prin hotărâre de guvern sub forma juridică a societăţii comerciale pe acţiuni, al cărui unic acţionar este statul.
În consecinţă, raportul juridic dedus judecăţii se întemeiază pe ordinul emis de ministerul intimat în exercitarea atribuţiilor de reprezentant al statului, ca acţionar majoritar al agentului economic şi pe contractul de performanţă, acte juridice pentru care instanţa de contencios administrativ nu este competentă să se pronunţe, având în vedere că nu sunt acte administrative de autoritate, nu au fost încheiate în regim de putere publică şi nu cuprind clauze preponderent de drept public.
Fiind întocmite cu privire la administrarea unui agent economic, organizat sub forma societăţii comerciale pe acţiuni, competenţa de soluţionare a cererii de suspendare aparţine în primă instanţă Tribunalului, secţia comercială, conform art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 199/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 202/2010. Comercial → |
---|